Chiar daca maratonul nu este cursa mea preferata (ieri am bifat cursa cu nr. 11, dintr-un total de aproape 100 de competitii la care am participat in ultimii 6 ani), admit ca o cursa de oras are frumusetea ei, mai ales intr-un loc ca Los Angeles, cu oameni care fac o atmosfera cum probabil, doar americanii stiu sa o faca.
Cu doar cateva saptamani inainte ultramaratonul de 560 de km de la Cercul Polar, stiam ca o cursa ca cea alergata trebuie abordata prudent, ca un long run saptamanal, dupa care sa ma pot reface rapid. In plus, nu puteam rata ocazia de a petrece, impreuna cu sotia mea, un Valentine’s Day perfect – chiar in tara care a popularizat aceasta sarbatoare -, bucurandu-ne de un „tur al orasului” care ne-a dus prin Hollywood, Beverly Hills, Downtown, Santa Monica si alte locuri faimoase (si frumoase) din Los Angeles.
Mi-ar placea sa spun ca a fost o cursa usoara, dar temperatura (30 de grade) si pantele (nu imi amintesc de vreo suprafata plata, in afara de ultimul kilometru :)) ne-au intrebuintat serios. De altfel, avertismentul organizatorilor a fost clar: hidratati-va bine la fiecare punct de alimentare!
Editia cu nr. 30 a maratonului a adus la start peste 25.000 de participanti, din care 178 au bifat toate cele 30 de curse! Referitor la numarul mare de alergatori, a fost pentru prima data in viata mea cand am fost prins, literalamente, intre mii de alergatori, pe tot parcursul cursei :).
Startul a fost dat la ora 6.55 (dimineata) de langa stadionul echipe de baseball Dodgers. Marea majoritate a participantilor – printre care si noi 🙂 – au fost adusi la start cu autobuzele, din zona de finish (plaja Santa Monica), inca de la 5 dimineata (deci cam toata lumea s-a trezit inainte de 4 :)). Nu puteti sa va imaginati ce petrecere era la 5.30 (repet, dimineata) cand am ajuns la locul de start. Ma simteam ca la un concert, inconjurat de mii de oameni care isi faceau incalzirea (sau dansau :)) pe ritmul muzicii. Ne intrebam daca nu cumva multi dintre ei venisera direct din club…
Daca ziua este extrem de cald, noptile de iarna din L.A. sunt destul de racoroase (in jur de 10 grade), asa ca ne-am felicitat pentru inspiratia de a ne lua la noi haine groase. Incalzirea noastra a durat aproape o ora, dupa care ne-am aliniat la start. Chiar daca ora de incepere a fost 6.55, noi am reusit sa trecem pe sub poarta de start de abia dupa vreo 10-12 minute (un lucru normal la astfel de maratoane). Primul kilometru a fost in urcare, dupa care am intrat intr-un cartier chinezesc. Apoi in alt cartier. Si asa mai departe. Los Angeles este un oras urias (> 15 milioane de locuitori), situat intre munti si oceanul Pacific (care, a propos, este extrem de rece in aceasta perioada, deci excelent pentru recuperare post-cursa, in locul baii cu gheata :)), iar distantele de parcurs sunt uriase. Cred ca maratonul este una dintre cele mai bune solutii de a vedea, linistit, cateva dintre obiectivele turistice importante ale orasului…
Ce mi-a placut la aceasta cursa?
1. Atmosfera. Sa vezi pe tot drumul (tot = 42 de km si 195 de metri) oameni care sa te incurajeze de parca incercai sa dobori un record mondial, cu mesaje extrem de haioase (puteti vedea cateva in galeria foto de la finalul postarii si in albumul postat pe facebook) si gata sa iti ofere mancare si bautura aduse de acasa, plus formatii, artisti si intrumentisti care asigurau un fundal sonor de exceptie – aveai impresia ca tot orasul graviteaza in jurul evenimentului.
2. Organizarea. Absolut impecabila, de la ridicarea kitului si pana la iesirea din zona de finish, cu puncte de alimentare – bine dotate (inclusiv cu crema anti-frecare, dispusa pe niste panouri de carton amplasate perpendicular pe trotuar) la fiecare 2-3 kilometri (in partea a doua a cursei la fiecare kilometru!), cu corturi medicale si puncte de prim ajutor la tot pasul si cu voluntari extrem de bine pregatiti.
3. Traseul. Chiar daca ne astepam sa vedem mai multe obiective turistice, am fost multumiti – in final – cu locurile prin care am trecut (cu multi palmieri gigantici si locuri celebre din filme :)), simtindu-ne ca pe un platou urias de filmare. De altfel, pe bulvardul Hollywood am petrecut minute bune cautand nume de actori pe stelele de pe bulevard :), iar in Beverly Hills incercam sa ne amintim secvente din serialul adolecentei noastre (BH 90210). Finalul ne-a gasit in Santa Monica, chiar la capatul faimoasei sosele Route 66.
4. Solidaritatea alergatorilor. Mai ales dupa vestitul si temutul kilometru 30 – cand pe marginea drumului aveau loc demonstratii de stretching, dar si plansete, urlete sau incantatii – am vazut foarte multi participanti care opreau sa ii intrebe de sanatate pe alergatorii aflati in suferinta si sa le ofere sprijinul. Pana la urma, ca sportiv amator sunt mai importante astfel de lucruri decat un PB, nu?
5. Medalia. Desigur, e o chestiune de gust si de perceptie a valorii intrinsece (a fost una foarte muncita :)), dar…imi place design-ul ei.
Referitor la recordurile personale la care am facut referire in subiectul acestei postari…
La final, multumesc echipei Hospice, pentru invitatia de a sustine proiectul de la Copaceni (si pe care il puteti sprijini aici), donatorilor (mersiiiii!!!) si, fireste, tie – pentru ca ai rabdarea de a imi citi postarile :).
Pe foarte curand!
3 pasi esentiali pentru a ajunge de la
ZERO LA MARATON IN 4 LUNI
Lasa-ti aici e-mail-ul pentru a descarca e-book-ul "30 de lucruri esentiale pentru un alergator serios" si pentru a primi notificare de indata ce postez ceva!