Nu o sa va povestesc despre fobiile mele ‚clasice’ (zborul cu avionul, vorbitul in public, cutremurele, inaltimea, serpii etc.). Lista de mai jos se raporteaza la experientele si ‚preferintele’ mele ca alergator, deci luati-o ca atare… Asadar, de ce ma tem atunci cand urmeaza sa particip la un maraton sau ultramaraton?:

Locul 7. Sa fac niste basici urate, care sa imi provoace dureri mult prea mari pentru a mai continua alergarea. Prevenire: pentru picioare, urgo-uri in jurul tuturor degetelor si in locurile sensibile; de asemenea, am intotdeauna la mine plasturi de rezerva. Obligatoriu: la cea mai mica jena, m-am oprit si am pus plasture – in caz contrar, in cateva minute exista riscul ca jena sa se transforme intr-o mega-basica. Pentru alte parti ale corpului: exista creme excelente anti-frecare (daca nu gasiti, puteti folosi crema de galbenele). Pentru sfarcuri (nu radeti, pentru ca am vazut la viata mea multi alergatori cu ele insangerate, demne de filme BDSM :)): plasturi sau, mai bine, o bluza termo subtire (sau mai groasa, funcrtie de sezon).

Locul 6. Sa uit CIP-ul acasa / la hotel si sa realizez asta de abia atunci cand nu mai am timp sa il recuperez. Prevenire: imi fac intotdeauna (din timp…) un check list pe care il parcurg in seara de dinaintea competitiei, precum si inainte de a pleca spre locul faptei…

Locul 5. Sa nu ma trezesc la timp si, astfel, sa pierd startul competitiei. Prevenire: minim 2 alarme (3 este mai bine…), care sa ofere un somn relaxat, fara frica de a nu ma trezi…

Locul 4. Sa nu termin maratonul, adica sa abandonez (exista si un acronim pentru asta: DNF – did not finished; in romana cred ca ar fi NAT – nu am terminat:)). Prevenire: un program de antrenament bun, o nutritie si o hidratare decenta, pantofi de alergare testati in prealabil, multa odihna cu doua nopti inaintea cursei (am observat ca cea de dinaintea ei nu prea conteaza…) si un tonus fizic & psihic bun – sunt elemente suficiente pentru terminarea unei curse. Daca apari dureri (muschi, genunchi etc.), ma opresc sau incetinesc 10-15 secunde, apoi reiau treptat alergarea – si totul redevine normal…

Locul 3. Sa termin maratonul la cateva secunde dupa timpul limita impus de organizatori. Prevenire: imi las mereu o rezerva suficienta de timp (de ex. o ora) pentru situatii mai mult sau mai putin neprevazute (opriri tehnice, pus plasturi, un eventual masaj in cazul durerilor musculare etc.).

Locul 2. Sa ma accidentez cu cateva zile inainte de concurs. Prevenire: evit sa alerg ca nebunul in ultimele 3-4 zile de dinaintea concursului; nu ajuta la nimic (dimpotriva, intru mai obosit in cursa). Si, fireste, sunt atent cum & pe unde calc…

Locul 1. Sa ma ratacesc pe parcurs si sa ratez finish-ul… Prevenire: desigur, putin probabil sa se intample la un maraton de oras. Dar era sa patesc asta la maratonul Everest-ului; noroc ca am avut o rezerva suficienta de timp (si, din fericire, de energie) pentru a ma intoarce si gasi ‘calea cea dreapta’…

BONUS: Sa termin maratonul, poate chiar cu un PB (personal best / cel mai bun timp din cariera), dar sa nu mearga CIP-ul… Prevenire: m-am gandit de multe ori la asta… Nu prea ai cum sa previi asa ceva, dar exista cateva masuri pe care le poti lua: a. sa nu deteriorezi CIP-ul; b. sa te interesezi daca CIP-ul este / trebuie activat (de ex., la Dead Sea Ultra a venit un tip cu computerul sa ni-l activeze; nu am stiut ca este necesar asta si era sa il ratez…); c. sa iti faci o poza la final langa cronometrul oficial, pe care sa o pastrezi ca proba, pentru eventuale contestatii…

Pentru ca, de curand, am debutat ca triatlonist, sunt sigur ca lista de mai sus va fi completata cu o multime de temeri (mai mult sau mai putin rationale), in special legate de lucrurile pe care nu le voi putea controla – de exemplu partea tehnica (ruperea ochelarilor de inot la inceputul unei curse in apa sarata, defectiuni la bicicleta etc.). Asa ca voi reveni, probabil, cu o lista mai lunga…

Pe curand!