Pentru mine, ecuatia era relativ simpla: ma duc cu bicicleta la start, echipat ca la un ultramaraton, betonat cu isotonice si batoane energizante, fara truse de scule, camera de rezerva, pompe etc. (doar nu o sa fac pana tocmai azi…), pedalez cat ma tin picioarele, termin cei 55 de kilometri in maxim 3-4 ore, imi iau medalia de finisher si ma intorc acasa pentru a le povesti alor mei cum a mai terminat tati o cursa…

…Ceea ce, probabil, s-ar fi intamplat azi la Prima Evadare, DACA:

1. Nu ar fi plouat toata saptamana + in ziua concursului SAU daca as fi avut experienta la pedalat in astfel de conditii.

2. As fi pedalat mai repede, riscandu-mi plecarea in Himalaya (nu stiu daca s-a accidentat cineva, dar nu as fi vrut sa fiu tocmai eu acela – mai ales acum, cand mai am doar 2 maratoane pana la Grand Slam Club)

3. Nu as fi facut pana, as fi avut camera de schimb si as fi stiut cum se schimba un cauciuc la bicicleta :). Din fericire, dupa o ora de intrebat in stanga si in dreapta, am gasit un concurent care mi-a donat o camera si un altul care m-a ajutat sa o pun (multumesc Andrei!). Amandoi s-au retras din cursa inaintea mea, dar le datorez urmatorii 10 kilometri 🙂

4. M-as fi pregatit mai bine pentru concurs, atat fizic (mai multe iesiri cu bicicleta, mai ales pe poteci mlastinoase), cat si logistic (minim 2 camere de schimb, truse de scule – si sa invat cum sa le folosesc; m-ar fi ajutat si o frontala, in caz ca ma prindea noaptea…)

Sumarul cursei. M-am pozitionat strategic la start: am plecat ultimul, pentru a ma asigura ca nu ii incurc pe ‘profesionisti’ si ca nu ma depaseste nimeni :). Totul a fost acceptabil (in ciuada ploii torentiale) pana la kilometrul 10, unde ajunsesem dupa fix o ora. Lucrurile s-au schimbat total in momentul in care am iesit din padure in plin camp (pe langa aeroportul Otopeni) si a trebuit sa ma dau jos de pe bicicleta si sa o imping / trag prin namol. Din 5 in 5 metri rotile se blocau din cauza noroiului si trebuia sa le curat. Horror! 🙂 Pe la kilometrul 16-17 am iesit la un drum astfaltat, unde autocarele luau primele grupuri de abandonuri si zeci de biciclisti mestereau de zor pentru a schimba / curata roti, lanturi etc… Atunci am observat ca roata din fata este dezumflata :). Dupa ce am rezolvat – cu mult noroc – acest aspect, a inceput sa imi haraie lantul. Am ajuns intr-un sat in care exista o spalatorie de masini, unde  – in spiritul sustinerii sportului romanesc – o doamna ‘cumsecade’ spala bicicletele la minut, pentru 5 ron (ce bine ca aveam bani la mine, cine s-ar fi gandit ca o sa ajung la spalatorie…). Tocmai cand eram in culmea bucuriei ca apucasem in sfarsit sa pedalez si eu ceva pe ziua de azi, traseul ne-a condus din nou pe o campie, pe langa o cale ferata, apoi pe langa un lac. Aceeasi poveste: impinge, trage, curata… Am ajuns la check point 1 (cred ca pe la kilometrul 20, in zona Palatului Ghica) cu 5 minute inainte de inchiderea lui. Voluntarii de acolo ne-au asigurat ca partea grea a traseului se terminase. Au uitat sa ne spuna ca acum urma partea foarte grea… 🙂 Am luat-o de la capat cu caratul bicicletei in spate si, pe la kilometru 28 (adica pe la jumatatea cursei…), am vazut lumina de la capatul tunelului: un drum asfaltat! M-am uitat la ceas, era deja ora 15.00 si mi-am spus ca pot termina cursa la timp (se zvonea ca organziatorii prelungisera termenul limita). Asfaltul a tinut…200 de metri, apoi am intrat intr-o padure, pe cel mai mlastinos drum pe care pedalasem pana atunci. Dupa 2-3 metri, rotile au refuzat sa mearga mai departe, iar subsemnatul a realizat ca nu poate termina pe lumina aceasta cursa… M-am intors la drumul astfaltat, apoi am pedalat cu bucuria biciclistului care isi poate exercita ‘meseria’ catre Caciulati – Balotesti – DN 1 si… acasa! Am intrat sub dus asa cum eram si am devenit brusc cu 2 kilograme mai slab dupa ce m-am eliberat de balast / namol 🙂

Ce mi-a placut la cursa de azi:

1. Primarul Bucurestiului s-a deranjat sa vina si sa dea startul. In scop electoral sau nu, a promis ca municipalitatea va face mai multe pentru biciclisti.

2. Peisaje frumoase, multa verdeata, aer curat. Traseu bestial, dar astazi as fi preferat sa il alerg (mi-a venit de cateva ori sa smulg ghidonul de la bicicleta si sa alerg cu el pana la finish… :))

3. Multi concurenti, mult entuziasm (cel putin la start…)

4. Am reusit sa parcurg mai bine de jumatate de cursa, apoi am mai pedalat vreo 25 de kilometri pana acasa (si am inceput sa apreciez astfaltul…), deci a fost un antrenament reusit

5. Mi-am dat seama care este nivelul meu ‘biciclistic’ in acest moment. Pana sa ajung sa termin un Double Iron Man mai am de facut o caruta de antrenamente…

6. Biciclistii de pe traseu s-au incurajat si s-ajutat: da-mi pompa, ia o tigara, da-mi o cheie, ia un biscuite etc.

7. La cat namol am experimentat azi, nu cred ca voi avea vreodata reomatism…

8. Organizarea a fost buna (mai putin alegerea zilei de desfasurare a concursului :)): start punctual (10.00), marcaje vizibile, muzica energizanta la start, check point dotat cu alimente si bauturi etc.

9. Am invatat ca, uneori, este bine sa te recunosti invins si sa te duci acasa. Altfel, cred ca petreceam noaptea in padure 🙂

Concluzia mea: astazi nu am participat la o proba de ciclism, ci la un triatlon (pedalat pe loc, inot in mlastina si carat bicicleta in spate :)). Si tot respectul pentru biciclistii care au terminat cursa!! (ma intreb ce picioare, ce plamani si ce cauciucuri a avut belgianul care a trecut linia de sosire in doar 2 ore si 13 minute:))

Pe curand!

Fara experienta in zona de ciclism, mountain biking, trail biking, city biking, mud drifting 🙂 etc., sunt un pic ingrijorat de ploaia din ultimele zile. Vremea este perfecta pentru alergat, dar nu stiu cum o sa se comporte bicicleta mea pe poteci mlastinoase…

Oricum, chiar daca ploaia nu se opreste pana duminica, sunt decis sa merg pana la capat – sa particip la Prima Evadare. Ar fi un debut frumos pentru mine la un concurs pe 2 roti daca as reusi sa termin in timpul limita impus de organizatori 🙂

Pentru ca, probabil, voi arata ca cei din pozele din acest articol, ma puteti ‘identifica’ dupa numar: 137. Ne vedem duminica pe traseu! 🙂

M-am intors in tara de aproape o saptamana si am inceput antrenamentele pentru experienta himalayana de luna viitoare – Maratonul Everest. Desi am toata convingerea ca il voi termina cu bine, am emotii pentru altitudinea la care se va desfasura (incepe de la Everest Base Camp – 5.364 metri), pentru ca nu stiu cum va functiona organismul meu ‘alimentat’ doar cu 50% din oxigenul cu care sunt obisnuit…

Concursul are loc pe 29 mai (ca in fiecare an, in cinstea primei cuceriri a Everest-ului – 29 mai 1953). Plec pe 14 mai, pe ruta Helsinki – New Delhi (unde stau 1 zi) – Kathmandu, Nepal (2 zile – aici este punctul de intalnire cu organizatorii) – Lukla, apoi urcam pe jos pana la Base Camp, aclimatizarea durand aproape 2 saptamani.

Deja mi-am facut bagajul 🙂 si, ca de obicei, voi publica check list-ul (in urmatoarele zile…), astfel incat sa fac viata usoara celor care vor alerga / calatori in Himalaya. La acest capitol am primit ajutor si de la 2 colegi de breasla care au alergat in Himalaya si carora le multumesc MUUUULT – Marian Chiriac si Serban Chiurlea.

Asadar, urmeaza competitia cu numarul 11 (tot nu imi vine sa cred ca am alergat 10 maratoane si ultra maratoane intr-un an!) si antrenamentele merg foarte bine. Comparativ cu anul trecut, cand inca nu prinsesem gustul ultra-urilor, am modificat putin programul de antrenament. Alerg doar de 3 ori pe saptamana (in loc de 5-6 ori), iar long run-ul de la sfarsitul saptamanii nu mai este de 20-30 km, ci de 35-50. De asemenea, pentru a diversifica antrenamentul am inclus  bicicleta in program si, din august, ma voi apuca de inot (pentru a invata crowl). Imi mentin intentia de a participa in 2012 la un Ultra Iron Man (pentru inceput, doar un Double :)) si pentru asta am de recuperat serios la capitolul ‘inot’ si ‘ciclism’…

Si, daca tot a venit vorba despre antrenament diversificat si despre familiarizarea cu pedalatul, o ocazie excelenta de a le imbina pe amandoua este PRIMA EVADARE, concursul de duminca, 8 mai.  Peste 1.000 de participanti, 55 de kilometri de ciclism cross country prin padurile dintre Bucuresti si Snagov, aer curat etc. Felicitari organizatorilor pentru perpetuarea acestei initiative si… ne vedem acolo!! Pentru mine o sa fie primul concurs pe 2 roti, dar sper sa il termin in timpul limita impus de organizatori (5 ore) 🙂

PS – am incarcat pe link-ul meu de pe Picasa pozele din Africa de Sud. Vizionare placuta 🙂