Fata de probele de 5K si 10K, maratonul necesita cantitati maxime de dedicare, rabdare si perseverenta pentru a fi pregatit pentru succes in ziua cursei. Adesea nu antrenamentele sau alargarile lungi pierdute sunt cele care cauzeaza maratonistilor cea mai mare anxietate, ci – mai degraba – numaratoarea finala in saptamana de dinainte de eveniment. Riscul de a face o greseala in antrenament sau in nutritie este mai mare cu cat esti mai aproape de maraton.
Pentru a te ajuta sa-ti potolesti fricile, am stat la masa cu trei experti pentru a afla opiniile lor despre cum sa abordam acea saptamana importanta: Antrenorul Pete Rea de la ZAP Fitness, campioana en-titre a U.S. Marathon si castigatoarea Dusseldorf Marathon in acest an, Annie Bersagel si antrenorul Greg McMillan.
Atunci cand intri in ultima saptamana a unui program de maraton, una dintre cele mai eficiente strategii este sa te tii de rutina ta. De obicei te bagi in pat la 21:30? Pastreaza-ti obiceiul. Faci de obicei o plimbare de 20 de minute cu o seara inainte de o alergare lunga sau de o cursa? Pastreaza-ti obiceiul. Porti de obicei perechea favorita de pantofi pentru alergarile tale lungi si pentru curse? Nu-i schimba. Rutina este foarte importanta pentru ca se refera la tiparele de somn, digestie, bioritmuri si la performanta ta per ansamblu. Modifica-ti rutina cu cat mai putin cu putinta si vei mari sansele de a avea o zi excelenta la maraton.
Una dintre cele mai mari greseli pe care observam ca le fac adultii alergatori din cantonamentele noastre ZAP in timpul pregatirii pentru maraton este esecul de a executa ceva mai dificil in saptamana cursei. In timpul „descresterii” pentru maraton, atletii alearga mai putin si de obicei reduc si intensitatea. Adesea, atletii se simt „ramoliti” in ziua maratonului, cu o reducere semnificativa in intensitate si volum. Vei evita sa te simti ramolit prin a face ceva moderat cu 5-6 zile inaintea cursei. O sesiune pentru „saptamana maratonului” incercata si confirmata pe care o implementam aici la ZAP este: doua bucati separate de cate 3 kilometri (cu 7-8 minute pauza intre ele) la ritmul tinta pentru maraton.
Continuand pe tema temperarii si a evitarii sentimentului de „ramolire,” alergatorii ar trebui sa faca o alergare usoara (jogging) in ziua de dinaintea cursei. Majoritatea feedback-ului din partea maratonistilor din categoriile de varsta sunt consistente cu profesionistii: o zi libera cu doua zile inainte de cursa te va face sa te simti excelent in ziua cursei, pe cand o zi libera chiar de inaintea cursei rezulta de obicei in picioare grele. Sfatul meu este o alergare usoara de 15 – 18 minute.
Expozitiile din cadrul curselor de sosea sunt parte integrala din partea de business a sportului nostru. Comerciantii de produse pentru alergare isi inghesuie marfa printre multimea ce isi ridica numarul de cursa si gustarea de ultim moment inainte de ziua cursei. Adesea, totusi, alergatorii petrec ore in sir la expozitie incercand orice, de la cele mai noi lenjerii cu racorire la batoanele de energie infuzate cu salsa. Daca vrei sa gasesti o cale de a omori energia din picioarele tale in zilele de inaintea maratonului, atunci „zaboveala pe la expozitie” este pentru tine. Du-te, ia-ti numarul, si pleaca!
Le recomand tuturor maratonistilor pe care-i antrenez ca ar trebui sa se uite pe jurnalul de antrenament in seara de inaintea cursei. Aminteste-ti de toata munca pe care ai facut-o si ca esti atat de pregatit pe cat poti fi – apoi du-te si executa. Destul de des, vad persoane peste tot prin tara ca se scot singuri din propriile planuri de cursa si obiective in weekend-ul cursei. Fii increzator in pregatirea ta si paseste pe linia de start stiind ca te-ai sacrificat si te-ai pregatit corect. Recomand cartea Elite Minds scrisa de catre psihologul in sport Dr. Stan Beecham ca o revizuire pre-cursa. Nu te vei mai indoi de pregatirea ta.
Indiferent daca din cauza unei accidentari, a unei imbolnaviri sau pur si simplu din cauza programului aglomerat, chiar si planurile cele mai bine facute pot devia. Este tentant sa incerci sa inghesui acel ultim antrenament in ultimele cinci zile, dar acest lucru este contraproductiv. Nu vei observa nici un beneficiu de fitness si doar vei risca sa te epuizezi inaintea cursei. Am fost bolnava inainte de Dusseldorf si nu m-am simtit mai bine pana in ultima saptamna de dinaintea cursei. Desi am vrut sa-mi testez nivelul de fitness, am stiut ca nu-mi pot permite. In retrospectiva, ma bucur foarte mult ca am ales sa ma odihnesc.
Sa ai cu tine o sticluta mica de dezinfectant pentru maini indiferent unde te-ai duce este o tactica buna, mai ales in ultima saptamana. Este de asemenea recomandata suspendarea temporara a „regulei de cinci secunde”.
Acesta este echivalentul evitarii discutiilor de dupa examen despre intrebarile din test. Nimic bun nu va iesi din asta in acest moment. Ori te vei simti intimidat de antrenamentele altora, ori vei deveni prea increzator in propria pregatire. Așteapta pana ce cursa s-a terminat inainte de a-ti evalua nivelul de antrenament.
In timp ce nu ar trebui sa incerci vreun antrenament epuizant, concentrează-ti energia in schimb pe a te odihni ca un campion. Ar trebui sa ai un pic mai mult timp la dispozitie, avand in vedere ca timpul alocat antrenamentelor a scazut. Reinvesteste-l in dormit.
Daca alergi la potentialul maxim, va fi dureros – mult! Asteapta-te la asta, dar sa stii de asemenea si ca primii cativa kilometri probabil vor zbura pe langa tine. Acest lucru este natural. Fii pregatit ca aceasta sa se simta aproape prea facila la inceput si fii pregatit sa alergi atunci cand cursa incepe cu adevarat (probabil pe la kilometrul 32 – 37).
Nu este vorba despre a fi mai rapid ci despre a alerga ritmurile tale cu mai putin efort. In acest fel nu-ti vei lasa cursa in antrenament.
Ai practicat nutritia pentru cursa si echipamentul in antrenamente, asa ca doar urmeaza ceea ce ai descoperit ca functioneaza. Nu experimenta cu alimente noi – chiar daca alti atleti le consuma – in saptamana de inaintea cursei. Limiteaza-te la ceea cu ce este obisnuit corpul tau pentru a nu avea probleme gastrointestinale.
Este normal sa fii emotionat pe masura ce cursa se apropie, dar trebuie intotdeauna sa-ti inabusi orice energie agitata si sa te concentrezi pe relaxare. Unii alergatori lasa anxietatea cursei sa le arda toata energia psihicam asa ca pana in momentul in care sunt la linia de start, rezervele lor mentale sunt deja golite. Pe masura ce gandurile anxioase isi fac aparitia, observa-le si apoi impinge-le intr-o parte si concentreaza-te pe altceva.
Mult. Persoanele care zambesc si rad sunt mai relaxate si mentin starile de nervozitate sub control. Urmareste spectacole distractive sau pur si simplu concentreaza-te pe a zambi mai mult in saptamana cursei – nu zambet de persoana nebuna; este suficient sa te gandesti ca esti atat de norocos sa poti concura la aceasta cursa.
Sunt multe lucruri pe care nu le putem controla intr-o cursa, dar lucrul pe care-l putem controla este sa facem ce putem cel mai bine in timpul tuturor stagiilor cursei – indiferent daca alergam pentru un nou record personal sau daca avem o zi libera. Fa-ti promisiunea ca vei face ce poti mai bine in acea zi. Faptul ca in primii kilometri iti vei controla ritmul si vei alerga relaxat. Ca la mijlocul cursei te vei concentra pe a pastra ritmul setat ca obiectiv si ca vei continua sa consumi tot combustibilul. Si, in ultima parte, atunci cand devine foarte, foarte dificil, vei zambi in timpul durerii. Te vei concentra pe ce ai mai bun. Nu te vei molesi. Niciodata nu vei da inapoi. Vei continua sa fortezi si sa ajungi la linia de sosire.
Faptul ca suntem sportivi amatori nu ne impiedica sa ne dorim mai mult de la alergarile (sau triatloanele) noastre. Mai jos veti gasi traducerea unui articol publicat in Lava Magazine despre ua dintre cele mai rapide curse de maraton din istoria finalei campionatului mondial Ironman Kona. Lectura placuta!
**
Cu sezonul sportiv care se apropie, este o oportunitate perfecta de a parcurge o strategie de stabilire a ritmului in alergare intr-un Ironman. Mai specific, ne vom uita atent la ritmul lui Caitlin Snow de la Ironman Hawaii. Este o strategie perfecta, nu doar datorita faptului ca a fost folosita intr-o zi extrem de calda, ci si pentru rezultatul excelent de 2:56 – al doilea cel mai rapid in istoria cursei (pana la cea din 2010). Poti vedea aici ritmul de alergare si ritmul cardiac din ziua cursei.
Ca antrenor de triatlon (si specific ca antrenor de Ironman), am dezvoltat multe strategii pentru cursa Kona. Executia in acest exemplu, insa, este una dintre cele mai bune pe care le-am vazut pana acum. Observa ca ritmul cardiac al lui Caitlin a fost tinut foarte bine sub control la inceputul cursei. Desi folosim efortul perceput, ritmul si pulsul pentru a urmari ziua de concurs, cel din urma este principala masuratoare, pentru ca se astepta ca ziua sa fie foarte calduroasa. In situatia curselor in temperaturi inalte, pulsul poate fi folosit pentru a explica acumularea potentiala caldurii, unde o strategie bazata pe ritm nu ar putea. Acumularea caldurii va rezulta de obicei intr-o decuplare dramatica intre ritm de alergare si ritm cardiac. De exemplu, ritmul cardiac va creste in primii kilometri ai cursei, desi ritmul incetineste sau ramane acelasi. Acesta este un indicativ al unui atlet care acumuleaza caldura mai repede decat o poate disipa. In majoritatea cazurilor, va cauza balonare si alte reactii deranjante, din cauza stresului provocat de caldura. Cand se intampla acest lucru, singura optiune reala a atletului este sa incetineasca ritmul si sa dea voie sistemului sa se echilibreze.
Un ritm adecvat va poate transforma in vedeta unui maraton.
Acumularea caldurii va forta corpul sa se opreasca. Daca nu se face in mod voluntar, incetinirea poate fi drastica si devastatoare pentru cursa. Incetinirea voluntara poate fi un concept foarte greu de inteles pentru un triatlonist de tip A, datorita faptului ca sunt programati sa mentina un ritm predeterminat, orice ar fi. Ca rezultat, atletul va continua sa acumuleze caldura pana e prea tarziu, si atunci va fi fortat sa mearga. Invers, un ritm bazat pe puls ii permite atletului sa identifice semnalele de alarma ale acumularii de caldura si sa ajusteze ritmul in consecinta.
Stiind aceste lucruri despre antrenamentul bazat pe RC (ritm cardiac), obiectivul general este ca intotdeauna sa mentinem un RC constant pe parcursul intregii curse, si/sau sa il lasam sa creasca doar in ultimii 10 km. Dintre toate masuratorile posibile care se pot folosi pentru a evalua cursa unui atlet, in ansamblu, RC al cursei poate oferi cele mai valoroase informatii. Orice probleme ar aparea in ziua cursei vor determina RC sa scada pe parcursul competitiei. Poate parea contraintuitiv, in special cand toti atletii cred ca RC crescut semnalizeaza explozii. Din contra, o explozie adevarata va epuiza sistemul periferic astfel incat nu va mai putea sa stimuleze RC.
Sa luam in considerare cateva exemple: nutritie slaba, ritm crescut pe bicicleta, extenuare in alergare si opriri la toalete ecologice. Fiecare dintre acestea (sau o combinatie) va rezulta intr-un RC in scadere pe masura ce atletul avanseaza in cursa. Daca nutritia unui atlet esueaza, vor fi fortati – spre finalul zilei – sa mearga. In timp ce merg, RC e la nivel pietonal – mult mai scazut decat ar trebui sa fie si, cu siguranta, mai scazut decat la inceputul cursei. Ce puteti vedea in fisierul lui Caitlin este un RC foarte constant pe parcursul intregii curse si chiar o crestere usoara in ultimii kilometrii. Acesta e un lucru foarte dificil de facut intr-un Ironman si rezulta in urma unei strategii executate perfect! Nutritia lui Caitlin si ritmul ei pe bicicleta in primele faze ale cursei se situau la un nivel optim, ceea ce a rezultat intr-un parcurs perfect al RC. In constrat, evolutia anului trecut al RC a inceput foarte inalt, s-a decuplat de la ritm pe parcursul primilor 8km si a rezultat intr-un stomac balonat si dificultate cu nutritia. Caitlin acumula caldura prea repede. Nemaiputand sa isi mentina RC la un nivel crescut si vazand cum scade dupa 16 km, a ajuns la 13 minute decalaj fata de ritmul asteptat – un rezultat de care am fost amandoi dezamagiti.
Ironman-ul este o cursa dificila. Durata zilei oboseste muschii din ce in ce mai mult, ceea ce face stimularea RC foarte dificila. O strategie bine pusa la punct ar trebui sa tinteasca la mentinerea unui RC inalt, constant, pe parcursul cursei. Obiectivul ar trebui sa fie, la inceputul cursei, evitarea oricarui lucru care ar putea cauza RC sa scada – in special pe parcursul celei de a treia probe (alergarea). Cei care fac asta cel mai bine vor avea cea mai buna cursa, in conformitate cu abilitatile lor. Din pacate, majoritatea atletilor ca in capcana depunerii unui efort consistent in prima parte a probei de bicicleta. Acest lucru oboseste sistemul perific ridicand prea mult nivelul RC; doua efecte ale acestui lucru sunt dureri de stomac si un sistem perific incapabil de a mai stimula RC pe parcursul cursei. Un ritm adecvat, in schimb, te poate face demn de invidiat in maraton…
**
PS – Puteti descarca aici un Ghid complet pentru a termina un Ironman (multumesc, Vlad Tanase!)
PS – Catalin, multumiri pentru filmulet! :)))
Pentru ca 2012 se apropie si multi alergatori isi pun la punct calendarul competitional de anul viitor, va prezint un top personal al celor mai dificile maratoane si ultramaratoane la care am participat. Obiectivul acestui clasament nu este de a va determina sa le evitati, ci de a va inpira sa alegeti competitii cel putin la fel solicitante, care sa va motiveze sa va antrenati si sa gasiti modalitati de a ajunge acolo…
In alegerea gradului de dificultate al alergarilor am tinut cont de distanta parcursa, diferenta de nivel, suprafata de alergare, conditii meteo si, fireste, cat de sifonat am iesit din ele. 🙂 La fiecare competitie am adaugat greselile pe care le-am facut si care au contribuit la cresterea gradului de dificultate. Ma bucur ca le scriu, pentru ca – astfel – le voi tine minte si am sanse mai mari de a nu le repeta…
7. Dead Sea Ultra. Competitia de 50 de kilometri din Iordania avea – in imaginatia mea – toate premisele unei alergari simple: distanta destul de mica, mare parte a traseului in coborare, final la minus 400 si ceva de metri, cu 8% mai mult oxigen decat la nivelul marii, conditii meteo decente… In realitate, lipsa unui antrenament adecvat pentru zeci de kilometri de coborare, coroborata cu o viteza peste media propusa si suprafata dura (asfalt), au condus la dureri de gambe pe care nu le-am mai trait (nici pana atunci, nici ulterior…) si 2-3 zile in care am mers mai greu (ca un robot ruginit :)).
6. Eco-Trail de Paris 80k. Prima mea competitie montana a adus si alte premiere: alergarea pe ploaie (si noroi), pe intuneric (la lumina frontalei) si pe suprafata mixta (poteci si asfalt). Ce am gresit? Pentru a ma incadra in timpii intermediari impusi de organizatori am fortat (inutil) in primii 30-40 de km (majoritatea in urcare), ceea ce s-a tradus intr-un mare plumb in picioare pe la kilometrul 65-70 si un finish destul de lent. De atunci, am invatat sa imi dozez mai bine efortul, astfel incat sa am mai multa energie spre finalul curselor.
5. North Pole Marathon. Chiar daca este genul de competitie pe care nu as mai alerga-o a doua oara si in pofida suprafetei dificile de alergare si a conditiilor extreme de temperatura, maratonul de la Polul Nord nu se afla pe ‘podiumul’ acestui top. Si asta pentru ca l-am pregatit paranoic de bine (fiind primul…). Ce as fi putut face mai bine? Cred ca as fi putut alege niste incaltari mai usoare (de exemplu pantofi de trail, din Goretex) in locul ghetoaielor de 2 kg in care am alergat. Si cred ca as mai fi putut da jos macar un strat de echipament. Si, nu in ultimul rand, as fi terminat mult mai sus in clasament daca as fi alergat macar 2-3 maratoane inainte de acesta. Dar, desigur, povestea nu ar mai fi fost aceeasi…
4. Sahara Marathon. A fost, cu siguranta, competitia care mi-a intarit convingerea ca subsemnatul nu a fost nascut pentru alergari la temperaturi care o depasesc pe cea a camerei… Daca la temperaturi negative poti sa te ‘joci’ cu echipamentul (mai scoti o bluza, mai pui o geaca etc.), la + 40-50 de grade nu mai ai ce sa pui sau sa scoti (si sa nu iti fie rusine daca apari in vreo poza :)). In plus, alergarea pe nisip este, fara indoiala, cea mai solicitanta; in afara de sentimentul alergarii ‘in gol’, intervine si disconfortul provocat de nisipul care intra in adidasi si provoaca niste basici ‘criminale’. La alergari viitoare pe nisip o sa ma inarmez cu niste pantofi mai buni si cu sand gaitors adecvati…
3. Everest Marathon. Ce poate fi dificil la 5000 si ceva de metri? Pana nu am coborat sub cota 4.000 respiram ca Darth Vader, ‘alergam’ ca Neil Armstrong si priveam neputincios cum localnicii (sherpa) defileaza pe langa mine, unii dintre ei cu 80-100 de kilograme in spate… In plus, inteligenta mea spatiala fiind foarte scazuta m-am ratacit si am pierdut cateva ore… Ce as face diferit? Dupa modelul concurentilor polonezi care au participat la acest maraton, m-as aclimatiza escaladand un munte de 6-7000 de metri inaintea cursei, astfel incat coborarea in zona de start a maratonului sa imi ofere un tonus mai bun. Si, bineinteles, cateva exercitii pentru imbunatatirea abilitatii de orientare in spatiu…
2. Antarctic Ice 100 k. Pana la sosirea in Antarctica nu aveam in plan sa alerg vreun ultramaraton si, in niciun caz unul de 100 de kilometri. Si, cu siguranta, nu a doua zi dupa ce alerg un maraton. Si, categoric, nu fara a ma fi antrenat in prealabil pentru asta. Dar, daca tot eram acolo… Pretul: dureri musculare (pe la kilometrul 80) de care nu vreau sa imi amintesc…
1. Creemore Vertical Challenge. Cine s-ar fi gandit ca un ultra de doar 50 de kilometri, desfasurat vara, in Canada, pe dealuri si coline, fara mare diferenta de nivel, la doar cateva mile de zona urbana, intr-o zi insorita, fara ploaie, fara vant, poate fi cea mai dificila dintre cursele alergate pana atunci ?! Ei bine, adaugati la cele de mai sus o umiditate de 96% combinata cu temperatura de 30 si ceva de grade, pantofi impermeabili (desi nu era cazul) si lipsa de gheata la ultimele aid station-uri ale trasului si veti intelege de ce am cazut la finalul cursei ca soldatul necunoscut si de ce am pierdut cateva unghii la picioare (intre timp mi-au crescut la loc…). O competitie pe care v-o recomand cu drag!! (sunt sadic, nu? :))
Bonus: alergarea de la Brasov la Bucuresti. In ciuda distantei mari si a suprafetei dure (asfalt), aceasta cursa neoficiala nu a fost nici pe departe cea mai dificila dintre alergarile mele de pana acum, motiv pentru care nu a incaput in topul de mai sus. Cred ca principalele motive pentru reusita cursei au fost: motivatia foarte puternica (strangerea de fonduri pentru Hospice), planificarea si abordarea foarte echilibrata a alergarii, antrenamentul, experienta ultramaratoanelor anterioare, sprijinul logistic si mesajele (sms-urile) de sustinere. Ce voi face diferit la astfel de alergari? Ma voi hidrata mai bine (in ultimii 40-50 de kilometri ai cursei am cam ‘uitat’ sa beau apa). Voi abandona camelback-ul (care pare din ce in ce mai greu pe masura trecerii timpului…) si voi planifica puncte de hidratare / alimentare la intervale mai scazute de timp. Voi convinge mai multi prieteni sa alerge impreuna cu mine… 🙂
In februarie – martie 2012 urmeaza ultimele 2 ultra din seria celor 7 continente, Bedrock50 in Noua Zeelanda (alergare montana) si Supermaratona in Brazilia (alergare mixta: oras – plaja). Aparent, acestea par mai simple decat cele de mai sus. Totusi, faptul ca voi alerga (in premiera) 2 ultramaratoane la interval de doar o saptamana (‘recordul’ personal fiind de unul la 2 saptamani) si dorinta de a invata din greselile (dar si din lucurile bune) anterioare – sunt motive suficiente pentru a ma asigura ca iau masurile necesare si ca le termin cu bine.
Va doresc o saptamana cat mai frumoasa!
Din secunda in care m-am apucat de antrenamente pentru maraton (acum 698 de zile :)), prima mea intrebare a fost cea pe care o vedeti mai sus, in titlul acestui post. Nu de altceva, dar am familie, doi copii (unul dintre ei era doar proiect pe vremea aceea :)) si, in plus, imi place viata… 🙂 Mai tarziu, aceeasi intrebare a fost legata de ultramaratoane si triatloane, dar nu m-a preocupat realmente gasirea unui raspuns si a unor statistici. Si nu asta nu a fost un lucru prea bun, pentru ca fiecare stire despre alergatori cu final tragic (de exemplu in utimele 2 luni la Toronto si Philadelphia) imi provoaca noi temeri si imi alimenteaza nelinistea…
Pentru a alunga aceasta ‘stare’, m-am pus ieri pe research si am gasit o multuime de articole si statistici care m-au linistit. Concluzii:
– un set de analize si un test de efort facute inainte de a te apuca de alergari pe distante lungi sunt suficient de relevante pentru a sti daca poti continua sau nu. Un astfel de control iti va reduce semnificativ (spre zero) riscul ca inima ta sa cedeze in timpul unei curse.
– cele mai multe dintre incidente s-au intamplat pe parcursul ultimelor sute de metri din cursa, cand unii alergatori au ales sa creasca brusc viteza (si sa dea bine in poza de final…)
– maratonul este un sport foarte, foarte, foarte sigur comparativ cu altele (vezi aici TOP 10 al celor mai periculoase sporturi).
– Ai de 500 de ori mai multe ‘sanse’ de a muri din cauza lipsei activitatii fizice decat in timpul unui maraton…
Deci… va recomand cu drag un control cardio de rutina, antrenamente cat mai placute (indiferent de vreme) si finish-uri linistite de concurs, in care sa va intindeti pe jos doar pentru a savura sentimentul reusitei… 🙂
PS – La multi ani tuturor celor care isi sarbatoresc azi numele (Sf. Andrei…) 🙂
S-a intamplat in Anglia, dar se putea intampla oriunde. Aviz celor isi doresc un loc pe podium la maratoane: validati-va cardul de calatorie… 🙂
30 iunie 2083, ora 4 dimineata. iRobot-ul (model nr. 750) ma anunta ca azi implinesc 107 de ani si ma felicita pentru venerabila mea varsta. Imi comunica programul de antrenament si imi arata proiectii holografice cu mesaje de „la multi ani” si urari de viata lunga. Apoi imi prezinta o surpriza: o retrospectiva a ultimelor 365 de zile.
A fost un an bun. Acum cateva luni tocmai am invins, pentru prima data in viata, un alergator kenyan. Am avut noroc, i s-a stricat walker-ul la kilometrul 65…
Micul dejun. Robotul ma anunta ca astazi am nevoie de 2673 de calorii (din care minim 72% carbohidrati) si ca stau foarte bine cu alcalinitatea. Ne serveste cu legume crescute organic (pe acoperisul casei), desert de banane culese din Campia Baraganului (incalzirea globala…) si apa plata din ghetarii topiti ai oceanului Arctic.
Fac o tura cu bicicleta mea Pegas (un model clasic, pe care l-am folosit la triple IronOldMan-ul din 2064), apoi merg la antrenament. Astazi am programata o partida de tenis cu un pusti de 86 de ani, care de regula ma bate mar. Dar nu si azi, pentru ca ma simt in foarte mare forma…
Ma intorc de la antrenament, prin orasul nostru verde, plin de biciclete si de parcuri eoliene. Opresc la McVeggie sa imi iau un smoothie de legume, apoi pedalez mai departe. Imi este cam greu sa urc dealurile artificiale facute de municipalitate, dar ma descurc. Din cand in cand, mai pun bicicleta pe pedalare automata. Nici nu simt cum trece timpul si este deja dupa-amiaza.
Ma indrept catre casa, pentru ca in cateva ore avem reuniune de familie si o mica petrecere. Robotul ne-a pregatit deja hainele si ne-a pus apa in rezervorul masinii. Ne urcam in Dacia noastra (model 2048) si plecam spre Centrul Vechi al Bucurestiului, a carui restaurare tocmai s-a terminat…
……………………………………………………………………………………………………………………..
Astazi este ziua mea, implinesc 35 de ani si, daca o sa traiesc cat strabunicii mei, inseamna ca mai am putin si depasesc prima treime din viata :). Se spune ca oamenii traiesc la inaltimea propriilor asteptari, iar eu mi-am propus sa alerg ultimul maraton pe 30 iunie 2076, la venerabila varsta de 100 de ani. Dupa aceasta varsta, nu voi mai participa decat la ultramaratoane si triatloane…
La 15 ani ma intrebam cum va fi la 20, la 20 cum va fi la 35, iar acum ma intreb cum va fi la 107. Sunt curios sa aflu ce intrebari imi voi adresa la 107 (presupunand ca voi mai fi capabil sa rationez…). In 2083, sotia va avea 104, copiii 75, respectiv 72, nepotii in jur de 40, iar stranepotii vor fi la liceu sau la facultate (sau ce se va face la vremea respectiva…).
Urez „La multi ani!!” tuturor celor care isi sarbatoresc azi, la randul lor, ziua de nastere (La multi ani, Adriana!!) si, de asemenea, celor care isi vor sarbatori ziua de nastere in 2083… 🙂
PS 1 – Fusul orar ma ajuta sa sarbatoresc ‘ziua mea’ si pe 29 si pe 30 iunie :). Si inca o data cand ajung acasa, in Romania…
PS 2 – un maratonist la 101 ani:
Va povesteam zilele trecute de organizarea excelenta de la Eco-Trail de Paris 2011. Ce mi-a placut:
– site-ul competitiei, bilingv, cu un design pe gustul meu si cu multe informatii (inclusiv sfaturi de la ultra maratonisti experimentati);
– promptitudinea cu care au raspuns solicitarilor transmise prin e-mail (pe 30 decembrie i-am rugat sa adauge Romania in scroll list-ul cu tari, iar pe 31 decembrie mi-au raspuns ca s-a rezolvat :));
– update-urile transmise prin e-mail, care nu au fost nici agasante, nici rare sau inexistente (ca in multe cazuri…). In plus, informatiile s-au limitat la strictul necesar (de regula, reminders privind check list echipamente, locatia concursului etc.)
– In cortul instalat langa turnul Eiffel, de unde participantii urmau sa isi ridice kit-ul de concurs, exista un numar mare de voluntari, astfel incat nu au existat cozi. In plus, o parte a cortului a fost pusa la dispozitia multor firme interesate sa isi vanda / promoveze produsele (nutritie, echipament, inscrieri la alte competitii etc.) si am avut ocazia sa vad ‘trendurile’ in materie de maraton si ultra maraton…
– numarul de telefon al organizatorilor scris pe numarul de concurs (pentru situatii de urgenta…). De asemenea, un lucru tot mai frecvent la competitiile de alergare: numele concurentilor inscriptionat pe numarul de concurs, astfel incat spectatorii sa te poata incuraja: „Courage, Andrei!!” sau „Haide, belgianule, alearga!” (hm, cred ca steagul Andorrei sau al Ciad-ului seamana mai mult cu al nostru decat cel al Belgiei :))
– transportul pana la start. Organizatorii ne-au dat bilet de RER (un fel de metrou-tren) si ne-au transportat de la capatul de linie cu autobuze.
– micul dejun pe care ni l-au oferit, deoarece cursa incepea abia la 12.30.
– momentul de reculegere de dinaintea startului, pentru victimele cutremurului din Japonia.
– faptul ca au mentionat Romania printre tarile prezente in competitie (in murmurul si mirarea participantilor – banuiesc ca era de bine… :))
– posibilitatea urmaririi ‘in timp real’ a concurentilor de catre rude, prieteni etc., prin intermediul unui site dedicat.
– rezultatele si clasamentul final postate aproape instant si pozele puse la dispozitia concurentilor la aproape 24 de ore de la finalul cursei.
Puncte de imbunatatit:
– sunt un pic trist pentru ca nu s-au acordat medalii :(, ci doar tricouri. Referitor la t-shirts, ele s-au dat doar participantilor care au terminat cursa in termenul limita impus de organizatori.
– am fost un pic surprins de raritatea apei, respectiv lipsa ei intre kilometrul 22 si 56 (in antiteza cu situatia din Sahara, unde aveam puncte de alimentare la fiecare 2-3 km). Dar, pana la urma, Eco-Trail a fost un ultra si asta presupune conditii mai dure… 🙂
Incredibil dar adevarat. Pentru prima data in istorie, rezidenti de pe toate cele 7 continente se vor intrece intr-un maraton. Si, nu oriunde, ci la cel mai sudic din lume, Antarctic Ice!
Organizatorii competitiei din Antarctica au postat pe site-ul oficial lista concurentilor de la editia 2010 (a 6-a), urmand ca in zilele urmatoare sa posteze si detalii despre fiecare concurent.
Cateva informatii interesante: 35 de participanti, 16 tari reprezentate (UK, Taiwan, India, Brazilia, Franta, Danemarca, Irlanda, SUA, Africa de Sud, Canada, Australia, Romania :), Germania, Polonia, Croatia, Norvegia), 7 continente (inclusiv 2 rezidenti din Antarctica). Ma bucur enorm ca ma voi intalni cu 3 dintre concurentii de la maratonul Polului Nord: Tommy Yen-Po Chen (Taiwan), Arnold Oliphant si Sarah Oliphant (SUA)! O sa avem ce povesti… 🙂
Se anunta o concurenta foarte puternica la maratonul din 12 decembrie si deja au inceput emotiile…
Alergand in weekend in jurul lacului Herastrau am fost placut surprins sa constat ca nu sunt singur, am mai vazut 5-6 alergatori de toate varstele (si sexele) – in ciuda stratului destul de mare de zapada si al viscolului.
Pana la ‘saptamana patimilor’ (si la propriu si la figurat) au mai ramas 9 saptamani. Daca de la 1 ianuarie pana azi am alergat in fiecare zi, acum trebuie sa trec la un antrenament ‘stiintific’. Mai jos este un program luat de pe un site gen “Cum sa…” si adaptat pentru maratonul Polului Nord (partea cu camera frigorifica..)
Saptamana 9 (8-14 februarie)
Ziua 1: 15 km (banda) & 1 ora spin – finalizat
Ziua 3: 30 minute spin & 8 km (exterior) – finalizat
Ziua 5: 30 minute spin & 8 km (exterior) – finalizat
Saptamana 8 (15-21 februarie)
Ziua 1: 20 km (banda) & 1 ora spin – finalizat
Ziua 3: 30 minute spin & 10 km (exterior) – finalizat
Ziua 5: 30 minute spin & 10 km (exterior) – finalizat
Saptamana 7 (22-28 februarie)
Ziua 1: 25 km (banda) & 1 ora spin – finalizat
Ziua 3: 30 minute spin & 10 km (camera frigorifica) – finalizat
Ziua 5: 30 minute spin & 10 km (exterior) – finalizat
Saptamana 6 (1-7 martie)
Ziua 1: 33 km (exterior, 5 ture si 1/2 de lac Herastrau) – finalizat (in avans, 27 februarie)
Ziua 3: 30 minute spin & 10 km (exterior) – finalizat
Ziua 5: 30 minute spin & 10 km (exterior / camera frigorifica) – finalizat
Saptamana 5 (8-14 martie)
Ziua 1: 36 km (exterior, 6 ture de lac Herastrau) – finalizat
Ziua 3: 12 km (exterior) – finalizat
Ziua 5: 10 km (exterior – antrenament la munte) – finalizat
Saptamana 4 (15-21 martie)
Ziua 1: 30 km (exterior) – finalizat
Ziua 3: 12 km (exterior) – finalizat
Ziua 5: 8 km (exterior) – finalizat
Saptamana 3 (22-28 martie)
Ziua 1: 24 km (exterior) – finalizat
Ziua 3: 8 km (exterior) – finalizat
Ziua 5: 6 km (exterior) – finalizat
Saptamana 2 (29 martie – 2 aprilie)
Ziua 3: 10 km (exterior) – finalizat
Saptamana 1 (a ‘patimilor’ :), 3-10 aprilie)
3 aprilie: Bucuresti – Copenhaga, Copenhaga – Oslo
4 aprilie: Oslo – Tromso, Tromso – Spitsbergen
5 aprilie: ultimul antrenament inainte de maraton, alergare 3-4 km (in Spitsbergen)
6 aprilie: Spitsbergen – Camp Barneo (89N), Camp Barneo – Polul Nord (90N)
7 aprilie (miercuri): Maratonul Polului Nord! (42.195 km)
8 aprilie: Polul Nord – Camp Barneo, Camp Barneo – Spitsbergen
9 aprilie: Spitsbergen – Tromso, Tromso – Oslo (si, obligatoriu, 3-4 beri in Oslo!!)
10 aprilie: Oslo – Copenhaga, Copenhaga – Bucuresti (si, evident, inca 5-6 beri!! – orice reusita trebuie sarbatorita…)
In 11 aprilie ma intorc la serviciu (sa nu va imaginati ca sunt scutit :)), opresc antrenamentele (pauza ‘de refacere’) timp de 2 saptamani, apoi incep sa ma pregatesc pentru Mont Blanc (august) si Maratonul Antarcticii (12 decembrie).
Cam acesta va fi programul, sper sa stau cat mai departe de raceli si accidentari…
Pe curand!
3 pasi esentiali pentru a ajunge de la
ZERO LA MARATON IN 4 LUNI
Lasa-ti aici e-mail-ul pentru a descarca e-book-ul "30 de lucruri esentiale pentru un alergator serios" si pentru a primi notificare de indata ce postez ceva!
