Himalaya in general si Everest-ul in particular au ceva magic care cheama in fiecare an sute si mii de alpinisti, trekkeri, aventurieri, alergatori si alti turisti. In drumul meu catre Everest Base Camp am avut ocazia sa admir cativa optmiari (mai ales de pe varful Kalapathar) si, de asemenea, sa discut cu cativa serpasi si alpinisti care tocmai coborasera de pe cel mai inalt varf al planetei. Unul dintre ei a revenit aici la 7 ani dupa ce ajunsese impreuna cu fiul lui la numai 300 de metri de varf si a trebuit sa abandoneze din cauza vremii. Iar un altul (James Ketchell) si-a pus la punct conditia fizica traversand Oceanul Atlantic…vaslind!

Cum ar fi ca intr-o dimineata sa te trezesti intr-un cort alaturi de alpinistii care coboara de pe Everest, dupa o noapte in care ai auzit avalansele din muntii inalti de peste 8.000 de metri din jurul tau?

Apoi sa iesi din cort in mijlocul unui ghetar situat la 5.364 metri (la doar 3 kilometri si jumatate de varful Everest!), unde aerul este de 2 ori mai rarefiat decat acasa, imbracat in echipament de alergare si sa alergi un maraton? Si nu orice maraton, ci competitia de alergare care se desfasoara la cea mai mare altitudine pe glob…

Si, toate astea, dupa ce ai aterizat pe cel mai periculos aeroport din lume (Lukla) si ai mers aproape 2 saptamani pe cararile ‘acoperisului’ planetei, trecand pe langa manastiri budiste precum Tengboche, monumente istorice, poduri suspendate, admirand locuri exotice si peisaje superbe, unice, alaturi de sherpa si concurenti veniti din toata lumea…

Imaginea asta m-a motivat suficient de mult pentru a ma inscrie la maratonul Everest, care va avea loc anul acesta pe 29 mai. Data nu a fost aleasa intamplator de catre organizatori. In fiecare an, competitia are loc in aceasta zi pentru a celebra 29 mai 1953, cand Sir Edmund Hillary si Tenzing Norgay Sherpa reuseau prima cucerire a Everest-ului! Iar maratonul acopera o buna parte din traseul parcurs de cei doi pionieri…

In urma cu aproape 5 luni va invitam in Sahara. Ne-am format o echipa de 5 romani, ne-am pregatit, am alergat impreuna un maraton in desert, am impartasit bucuria de a termina cu bine competitia si, cel mai important, am devenit prieteni foarte buni. Mi-ar placea sa repet o astfel de experienta, asa ca… va invit in HIMALAYA!

Inainte de a spune „Da” sau „Nu”, ganditi-va daca:

> va doriti din toata inima sa ajungeti in Himalaya, acesta fiind unul dintre visurile voastre…

> sunteti dispusi sa va infruntati frica de zbor, de inaltime, de frig, de necunoscut si sa depasiti anumite neajunsuri provocate de lipsa confortului…

> nu va sperie eventualitatea destul de probabila a aparitiei durerilor provocate de acute mountain sickness…

> sunteti intr-o forma suficient de buna pentru merge pe munte timp de aproape 2 saptamani si de a alerga un maraton (sau un semi-maraton – se organizeaza ambele tipuri de competitie)…

> puteti sa va luati liber intre 15 mai si 5 iunie…

> (cel mai important) vreti si puteti sa intretineti o atmosfera buna intr-o echipa…

> sunteti dispusi sa faceti si un efort financiar (costul aventurii este in jur de 100 de euro pe luna, timp de 3 ani, daca faceti un credit de nevoi personale :)).

Daca intrebarile de mai sus v-au ajutat sa va clarificati dorintele, prioritatile si obiectivele, iar raspunsul vostru este „Da!!!”, astept cu drag mail-ul vostru (click pe butonul „CONTACTEAZA-MA”).

Cateva precizari:

– de regula, deciziile importante se iau rapid (intuitiv) 🙂

– desi organizatorii accepta inscrieri pana pe 1 mai, ar fi excelent sa decideti cat mai rapid daca venti la aceasta competitie. Astfel, aveti sansa de a gasi bilet de avion la un pret cat mai bun. In plus, mai sunt o multime de chestiuni organizatorice care trebuie rezolvate (echipament, certificat medical, cazari suplimentare, asigurare, cunoasterea celorlalti membri ai echipei 🙂 etc.).

De abia astept mail-urile voastre si sa ne cunoastem personal! Dau o bere la Everest Base Camp (echipa Sahara poate confirma ca ma tin de cuvant :))

Andrei sherpashu’

PS – invitatia ramane deschisa si pentru celelalte competitii la care voi participa, din circuitul 7 continente: 7 maratoane, respectiv 7 ultra…

Daca pana anul trecut imi permiteam ‘luxul’ de a pregati fiecare maraton pe rand (iarna Polul Nord si Antarctica, vara Australia, Chile si Istanbul), anul acesta combin antrenamentele pentru a putea face fata urmatoarelor competitii. Acestea se desfasoara in conditii extrem de diferite (cald, frig, altitudine etc.) si se succed la intervale de timp foarte mici (2-3 saptamani).

Pregatirea nu include doar obisnuirea organismului cu o anumita temperatura, ci si testarea echipamentului folosit – de alergare, de dormit etc.

Peste 3 luni voi alerga maratonul Everest, competitie care detine recordul mondial de altitudine – 5356 m. Aclimatizarea va dura 10 zile, timp in care vom urca de la Lukla (cel mai periculos aeroport din lume :() la Everest Base Camp, unde vom dormi in corturi, temperatura in timpul noptii scazand mult sub 0. Din acest motiv, m-am gandit ca mi-ar prinde bine sa repet experientele de la Polul Nord si Antarctica si sa mai petrec din cand in cand cate o noapte la rece (NU la racoare :)), ca de exemplu iarna la munte…

In acest weekend m-am alaturat unui grup de colegi care vor merge in vara pe Elbrus si, pana atunci, se pregatesc intens prin muntii autohtoni si prin Bulgaria. Impreuna cu 2 ghizi (bulgari :)), am fost in total 11 si am ales ca destinatie Iezer-Papusa.

Vremea a fost foarte buna (totusi, un pic cam cald in timpul zilei). Sambata noaptea am petrecut-o la refugiul Iezer – unii dintre noi in cort, unii in refugiu. Eu am preferat refugiul, din 2 motive: pentru ca unul dintre corturile noastre a fost luat de vant (nu radeti, se intampla si la case mai mari :)) si pentru ca in refugiu era mult mai frig decat afara (-12 versus -5). Am ‘impartit’ refugiul cu alte 2 grupuri de turisti, unul dintre ei fiind format din cativa pasionati de ski de tura.

A doua zi, temperatura a crescut foarte mult (+ 7-8 grade C) si vantul s-a intetit, motiv pentru care ghizii nostri au luat decizia de a nu ataca varful ci de a ne intoarce la cabana Voina, pe un drum de creasta care trece prin Crucea Ateneului. Temerile lor privind avalansele mi s-au parut exagerate si am fost cam bosumflat, pentru ca am ratat sansa de a completa lista celor 12 ‘optmiari’ ai Romaniei (varfurile peste 2.500 de metri)…  [intre timp, am aflat ca geografia mea nu e prea buna si vf. Iezer are cativa zeci de metri sub 2.500, deci tragedia nu este asa de mare… – multumesc pentru remarca, Radu :)]

Dar decizia lor a fost una buna, pentru ca ieri a fost zi de avalanse, cei care au ‘experimentat-o’ pe cea din Iezer fiind chiar schiorii de tura cu care am impartit refugiul. Din fericire pentru ei (si, probabil, din pacate pentru realizatorii programelor de stiri TV…), au scapat nevatamati – vezi stirea AICI.

Asadar, totul e bine cand se termina cu bine, dar am mai invatat o lectie: e bine sa ai incredere in ghizi…

Vesse & Iavor, va suntem recunoscatori! 🙂

PS – Sorin, multumesc mult pentru poze 🙂

Prima data cand am auzit de Serban Chiurlea a fost inainte de aventura mea de la Polul Nord, cand m-am inscris in Ro Club Maraton si am ‘rasfoit’ pagina de internet a clubului. Eu eram un ‘nevinovat’ care facea primele antrenamente pentru un maraton, iar distanta de 42 km si 195 m mi se parea URIASA. Deci va dati seama ce impresie puternica a avut asupra mea faptul ca un un om / un roman poate sa alerge la competii de sute de kilometri precum Tour du Mont Blanc (158 km),  Diagonale des Fous (163 km),  traversarea Alpilor francezi de la Nord la Sud (600 km)…si multe, multe altele! Si inca ceva: la multe dintre aceste competitii, Serban a alergat impreuna cu… tatal sau, care ne arata ca 70 de ani nu inseamna obligatoriu condamnarea la boli si medicamente compensate. Ce tare!! Poate il motivez si pe taica-miu (un ‘junior’ de 56 de ani :)) sa se apuce de alergat…

Povestirile lui m-au facut sa ma simt muuult mai confortabil cu cei 42 de km pe care ii aveam de alergat in premiera, chiar daca era vorba despre Polul Nord…

…Si, de asemenea, au fost o buna sursa de inspiratie si – mai ales – de motivatie pe parcursul ultramaratonului meu din Antarctica, pe parcursul caruia imi spuneam „daca cei 2 Chiurlea alearga cate 2-300 de km, ar trebui sa pot alerga si eu macar jumatate” 🙂

Revenind in prezent, am vrut neaparat sa il cunosc personal pe Serban, sa aflu cum reuseste sa alerge atat 🙂 si, nu in ultimul rand, sa imi completez informatiile despre alergatul in Himalaya aflate de la Marian Chiriac cu cateva zile in urma. Pentru ca Serban a participat in 2010 la Solu Khumbu Trail, o competitie de ‘doar’ 300 de km care include si traseul pe care voi alerga la maratonul Everest.

L-am contactat la inceptul acestei saptamani folosind adresa de contact de pe site-ul proiectului Trans Romania Run (traversarea Romaniei in alergare, pe un traseu de aproape 800 de km). Ne-am intalnit 3 zile mai tarziu si i-am ‘furat’ mai bine de o ora din timpul de lucru (l-am prins la munca :)).

La 1 an, parintii il luau in rucsac pe munte, la 4 ani a inceput sa alerge ‘organizat’. Apoi a facut – cu succes – orientare turistica (traditie de familie), mai tarziu a alergat un maraton si…restul e istorie 🙂

Discutand despre Himalaya, m-am ales cu o harta detaliata a zonei, cu cele mai bune trail-uri, cu localitati, bazaruri, locuri de pozat Everest-ul etc. Serban mi-a ‘bagat un cui’, avand in vedere ‘dragostea’ mea pentru calatoritul cu avionul. De la Kathmandu vom zbura la Lukla, cel mai periculos aeroport din lume :(… Trecand de asta, pericolele nu se termina. Va trebui sa am mare atentie la iaci, se sperie usor, sunt imprevizibili si au niste coarne ascutite, pe care le-a ‘testat’ (din fericire fara consecinte grave) si dl. Chiurlea senior… De asemenea, va trebui sa imi conserv cat mai bine energia si sa imi dozez respiratia: aerul este de 2 ori mai rarefiat decat in Bucuresti (dar, probabil, ceva mai curat :)).

Am mai vorbit despre familie, copii, antrenamente, competitii, cunostiinte comune si senzatia pe care o ai atunci cand alergi un ultra: de la un punct incolo, simti ca alergi in afara ta… Testati-o, merita 🙂

Am incheiat intalnirea cu clasicul „pe curand”, care s-a materializat, intamplator, azi dimineata, cand ne-am interesectat la antrenament in jurul lacului Herastrau. Sper sa ne revedem si la un pahar si, de ce nu, la un ultra – poate doboram recordul romanesc de 157 de km la cursa de 24 de ore 🙂

Multumesc Serban, tine-o tot asa, pentru ca inspiri o multime de oameni!!

PS – sper sa am ocazia sa discut pe indelete si cu alti alergatori romani ale caror povesti le-am citit si le admir: Daniel Lixandru, Gabriel Solomon, Serban Damian, Ilie Rosu, Cristian Ungureanu, Victor Ilie… si multi, multi altii!

Pe Marian Chiriac l-am cunoscut la anul trecut, cand am fost invitat pentru un interviu la Hotnews.ro.

Jurnalist si redactor al revistei Alerg (cea mai buna publicatie dedicata alergatorilor din Romania pe care am citit-o pana acum), Marian este pasionat de miscare din frageda copilarie, a alergat primul maraton la 20 de ani si are la activ, de atunci, numeroase premiere, printre care si maratonul Sahara si maratonul Everest.

De curand, l-am vazut pe Marian la Discovery si mi-am amintit ca el este pionierul roman care a alergat la maratonul la care voi participa si eu pe 29 mai, la baza celui mai inalt munte din lume, asa ca l-am contactat pentru a afla detalii.

Marian a fost foarte amabil si prompt, asa ca va prezint MINI-INTERVIUL despre maratonul Everest.

Lectura placuta si… multumesc inca o data, Marian!!