La un an dupa experienta mea de ‘infractor’ retinut pe aeroportul din Santiago de Chile, iata ca si alpinistul Coco Galescu a avut probleme, ramanand fara o parte din alimentele necesare pentru expeditia sa din Antarctica (citeste AICI). Aviz celor care calatoresc in / spre / dinspre Chile… 🙂

Astazi ar fi trebuit sa fim deja in Antarctica si sa alergam maratonul. In loc de asta, a fost clasica asteptare si vestea ca vom mai sta inca o zi in Punta Arenas 🙂

Va povesteam ieri de vantul care ma lua pe sus in timpul antrenamentului. Ei bine, am aflat din ziarul de azi („El Pinguino” :)) ca viteza lui a ajuns pana la 120 kilometri pe ora! Alergasem pana acum in conditii extreme – ger, canicula, ploaie etc. dar niciodata pe o asemenea vijelie (maximul fusese la maratonul de la Polul Nord – 50 km/h). Pot confirma ca windstopper-ul de la Mammut rezista super bine, merita toti banii :))

Ce s-a mai intamplat azi, in afara de antrenament, masa, piscina, sauna?

Am fost destul de casnic, mi-am mai spalat din rufe (cine stie cat mai stam pe aici…), m-am barbierit (ca sa ma recunoasca fi-miu in poze :)) si mi-am mai facut ceva cumparaturi, in special apa (multe bidoane de 5 litri!!).

De asemenea, am aflat cum va fi traseul pe care se va alerga maratonul & cursa de 100 km. Un circuit de 25 km (de 4 ori pentru participantii la 100 km) + 1 bucata de 17km si 195m (pentru maratonisti). Multe urcusuri (preferatele mele!) si coborasuri pe un ghetar (verificat de crevase :)) din apropierea bazei antarctice in care vom sta.

Mai multe vesti maine, desi sper ca 13 decembrie sa fie o zi cu noroc si sa decolam – in sfarsit! – spre Antarctica!! 🙂

Andrei optimistul

PS – daca nu mai dau niciun semn…aflati vesti despre mine AICI.

PS’ – daca mai stau mult in Punta Arenas, o sa ajung ca Tom Hanks in Cast Away (care vorbea cu o minge de volei) si o sa socializez cu pinguinul pe care l-am cumparat (de fapt nu eu, ci Mosul :)) pentru fiul meu…

La fiecare 3-4 ore suntem convocati in holul hotelului (vezi filmul), echipati si gata de plecare in Antarctica, pentru a primi vestea cea mare, care din pacate nu se intampla 🙁

Totusi, privesc jumatea plina a paharului: am mai mult timp de refacere dupa mararatonul din Chile 🙂

Organizatorii maratonului din Antarctica sunt niste meseriasi si au postat / posteaza pe site-ul lor:

– ultimele noutati (probabil ca aici veti gasi si rezultatele maratonului…cand se va intampla)

– vremea in Antarctica la Union Glacier, locatia maratonului (inclusiv poze transmise de la baza de acolo)

– profilul concurentilor. Cititi si va cruciti!! Sunt mandru ca alerg alaturi de ei… 🙂

– poze facute de fotograful oficial al competitiei, Mike King.

Ce mai e nou? Am primit numerele de concurs – eu voi purta numarul 28. Cand ma uit la poza cu mine stand langa brad, iar pe numarul de concurs scrie 28 si dedesubt ‘decembrie’…ma trec fiori.

Sper totusi sa ajung acasa cu mult inainte de 28 🙂

Astazi a fost un vant necrutator, de abia ma puteam tine pe picioare. Daca va fi asa si in Antarctica…sper ca macar sa sufle din spate :))

Aceleasi drumuri la supermarket pentru apa, fructe si diverse. Balaceala din piscina hotelului si transpiratul in sauna (azi am stat la povesti, la 80 de grade, cu jurnalistii brazilieni de la TV Globo – prezenti pentru a face un documentar despre competitia din Antarctica – cu care am rememorat telenovela tineretii noastre, Escrava Isaura :)). Blogul, alergatul, mersul la masa, dormitul, asteptarea vremii bune din Antarctica. Cam asta imi ocupa timpul aici…

Sper sa plecam maine. Daca nu…, va scriu 🙂

Este clar ca eu si Punta Arenas avem mari sanse de a ne cunoaste mai bine si de a deveni prieteni :).

A mai trecut inca o zi si vremea din Antarctica nu ne lasa sa decolam (ni s-a spus ca nu este vizibilitate buna la destinatie).

Usor-usor, mi se lungesc urechile (si barba :)) de la atata asteptare…

Punta Arenas devine tot mai mica, pe masura ce o cunosc tot mai bine. In jurul hotelului sunt cateva scoli si elevii sarbatoresc fericiti terminarea anului scolar (si venirea ‘verii’) printr-o baie in ocean (desi atat apa cat si aerul au o temperatura de doar cateva grade :)).

Pentru ca nu stiu cat timp mai stau in Punta Arenas si exista riscul sa intru in faliment :), am decis sa renunt la statul in camera single si l-am convins pe amicul meu taiwanez Tommy Chen (pe care l-am cunoscut in aprilie, la Polul Nord) ca e mai avantajos (adica mai ieftin) sa impartim o camera dubla…

Dintr-o discutie in alta (am invatat deja cateva expresii haioase in chineza / taiwaneza :)), am aflat ca si el a tinut un discurs anul asta la TEDx Taipei. Ce coincidenta!! :).  Din pacate, discursul nu este tradus, dar va puteti uita la el de amuzament… Oricum, mi-a garantat ca pana la sfarsitul anului viitor speech-ul va avea traducere :)). Din cate am inteles, discursul lui a fost despre…cum sa iti realizezi visele pe care le aveai in copilarie. Hmm, parca am mai auzit asta undeva 🙂

Ieri dimineata i-am povestit lui Tommy despre excursia mea la pinguini si l-am convins sa se duca, dar cred ca acum ma uraste :), pentru ca a stat doar in vapor (aproape 6 ore), nu s-a putut debarca pe Isla Magdalena din cauza valurilor uriase si toti turistii (inclusiv el) si-au intors stomacul pe dos aproape tot drumul. Asadar, si cu banii luati, si fara sa vada pinguini, si cu rau de mare…aproape ca l-am sabotat! Vedeti reactia lui in filmuletul din stanga… :))

Am facut o vizita la Mall-ul din Punta Arenas, am facut un fine tunning la echipamentul meu de alergat (sunt in al 9-lea cer, am gasit husa termoizolanta pentru furtunul de apa de la Deuter camelback-ul meu, deci il voi putea folosi si in Antarctica, Sahara, Everest etc.!!).

Tot la Mall m-am intalnit cu Mos Craciun (oare ce o cauta prin emisfera sudica??…). Sper ca urmatoarea data cand ma intalnesc cu el sa fie in Romania, cand va veni la fiul meu, Alex 🙂

In rest, am mai facut un antrenament usor, de refacere (15 minute spinning, 30 de minute alergare, 30 minute de inot) si jumatate de ora de sauna (in 3 reprize, combinate cu dusuri reci, de ‘calire’ :)). 

Ma simt excelent, nu am nicio problema musculara si de abia astept sa alerg maratonul din Antarctica! 

PS – se pare ca peste 2 ore plecam. Tineti-mi pumnii!!

PS’ – in Antarctica se organizeaza si un ultramaraton de 100 km. Mi-ar placea sa il alerg si pe asta intr-o zi…

Azi pana in pranz ar fi trebuit sa plecam spre Antarctica (din pacate, nu cu vasul asta meserias care a ancorat azi in portul din Puntas, ci cu avionul :)).

Dar, dupa cum fusesem avertizati inca de la inscrierea pentru maraton, Antarctica este…Antarctica si trebuie sa fim flexibili. In 2008, participantii au avut de asteptat 2 saptamani pana au putut decola spre Antarctica si inca atat pentru a se putea intoarce. Au ‘petrecut’ sarbatorile acolo, dar sper sa nu mi se intample si mie 🙂

Anul asta am fost la Polul Nord de Paste, deci ar fi cam neplacut sa fiu departe de casa si de Craciun & Anul Nou…

Vestea buna pentru conationalii nostri care vor sa participe la aceasta competitie este ca, incepand din 2011, ea se va desfasura mai devreme (la sfarsitul lunii noiembrie).

Asadar, desi eram un un picior in avion si bagajele deja incarcate, am fost anuntati ca vantul in Antarctica a depasit viteza maxim admisa pentru traficul aerian si ca trebuie sa ne intoarcem la hotel 🙁

Bagajele au ramas in avion si suntem ‘arestati la domiciliu’ – nu trebuie sa plecam din raza hotelului, pentru ca oricand putem fi chemati pentru imbarcare si trebuie sa fim gasiti rapid.

Asta e viata si trebuie sa ne adaptam, nu?

A propos de bagaje si chestiuni logistice. Avem voie sa luam cu noi maxim 25 de kilograme / om, tot ce este extra se plateste cu 66 $ / kg (!). Din fericire, nu mai am tobele cu mine 🙂 si, in plus, am experienta Polului Nord si am comprimat la maxim bagajul, ajungand la 11 kg (insa mai am de lucrat – campion a fost un polonez cu un bagaj de 8 kg; daca bancurile cu polonezi sunt adevarate, cred ca diferenta de 3 kg este data de sosete, chiloti si alte chestii de genul asta :); evident, glumesc, spre ca nu am ofensat pe cineva…).

La ‘instructajul’ pentru Antarctica ni s-a mai vorbit despre vreme, facilitatile din baza in care vom fi cazati (yupeeeeee, toaletele nu mai sunt in aer liber!!), masurile de securitate (ne vom afla pe un ghetar si nu avem voie sa ne departam prea mult de baza neinsotiti, deoarece exista riscul de a cadea in crevase), restrictii (Antarctica este cea mai ‘eco’ zona a Planetei), masuri de prevenire a degeraturilor etc.

In drum catre hotel am mai vizitat Punta Arenas, vremea fiind destul de prietenoasa azi. M-am abatut un pic de la zonele aglomerate pentru a vedea si cealalta fata a orasului.

Imi place foarte mult si as reveni oricand, dar nu cred ca as putea trai ani de zile intr-un oras atat de rece si in care vantul bate frecvent cu zeci de kilometri la ora…

Neputand pleca departe de hotel, am facut un antrenament de o ora la ‘sala’ de fitness (dotata cu 1 bicicleta si 3 gantere :)) si m-am balacit in piscina de 5 metri patrati. Daca pun la socoteala si urcatul pe scari, pot spune ca am facut un mini-mini-mini Iron Man 🙂

Cam asta a fost ziua de azi, probabil ‘inca o zi obisnuita in Punta Arenas’…

Acum stau ca pompierii, pe jumatate imbracat, gata oricand sa ma prezint la datorie.

Draga Antarctica, venim!! 🙂

PS – nu m-am putut abtine si m-am cantarit (imbracat si fara bagaje :)). Sunt curios cate kilograme voi avea la intoarcere… 🙂

Mi-am mai vazut un vis cu ochii: sa ma plimb printre pinguini, in mediul lor natural.

Si nu s-a intamplat in Antarctica, ci in Chile!

Am fost ieri intr-o scurta croaziera pe insula Magdalena, un mediu populat de o colonie uriasa (peste 120.000) de pinguini.

Excursia noastra trebuia sa dureze vreo 6 ore si la 8 seara sa fim inapoi la hotel, dar s-a prelungit cu vreo 5 ore din cauza mareei (ne-a prins refluxul si a trebuit sa asteptam pana creste din nou nivelul apei…).

Ma rog, trecem peste acest aspect. Ideea este ca excursia a meritat din plin, nu ma asteptam sa imi placa atat de mult.

Mai intai de toate, eu si raul de mare suntem destul de buni prieteni, asa ca a trebuit sa bag urgent in mine o pastila de Metoclopramid de indata ce am simtit ca incepe sa mi se rascoleasca stomacul 🙂

Daca in Australia vazusem balene (dar de la distanta destul de mare), de aceasta data am fost mai norocos si, desi nu era inclus in program, am beneficiat de un show cu balene si delfini, care ne-au insotit o buna parte din drum.

Ajunsi pe insula Magdalena, am scapat de vantul iernatic care ne paraliza pe puntea vasului si am plecat la colindat pinguinii…

Nu stiu daca pot explica suficient cat de multi pinguini sunt pe acea insula, dar sper ca imaginile sa fie elocvente in acest sens.

In general, pinguinii au evitat contactul cu noi si pastrau in permanenta 2-3 metri distanta. Eu am fost cel mai norocos din grupul nostru de turisti si am starnit curiozitatea unui pinguin care a tras cu ciocul de geaca mea si de Salomoni 🙂

In rest, aceste animalute mi se par foarte simpatice, sociabile, romantice (am vazut niste scene de mare tandrete intre cuplurile pinguinistice). Cand incep sa comunice intre ei, colonia rasuna ca un stadion cu vuvuzele 🙂

Si cum orice aspect negativ are si parti bune, asteptarea fluxului ne-a dat ocazia sa petrecem mai mult timp cu pinguinii.

As fi luat cu mine vreo 2-3, dar m-am temut sa nu am din nou probleme la granita… 🙂

Cam atat despre pinguini. Urmeaza drumul spre Antarctica. Nu voi avea net, asa ca o sa revin cu vesti de indata ce ma intorc la „civilizatie”.

Pana atunci, sper ca organizatorii maratonului sa posteze pe site-ul lor (via telefon) rezultatele maratonului Antarctic Ice.

Aaaa… sa nu uit:

Pe curand!

PS -La multi ani, tata, te iubesc!! (…si iti multumesc ca mi-ai insuflat pasiunea pentru calatorii :))

Dupa un drum cu multe turbulente (preferatele mele!!), am aterizat ieri seara la Punta Arenas.

Am vazut pe pista si avionul rusesc cu care urmeaza sa plecam in Antarctica…

Punta Arenas e mult mai mare decat ma asteptam (are in jur de 150.000 locuitori, deci cam cat o resedinta de judet din Romania). Este un oras modern, tipic portuar, cu toate ‘dotarile’ civilizatiei – inclusiv Mall, deci foarte departe de ce imi imaginam cand am vazut Toate panzele sus… 🙂

Un prim lucru haios: pe la 11 si ceva, cand am decis ca e momentul sa ma culc, era lumina ca la noi vara, la ora 8. Am inteles ca in perioada asta se intuneca pe la miezul noptii…

Un lucru mai putin haios este vantul. Azi sunt vreo 10-15 grade (cu soare) si, daca nu bate vantul, e chiar placut. In secunda in care incepe sa bata, ai impresia ca incepe era glaciara… In aceasta parte a planetei vantul sufla atat de puternic incat (din cate mi s-a spus) pe cateva strazi din centrul orasului sunt puse niste funii de care sa te tii 🙂

M-am intalnit deja cu 4 dintre alergatorii din Antarctica: Arnold si Sarah (doi americani, tata si fiica, pe care i-am cunoscut la Polul Nord) – Sarah are 15 ani si va deveni cea mai tanara persoana din lume care termina 7 continents; Frederic si Henri Alain – 2 francezi cu un istoric fabulos.

Frederic s-a apucat de alergat acum 2 doi ani, la 51 (!) de ani, cand cantarea 50 de kilograme in plus. Si-a propus sa alerge 7 maratoane pe 7 continente si 50 de semi-maratoane in 50 de tari diferite in maxim 50 de luni – cate unul pentru fiecare kilogram dat jos. Pana acum a alergat deja 28 si mai are 2 maratoane pana termina 7 continents!

Henri Alain este o legenda vie a maratoanelor si – mai ales – a ultramaratoanelor. S-a apucat de alergat la 47 de ani si de atunci alearga in continuu… Acum are 61!! – dar nu ii dai mai mult de 40-45. A castigat una dintre primele editii ale maratonului de la Polul Nord, s-a clasat al doilea in cursa de 100 km din Antarctica si a terminat unele dintre cele mai dificile curse din lume, de 160 sau 250 kilometri! Acum se afla pentru a doua oara in circuitul 7 continents si vrea sa participe acum, in Antarctica, la toate cele 3 probe (maraton, semi-maraton si cursa de 100 km!). Hmm…deci se pare ca imi scad dramatic sansele la locul 1 :).

Pentru ca astazi este o zi libera (de abia diseara la ora 21 avem sedinta tehnica cu organizatorii maratonului din Antarctica), o sa merg intr-o excursie de jumatate de zi pe insula Magdalena, unde se afla o colonie pe pinguini. De abia astept sa ii vad dansand 🙂 

Revin cu poze!

Dupa un drum cu multe turbulente (preferatele mele!!), am aterizat ieri seara la Punta Arenas.

Am vazut pe pista si avionul rusesc cu care urmeaza sa plecam in Antarctica…

Punta Arenas e mult mai mare decat ma asteptam (are in jur de 150.000 locuitori, deci cam cat o resedinta de judet din Romania). Este un oras modern, tipic portuar, cu toate ‘dotarile’ civilizatiei – inclusiv Mall, deci foarte departe de ce imi imaginam cand am vazut Toate panzele sus… 🙂

Un prim lucru haios: pe la 11 si ceva, cand am decis ca e momentul sa ma culc, era lumina ca la noi vara, la ora 8. Am inteles ca in perioada asta se intuneca pe la miezul noptii…

Un lucru mai putin haios este vantul. Azi sunt vreo 10-15 grade (cu soare) si, daca nu bate vantul, e chiar placut. In secunda in care incepe sa bata, ai impresia ca incepe era glaciara… In aceasta parte a planetei vantul sufla atat de puternic incat (din cate mi s-a spus) pe cateva strazi din centrul orasului sunt puse niste funii de care sa te tii 🙂

M-am intalnit deja cu 4 dintre alergatorii din Antarctica: Arnold si Sarah (doi americani, tata si fiica, pe care i-am cunoscut la Polul Nord) – Sarah are 15 ani si va deveni cea mai tanara persoana din lume care termina 7 continents; Frederic si Henri Alain – 2 francezi cu un istoric fabulos.

Frederic s-a apucat de alergat acum 2 doi ani, la 51 (!) de ani, cand cantarea 50 de kilograme in plus. Si-a propus sa alerge 7 maratoane pe 7 continente si 50 de semi-maratoane in 50 de tari diferite in maxim 50 de luni – cate unul pentru fiecare kilogram dat jos. Pana acum a alergat deja 28 si mai are 2 maratoane pana termina 7 continents!

Henri Alain este o legenda vie a maratoanelor si – mai ales – a ultramaratoanelor. S-a apucat de alergat la 47 de ani si de atunci alearga in continuu… Acum are 61!! – dar nu ii dai mai mult de 40-45. A castigat una dintre primele editii ale maratonului de la Polul Nord, s-a clasat al doilea in cursa de 100 km din Antarctica si a terminat unele dintre cele mai dificile curse din lume, de 160 sau 250 kilometri! Acum se afla pentru a doua oara in circuitul 7 continents si vrea sa participe acum, in Antarctica, la toate cele 3 probe (maraton, semi-maraton si cursa de 100 km!). Hmm…deci se pare ca imi scad dramatic sansele la locul 1 :).

Pentru ca astazi este o zi libera (de abia diseara la ora 21 avem sedinta tehnica cu organizatorii maratonului din Antarctica), o sa merg intr-o excursie de jumatate de zi pe insula Magdalena, unde se afla o colonie pe pinguini. De abia astept sa ii vad dansand 🙂 

Revin cu poze!

Chilienii ma uimesc in continuare prin punctualitate si rapiditate – au postat pe site rezultatele maratonului, in mai putin de 1 zi !

Asadar, cifrele competitiei:

– 1611 participanti, din 11 tari.

– 3 probe: maraton, semi maraton si 10 km.

– la maraton au participat 354 de concurenti, din care 143 la categoria mea de varsta (20-39).

– m-am clasat pe locul 67, ceea ce nu este deloc rau pentru un alergator aflat de abia la al 4-lea maraton. Va fi cu siguranta mai bine in Antarctica, unde am asigurat un loc in primii 35 (…pentru ca acesta este numarul de participanti… :))

– un fapt divers: peste 1/3 dintre participantii la cele 3 probe au abandonat sau nu au terminat cursa in timpul limita stabilit de organizatori!

Si inca ceva, pentru cei interesati: au inceput deja inscrierile pentru editia din 2011 a maratonului Coastei Pacificului 🙂