Ca alergator, vine un moment cand trebuie sa optezi pentru una dintre urmatoarele variante: (1) sa alergi mai repede; (2) sa alergi distante mai mari. Desigur, daca te numesti Scott Jurek, Gabi Solomon, Andrei Gligor, Adi Ber sau, mai nou, Chuck Norris :), exista si varianta (3), care le imbina pe primele doua. In cazul meu, am ales varianta (2) si, de curand, am inceput sa fac si ceva antrenamente mai serioase pentru imbunatatirea vitezei; nu pentru a spulbera cine stie ce record, ci din ratiuni care tin de gradul de confort pe care planific sa il am la competitiile de ultratriatlon ce vor urma in anii urmatori.

Daca ar trebui sa sumarizez experienta mea de la semimaratonul international Bucuresti 2013, ea ar suna asa: caldura – veselie – incalzire – alergare – arsita – toropeala – moleseala – terminat – terminare – bucurie – usurare…

Sperantele mele de 1h 30m – un timp perfect realizabil la antrenamentele mele matinale si racoroase care au inclus in ultimele saptamani intervale sub 4 minute / kilometru – s-au naruit inca de la 8 dimineata, cand se anunta o zi torida. Pe masura ce ma apropiam de locul de start, devenea tot mai evident ca obiectivul meu nu ar trebui sa fie ‘sub 4m 20s / minut’, ci mai degraba un ‘sub 5’. Totusi, neavand nimic de pierdut sau de castigat, mi-am zis „hai sa incerc” – asa ca m-am asezat strategic langa pacemakerii de 1h 30m, Gabi, Fane si Victor. 

Mi se pare ciudat sa povestesc ‘cum a fost’ la o cursa de semimaraton, avand in vedere ca distanta de 21 de kilometri a devenit de vreo 3 ani o constanta a antrenamentului meu saptamanal, dar semi-ul de ieri a fost departe de unul obisnuit. Nu stiu cate grade (in aer / la sol) a indicat termometrul, dar intuitia mea ‘feminina’ imi spune ca au fost mai mult de 30. Iar subsemnatul se simte ca un husky atunci cand alearga la -10, -20, dar ca o mamaliga atunci cand termometrul sare de +20…

Pana la kilometrul 5, totul a functionat perfect: 4m 13s – 4m 16s / km. Dupa care, pacemaker-ii au inceput sa se indeparteze cu 10, 20, 30 de metri…, iar la Arena Nationala i-am pierdut… A fost momentul in care mi-am reconsiderat obiectivele si mi-am regandit strategia de cursa. Optiunile erau simple: trag ca nebunul pentru a ii ajunge din urma pe cei trei muschetari (pe care ii suspectez ca au avut role, nu adidasi :)), cu riscul de mi se ‘supraincalzi motorul’ si de a sta pe bara in urmatoarele zile / saptamani (si sa raman in urma cu antrenamentele); sau sa admit ca nu mi-am ales bine ziua de stabilit un personal best si sa incetinesc… 🙂 Mi-am amintit ca mai am vreo 50-60 de ani de alergat 🙂 si, in plus, ca sunt in perioada de refacere de dupa Double Iron, asa ca am redus viteza la 4.40, apoi 4.50. Am terminat dupa o ora si 44 de minute (locul 54 la categoria mea de varsta – ceea ce nu e rau :)), intr-o stare fizica excelenta, cu febra musculara zero :). Am ramas la finish pentru a ii incuraja pe cei ramasi pe traseu, inclusiv pe cei care au terminat putin sub 3 ore sau chiar imediat dupa termenul limita… Bravo lor, ii felicit pentru atitudine!! Si, fireste, ii felicit si pe ceilalti participanti (cu un plus pentru cei care au sustinut o cauza)!!

Uitandu-ma pe pozele facute de Oana la acest semimaraton si revazandu-i pe participantii de la cursa scaunelor cu rotile, mi-ar fi rusine sa ma lamentez si sa invoc conditiile meteo, absenta lamailor de la punctele de alimentare, apa prea calda, cei 500 de metri in plus ai traseului etc. Asa ca ma voi concentra pe lucrurile pe care le pot imbunatati in viitor:

1. Sa nu imi mai setez obiective ambitioase in perioade de recuperare post-efort si, mai ales, la o saptamana dupa un maraton montan… 🙂

2. Sa ma incalzesc mai bine (din diverse motive – legate in principal de socializarea cu prietenii si colegii pe care i-am intalnit :), am scurtat incalzirea cu vreo 10 minute si am intrat destul de brusc in concurs. Deci, pe viitor, sa vin mai devreme la competitie, pentru a avea mai mult timp de…diverse :)).

3. Sa am „complici” pe traseu, care sa ma ajute cu hidratarea & co. (la acest capitol, il felicit pe Andrei Gligor pentru inspiratia de completa ceea ce se gasea la punctele de hidratare cu ceea ce ii oferea sotia lui, in diverse puncte intermediare ale traseului :))

Si daca tot vorbim de imbunatatiri… Am fost suprins de numarul FOARTE MARE de alergatori cu capul descoperit (expusi la un risc foarte mare, mai ales daca urmau sa stea 2h 30 – 3h in plin soare) si, ca de obicei, alergatori (barbati) cu pete de sange in dreptul sfarcurilor – ii invitam sa asculte podcast-urile noastre, pentru ca la fiecare 2-3 editii reamintim de problemele cauzate de frecarea cu tricoul… 🙂

Va doresc o saptamana extraordinara! …Si nu ratati sfaturile lui Marius Ionescu de recuperare post-cursa postate pe blogul Transmaraton 🙂

Rezultatele!