Experienta Florida a luat sfarsit. Drumul spre casa a inclus o escala de vreo 5-6 ore la Roma, timp suficient pentru o plimbare prin ‘cetatea eterna’ si o masa de paste ‘ca la mama lor’… 🙂 Este aproape 1 noaptea si ne luptam cu fusul orar; peste cateva ore merg la birou si sper sa fiu cat mai fresh… 🙂

Ultimele zile au fost ‘de revenire’ si, pe ruta Tampa – Orlando – Miami, am vizitat Universal Studios – un mega parc de distractii, in care mi-am readus pulsul la cote inalte cu ajutorul unor roller coaster-e foarte tari (mi-a placut in special Rockit – vedeti aici un filmulet facut de cineva acum vreo 3 ani) – si Centrul NASA de la Cape Canaveral, unde am vazut (aproape) toate rachetele lanasate de americani din anii ’60 incoace. Impresionant! Am fi putut merge si la Disneyland, dar am preferat sa amanam intalnirea cu Mickey Mouse & Co. pentru o data viitoare, cand vom fi in formula completa… 🙂

Incepand de miercuri am reluat antrenamentele – deocamdata doar alergare. Am parcurs zilnic intre 6 si 10 kilometri, cu exceptia zilei de sambata, cand am facut un long run de 18 km, pe plaja din Miami. A propos de aceasta plaja, este extraordinar sa vezi cat de mult sport pot face americanii: surfing, jogging, kiting, biking, yoga etc. Cred ca toti corporatistii au costumul de baie pe sub cel de serviciu si iau directia plajei de indata ce termina programul la birou… Revenind la alergarile mele, ma simt excelent si ma bucur ca imi reintru rapid in forma si nu sunt sanse sa ratez semi-maratonul de pe 6 aprilie din orasul meu natal, Brasov… 🙂

Voi relua curand si antrenamentele de bicicleta si de inot, dar vom mai discuta despre asta. Pana atunci… ne vedem pe 22 martie, la Hilton! 🙂

Vineri 22 martie, ora 7.00 dimineata, hotelul Hilton din Bucuresti ne-a pus la dispozitie o sala foarte draguta (si breakfast-ul! :)), pentru a ne intalni, povesti despre Double Iron Florida (si nu numai) si incepe ziua intr-o nota cat mai optimista… Nu va fi, in niciun caz, un monolog si, chiar daca organizatorii (ViitorPlus) estimeaza un numar de 100 de participanti, sper sa am ocazia de a cunoaste fiecare participant si sa raspund la cat mai multe intrebari. Pana atunci, daca sunt subiecte pe care ati vrea sa le includ in discutia din 22 martie, va rog mult sa imi scrieti (poate fi un e-mail sau comentariu la acest post).

Puteti afla AICI mai multe informatii despre intalnire.

Pe foarte curand!

Incheiam povestirea mea facand un comentariu la adresa primei parti a traseului de bicicleta. Intr-adevar, ‘circuitul’ pe care urma sa pedalam 30 de ture se afla la vreo 10 km de bazin, asa ca a trebuit sa iesim in plin trafic! Nu stau prea bine la capitolul orientarii spatiale, asa ca principala mea grija a fost sa ajung unde trebuie, respectiv la Flatwoods Park – o rezervatie naturala din nordul orasului. Pentru orice eventualitate, am luat la mine telefonul cu GPS, dar totul a fost ok  si nu am avut nevoie de el.

Am ajuns in parc, unde deja ceilalti concurenti pedalau de zor. Urma o zi foarte luuuuunga, asa ca m-am inarmat cu rabdare si am inceput sa pedalez… Primele 3-4 ture au trecut destul de repede si am facut o singura oprire in zona de corturi, unde astepta echipa de suport, pentru a manca prima masa solida a zilei si pentru a reumple bidonul cu apa. Apoi am pornit pe traseu – un circuit de 11 kilometri, intr-o forma relativ patrata, o alee lata de vreo 3 metri care strabatea o padure salbatica si, indiferent pe ce latura a ‘patratului’ m-as fi aflat, vantul batea tot timpul, cu putere, din fata!!! 🙂

La ora 19 urma sa se intunece, asa ca am decis sa acopar o distanta cat mai mare pana atunci, deci am redus la maxim pauzele. Intunericul m-a gasit cu vreo 170 de kilometri parcursi – deci mai bine de jumatate din traseul de bicicleta urma sa fie in bezna totala… Am montat rapid luminile pe bicicleta si am pornit mai departe. Odata cu lasarea intunericului, temperatura a scazut simtitor si nu cred ca am avut mai multe de 7-8 grade pe parcursul nopti (iar din cauza vantului se simteau vreo 23 :().

Nu cred ca m-am simtit mai singur vreodata in viata (poate la ultra maratonul din Antarctica, dar cel putin acolo era lumina 24 din 24…); cel putin de pe la 2-3 dimineata, cand cei mai multi dintre concurenti erau deja in alta parte a parcului, la proba de alergare, ramasesem doar eu si vietatile padurii. A propos de creaturile intalnite, am avut cateva peripetii care mi-au ridicat serios pulsul si mi-au dat un plus de adrenalina. Au fost 3 situatii in care am fost foarte aproape de coliziune cu niste animale pe care, de regula, nu ma simt bine nici daca le vad la televizor (o sa va spun pe 22 martie care au fost – va arat si cateva poze care o sa va dea fiori… :)).

Am terminat pedalatul la 6 si 20 dimineata, exact in momentul in care incepea sa se lumineze (deci nu mai aveam nevoie de frontala la proba de alergare :)). Ce usurare!!! Daca la maratoane exista un moment de maxima bucurie (finalul), la triatloane sunt vreo 3 (terminarea inotului, a bicicletei si a alergarii); totusi, pentru mine, coboratul de pe bicicleta ramane o fericire comparabila cu cea a descoperirii, pe la 6-7 ani, de cadouri sub pomul de Craciun…

M-am schimbat in echipamentul de alergare, am mai rontait ceva, am pupat-o pe Oana si mi-am implorat inca o data echipa de suport sa imi tina pumnii. Era 6.30 si aveam la dispozitie 12 ore si jumatate pentru a termina cele 2 maratoane. Si, ce conta cel mai mult: ma simteam excelent, fara crampe, dureri musculare etc…

[mai multe despre proba de bicicleta + tranzitie: pe 22 martie, ora 7.00, la breakfast-ul de la Hilton…]

ALERGARE. Sau “specialitatea casei”. Daca CV-ul meu de inotator, biciclist sau triatlonist era jack shit (scuzati expresia) in comparatie cu al celorlalti concurenti, la alergare se schimbau putin lucrurile. In plus, stramosii nostri nu au fost buni inotori si nici nu isi petreceau ziua pedaland, dar sunt destul de convins ca alergau zilnic – deci fuga ar trebui sa fie in ADN-ul nostru, nu? Dandu-ma jos de pe bicicleta intr-o stare fizica aproape perfecta, am stiut ca – in proportie de 99% – ajung la finish cu cel putin o ora inainte de ‘gongul’ final. M-am incurajat spunandu-mi ca imi place sa alerg, ca ma pricep destul de bine  la asta, ca am alergat si distante mai mari decat aceasta si ca doar o catastrofa m-ar mai putea impiedica. Asa ca…am pornit la alergat.

84.4 kilometri inseamna 2 maratoane, adica 4 semi-maratoane. De fapt, asa am si abordat cursa de alergare: cate un semi-maraton, pe rand… Ca sa ma incadrez in timpul impus, stiam ca trebuia sa termin fiecare semi-maraton in mai putin de 3 ore, asa ca mi-am propus sa raman sub 25 de minute la fiecare dintre cele 30 de ture (a cate 2.8 km). De data aceasta, nu mai eram singur, m-am intalnit cu toti concurentii, iar cei mai multi dintre ei mergeau. Oboseala se citea pe fata fiecaruia, iar cei mai multi pareau intrati in transa (cred ca si eu eram in aceeasi situatie…).

Am terminat primul maraton in mai putin de 5 ore si jumatate, asa ca mi-am permis luxul unei pauze de 10 minute, care a inclus si un drum la cortul de masaj. Nu aveam mari probleme, dar…preventiv! Al doilea maraton a fost mult mai greu, pentru ca frigul se transformase intr-o adevarata arsita, iar caldura nu este prietenul meu cel mai bun. De asemenea, monotonia atinsese cote maxime si trebuia sa gasesc tot felul de metode pentru a o alunga: vorbeam cu cate un concurent, fredonam cate o melodie, numaram copacii de pe margine si…multe altele… 🙂

Cu 3 ture inainte de final ma simteam de parca ma intepase musca tsetse: nu doream decat sa vad un pat si sa ma culc. Mi-era teama ca daca voi clipi ma va lua somnul… Asa ca am crescut un pic viteza si m-am gandit la finalul cursei, cand voi trece cu steagul Romaniei pe sub linia de sosire, ceea ce mi-a dat un tonus foarte bun! 🙂 Ultimul kilometru m-a gasit alaturi de Matei, ca a vrut sa filmeze finish-ul (merci mult, ai avut o idee foarte buna!!). Raul mi-a dat steagul Romanei, organizatorii au pus la difuzoare imnul (spre bucuria mea, nu a fost cel de dinainte de ’89… :)) si am trecut linia de sosire. Oau!! Nu imi venea sa cred, dar nici nu am avut prea mult timp sa ma gandesc la asta: cateva minute mai tarziu eram in masina si dormeam lemn…

Cateva cifre: timp final 35 de ore si 8 minute, locul 18 la masculinm iar la alergare am avut al 10-lea timp. 33% dintre concurenti au abandonat (la feminin, doar unul!). A propos de abandonuri, am vazut niste accidentari urate (rotule sarite etc.).

A doua zi am fost la festivitatea de premiere (pozele sunt pe Facebook…) si am discutat cu cativa ultra triatlonisti care au la activ distante triple Ironman sau chiar Deca si Double Deca. O sa va spun concluziile…cu alta ocazie.

Planurile mele de ultra triatlon nu se opresc aici. Pe 22 martie voi anunta oficial urmatorul proiect si voi prezenta detalii interesante despre acesta. Pana atunci, as incheia prin a multumi tuturor celor care m-au sprijinit (si ma sprijina), indiferent ca este vorba despre cuvinte frumoase, incurajari, critici obiective, etc. si a aplauda sponsorii acestui proiect – 7card, Escapage, Hilton si, fireste, UniCredit Leasing, compania la care lucrez :), precum si partenerii mei traditionali (Nutrivita, Coral Club, Walmark, Mos Ion Roata, Aventuria), plus Ro Club Maraton, ViitorPlus si Hospice Casa Sperantei. Va multumesc pentru ca ati crezut in mine chiar si atunci cand i-ar fi fost greu chiar si subsemnatului sa o faca… 🙂

Va las cu filmarea ultimelor minute parcurse in alergare la Double Iron (pentru cei care nu au reusit sa o vada pe Facebook) si…pe curand!!!

3 martie 2013. Scriu acest randuri la 4 dimineata. Aseara pe la 6 am terminat Double Iron-ul, iar 15 minute mai tarziu intram deja in lumea viselor, pe scaunul masinii (din fericire, cel din dreapta soferului :)). Dupa o ora, ajungeam la gazda noastra (o fosta colega de birou a Oanei stabilita in Tampa, care nu ne-a lasat sa stam la hotel – multumim, Andreea :)), faceam un dus (cel mai buuuuuun dus din viata mea!!), apoi depuneam  eforturi considerabile de a nu adormi cu un sandwich in mana. Nu am reusit sa il termin (desi muream de foame dupa cele 25-26.000 de calorii consumate pe parcursul cursei) si am adormit din nou. Desi speram sa dorm vreo 10-11 ore, organismul meu s-a obisnuit cu mai putin, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu vreo 7-8. Bune si astea! Asa ca la 2 dimineata eram pe net si citeam mesajele venite pe Facebook sau postate pe blog. Am fost foarte placut surprins de numarul mare de oameni care au urmarit “live” update-urile postate de organizatori pe site si le (va) multumesc tuturor pe aceasta cale!!

Aparent, ce s-ar putea scrie despre o cursa la care inotul are loc in bazin, iar bicicleta si alergarea presupun fiecare sa te invarti in cerc de vreo 30 de ori? Ei bine, cred ca as putea povesti cursa minut cu minut, dar o sa ma rezum la cateva idei. Cei care doresc sa afle mai mult despre experienta mea din Florida sunt invitati sa vina pe 22 martie (vineri) dimineata, la ora 7.00, la hotelul Hilton din Bucuresti (detalii aici). Ma bucur ca managementul hotelului a fost de accord cu ora propusa si, astfel, nu o sa impiedice corporatistii ca noi sa ajunga la timp la birou…

STRATEGIA. Sa incep prin a povesti despre strategia cursei. Ecuatia a fost destul de simpla: timpul limita era de 36 de ore, din care 4 la inot si 22 la bicicleta. Pentru a nu ‘trai periculos’ (si a avea timp suficient pentru alergare si pentru eventuale ‘probleme tehnice’), am ‘impartit’ cursa astfel (toti cei care vor veni la intalnirea din 22 martie vor primi pe mail xls-ul cu planul detaliat de nutritie si hidratare al cursei :)):

3 ore si 45 minute – inotul

15 min – tranzitia inot-bicicleta

17 ore – pedalare efectiva

90 de minute – pauze pe parcursul celor 31 de ture de bicicleta

15 minute – tranzitie bicicleta-alergare

12 ore – cele 2 maratoane (de fapt, le-am abordat ca pe 4 semi-maratoane J)

In total, aproape 35 de ore.

Din evenimente anterioare de anduranta (alergari de peste 24 de ore) stiam ca nu am sanse prea mari de a termina aceasta cursa daca nu voi reusi cateva lucruri:

–          Sa ma misc in continuu (o oprire mai mare de 20-25 de minute mi-ar fi ‘turnat plumb’ in picioare).

–          Sa ma hranesc si sa ma hidratez constant (la fiecare 30 de minute: isotonic, electroliti, gel sau baton energizant; apa: 300-500 ml / ora, functie de temperatura exterioara, de preferat imediat dupa geluri).

–          Sa imi mentin stomacul (si organismul) departe de aciditate (pentru asta, m-am alcalinizat bine cu Microhidrina si H500 – puse din seara de dinaintea cursei in cele 5 bidoane – de cate un gallon, adica vreo 4 litri – cu apa).

–          Sa mentin pulsul intre 130 si 140 (asta este zona mea de puls in care simt ca pot pedala / alerga ‘la infinit’).

–          Sa am (multa) rabdare si sa imi reprim impulsul de a ma ‘lua la intrecere’ cu alti concurenti.

INOTUL. Stiam foarte bine ca voi fi ‘prostul clasei’ (sau „Bula” – dupa cum preferati :)). Si asta nu doar pentru ca m-am apucat de inot abia acum vreun an si ceva, ci pentru ca mi-am propus sa ies din bazin cat mai proaspat posibil, chiar daca asta ar fi presupus sa fiu ultimul la aceasta proba. Timpul limita (4 ore) era foarte generos, chiar si pentru incepatori ca mine, asa ca am abordat cei 7.6 km la o ‘viteza’ de 2 kilometri / ora.

La 6 dimineata ajungeam, impreuna cu echipa de suport, la piscina YMCA din zona de nord a orasului Tampa. Nu stiu cate grade sunt acum in Romania, dar dimineata aceea era una foarte friguroasa in Tampa (vreo 7-8 grade), iar intratul in bazin a fost o mare bucurie, avand in vedere cele 22-23 de grade ale apei! Aproape de ora 7, Steve Kirby (organizatorul cursei) ne-a rugat sa ne strangem cu totii pe 2 culoare si sa facem o poza de grup, apoi ne-a amintit fiecaruia pe ce culoar urmeaza sa inotam. Am trait un deja-vu, pentru ca am inotat pe ultimul culoar, ca la Snagov Ultra Swim si alaturi de acelasi numar de inotatori (am fost in total 6 / culoar). Repartizarea pe culoare s-a facut functie de timpul de finish pe care l-a estimat fiecare la proba de inot, incepand de la 1h 50m (!!) – 2h (culoarul 1) si termind cu 3h 30m – 4h (al nostru).

Cele aproape 4 ore au trecut destul de repede (mereu am impresia ca timpul trece de 2 ore mai rapid in apa…) si fara incidente, cu opriri de cateva secunde la fiecare 30 de minute pentru a ma hidrata. Cele 3 bidonase lasate la capatul culoarului contineau: 1) apa + microhidrina + H500; 2) apa + isotonic Long Energy (Isostar) + electroliti (efervescenti, de la Isostar); 3) 8 geluri energizante (Isostar) dizolvate in apa + sucul din doua lamai (prefer sa dizolv gelurile si sa le pun pe toate in diverse recipiente decat sa pierd timpul pe parcursul cursei deschizand fiecare pliculet).

Din echipa de suport (Oana, Victor, Raul, Mihai si Matei), Oana a fost responsabila cu pozele, Raul si Mihai cu cronometratul si verificarea numarului de bazine parcurse, Matei a tinut legatura cu arbitri pentru a ne ‘armoniza’ numarul de bazine, iar Victor s-a asigurat ca ma hidratez la timp (dupa cateva bazine, este greu sa mai tin numarul lor si exista riscul de a nu respecta planul de nutritie). Este extraordinar sa ai cu tine o echipa care sa te ajute si sa te incurajeze!!

Ultima tura m-a gasit cu un timp de 3 ore si 48 de minute (180 de secunde peste timpul propus). Nu am iesit din bazin ultimul, ci penultimul, pentru ca un concurent (de pe culoarul meu) a inotat bras si a terminat cu vreun minut inainte de termenul limita (cred ca as fi avut puls 200 daca m-as fi aflat in echipa lui de suport…)… Am recuperat rapid cele 180 de secunde, scurtand timpul de tranzitie de la 15 la 10 minute. Cred ca am avut un timp de tranzitie foarte bun pentru o astfel de competitie, unde de regula concurentii stau chiar si 30 de minute pentru a se odihni si pregati corespunzator pentru proba urmatoare…

[mai multe despre proba de inot + tranzitie: pe 22 martie, ora 7.00, la breakfast-ul de la Hilton…]

BICICLETA. Daca la inot ma stiam ‘prostul clasei’, nici la bicicleta nu existau asteptari cu mult mai mari. Aveam cateva alternative: sa pedalez ca disperatul, sa termin proba de bicicleta in vreo 14-15 ore, iar apoi sa inlocuiesc alergatul cu mersul, sau sa stau in banca (sau saua) mea si sa pedalez economicos, astfel incat sa am picioare de alergat pentru toti cei 84.4 km. Am ales varianta 2, mai putin riscanta pentru obiectivul meu: terminarea in timp util a Double Iron Florida.

La triatloane exista putini concurenti care iubesc din tot sufletul toate cele 3 probe (personal, nu am intalnit pana acum vreunul). Fiecare triatlonist incepe prin a fi atras de una dintre cele 3 discipline, apoi ‘trece’ usor-usor si la celelalte doua. Desi nu am participat decat la cateva triatloane, am inceput sa fac diferenta destul de usor intre triatlonistii-biciclisti si triatlonistii-alergatori (pe triatlonistii-inotatori ii recunosc mai greu…). Primii au biciclete extrem de sofisticate, echipament cat mai aerodinamic (latex, spandex, lycra etc.) si sunt mai bine facuti (gambe sculptate, spate mai lat etc.), iar alergatorii sunt mai ‘pispirii’ si, daca ar putea, s-ar urca pe bicicleta in echipamentul de maraton… Nu este greu sa va dati seama din ce categorie fac parte, asa ca proba de bicicleta (din nefericire pentru alergatori, cea mai lunga din concurs) a fost adevarata mea provocare la acest Double Iron. Mai statusem pe bicicleta 10-12 ore in continuu, asa ca banuiam ce ma asteapta.

Unul dintre trucurile ‘furate’ de la participanti la editiile anterioare ale acestei competitii a fost sa imi pun pe mine 2 perechi de pantaloni cu bazon (buretelul acela care face saua mai suportabila); asta m-a ajutat enorm si a minimizat frecarea si rani inutile si dureroase intr-o zona de care mai aveam nevoie (la proba de alergare, fireste :)).

Prima parte a traseului a fost destul de ciudata… [va urma]

Inainte de a scrie povestea ultra triatlonului din Florida, va spun, pe scurt:

– Am terminat concursul si m-am incadrat in termenul limita de 36 de ore!

– Timp final: 35 ore, 8 minute si 50 de secunde. Cea mai apropiata estimare la concursul organizat pe blog este 35/01/01 („gabidinarad”, ne auzim dupa 9 martie, cand revin in tara).

– M-am clasat pe locul 18 (din 31) la masculin, locul 22 (din 38) la general.

– Rata de abandon a concursului (la masculin) a fost de 33% !

– Sunt viu, sanatos si (culmea!) pot sa merg pe picioarele mele…

– Am stabilit deja urmatorul obiectiv major, pentru luna noiembrie (de fapt, il stabilisem din 2012, ma si inscrisesem, dar nu l-am facut public :)). Este simplu de ghicit…

Pe curand!!

Peste cateva minute trec pe modul ‘sleep‘, iar peste cateva ore (la 7 a.m. ora locala, respectiv 14.00 ora Romaniei) incepe Double Iron Florida. Absolut telegrafic: astazi am ridicat kit-ul de concurs, am facut o tura cu bicicleta pe traseul oficial (si era sa ma ciocnesc cu un armadillo si 3 porci mistreti!!), ne-am intalnit toti cei 6 romani (deci echipa de suport este completa!), am participat la pasta party – unde organizatorii au prezentat fiecare concurent in parte – si am pregatit totul pentru maine.

De indata ce se va da startul (si in masura in care vom avea net), la butoane va trece echipa de suport si veti primi update-uri pe acest blog si /sau pe Facebook. Daca nu reusim sa ne conectam, organizatorii ne-au anuntat ca vor fi disponibile pe site-ul competitiei 2 link-uri (click aici pentru unul dintre acestea), unde vor fi incarcate rrezultatele intermediare.

Sunt multe de scris si de povestit, dar prefer sa fiu un pic egoist si sa ma culc, pentru ca voi avea nevoie de fiecare minut de somn… Promit ca revin cu multe povesti dragute. Si – sper – cu un Double Iron terminat in timp util! 🙂

PS – rugaminte: tineti-mi pumnii… stransi de sa va doara mainile!!! O sa am mare nevoie!!!

Cu drag!

Victor, Andrei, Oana, Mihai, Matei, Raul

S-au terminat inscrierile la mini-concursul pe care vi l-am propus saptamana trecuta, care are ca obiect estimarea timpului final pe care il voi realiza la Double Iron Florida. Reamintesc premiul: tricoul oficial al competitiei, semnat de toti concurentii (care vor putea / accepta sa semneze :)). Mai jos sunt timpii estimati de voi, sortati crescator (i-am postat pe blog din motive de transparenta…). Merci, va tin pumnii!! 🙂

24/30/00
24/59/59
29/30/48
29/59/29
30/13/12
31/25/50
31/40/22
31/54/50
32/07/18
32/11/58
32/30/30
32/33/00
32/42/12
32/43/26
32/45/45
32/48/59
33/00/00
33/02/50
33/10/00
33/24/07
33/24/13
33/25/32
33/25/40
33/30/59
33/33/33
33/33/33
33/44/55
33/44/55
33/57/52
34/00/59
34/01/01
34/02/55
34/05/29
34/21/30
34/23/41
34/30/33
34/34/34
34/35/20
34/46/00
34/47/10
34/47/52
34/50/00
34/50/40
34/54/37
34/54/50
34/55/25
35/01/01
35/22/33
35/23/33
35/52/48

Peste fix 2 zile voi fi la startul Double Iron Florida. Ieri dupa-amiaza am ajuns in Tampa, dupa ce am strabatut o parte din coasta de vest a Floridei si am vazut o multime de lucruri de povestit atat pe blog cat si la nepoti… Dar inainte de a va impartasi din minunatiile Floridei, sa va spun ca am tras o sperietura serioasa: alaltaieri dimineata m-am trezit racit cobza, cu febra, nas infundat, dureri in gat si o tuse cum nu imi amintesc sa fi avut vreodata. Probabil ca schimbarea brusca de clima, umiditatea, trecerile de la aerul conditionat la caldura extrema etc. coroborate cu o scadere a imunitatii din cauza lipsei de somn (m-am acomodat cu fusul orar de abia azi-noapte, cand am reusit sa leg 7 ore de somn) m-au dat un pic peste cap. Prima reactie a fost “de ce tocmai acum?!”, apoi m-am gandit ca “mai bine acum decat cu o zi inainte de concurs”… Ma si vedeam la concurs, inotand “la doua brate”, inspirand la unul si oprindu-ma tusind la celalalt… A urmat un drum la “drug store”, o discutie cu un farmacist simpatic care a rezonat cu rugamintile mele de a imi da ceva care sa ma readuca rapid in forma pana vineri si am plecat de acolo cu un sirop “polivalent”, care mi-a taiat instant tusea si mi-a redus simtitor celelalte simptome. Din fericire, in ultimii 3 ani am racit foarte rar, formele au fost destul de usoare, iar durata ‘covalescentei’ nu a fost mai mare de 2-3 zile (efectul alergatului!), ceea ce s-a intamplat si acum. La ora la care scriu aceste randuri, sunt aproape refacut si sper sa fiu 100% apt peste 48 de ore.

Dar sa revenim la Florida si la drumul parcurs pana aici, in Tampa. Miami este un oras fabulos si mi-a amintit de toate orasele frumoase cu acces la litoral pe care le-am vizitat pana in prezent (Cape Town, Sydney, Tel Aviv, Barcelona) – o combinatie intre vechi (stilul art deco) si modern (zgarie nori stralucitori), oameni de toate nationalitatile (82% din populatia orasului este ‘bilingual’), peisaje si case superbe, mii si mii de ambarcatiuni, palmieri, plaje insorite, cu nisip alb, multi tineri (Miami gazduieste sute de mii de studenti), dar si multi ‘seniori’ care vin iarna aici din toata America, pentru a profita de clima mult mai blanda. Daca ajungeti aici (si va recomand din toata inima sa o faceti), trebuie neaparat sa faceti un tur al orasului intr-unul din autobuzele acelea cu etaj, pentru turisti; vezi vedea aproape toate zonele interesante ale orasului si veti afla o multime de lucruri. O multime de celebritati au aici proprietati sau investitii, sau au un istoric cu aceste locuri. “Aici a invatat Any Garcia”, “aici a locuit Al Capone”, “aici a castigat Muhamad Ali primul sau titlu”, “asta este casa de 56 de milioane de dolari a lui X”, “vecini lui X sunt Oprah si Enrique Inglesias”, “aici s-a filmat Scarface – scena in care Al Pacino omoara pe nu-stiu-cine”, “aici se va construi cel mai inalt bloc din Miami – o investitie a baschetbalistului Shaquille O’Neal”, “asta este hotelul cumparat de Madonna”, “hetelurile astea sunt ale Gloriei Estefan”, “asta este casa in fata careia si-a pierdut viata Giani Versace”… si asa mai departe. Sa va mai spun despre Miami ca temperatura in februarie este in jur de 30-32 de grade (ziua) si vreo 25 seara, iar umiditatea este foarte mare. Cei care vor sa mearga la Ironman Miami (exista asa ceva!), ar trebui sa tina cont de asta atunci cand se antreneaza…

Atat despre Miami (va invit din nou sa vedeti pozele postate pe Facebook, am pus deja aproape 1000). A urmat drumul spre Tampa, cu un ocol si 2 opriri peste noapte in Key West si Fort Myers Beach, plus o escala la mlastinile din Everglades. Key West, locul in care si-a petrecut o parte din viata Ernest Hemingway, este cel mai sudic punct al SUA (continentala) si drumul pana acolo cu masina (chiar daca asta inseamna 8 ore dus-intors de la Miami) merita pe deplin – o buna parte din sosea este suspendata deasupra oceanului, iar peisajul iti cam taie respiratia… In plus, este un loc in care poti vedea atat rasaritul cat si apusul cu soarele intrand / iesind din ocean…

Oprirea noastra in Everglades a durat aproximativ 2 ore, timp in care Oana a facut o tura printre crocodili, cu vestitele “airboat”, iar subsemnatul a incercat sa isi refaca puterile dormind in masina… Fireste, ne-au distrat indicatoarele de pe sosea care ne atentionau sa conducem usor pentru ca “panthers crossing” sau “crocodiles crossing”; nu am vazut pe sosea nici pantere, nici crocodili, dar indicatoarele respective ne-au “incurajat” sa nu avem tentative de a opri si cobori din masina… Urcand spre Tampa, am strabatut o multime de orasele si statiuni de vacanta (Naples, Fort Myers, Cape Coral, Sanibel, Port Charlotte, Venice, Sarasota), care ne-au lasat cu gura cascata: plaje cat vezi cu ochii, unele salbatice, altele pline de oameni, palmieri, proprietati  impresionante (prin bun gust, nu – doar – prin marime), perfectiunea soselelor si a traficului si multe altele… Ne-a mai surprins (placut) numarul ENORM de mare de biciclisti, alergatori si motociclisti. A fost oarecum ciudat sa vedem, de exemplu, intr-o zi de marti, la 7 dimineata, strazile pline de oameni (unii cu varste dincolo de 70 de ani!) antrenandu-se pe bicicleta (exista benzi speciale…) sau alergand printre palmieri. A propos de varstnici, cred ca mai mult de jumatate dintre motociclistii pe care i-am intalnit erau, probabil, trecuti de varsta pensionarii. Bravo lor!!

Am ajuns ieri dupa-amiaza in Tampa si, spre bucuria mea, temperatura este muuuult mai prietenoasa pentru sport (in jur de 25 de grade ziua, 15 noapte), iar prognoza pentru zilele de concurs este chiar mai buna (minim 10, maxim 20, zero ploaie). Tot ieri, au ajuns in Tampa doi dintre membrii echipei noastre de suport, Victor si Matei, iar peste cateva ore urmeaza sa fim in formula completa, dupa sosirea lui Raul si Mihai. Astazi este in plan un drum la un magazin de biciclete – pentru a ansambla Felt-ul si a il pregati de concurs, o oprire la un supermarket pentru a completa check list-ul si un scurt antrenament cu bicicleta. Maine ne intalnim cu organizatorii la sedinta tehnica si mai fac un antrenament chiar la “locul faptei”; de asemenea, o sa facem si un drum ‘de recunoastere’ intre hotel si locul de start, pentru a fi siguri ca nu ne ratacim in dimineata concursului…

Cam atat, momentan…

Pe curand!!

Mai intai de toate, multumesc celor 42 de cititori ai acestui blog inscrisi  la mini-concursul care are ca premiu tricoul oficial al Double Iron Florida, semnat de toti participantii (sper sa fie de acord sa il semneze :)). Estimarile voastre sunt foarte optimiste, incepand de la 24 de ore si mergand pana la 36. Sunt foarte curios – ca si voi – sa aflu cine va castiga premiul; urmeaza sa vedem la finalul ultra triatlonului din 1-2 martie…: )

Cu bagajul facut de vreo saptamana :), maine dimineata la 4.30 trebuie sa fim la aeroport, urmand ca la 6.30 sa decolam in directia Roma, apoi Miami – unde ajungem la ora locala 15.00 (ora 22.00 in Romania), dupa ceva mai bine de 15 ore de zbor + escala. Prognoza meteo este buna, la ambele ‘capete’ ale calatoriei, deci sunt sanse foarte bune de a decola la timp si de a ateriza pe o vreme insorita si calduroasa.

Care sunt reperele calatoriei noastre (eu si Oana)? Stam 2 zile in Miami, 2 in Key West, apoi – dupa o scurta oprire in parcul national Everglades („casa” crocodililor americani) – plecam spre Tampa (locatia concursului), unde vom ramane pentru aproape o saptamana. Pe 26 februarie ne intalnim cu Matei Dimitriu, castigatorul campaniei lansate de 7card si Escapage („7 Ultra-zile in Florida”), iar a doua zi cu ceilalti membri ai echipei de suport: „canadienii” Raul si Mihai, plus un membru-surpriza: varul meu Victor, care a resusit sa obtina – pe ultima suta de metri – viza SUA! Asta inseamna ca voi avea – probabil – cea mai numeroasa echipa de suport (5 membri); macar la capitolul asta sa castigam detasat… 🙂

Dupa concurs (si somnul de rigoare, de minim 14-15 ore :)), ne continuam road trip-ul intorcandu-ne la Miami pe coasta estica a Floridei. Iar pe 8 martie decolam spre Bucuresti, unde ajungem a doua zi. Dincolo de dificultatea competitiei, un obstacol mare pe care il vom avea de depasit va fi dorul de Alex si Ema (cei doi copii ai nostri :)), care nu au mai fost niciodata ‘singuri acasa’ mai mult de 1-2 zile… 🙁

Ce ar mai fi de scris? Organizatorii ne-au anuntat ca lista participantilor s-a redus drastic, aproape 20 dintre cei inscrisi initial abandonand din diverse motive. La masculin au ramas 30 de concurenti, la feminin 8 iar la stafeta 2 echipe (daca termina, au asigurat locul pe podium :)). Partea buna a acestor abandonuri este ca se va fi mai putina aglomeratie pe culoarele de inot (probabil 4-5 concurenti in loc de 6-7), ceea ce cred ca ma va ajuta sa mentin un ritm constant. In rest, ma simt in forma (nu cred ca am fost vreodata in viata mai „fit” decat acum :)), iar obiectivul pentru urmatoarele zile va fi de a ma aclimatiza, de a ma acomoda cu fusul orar si de a cumula cat mai multe ore de somn (obiectivul este de minim 8 ore / noapte).

Cam atat, momentan, revin cu vesti din Miami!

Pentru ca pe Facebook se fac estimari privind timpul in care voi termina ultra triatlonul din Florida, m-am gandit sa lansez un mini-concurs :). Va invit sa faceti o estimare a timpului final (la linia de sosire) pe care crezi ca il voi obtine la  Double Iron. Estimarea cea mai apropiata de rezultatul final va fi rasplatita cu tricoul oficial al competitiei :).

Cateva detalii ‘tehnice’: inscrierea la concurs se face prin intermediul chestionarului de mai jos; timpul limita pentru terminarea celor 3 probe este de 36 de ore; data pana la care va rog sa completati chestionarul este miercuri, 27 februarie, ora 22.00 (ora Romaniei :)).

Am incercat sa simplific chestionarul si sa am o gandire pozitiva / optimista, asa ca am eliminat variante de raspuns gen „Nici nu o sa ajungi la start, pentru ca pierzi avionul sau uiti sa te trezesti al timp„, „O sa te manance un crocodil” sau „O sa adormi la jumatatea concursului si te vei trezi dupa 2 zile” etc. 🙂

CLICK AICI pentru a va inscrie la concurs! 

Multumesc 🙂

PS – ca sa cresc miza: tricoul va fi semnat de toti participantii la editia 2013 a Double Iron Florida… 🙂