Ora 14.15, la limita sfertului academic, soseste in fata hotelului un „Jeep” care urmeaza sa ne duca in turul unei favela. Antonio si Marcelinho ne invita sa urcam intr-o masina care arata aproape identic cu cea in care am fost anul trecut la un safari in Africa de Sud, pentru a vedea lei, rinoceri si elefanti. Ma uit nedumerit la ceilalti 3 turisti si citesc aceeasi expresie pe fata lor. „Oare unde ne duc…?!”. Pana sa urc, Antonio – ghidul (un tip pe la vreo 40 si ceva de de ani si 150 de kilograme…) imi spune: Money first, my man! Ma conformez imediat si ma gandesc ca, poate, Antonio nu e asa sigur ca scapam din favela; apoi, zambesc si ma gandesc ca e mai bine asa: daca vom fi jefuiti in favela, macar ii fura lui banii de tur, ci nu mie…

Turul va dura in jur de 3 ore, ne spune Marcelinho, soferul „Jeep”-ului si veti vedea vea mai mare favela din Rio…. Dupa aproximativ 20 de minute ajungem langa un zid de vreo 4 metri + inca 1 metru de sarma ghimbata. Aici e intrarea in favela? …intreb eu, cu un mic nod in gat. Nu, aici e scoala americana!, raspunde Marcelinho. Incerc sa destind atmosfera si imi dau cu presuspusul: aaa… le-au pus gard asa inalt ca sa nu poata chiuli… Nao, senor, they put zis because kidnap happenz…

Trecem de acel zid si pesiajul se schimba brusc; intram pe o strada pe care se poate turna oricand un film post-apocalipsa. Favela Rocinha, aproximativ 400.000 de locuitori (dupa spusele ghidului). Casa langa casa, aglomeratie mult mai mare decat in Pipera. „Casa” este mult spus; de fapt, caramida peste caramida si cate o carpeala pe ici pe colo cu cate un fel de geam, un fel de usa si asa mai departe. Gunoaie peste tot si un miros pestilential amplificat de caldura.

Oameni intinsi pe caldaram (ma intrebam daca sunt in viata…). Catacombe de unde ies tot felul de figuri infricosatoare care striga catre noi „Gringo! …” (si restul nu il inteleg, dar poate ca este mai bina asa, pentru a nu imi amplifica teama). Antonio ne asigura ca totul este sub control: No worries, my friendz, I born in favela, I know people here… La un moment dat, Antonio deschide usa unei „case” si ne invita sa urcam pe niste scari intunecate.

You won’t regret it!! …but it will cost you 10 dollarz extra… Londoneza de culoare din grupul nostru (care mai includea 2 argentinieni) spune: Antonio, no f…ing way!! I wait here!! Apoi, vazand ca ar ramane singura pe acolo, zice un ok fara vlaga si se alatura grupului. Urcam 2 etaje, timp in care trecem pe langa cateva ‚apartamente’ fara usi, unde lumea dormea pe o saltea sau se uita la un televizor din anii ’80 cuplat la o antena improvizata. Ma pregatesc sa fac o poza (fara blitz, ca sa nu atrag atentia), dar Antonio imi face semn sa ma abtin…

Ajungem pe acoperisul „casei” si, dintr-o data, avem in fata cea mai spectaculoasa imagine a orasului Rio!! Imagine 360 de grade, cu toate plajele si obiectivele turistice, cu bulevarde, hoteluri, blocuri de birouri si resedinte de lux. Culmea ironiei, sa vezi asa ceva tocmai din favela!! Chiar vis-a-vis de favela troneaza un bloc de vreo 7-8 etaje, cu o mega-piscina pe terasa ultimului etaj… Pentru cateva momente ai impresia ca te afli pe o insula greceasca. Probabil ca daca ar vopsi toate „casele” in alb, favela nu ar fi foarte diferita de Santorini sau Mikonos (macar de la distanta…).

Dupa OAAAU-ul de rigoare si zecile de poze cu view-ul, incep sa ma uit pe casele din apropiere. Doi copii inalta un zmeu facut dintr-o punga. Un altul se joaca intr-un lighean, iar doi adulti cauta ceva printre gunoaie… Il intreb pe Antonio daca oamenii din favela sunt inchisi aici sau daca mai ies din cand in cand in oras. Spre surprinderea mea aflu ca foarte multi dintre ei invata sau lucreaza „in oras”, dar pur si simplu nu isi permit sa locuiasca altundeva.

Urmeaza inca o incursiune prin catacombe si, dupa aproximativ 2 ore, plecam de acolo. Evident, odata ajunsi in masina ne vine inima la loc… Antonio ne anunta: we have sarpraiz for you! Incrucisez degetele si ma rog ca surpriza sa nu fie un drum inapoi in favela…

Dar nu e asta; dupa 15 minute, „jeep”-ul ajunge pe o plaja mica si relativ izolata. Here, my friendz, you can do paragliding! Ne arata un munte de unde vin, ca fluturii, 3-4 deltaplane si o parapanta. Argentinienii spun imediat „Si!!”, dar eu zic pas, mai ales cand ‚profesorul’ de paragliding vine cu o bere in mana si imi spune: It is very safe, you will fly with me...

Operatiunea „compatriotii lui Messi dandu-se cu deltaplanul” dureaza vreo 2 ore, timp in care ma bucur de briza marii, ma joc cu o nuca de cocos si intru in vorba cu un tip care antrena un pusti de 10 ani. Este profesor la un club de fotbal local (Flamengo) si ne asigura ca pustiul va fi in 7-8 ani un mare star. Il cheama Juninho, este mijlocas dreapta si arata foarte multa seriozitate si determinare la pregatire. Imi mai zice ca face 5 antrenamente pe saptamana, 3 la club, cu echipa si doua pe plaja, doar cu profesorul. Il privesc pe micul fotbalist facand sprinturi fara numar (si fara sa comenteze), apoi cateva exercitii printre jaloanele puse de antrenor. Se vede de la un kilometru ca ii place ceea ce face si zambeste cand ii strig „Juninho, Goooool… Brasil campeon del mundo!!!”

Aterizeaza si argentinienii, apoi plecam spre hotel. S-a lasat seara, favela lumineaza ca un pom de Craciun. Pe aleile de langa plaja lumea alearga, pedaleaza, se plimba sau face miscare la aparatele de fitness plasate de municipalitate la fiecare 2-300 de metri. Terasele intretin muzical veselia si bucuria de viata a locuitorilor acestui oras. Atmosfera pare mai animata acum decat pe parcursul zilei. Apar si sutele de vanzatori ambulanti, cu sutiene, bikini, prosoape de plaja si tricouri ale nationalei Braziliei, cea din care va face parte, peste cativa ani, si micul Juninho…

Cam asa a fost ultima mea zi in Rio de Janeiro, un oras de care ma declar indragostit!! Maine zbor spre Porto Alegre, apoi conduc vreo 300 de kilometri pana la Cidade Rio Grande do Sul, o destinatie cvasi-necunoscuta pe hartile turistice. Dar sunt sigur ca va fi bine, mai ales acum, cand am scapat cu bine din favela! Si inca ceva: in ceasul al 12-lea a ajuns si bagajul meu…

Revin din Rio Grande do Sul…daca au internet pe acolo. Daca nu, revin cu vesti peste cateva zile, cand ajung la Lisabona… 🙂

Va las cu imaginea apusului superb vazut de pe Sugarloaf… Pe curand!