Daca pana anul trecut imi permiteam ‘luxul’ de a pregati fiecare maraton pe rand (iarna Polul Nord si Antarctica, vara Australia, Chile si Istanbul), anul acesta combin antrenamentele pentru a putea face fata urmatoarelor competitii. Acestea se desfasoara in conditii extrem de diferite (cald, frig, altitudine etc.) si se succed la intervale de timp foarte mici (2-3 saptamani).

Pregatirea nu include doar obisnuirea organismului cu o anumita temperatura, ci si testarea echipamentului folosit – de alergare, de dormit etc.

Peste 3 luni voi alerga maratonul Everest, competitie care detine recordul mondial de altitudine – 5356 m. Aclimatizarea va dura 10 zile, timp in care vom urca de la Lukla (cel mai periculos aeroport din lume :() la Everest Base Camp, unde vom dormi in corturi, temperatura in timpul noptii scazand mult sub 0. Din acest motiv, m-am gandit ca mi-ar prinde bine sa repet experientele de la Polul Nord si Antarctica si sa mai petrec din cand in cand cate o noapte la rece (NU la racoare :)), ca de exemplu iarna la munte…

In acest weekend m-am alaturat unui grup de colegi care vor merge in vara pe Elbrus si, pana atunci, se pregatesc intens prin muntii autohtoni si prin Bulgaria. Impreuna cu 2 ghizi (bulgari :)), am fost in total 11 si am ales ca destinatie Iezer-Papusa.

Vremea a fost foarte buna (totusi, un pic cam cald in timpul zilei). Sambata noaptea am petrecut-o la refugiul Iezer – unii dintre noi in cort, unii in refugiu. Eu am preferat refugiul, din 2 motive: pentru ca unul dintre corturile noastre a fost luat de vant (nu radeti, se intampla si la case mai mari :)) si pentru ca in refugiu era mult mai frig decat afara (-12 versus -5). Am ‘impartit’ refugiul cu alte 2 grupuri de turisti, unul dintre ei fiind format din cativa pasionati de ski de tura.

A doua zi, temperatura a crescut foarte mult (+ 7-8 grade C) si vantul s-a intetit, motiv pentru care ghizii nostri au luat decizia de a nu ataca varful ci de a ne intoarce la cabana Voina, pe un drum de creasta care trece prin Crucea Ateneului. Temerile lor privind avalansele mi s-au parut exagerate si am fost cam bosumflat, pentru ca am ratat sansa de a completa lista celor 12 ‘optmiari’ ai Romaniei (varfurile peste 2.500 de metri)…  [intre timp, am aflat ca geografia mea nu e prea buna si vf. Iezer are cativa zeci de metri sub 2.500, deci tragedia nu este asa de mare… – multumesc pentru remarca, Radu :)]

Dar decizia lor a fost una buna, pentru ca ieri a fost zi de avalanse, cei care au ‘experimentat-o’ pe cea din Iezer fiind chiar schiorii de tura cu care am impartit refugiul. Din fericire pentru ei (si, probabil, din pacate pentru realizatorii programelor de stiri TV…), au scapat nevatamati – vezi stirea AICI.

Asadar, totul e bine cand se termina cu bine, dar am mai invatat o lectie: e bine sa ai incredere in ghizi…

Vesse & Iavor, va suntem recunoscatori! 🙂

PS – Sorin, multumesc mult pentru poze 🙂