…cu 5 minute 🙂

Azi totul a fost aproape perfect. O temperatura medie de 20 de grade (16-17 grade la start si spre final, 23-24 pe parcurs), cer innorat dar fara ploaie, urcusuri si coborasuri abordate ca la carte si nicio durere (multumesc din nou, Microhidrina :)).

Desi imi propusesem un ritm de max 10 km pe ora, pentru a nu risca vreo accidentare inainte de Antarctica, temperatura mai prietenoasa din ultimii 10 km m-au facut sa apas usor pe acceleratie…

Cam atat deocamdata, trebuie sa fug la festivitatea de premiere (nu ca as fi obtinut cine stie ce clasificare, dar vreau sa aflu rezultatele :))

Revin mai tarziu cu povestea cursei si detalii interesante.

Pe curand!

Nu va speriati , nu am furat din magazine si nici nu va bucurati, nu am castigat la loto 🙂

Dupa un zbor de 2 ore si jumatate in care m-am tinut de scaun tot timpul (am zburat peste muntii Anzi, cu ‘mici’ turbulente, cam ca in autobuz pe piatra cubica si gropi…), am ajuns de la Buenos Aires la Santiago de Chile.

Ca si la sosirea in Argentina, chilienii ne-au pus sa completam hartoage prin care sa ii asiguram ca nu introducem arme, bacterii, insecte (!), plante, animale, etc. in tara lor. Evident, conform bunului mei obicei, am bifat foarte senin „NO” la toate capitolele.

La controlul din aeroport, mi-au scanat bagajele si au descoperit 2…banane, uitate acolo din ziua precedenta. Consecinta: am fost invitat politicos sa imi strang lucrurile si sa iau loc cuminte intr-o camera… Dupa vreo 15 minute a aparut un tip care m-a intrebat daca vorbesc spaniola; i-am spus ca inteleg ceva-ceva (ce noroc cu telenovelele!). Mi-a explicat ca ceea ce am facut (sa aduc in Chile 2 banane fara se le declar) este un mare delict in tara lui si ca trebuie sa ma retina pentru niste declaratii si un eventual proces (!!). Evident ca m-am facut din rosu (andrei) galben, pentru ca ma vedeam incarcerat intr-o celula cu vreo 10 traficanti de droguri sau criminali, aplecandu-ma cu mare grija la dusuri dupa sapun si ratand urmatoarele 2 (sau mai multe) maratoane sau alergandu-le usor cracanat…

Dupa vreo 2 ore de declaratii si negocieri (mi-am cerut mii de scuze, am dat vina pe turbulente, pe lipsa cunostiintelor de spaniola / engleza – formulare sunt bilingve -, i-am laudat pentru succesul in salvarea minerilor chilieni, le-am spus ce mare jucator de fotbal a fost Zamorano etc., am reusit sa scap de acolo si, in plus, nu am primit amenda – daca imi dadeau astia vreo 1.000 de euro amenda, cred ca albeam instant si ma intorceam in Romania :)). Zambetul si buna dispozitie mi-au revenit instantaneu (ca in bancul cu iepurasul, leul si „radeam pentru ca dupa mine vine ariciul cu o nuca” – nu vi-l spun, pentru ca este porcos), mai ales cand am vazut ca nu sunt singurul, mai erau niste tipi si tipe din Brazilia si Venezuela cu mandarine, napolitane etc.

Si cum trebuia sa ajung in Vina del Mar pana la ora 19.00 (si deja era 3 dupa-amiaza), am inchiriat o masina si am plecat. Evident, karma functioneaza din plin: mi-a luat cu o mana (2 ore din viata), dar mi-a dat cu alta un upgrade la masina pe care o inchiriasem (cea mai ieftina, evident :)): in loc de Chevrolet Spark mi-au dat Suzuki Swift (ma rog, nu ma pricep la masini, asa ca nu vad vreo mare diferenta intre astea 2, dar daca asa mi-au zis astia de la Hertz…ii cred :)).

Un mare soc am avut cand am schimbat vreo 100 si ceva de euro si am primit 100.000 $! E vorba de pesos chilieni, care sunt vreo 600 la 1 euro :). Desi sunt pesos, ei le spun dolari (nu ma intrebati de ce!).

Asadar, proaspat ‘eliberat’ si ‘reabilitat’, cu o suta de mii de dolari in buzunar, am facut drumul intre Santiago de Chile si Vina del Mar (vreo 120 km) in mai putin de o ora (autostrada impecabila cu 3 benzi…).

Am ajuns la timp in Vina del Mar (un fel de „Mamaia’ a lor) si mi-am ridicat kit-ul de concurs. Surpriza mea a fost sa constat ca chip-ul este de…hartie cartonata (!!!), deci va fi interesant de vazut ce se intampla daca ploua. Totusi, cred ca nu va fi cazul. Aici sunt peste 30 de grade, mai adie din cand in cand printre palmieri briza Pacificului si, culmea, nimeni de pe plaja nu intra in apa. Am aflat si explicatia: curentul Humbold, care vine din Antarctica, face ca temperatura oceanului in aceasta zona sa fie in permanenta foarte scazuta. Asta e, nu pot chilienii sa le aiba pe toate… 🙂

Cam atat deocamdata. Acum ma bag in pat, desi e doar ora 9 (21), pentru ca maine trebuie sa ma trezesc la 4.30 (mda, autobuzele care pleaca spre start ne iau la 5-5.30, iar maratonul incepe la 7.30). O sa revin cu vesti maine, dupa maraton (sau, mai precis, dupa antrenamentul de maine pentru Antarctica :)).

Andrei periculosul

Am un deja-vu. In afara antrenamentelor la 5 dimineata la temperaturi negative si a multor dusuri reci (pentru ‘calire’), ma pregateam sa scriu „Cum ajungi in Antarctica…? 5 avioane + 1 elicopter”, dar mi-am dat seama ca: a) semana prea mult cu unul dintre primele articole scrise in jurnalul meu (pe vremea cand ma pregateam pentru maratonul de la Polul Nord) si b) de aceasta data nu voi mai folosi elicopterul :).

Si chiar asa… cum se ajunge in Antarctica – cel mai rece continent de pe glob? In primul rand, acolo ajung urmatoarele categorii de oameni (evident, toti au cate o problema psihica dar, dincolo de asta…): oamenii de stiinta, exploratorii, aventurierii, alpinistii care escaladeaza Vinson-ul (4892 m), personalul tehnic si militar din bazele situate in zona Polului Sud si, mai nou, … alergatorii :).

Cat de departe este Antarctica de Romania? Judecand dupa cele aproape 30 de ore de zbor, cred sunt aproape 20.000 kilometri. Ruta mea va fi:

2-3 decembrie. Bucuresti – Frankfurt (3 ore) si Frankfurt – Buenos Aires (14 ore).

4 decembrie. Buenos Aires – Santiago de Chile (2 ore). De aici, am de calatorit 120 km pana in Vina del Mar, unde va avea loc maratonul Coastei Pacificului.

5 decembrie. Alerg maratonul Coastei Pacificului (distanta standard 42,195 m), pentru sustinerea proiectelor fundatiei HOSPICE.

6  decembrie. Stau in Santiago de Chile.

7  decembrie. Santiago de Chile – Punta Arenas, cu escala in Puerto Montt (4 ore si jumatate). Aici se termina liniile aeriene ‘comerciale’.

8 decembrie. Punta Arenas. Sedinta tehnica pentru participantii la Antarctic Ice Marathon 2010.

9 decembrie. Punta Arenas – Union Glacier, Antarctica (6 ore). Dupa ce am ‘experimentat’ Antonov-74 in calatoria mea catre Polul Nord, a venit randul pentru Ilyushin-76 (IL-76). Imi aminteste de filmul 2012… 🙂

9-11 decembrie. „Aclimatizarea”.

12 decembrie. Alerg maratonul Antarctic Ice (distanta standard 42,195 m).

13 decembrie. (daca ma vor mai tine picioarele…) Alerg si semi-maratonul Antarctic Ice (ca sa nu fac febra musculara :))

14-15 decembrie (sau cu intarziere de 1,2…10 zile, functie de vreme). Plecarea spre Punta Arenas – Puerto Montt – Santiago de Chile – Buenos Aires – Frankfurt – Bucuresti…

De abia astept sa ma intorc din Antarctica si sa scriu: Am alergat 4, au mai ramas doar 3!