Cineva mi-a spus ieri ca nu are niciun obiectiv, pentru ca stie ca nu se va indeplini. Si, ca urmare, prefera sa isi traiasca fiecare zi asa cum o fi. Aceasta ‘profetie autoimplinita’ a lucrurilor care nu se intampla niciodata mi-a provocat un amestec de mirare si compasiune, asa ca m-am gandit sa scriu cateva randuri despre subiectul ‘obiectivelor’.

Care este diferenta intre a avea un obiectiv – oricat ar fi el de marunt sau de indraznet – si a nu avea unul? Din proprie experienta pot spune ca UNA MARE.

Ce se intampla cand creierul meu este preocupat de obiectivul x? Filtreaza fiecare informatie prin prisma acelui obiectiv, adica: este aceasta actiune relevanta pentru indeplinirea obiectivului meu?

Sa presupunem ca ne pregatim pentru un maraton, care are loc peste doua luni…

Ceasul suna la 5 dimineata si as vrea sa mai dorm inca doua ore. Ma va aduce asta mai aproape de obiectivul meu? Nu.

Dupa antrenament, as manca vreo doua paini si 4 ciocolate. Ma va aduce asta mai aproape de obiectivul meu? Nu.

As aprinde o tigara, poate chiar doua (pachete). Ma va aduce asta mai aproape de obiectivul meu? Nu.

In pauza ”de masa” am optiunea de a citi cateva materiale despre alergare.  Ma va aduce asta mai aproape de obiectivul meu? Da.

Prietenii ma invita in oras ”la o bere, pana dimineata”. Ma va aduce asta mai aproape de obiectivul meu? Nu.

Si lista poate continua mult si bine…

Cand avem un obiectiv, „astrele” par sa se alinieze si lucrurile intra, usor-usor, pe fagasul normalitatii. Un exemplu: nu mai este necesar sa tinem o dieta, ci – pur si simplu – mancam in conformitate cu obiectivul nostru (de ex. sa alergam x km, sa fim sanatosi conform unor indicatori pe care ii alegem, sa slabim x kilograme sau sa ne mentinem in forma pe care am atins-o la un moment dat).

Se zice ca obiectivele sunt acele vise care au un termen limita de realizare. Ce deadline v-ati stabilit pentru urmatorul vostru obiectiv? 🙂

Rosu