…Pana pe 28 august, cand Nick Thomas – un tip extraordinar pe care l-am cunoscut in februarie 2015, in timpul cantonamentului de inot pentru Arch2Arc, finisher al acestei competitii in 2014, murea in Canalul Manecii, la un kilometru distanta de tarmul francez. Se intorsese la Arch2Arc pentru a dobori recordul cursei si, in plus, sa traverseze „canalul” fara costum de neopren (nerecomandabil dupa 140 de kilometri de alergare). Mesajul transmis de familie a fost: “Nick a murit facand ceea ce ii placea”. Intr-adevar, cred ca este mai bine sa mori astfel, decat sa mori putin cate putin, in fiecare zi, paralizat de indoieli, temeri, amanari, scuze sau parerile altora despre ce ar trebui sa faci (sau sa nu faci) cu viata TA. Sunt sigur ca un alpinist ar prefera sa moara pe munte, un marinar pe mare si un militar pe campul de lupta.
Este greu (ca sa nu spun imposibil) sa povestesc fiecare din cele 10 zile ale Deca-ului. Aparent, ele au semanat foarte mult, expresia “fiecare zi este o miniatura a vietii” capatand sens pe deplin la acest ultra triatlon.
In ultimii ani mi-am simplificat foarte mult agenda zilnica (si, implicit, viata), impartind cele 24 de ore in cateva intervale bine definite:
La acest Deca (pentru cei interesati, distantele totale de parcurs in cele 10 zile au fost: 38 km inot, 1800 km pedalat, 422 km alergare), orarul a aratat cam asa:
…pana la miezul noptii si, uneori, mai tarziu: recuperare (baie in apa rece, fenomenalul NanoVi si Recovery Boots). Cand vorbesc de recuperare, nu ma refer doar la faptul ca a doua zi trebuia sa fiu la fel de proaspat ca la inceputul Deca-ului, ci – mai ales – la repararea “pagubelor” care ar lasa urme pe termen lung. Efortul lasa urme adanci in exterior, dar adevaratele ‘daune’ sunt in interior (orice efort de durata, de la distanta maratonului in sus, provoaca o imbatranire temporara a organismului).
Au fost nopti in care m-am “lafait” in 4-5 ore de somn, dar au fost si unele in care am dormit doar doua ore (sau deloc) si ceea ce credeam ca nu ma va ajuta prea mult la acest Deca (faptul ca sunt obisnuit cu privarea de somn, aspect mai util pentru un Deca in format continuu) m-a salvat de cateva ori si m-a ajutat sa il termin cu bine.
*
Echipamentul
Daca veti merge vreodata la un ultra triatlon, va voi pune la dispozitie cu drag checklist-ul meu. Pana atunci, sa va povestesc cate ceva despre ceea ce am pus in bagaje.
In primul rand, chiar daca prognoza meteo suna promitator, m-am gandit ca, totusi, Alpii sunt…Alpi. Asa ca mi-am luat o buna parte din echipaentul de toamna / iarna. Si daca nu ar fi fost foarte frig, oboseala cumulata in atatea zile de efort ar fi urmat sa imi scada confortul termic. Nu a fost o eroare logistica (mai bine sa le ai si sa nu iti trebuiasca, decat invers), dar temperaturile au fost in cealalta extrema: 9 zile din 10 cu temperaturi in jur de 30 de grade! In ziua a 6-a a plouat, iar temperatura a scazut sub 20 de grade, ceea ce m-a facut sa ma simt excelent! Toti participantii purtau haine lungi, suprapantofi, suprapantaloni, geci, caciuli, cagule etc., in timp ce corpul meu isi amintea de calirea pentru cursa de la Cercul Polar si jubila. Daca am fi avut parte de 10 zile cu o astfel de vreme, sunt sigur ca rata abandonurilor ar fi fost substantiala.
A propos de rata de abandon, aceasta este, la Deca-uri, de 50-70%. Pentru prima data in istoria unor astfel de curse, doar 30% dintre participanti (4 din 13) nu au reusit sa bifeze toate cele 10 zile. Parerea mea este ca nivelul e pregatire a fost unul foarte bun.
Revenind la echipament, de fiecare data cand imi fac checklist-ul inchid ochii si ma imaginez in cursa. “Ce am pe mine acum, la proba de inot?”, “Dar la pedalat?”, “Dar la alergare?”.
> Inotul. Doua costume de neopren (Zoot), dintre care am folosit Prophet 2.0 (ca si in Canalul Manecii). Impecabil. Extra: casca de neopren (nu neaparat pentru a imi tine capul cald – apa a avut tot timpul peste 20 de grade; ci pentru un plus de flotabilitate si relaxare), dopuri de silicon pentru urechi, crema anti-frecare, casti de inot, ochelari de triatlon (3 perechi), tempo trainer (setat la 60 de spm), prosop tehnic.
> Pedalatul. Doua biciclete – una de triatlon, Cervelo P3 (absolut fantastica!) si, de rezerva, una de sosea, Felt Z95, care si-au facut treaba excelent! Doua casti, din care una “Aero” (cand temperatura sarea de 25 de grade, cea aero devenea absolut insuportabila…), doua perechi de ochelari de soare (de abia prin ziua a 4-a m-am prins ca ar trebui sa ii port pe cei cu lentile mai inchise la culoare, pentru a avea senzatia ca este innorat…), vreo 6 bidoane, 4 cutii de plastic pentru gustari (de pus intre aerobaruri), cauciucuri si camere de schimb (nu a fost nevoie de ele), 5 randuri de echipament “de vara” (pantaloni + bluza), tone de haine “de frig”, lumini (inutile), 3 perechi de gambiere de compresie, 12 perechi de sosete, doua perechi de pantofi cu SPD (cat de inspirat am fost ca una dintre ele este cu un numar si jumatate mai mare!! – o parte dintre participanti incepusera sa si-i decupeze inca din ziua a 4-a), mansete de incalzire / racire, ciclocomputer (Garmin Edge 520), vreo 4-5 buff-uri si 3 perechi de manusi.
> Alergarea. Dupa atatea antrenamente si curse de alergare, daca m-ai trezi la 2 dimineata si mi-a lasa la dispozitie 3 minute, cred ca as putea fi gata echipat pentru un ultramaraton (nu este o lauda, ci o simpla constatare). Asa ca bagajul pentru Deca nu a fost o mare provocare din punct de vedere al echipamentului pentru alergare. Trei perechi de pantofi de alergare pentru asfalt / distante lungi (2 x Mizuno Wave Rider si o pereche de Hoka One Clifton 2 – bineinteles, toti cu un numar si jumatate – doua numere mai mari; un scurt review: Mizuno sunt cu 100 de grame mai usori decat Hoka si sunt de preferat la curse mai lungi), 10 perechi de sosete, 3 perechi de gambiere de compresie, 4 pantaloni de compresie, doua sorturi, cativa chiloti tehnici, vreo 7-8 tricouri si bluze de compresie, buff-uri, artileria inutila de “iarna” (caciuli, manusi, pantaloni lungi de compresie etc.), ceas cu HR (Garmin FR735XT) – pe care il foloseam doar pana in punctul in care alergarea se transforma intr-un mers rapid -, 3 sepci (din care una pentru ploaie) etc.
Nutritia (si recuperarea)
Cursele de anduranta au, cu siguranta, mai multe probe decat cele mentionate de organizatori. Una dintre ele este nutritia (si hidratarea), cealalta este recuperarea. In cazul meu, ambele au functionat excelent. Este aproape imposibil sa abordezi un Deca din perspectiva unui Ironman si sa te bazezi pe cateva geluri energizante, 2-3 guri de isotonic si un baton. Deficitul caloric si energetic va fi ‘reportat’ de la o zi la alta, iar abandonul devine doar o chestiune de timp. De asemenea, e bine de stiut ca, in timpul unei astfel de curse, corpul are solicitari diferite fata de cele din viata “de zi cu zi”, respectiv prefera carbohidratii, proteinele, vitaminele etc. intr-o forma cat mai accesibila – de exemplu: aminoacizi (MAP), malto carbo loading, bauturi isotonice, L-glutation, Complex B, magneziu lichid, geluri cu antioxidanti si BCAA, multi-vitamine si multi minerale, vitamina C, glutamina etc. – preferabil in cantitatile si la intervalele de timp optime. Ca de obicei, produsele pe care m-am bazat au fost Isostar, la acest eveniment bazandu-ma si pe noua lor gama de produse sarate, creata pentru de sporturile de anduranta (Veggie Puree m-a scos de cateva ori din starea de “nu-mai-suport-nimic-dulce-dati-mi-va-rog-ceva-sarat!”)
In plus, in cutiile de plastic care “rasareau” la fiecare 2-3 ore intre aerobaruri sau pe traseul de alergare se gaseau legume (morcovi, ardei, rosii, castraveti), fructe (struguri negri, mandarine, portocale, mango, banane) sau paste / orez cu legume (mazare, dovlecei). Iar ca „bonus”, mai primeam din cand in cand sucuri proaspete de fructe si/sau de legume.
Din fericire, cand am facut planul nutritional, langa mine a fost doctorul Vasile Osean, care m-a ajutat sa pun la punct “Excel-ul”.
*
Pe Vasi (aka Dr. Vasile Osean) l-am cunoscut in decembrie 2013, cand mi-a reparat soldul lovit la Triplu UT-ul din Mexic. Un an mai tarziu, am discutat cu el strategia nutritionala pentru Quintuple UT, in 2015 am fost impreuna la Arch2Arc, iar anul acesta ne-a gasit din nou facand echipa – atat pentru acest Deca, cat si pentru proiectul care se va derula pana in 2018 – Atlantic Challenge.
Fiecare om are o poveste. A lui Vasi incepe in 1979, august, 25 (sau 26, sau 27). Data nu se stie cu siguranta. La acele vremuri, in mediul rural, dura ceva timp intre nastere si inregistrarea in acte. Vasi a trait vremuri grele, intr-un sat din Moldova – Malini (descris in Baltagul si, totodata, satul in care s-a nascut Nicolae Labis), intr-o familie care facea eforturi supra-omenesti (aici termenul este mult mai potritvit decat la Deca) pentru a hrani cei 6 copii.
La 6 ani, a trecut prin gard in curtea vecinilor, unde a fost atacat de un caine. Parintii l-au gasit ceva timp mai tarziu, lesinat si plin de sange, dar cu mainile inclestate in beregata cainelui care il atacase si care zacea, fara suflare, deasupra lui. Mai tarziu, lui Vasi i-a parut rau pentru caine.
La 7 ani, o familie din Falticeni le-a propus parintilor lui Vasi sa il adopte, pentru a ii putea oferi mai multe sanse de a ajunge la liceu („la oras”), apoi la facultate. Decizia finala i-a apartinut lui Vasi, care si-a dat acordul, dar a pus cateva conditii, printre care sa isi petreaca toate vacantele impreuna cu fratii sai si parintii sai naturali.
“Sportul” pe care il facea in copilarie era cel de a colinda muntii cu mieii sau cu oile, parcurgand zilnic distante impresionante. A propos, un fotograf roman care a urmarit transhumanta in cateva tari europene, a constatat ca ciobanii romani acopereau zilnic o distanta egala cu cea maratonului (!), depasindu-i cu aproape de doua ori pe cei din jurul granitelor tarii noastre.
Anii au trecut, Vasi a terminat cu brio liceul, apoi a intrat la facultatea de medicina de la Cluj si apoi s-a casatorit cu o colega. La nunta, Vasi a avut alaturi de el 4 parinti. Au urmat cei doi copii, Paul si Maria, impreuna cu care isi petrece putinul timp ramas seara, cand revine de la cabinet.
Chiar daca viata l-a dus departe de fratii sai, educatia din familia i-a invatat sa fie uniti si sa se sprijine la greu, in cazul in care viata le va scoate in cale un obstacol serios. Pe unul dintre fratii lui Vasi – Dumitru (sau, pentru cei apropiati, Mitica) – il intalneam de fiecare data cand mergeam la cabinet. Era omul “bun la toate”, de la pus gresie, faianta si instalatii electrice, la asigurare bunei dispozitii in randul echipei Medy Sport Line. De fiecare data cand vorbeam cu el ma felicita pentru ceea ce fac si ma “imbarbata” pentru urmatoarele proiecte.
*
Este ziua a 2-a a Deca-ului. Dupa o zi care a trecut foarte rapid (sub impulsul adrenalinei momentului), aceasta zi a venit cu un gand destul de enervant: “am de repetat ziua de ieri de 9 ori??!!”. Usor, usor, mi-am linistit (si amutit) piticii de pe creier si lucrurile au decurs mai bine. La finalul zilei a 2-a i-am facut o surpriza lui Vasi. Dupa ce am trecut linia de sosire, toti cei din zona de tranzitie / suport i-au cantat “La multi ani!”, iar organizatorii i-au dat o sticla de sampanie. Era prima dintre cele 3 zile „de nastere” ale lui Vasi.
*
Este ziua a 4-a a Deca-ului si cea de-a treia “zi de nastere” a lui Vasi. Pe facebook curg mesajele cu urari de bine si “La multi ani!”. Stiam ca trebuie sa ajung la ziua 5 / ziua 6, cand corpul isi redefineste realitatea, iar riscul de a abandona scade spre zero. Asa ca eram aproape. In momentele in care treceam prin zona de tranzitie (unde erau “comasate” echipele de suport), il vedeam pe Vasi din ce in ce mai abatut si mai tacut. Dupa cateva ore, in care tot incercam sa aflu de la el ce s-a intamplat, Vasi imi spune cu o voce gatuita: “A murit fratele meu, Mitica”.
Cand cineva tanar, perfect sanatos si cu care glumeai in urma cu cateva zile moare, prima reactie este de a nega realitatea. “Imposibil!”.
Mitica era la mare, intr-o zi in care s-au inecat 6 oameni. O mare agitata, in care prietena lui Mitica si copilul ei au fost luati de un val mai mare. A incercat sa ii salveze si a reusit, dar cu pretul vietii lui.
In fata tragediei unui prieten, acest Deca parea lipsit de sens si ma intrebam daca mai are rost sa continui. In starea de tristete in care intrasem, eu insitam sa strangem lucrurile si sa plecam, Vasi insista ca eu sa raman si sa continui, asigurandu-ma ca va fi bine.
Am petrecut noaptea de dupa cursa din acea zi discutand cu Vasi pana dimineata despre Mitica, despre viata, despre moarte si despre orice subiect care ne-ar fi adus un confort psihic.
A doua zi dis-de-dimineata Vasi lua trenul spre Zurich, apoi avionul spre Romania, iar eu ma intrebam cum pot duce cursa pana la capat.
*
Universul are ‘talentul’ de a potrivi lucrurile. In urma cu 5 ani, Radu si Ozana, un tanar cuplu brasovean, cu doi copii, decidea sa dea curs unor noi provocari profesionale. Radu primise oferte din Bucuresti, SUA, Canada si Elvetia. In prima faza, optasera pentru Bucuresti dar, in ultima clipa, s-au razgandit si au ales Elvetia si, cateva saptamani mai tarziu ajungeau in … Buchs. Isi propusesera sa stea maxim doi ani, dar destinul a facut sa mai ramana aici inca 3 ani (curand vor pleca in alta parte).
Cu cateva zile inainte sa inceapa Deca-ul, se plimbau pe malul Rinului si au vazut banner-ul care facea reclama cursei. “Oau! Ce nebuni or participa la asa ceva?”. A doua zi, Ozana a vazut articolul de pe blogul meu si a postat un comentariu la postarea de pe Facebook: “Andrei, noi locuim in Buchs. Daca ai nevoie de ceva, te ajutam cu drag!”.
Ne-am intalnit in ziua in care avea loc festivitatea de deschidere a evenimentului, apoi a doua zi, dupa proba de inot. In seara cand am postat anuntul cu tragedia lui Vasi, raspunsul venit de la Radu si Ozana a fost ferm: “Andrei, te ajutam noi!”.
In absenta lui Vasi, nu cred ca as fi putut avea o echipa de suport mai buna. Radu si Ozana au facut un efort extraodinar, ‘jongland’ intre cresa si scoala copiilor, birou, casa si zona de tranzit. Spre deosebire de triatlon, ultra triatlonul este sport de echipa. Fara o echipa de suport nu as mai fi putut rezista acolo mai mult de 2-3 zile, iar “Am terminat Deca-ul!” ar fi ramas doar o fantezie.
Multumesc Radu, mersi, Ozana! Sunteti extraordinari!!
*
ZIua a 8-a si a 9-a m-au gasit in CEA MAI BUNA FORMA IN CARE AM FOST VREODATA IN CEI 40 DE ANI DE EXISTENTA. Inca de la trezire, m-am simtit ca Hulk. O buna parte din ‘grasime’ disparuse, musculatura era mai puternica ca niciodata si nivelul de energie era excelent, in ciuda deficitului de somn cumulat. Si, cel mai important, simteam ca pot sa termin cate un Ironman zilnic pana la finalul anului… De altfel, ziua nr. 8 a adus si cel mai bun timp dintre cele 10 Ironman-uri, in ciuda faptului ca am pierdut minim 30 de minute ingrijind si pansand ranile facute in ziua a 6-a de pantofii de bicicleta uzi (una dintre putinele greseli facute la acest Deca a fost sa nu imi strang bine pantofii de pedalat si sa nu ii acopar cu supra-pantofi pe timpul ploii – fapt ce mi-a provocat niste iritatii destul de urate). In ultimele 3 zile am beneficiat si de prezenta catorva suporteri romani care m-au incurajat pana la ore foarte tarzii, chiar daca mai aveau de parcurs sute de kilometri pana acasa (multumesc Daniela si Puiu!!!).
*
„Shangrila a reusit sa termine Deca-ul?”. Din pacate, nu (de aceasta data). Finalul zilei nr. 9 a insemnat si finalul cursei pentru ea. I-au lipsit cateva minute sa se incadreze in termenul limita al zilei nr. 9. Judecand dupa zambetul larg pe care il avea la festivitatea de premiere, Shangrila va reusi sa duca lucrurile la bun sfarsit, destul de curand.
*
Ziua 10. Sau recovery Ironman. Sau ziua pe care trebuia sa o mai “bifez” pentru a deveni Deca man. Fizic, simteam ca as fi putut fi mult mai rapid decat pana atunci, dar ratiunea mi-a spus sa abordez aceasta zi ca pe una de ‘revenire’, astfel incat sa ii dau corpului meu ocazia sa ‘iasa’ treptat din acest Deca. Orele au trecut foarte greu (mai ales in finalul pedalatului si al alergarii), iar finalul m-a gasit, aproape de miezul noptii, inconjurat de ceilalti participanti, de suporteri, de voluntari si de organizatori, incercand un cocktail emotional: bucuria enorma de a vedea dusa la bun sfarsit munca din ultimii ani; dorul de familie; regretul ca aceasta experienta unica se termina.
Sa va mai spun ca, si la acest ultra triatlon (supervizat de IUTA), organizatorii au fost foarte exigenti la capitolul anti-doping: probe de urina prelevate in prima si in ultima zi de concurs, controale inopinate in camera de hotel (va dati seama ce chef ai de o astfel de vizita dupa o zi intreaga de efort, tocmai cand vrei sa te culci…), incursiuni aproape zilnice in pavilioanele suporterilor (pentru verificarea nutritiei, suplimentelor, medicamentatiei – unde era cazul etc.). Oricum, ma indoiesc ca exista ultratriatlonisti care apeleaza la substante interzise, atat timp cat astfel de concursuri atrag, prin natura lor (nivel de dificultate, absenta recompenselor in bani etc.) oameni care cauta experiente sau raspunsuri, nu premii.
Rezultatele sunt aici. Pozele sunt aici.
*
Elvetia este o tara foarte scumpa, dar superba (cel putin, atat cat am vazut). Un Bran – Moeciu la patrat. Sosele impecabile, case cu bun gust, flori la ferestre, gazon verde impecabil, oameni amabili, piste si sosele asfaltate (ca sa nu spun autostrazi), de zeci de kilometri, dedicate exclusiv bicicletelor, rolelor etc. (a propos, nu am vazut nicaieri atat de multi oameni, inclusiv septagenari, octogenari etc. facand sport in weekend), calitate ridicata la rang de arta (atat in servicii, cat si in produse; „nu exista ieftin, rapid si de calitate – alege doua” – se pare ca elevetienii au optat pentru ultimele doua), copii lasati de parinti sa mearga in picioarele goale pe strada (se pare ca este mai sanatos asa). Am fi tentati sa credem ca elvetienii „au avut noroc” pentru a ajunge aici. Este posibil, dar au dat si ei o mana de ajutor „norocului”, dupa ce – la inceputul secolului – erau foarte saraci. Pe scurt, cred ca au muncit (cu folos) si au stiut sa isi aleaga oamenii care i-au condus. Inca ceva: in 2012 a avut loc un referendum (elvetienii adopta in acest fel toate deciziile importante) pentru acordarea a doua saptamani suplimentare de concediu anual: 67% din populatie a votat CONTRA (considerand ca asta ar afecta economia tarii). Un alt referendum interesant a fost cel privind deschiderea magazinelor duminica (nu exista supermarketuri deschise duminica). Elvetienii au refuzat si acest lucru, considerand ca weekend-urile nu ar trebui sa ii gaseasca inghesuiti in mall-uri, ci ar trebui dedicate sportului si timpului de calitate petrecut impreuna cu familia (studiile au aratat ca aceste lucruri reduc substantial rata divorturilor)…
*
Scriu aceste randuri in timp ce sunt la mare, pentru o actiune promotionala cu barca “Maria”, la vreo 100 de metri de locul in care se va desfasura, peste doar cateva ore, Trichallenge Mamaia. M-am uitat azi cu jind (ca un copil la vitrina cu dulciuri a cofetariei) la zona de tranzit. Mi-ar fi placut sa particip (si ma simt apt), dar Vasi mi-a recomandat doua saptamani de pauza. Next time…
*
As fi vrut sa spun ca despre aceasta cursa ca a fost grea, extenuanta, ca m-a dus la limita puterilor fizice, ca m-a facut sa ma urlu de durere, ca m-a facut sa imi blestem ziua in care m-am inscris la ea s.a.m.d. Dar, privind cu luciditatea celor 6-7 zile scurse de la trecerea liniei de sosire, imi dau seama ca a fost o ‘competitie’ abordabila, care a cerut o pregatire foarte minutioasa (“Cu cat transpiri mai mult la antrenamente, cu atat sangerezi mai putin in lupta”) si multa, foarte multa rabdare. Inclusiv pentru depasirea momentelor – care, INTOTDEAUNA, sunt TEMPORARE.
“Cum pot sa depasesc acest moment greu?”, “Ce pot invata din aceasta situatie?”, “Cum ar aborda aceasta problema ceilalti participanti?” – sunt intrebari mult mai bune decat “Oare de ce mi se intampla tocmai mie si tocmai acum toate acestea?!”.
*
„Hai, bai, Andrei, iar ne ceri sa donam pentru o cauza?” Da, iar va rog sa donati pentru o cauza. Ne-am propus sa strangem, in prima faza, 500.000 RON pentru dezvoltarea campusului socio-medical Hospice de la Copaceni. Momentan, suntem aproape de 100.000 RON, iar cu sprijinul tau (si cu un click aici), mai punem o caramida. Desi stiu ca nu pentru asta o faci, iti promit o surpriza in cazul in care donezi. Ea va veni in urmatoarele saptamani.
*
Nu stiu daca as mai participa vreodata la un Deca in format 10 Ironman x 10 zile. M-ar tenta un Dublu (sau Triplu sau Quintuplu) Deca in format continuu. Se pare ca nu va trebui sa astept prea mult, pentru ca traversarea Atlanticului vaslind va fi, in mare masura, o experienta asemanatoare…
Va doresc sa aveti luciditatea, indrazneala si responsabilitatea de a face primii pasi catre Everestul, Canalul Manecii sau Deca-ul vostru.
Cu multa simpatie,
Andrei Rosu
Sportiv amator de anduranta
Din nou, este greu de spus. Poate ca se trezesc mai devreme. Poate ca se antreneaza mai mult. Poate ca si-au propus sa obtina mai mult de la aceasta viata. Poate ca nu ii intereseaza „vocile” din capul lor sau opinia lui X sau Y despre viata lor. Poate vor sa isi exploateze potentialul. Poate ca stiu faptul ca omul de la finalul unui ultra difera de cel de la start.
*
„De cat timp faci sport, Richard?”.
Richard Widmer (33 de ani, GER, castigatorul Deca-ului) este foarte contrariat de intrebarea mea. El nu face sport, ci asa este el. „Sunt asa de cand ma stiu. In fiecare zi am mers cu bicicleta, inca de la 2-3 ani. De vreo 5 ani, merg in fiecare weekend la parinti pedaland. Ei locuiesc la vreo 230 km de mine…”. Richard castiga in mod constant, de vreo cativa ani, dublu si triplu ultratriatloane, la care participa „doar de placere”. In ziua nr. 10 (!) a Deca-ului a reusit, pentru prima data in viata, sa coboare sub 10 ore pe distanta Ironman. De altfel, a doborat recordul mondial pentru cea mai rapida finalizare a unui Deca (in total, 106 ore si 11 minute). Si inca ceva: la finalul fiecarei zile de concurs, Richard canta timp de 30 de minute la pianul pus la dispozitie de organizatori, in zona de finish. „Richard, de ce canti la pian?!”. „Pentru ca nu am avut niciodata pian acasa”…
Goulwenn Tristant (FRA) si Jozsef Rokob (HUN). Nu cred ca am ras atat de mult in 10 zile cat am ras cu ei. Goulwenn este pompier (si mi-a povestit despre multe interventii in taberele de rromi din Saint Denis – Paris), iar Jozsef fost arbitru de fotbal (in prezent om de afaceri). Jozsef a castigat, in 2013, Triple Deca (adica 30 de Ironman in 30 de zile – da, exista si asa ceva!!), terminand fiecare Ironman sub 12 ore! La acest Deca mi-a stricat o multime de filmari, (si eu lui, din acelasi motiv :)), etalandu-si cunostintele de limba romana (in special cuvinte care incep cu „p…” :)). Referitor la „suporterii” din lumea fotbalului, mai ales cei care incita la violenta atunci cand joaca Ungaria cu Romania, parerea lui este ca „nu sunt prea multi academicieni printre ei…”.
„Bunicuta” Heide Lindemann s-a apucat de sport pe la 47 de ani, prin 2008, pentru a „slabi un pic” (vedeti aici o poza din 2009). De atunci, chiar daca „merge pe 60”, a bifat o multime de ultra triatloane, ture lungi de bicicleta, cantonamente de inot in ape deschise si competitii de nordic walking (pe alocuri, Heide mergea mai repede decat alergau unii dintre noi!).
In Elvetia, doamna Lindemann venise cu gandul de a bifa ‘macar 3-4 Ironman-uri’ din cele 10. A reusit 5… Am intrebat-o, in gluma, cand are de gand sa se retraga din viata sportiva. „Dupa ce termin vreo 2-3 Dublu Deca…”.
In istoria „Deca”-urilor nu existasera abandonuri dupa ziua a 6-a, iar austriacul Robert Lurz stia foarte bine acest lucru. Tocmai de aceea, tragea cu dintii de fiecare Ironman. Cu o zi inainte de Deca, in timpul turei de bicicleta de recunoastere, luase o cazatura foarte urata, chiar cu cateva minute inainte ca eu si Vasi sa ajungem in zona de tranzitie. L-am gasit plin de sange si in stare de soc, speriat de eventualitatea de a nu putea lua startul. Vasi l-a consultat si l-a asigurat ca nu are nimic rupt (doar contuzii). Totusi, Robert s-a dus la spital si a concurat in urmatoarele zile cu mainile bandajate, cu soldul blocat si cu dureri foarte mari. Totusi, ziua nr. 6 a fost ultima pentru el.
David Clamp (UK) se apropie, si el, de 60 de ani – desi, dupa felul in care arata si, mai ales, se misca, ai spune care are vreo 30. De altfel, David a terminat toate cele 20 de Ironman in jur de 12 ore! El are la activ „vreo 5” Deca-uri si ceva ‘maruntisuri’ (Dublu, Triplu, Cvintuplu etc.) si a venit la acest Dublu Deca pentru „a vedea cum e”… Pana in urma cu vreo 10 ani, David era profesor la o scoala din Manchester. Practica sport ocazional, pana cand a decis sa se antreneze si sa participe la o cursa locala de triatlon. Ulterior, a inceput sa participe la ultratriatloane, a devenit antrenor in cadrul clubului de triatlon pe care il frecventa si a trebuit sa renunte la cariera de profesor, pentru ca „toate Deca-urile erau organizate in octombrie sau noiembrie”… In urma cu un an si-a rupt clavicula (accident de bicicleta), dar asta „l-a facut mai puternic si ceva mai atent…”.
Poate ca ati ramas cu impresia ca ultratriatlonul este un sport pentru varsta a doua. Nu este chiar asa. Estonianul Rait Ratasepp si prietenii sai (care au asigurat un fundal sonor excelent!) au facut un road trip de aproape 2.000 de km, cu o autorulota, pentru a ajunge la acest Deca. Rait este avocat si se afla de ani buni in circuitul ultratriatloanelor (castigand cateva dintre ele din 2014 incoace). A condus Deca-ul in primele 5 zile, dar a racit cobza in ziua 6 (cand a plouat) si nu a mai resuit sa isi pastreze avansul in fata lui Richard. In lunile de iarna traieste si se antrenaza in Lanzarote, iar cea mai buna performanta a fost castigarea Dublu UT-ului din Ungaria, in 2014, la 3 ore (!) distanta de locul 2…
Alexandra Meixner si Walter Wegscheider (ambii din Austria) s-au cunoscut in urma cu cativa ani, la un… ultratriatlon. Intrebati „de ce v-ati inscris la Double Deca?”, au raspuns, in gluma: „Ca sa vedem care esste mai tare!” :). De data aceasta, Alexandra a fost cea „tare”, devenind prima femeie care termina mai mult de un Deca. Practic, fiecare zi – dupa a 10-a – a reprezentat pentru ea un nou record mondial.
Walter a bifat un Quintuple, plus un Ironman (personal best) in ultima zi. „What’s next?”. „An ultra baby!”…
Bernhard Nuss (GER), inginer (ca fapt divers, cam toti nemtii pe care i-am intalnit la Deca sunt ingineri :)), este o figura aparte. La fiecare 5 ture de alergare (adica la fiecare 6 km) se oprea in zona de tranzitie spunand „Nu mai pot, trebuie sa fac o pauza!”. La inceput, am crezut ca este vorba despre ceva probleme medicale, pana cand am aflat adevaratul motiv: pauza de tigara!! Bernhard isi propusese sa termine 30 de Ironman-uri in 30 de saptamani. Bifase deja 10 (doua Double si doua Triple) si venise in Elvetia pentru Double Deca. Din pacate pentru el, la ultimul sau Triple avusese un accident tragi-comic, rupandu-si clavicula si doua coaste, asa ca nu s-a recuperat la timp pentru Double Deca, iar la Deca nu a putut bifa decat 3 Ironman-uri. Cum s-a accidentat? In timpul Triple-ului si-a aprins o tigara in timp ce era pe bicicleta, cu mainile pe aerobaruri, si s-a dezechilibrat… Deci, inca o dovada a faptului ca fumatul este periculos! 🙂
*
Despre Andrei Rosu si povestea lui la acest Deca… intr-o postare viitoare!
[va urma]
Am citit cateva carti despre Deca-uri. Am vorbit cu participanti la Deca. Am vazut Deca desfasurandu-se in paralel cu „triplul” la care am participat. Am discutat cu organizatorii Deca-ului din Elvetia. Am aflat cam tot ce puteam sa aflu despre ceea ce presupune o astfel de cursa Acum, mai ramane doar sa traiesc ‘pe viu’ aceasta experienta.
Ca si in cazul participarilor mele anterioare la ultratriatloane, pe masura ce ziua concursului se apropie, numarul celor care se inscrisesera la aceasta cursa scade. In cazul evenimentului la care particip, inscrierile la zi arata 9 barbati si doua femei la Double Deca (da, exista si asa ceva!), respectiv (tot) 9 barbati si (tot) doua femei la „decat” Deca – aproape jumatate din lista de acum 2-3 luni. Si sunt destul de sigur ca lista se va mai diminua un pic pana pe 24 august, cand incepe Deca-ul, pentru ca nimeni nu este nebun sa se prezinte la startul unei astfel de competitii daca nu se afla in cea mai buna forma si dispozitie in care ar fi putut ajunge vreodata.
Inainte de a va povesti cate ceva despre „concurentii” mei (am folosit ghilimele, pentru ca nu am intalnit pana acum vreun participant care sa vina la astfel de „curse” pentru a se „intrece” cu altceva decat cu propriile limite), haide sa va impartasesc cateva informatii despre ce (cred ca) presupune acest Deca.
In cifre, un total de 38 de kilometri de inotat, 1800 de pedalat si 422 de alergat.
Standard (10 x Ironman), adica: cate un Ironman (3.8 km inot, 180 km pedalat, 42 km alergare) pe zi (deci durata totala 10 zile), cu timp limita (simbolic…) 20 de ore. Fiecare „Ironman” incepe la 7 dimineata. Exista si o limita la inot (2 ore), aparent nesemnificativa, dar care poate da ceva batai de cap in ultimele zile ale concursului, cand nivelul de energie si abilitatile fizice sunt ceva mai alterate…
Continuu, adica 38 / 1800 / 422, cu limita de timp 13 zile. Mai exista o limita, la inot, respectiv 24 de ore. Fiecare participant isi face strategia de somn dupa cum crede.
Personal, prefer varianta a doua, din cateva motive:
Dar… anul acesta se organizeaza doar formatul standard, asa ca nu am avut de ales :). Ca fapt divers, legislatia din unele state ale acestei planete nu permite organizarea formatului continuu (este considerat inuman :)). Un exemplu este SUA.
In Elvetia (evident :)), intre Vaduz (Liechtenstein), Zurich (Elvetia), Innsbruck (Austria) si Munchen (Germania).
24 august (miercuri) – 2 septembrie (vineri) 2016.
INOTUL are loc in bazin de 50 m (un fapt comun pentru ultratriatloane). Deci vor fi 76 de bazine / zi (de incalzire :)).
PEDALATUL se desfasoara pe un circuit de 9 km (in timpul saptamanii), respectiv 13.6 km (in weekend-uri). Profilul este relativ plat (se pedaleaza pe un baraj, pe marginea unui rau).
ALERGAREA (favorita mea :)) are loc in padure, pe asfalt, pe un circuit de 1.2 km (aproximativ 35 de ture). Un detaliu interesant: alergatorii pot fi insotiti pe parcursul acestei probe, dar insotitorii nu au voia sa stea decat in spatele alergatorului…
Cand pleci la un Deca, este bine – in general – sa pleci cu casa dupa tine. Dar, Elvetia fiind prea departe pentru un drum (obositor) cu masina, va trebui sa calatoresc cu avionul si sa trimit in prealabil, prin curier (sau prin cineva care are drum spre Zurich pana pe 22 august – cine se ofera? :)) bagajul necesar.
Checklistul (facut de acum doua luni :)), contine vreo 400 de item-uri, grupate pe „capitole”: Echipament (Inot, Pedalat, Alergare), Documente, Nutritie, Accesorii etc. etc. etc.
Desi este greu de presupus ca voi putea obtine acelasi timp in ziua nr.10 ca in ziua nr. 1, voi incerca sa termin fiecare zi de „Ironman” la o ora care sa imi permita macar 5-6 ore de refacere (somn). Daca dau la o parte 90 de minute (de la finalul probelor pana la culcare, via cina, drum spre hotel, etc.) + alte 90 de minute (de la trezire pana la startul zilei urmatoare), ar rezulta ca fiecare Ironman sa fie terminat in mai putin de 15 ore, fapt care nu ar fi ceva complicat daca ar fi vorba de unul singur, dar lucrurile se complica atunci cand sunt 10… Tintesc sub 1h 30m inotul, sub 6h 30m pedalatul, sub 5h 15m maratonul si sub 30 de minute de timpi „morti” (tranzitii, chestiuni tehnice etc.) – deci undeva sub 14 ore. Sa vedem ce va fi… (daca lucrurile merg bine, incerc un maraton sub 4 ore in ziua nr. 10 :)).
Ca si al Arch 2 Arc, „echipa” va avea 1 (poate maxim 2 membri).Ramane de vazut cine va veni si cat va sta (sunt muuulte zile…). Daca esti prin zona in perioada respectiva…fa-mi o vizita :).
Dupa cum va povesteam, la DECA sunt 11 participanti, 9 barbati si 2 femei. Singurul cu care m-am intersectat pana acum este Beat Knechtle, un doctor elvetian cu un CV sportiv care te lasa cu gura cascata. Prima data, l-am intalnit pe Beat in Mexic, in 2013. Eu participam la Triplu Iron, el la Deca. M-am felicitat dupa cursa pentru faptul ca am terminat „baby race”-ul :). Un an mai tarziu, ne-am intersectat la Quintuple UT, Virginia. De aceasta data, el participa la „baby race”…
Printre ceilalti, un indonezian care a avut un acident de motocileta in urma cu cativa ani si a fost nevoit sa renunte la acest sport. A urmat alergarea, care l-a dus la toate cursele grele de pe aceasta palneta, culminand, in 2015, cu… 6633 Ultra :). O sa avem ce povesti…
Tot la capitolul prezentelor „exotice”, as include-o si pe filipineza Shangrila Rendon, care are deja la activ UT-uri pe distanta dublu, triplu si cvintuplu.
Cam atat pentru astazi. Va salut din concediu si revin curand cu vesti!
AnDrEiCA 🙂
PS – daca va intrebati cand urmeaza sa ma duc la Double Deca (20 Ironman), raspunsul este simplu: de indata ce ma voi pensiona… Sa nu ziceti ca nu v-am anuntat! 🙂
3 pasi esentiali pentru a ajunge de la
ZERO LA MARATON IN 4 LUNI
Lasa-ti aici e-mail-ul pentru a descarca e-book-ul "30 de lucruri esentiale pentru un alergator serios" si pentru a primi notificare de indata ce postez ceva!