In ianuarie va povesteam de un nou grup de alergatori romani care urmeaza sa participe la maratonul Sahara, eveniment caritabil organizat din solidaritate cu refugiatii Saharawi.

Intre timp, alergatorii s-au intors si am reusit sa obtin un interviu de la unul dintre alergatori – Dragos Georgescu, care tocmai a stabilit un nou record romanesc la aceasta cursa, 4 ore si 32 de minute!

Asadar…
1. La ce te asteptai inainte de a pleca acolo si care a fost realitatea (ce a corespuns / ce a fost diferit)?

Am plecat de acasa convins ca va fi ceva deosebit. Si asa a si fost. Incepand cu experienta apropierii de poporul Saharawi si terminand cu maratonul in sine. Pe parcursul sederii acolo, parca obiectivul principal s-a mutat un pic de pe maraton… Toata excursia a fost o revelatie, am cunoscut oameni noi si am experimentat lucruri inedite pentru mine. Tot ce discutasem cu tine s-a intamplat, dar povestea nu s-a comparat cu trairile… 🙂

2. Ai fost cazat cu ceilalti alergatori romani? Cum te-ai inteles cu ei?

Am stat in camera cu 3 oameni deosebiti. 2 romani si un polonez. Ne-am inteles de minune si ne-am distrat. Nu cred ca as fi putut avea tovarasi mai potriviti. Mie imi plac oamenii deschisi si cu simtul umorului. Doar pe John il stiam dinainte, fiind prieteni apropiati. Pe Marius si Kris i-am cunoscut aici si am petrecut niste momente unice din viata noastra. Am ramas toti buni prieteni si sigur ne vom mai intalni si in viitor.

3. Care au fost aspectele care ti-au placut cel mai mult? Ce nu ti-a placut? Care sunt cele mai puternice amintiri?

Nu cred ca-mi aduc aminte ce nu mi-a placut. Insa as putea sa descriu in 50 pagini ce mi-a placut. Pe scurt insa, e vorba de loc si de oameni. Se spune ca omul sfinteste locul. Nimic mai adevarat in acel loc uitat de lume, arid si plin de nisip. Saharawi sunt oameni veseli, cu o dorinta de viata nemaipomenita si de o simplitate debordanta. Locuind cu ei, aproape ca incepi sa te comporti la fel. Ritualul ceaiului verde mi-a placut mult, la fel si cerul plin de stele noaptea si mai ales povestile la un ceai sub cerul liber. Rasaritul si apusul in desert, femeile misterioase de sub melfa si masinile vechi – toate te uimesc!

4. Cum a fost alergarea propriu-zisa? Cata apa ai baut? Ai alergat ‚in grup’? Cum te-ai simtit la final?

Maratonul a fost greu. Ma asteptam sa fie asa. Poate si de aia am fost uimit sa-l termin fara nicio basica sau rana. De vreo 2 ori mi-am scuturat adidasii de nisip. Am alergat pe un traseu aproape drept, mereu cu soarele in fata. Tin minte ca imi inchipuiam pe la ora pranzului cum cineva si-ar putea praji un ou pe capul meu… Am baut destula apa, am mancat fructe si mi-am urmat ritualul de cursa (gelurile / fiolele de magneziu / batonul proteic / pastilele de spirulina). Insa o banana pe care cineva mi-a inmanat-o dintr-un jeep pe la km 36 a fost cea mai buna banana din viata mea. Parca mi-a dat aripi. Nu am putut alerga cu nimeni, nu sunt invatat. Cursele mele nu au fost niciodata liniare, cand alerg mai tare…cand mai incet. Mi-am ratat target-ul de timp cu vreo jumatate de ora, si asta din cauza unor crampe la ambele picioare. Am mai alergat cu crampe, dar nu asa. Nisipul de pe dune si-a spus cuvantul. As fi putut trage un pic mai tare, dar poate cu riscul unor accidentari. In curand voi alerga si la curse de Ironman, asa ca mi s-a parut mai inteligent sa nu risc.

5. Cum ti s-a parut organizarea evenimentului? Te-ai simtit in siguranta?

Organizarea a fost buna. Maratonul in sine a fost organizat excelent. Bine marcat si cu multe statii de ‚revitalizare’. In schimb, pe parcursul saptamanii am simtit un pic de frustrare pentru ca nu vorbeam limba spaniola. Si parca excursia a fost organizata doar pentru vorbitorii de spaniola. In luna noiembrie, pentru prima si singura data, au fost rapiti 3 voluntari. Se banuieste de cine, dar nu se stie de ce si unde au fost dusi. Din cauza aceasta, toata lume a avut un pic de teama in suflet, dar nu s-a intamplat nimic. Ne-am simtit foarte in siguranta si totul a mers conform planului. Gazdele noastre nu ne-au lasat singuri nici un moment.

6. Cum v-ati inteles cu localnicii (Saharawi)?

Gazdele au fost super. Nu stiau o boaba de engleza sau spaniola, asa ca ne intelegeam prin semne. Nayla (o localnica), traducatoarea noastra, a aparut in peisaj cu o zi intarziere. De atunci am inceput sa comunicam, sa aflam detalii despre cum traiesc, cum gandesc si in ce cred. Familia la care am stat era formata din oameni simpli, cu dorinte normale. Nayla insa era o tipa care mai fusese in Spania, cu aspiratii de a pleca in strainatate la studii, de a isi ajuta semenii si de a face cauza Saharawi cunoscuta in lume. Avem datele ei de contact si vom pastra legatura. As vrea sa ma intorc peste cativa ani de zile impreuna cu familia mea acolo. Sunt sigur ca si asupra lor o asemenea experienta va avea acelasi efect pe care l-am simtit si eu. Acolo parca iti pasa mai mult de cei din jur, se pierde ingamfarea si tupeul…parerea mea.

7. Ai recomanda altor alergatori sa mearga acolo? De ce?

Alergatorilor? Din toata inima! Va fi – foarte probabil – cel mai greu maraton din viata lor. Dar si cel mai frumos. Alergi prin sate unde te aclama localnicii. Fugi de mana cu o droaie de copii si simti nisipul cum iti fuge de sub picioare pe dune. Este un test de anduranta adevarat. Doar ca trebuie sa te pregatesti asiduu toata iarna la noi ca sa alergi in cuptor la ei. Orice ai face, nu vei fi pregatit 100% pentru aceasta cursa – dar asta e si partea frumoasa. Pot cat de cat sa imi prezic orice maraton de sosea. Dar pe asta n-as fi putut, nici sa ma bati… Cred ca, laolalta cu alte maratoane gen Everest, Antarctica, Big Five, Great Wall etc., ar face o colectie de invidiat. Tu o stii, Andrei… 🙂

Aceasta a fost povestea -mi-a placut foarte mult si mi-a trezit amintiri extraordinare. Sper din tot sufletul ca participarea romaneasca la acest maraton sa se perpetueze, asa ca va doresc sa participati in 2013!

27 februarie 2012 este data desfasurarii editiei cu nr. 12 a maratonului Sahara (Algeria), competitie de care ma leaga amintiri foarte placute. Anul trecut am facut parte din prima echipa romaneasca participanta la acest eveniment socio-politico-sportiv, cu multe sanse sa devina de traditie si pentru noi, romanii.

Vineri am fost sunat de Dragos Georgescu, unul dintre membrii activi ai asociatiei Traiesc Sanatos (despre care promit sa povestesc cu alta ocazie), care mi-a spus ca s-a inscris la maratonul de care va povesteam mai sus si, fireste, a vrut sa afle detalii si informatii care l-ar putea ajuta sa ‘supravietuiasca’ celor 7 zile pe care le va petrece in tabara de refugiati Saharawi. Am aflat, astfel, ca Romania va fi reprezentata din nou de o echipa, pana acum fiind inscrisi 3 conationali!

Inscrierile continua (dar trebuie sa va grabiti!) si, daca sunteti interesati, puteti sa luati legatura organizatorii competitiei (Diego Munoz – click aici) si, bineinteles, cu Dragos (imi scrieti si va pun in legatura cu el) pentru a primii detalii si pentru a va alatura alegatorilor nostri (carora le tin pumnii!! :)). Taxa de inscriere este de 900 de euro si include transport aerian Madrid – Tindouf (si retur), cazare si masa timp de o saptamana, participarea la maraton, o calatorie la dune (veti vedea unele maaaaaari :)) etc. (vezi mai multe info AICI). Evident, la aceasta taxa mai adaugati un zbor Bucuresti – Madrid si retur (anul trecut, am zburat cu Tarom-ul, ne-a costat un pic peste 100 eur / persoana).

Daca nu va tenteaza maratonul sau nu sunteti deocamdata pegatiti pentru a alerga aceasta distanta, am vesti bune pentru voi: competitia include si curse de semi-maraton, 10 km sau 5 km!

Si, ca sa sporesc apetitul pentru Sahara… click aici pentru pozele mele de la acest maraton. Va doresc o experienta formidabila si drum bun!

PS – Dragos va participa la semi-maratonul Gerar din 29 ianuarie – echipa Traiesc Sanatos 101 (a a propos, toate locurile s-au ocupat deja la semi-maraton, au mai ramas doar la cros :)) – si puteti sa ii cereti detalii acolo…

Organizatorii maratonului Sahara au postat un scurt film (CLICK AICI) despre ceea ce s-a intamplat la editia din acest an. Vizionare placuta si sper sa va deschida apetitul pentru editia din 2012! 🙂

Ne-am intors de cateva zile si am avut timp sa meditam la saptamana petrecuta in Sahara si sa ne scriem impresiile ‘la rece’…

(Mihaela) In pofida conditiilor precare, ne-am simtit extraordinar, iar organizarea concursului a fost perfecta, comparabila cu cea a maratoanelor de oras. Puncte de hidratare din 2 in 2 kilometri, asistenta medicala, punctualitate conform programului anuntat, dusuri la final si marcare excelenta a traseului. Iar senzatia pe care o ai cand te plimbi pe dune sau cand vezi cerul instelat, te face sa uiti de mici lipsuri pe care le ai in comparatie cu viata de acasa. Saharawi sunt niste oameni extrem de ospitalieri si au facut tot ce le-a stat in putinta ca noi sa ne dorim sa revenim, intr-o zi… La plecarea din Sahara, atat noi cat si gazdele noastre am plans din cauza despartirii 🙁

(Dia) Mi-a placut totul: locatia, ideea organizarii unui maraton pentru a sprijini populatia Saharawi, singuratatea pe care am simtit-o de cateva ori pe parcursului traseului cand eram doar eu si desertul, faptul ca am avut acces la internet si la un dus (chiar daca de abia dupa 3 zile…) si, bineinteles, clasarea obtinuta la prima mea participare la un maraton (locul 4 la categoria < 35 ani). A fost cea mai intensa saptamana din viata mea!

(Leti) Mi-au placut suporterii localnici care ne incurajau pe traseu, solidaritatea participantilor, hainele traditionale Saharawi (am primit si noi cate un rand de la gazdele noastre), ceaiul de ‚luarga’, improvizatiile tehnice (curentul se obtinea prin intermediul panoului solar la care era cuplata o baterie de masina, la care era legat un transformator, de care era atasata priza…), faptul ca nu am intalnit scorpioni si nu a fost nevoie sa folosim pompa de venin si, bineinteles, carnea de camila (care este delicioasa!). Toate acestea sunt amintiri pe care le voi avea toata viata si voi uita curand de micile ‚greutati’ intampinate acolo (arsita, nisipul inhalat, basicile facute in urma maratonului sau absenta unui anumit grad de confort).

( Elu) Este admirabil sa vezi cum pot supravietui acesti oameni (Saharawi) in niste conditii greu de imaginat pentru noi, cei din tarile ‚civilizate’. Nu poti ramane indiferent cand vezi copiii Saharawi alergand in picioarele goale sau cu un singur pantof (si acela rupt), jucandu-se cu gunoaie (amabalaje, sticle goale, fiare vechi etc.). Am fotografiat niste copii care improvizasera un cos de baschet si foloseau, in loc de minge, pantoful unuia dintre ei… M-a uimit faptul ca, in ciuda lipsurilor, sunt extrem de fericiti – probabil pentru ca nu au stresul nostru cotidian si pentru ca petrec foarte mult timp impreuna cu familia. Sunt niste oameni extraordinari si sper sa ii reintalnesc intr-o buna zi.

(Subsemnatul) A fost o experienta pe care cu siguranta nu o voi uita niciodata. In primul rand, am trait timp de o saptamana exact ca niste refugiati: am dormit pe jos in case facute din caramizi de nisip, am mancat orez si cush-cush (dar si camila, la o masa ‚festiva’), am baut apa adusa de convoaiele umanitare ale ONU si am trait cu teama specifica zonelor militarizate… Am rezistat cu brio fara televizor si fara confortul de acasa, socializand cu gazdele noastre extrem de ospitaliere care ne invitau din ora in ora la cate o repriza de ceai… Cat priveste maratonul, partea cea mai grea nu a fost infruntarea temperaturii extreme (in antiteza cu cea de la ultima noastra competitie oficiala – Semi-maratonul Gerar), ci efortul de a alerga pe dune si alergarea in timpul unei furtuni de nisip care ne-a prins pe la kilometrul 20… Si, inca ceva: este minunat sa alergi in echipa si sa impartasesti cu conationalii bucuria de a trece linia de finish cu tricolorul in mana!

Concluzia noastra (comuna): rezervati-va un loc la editia din 2012. MERITA!!!

PS – Elu a fost cel mai harnic dintre noi si a postat poze si filme din Sahara. Le puteti vedea AICI.

Deformarea profesionala ma obliga sa mentionez cifrele maratonului din Sahara…

– 391 de alergatori (326 barbati, 65 femei), dintre care 118 la maraton.

– 4 probe (5 km, 10 km, semi-maraton, maraton)

– 4 categorii de varsta (< 35, 35-45, 45-55, > 55) 

– mai mult de 1% dintre participanti (5) au fost romani :). Total tari reprezentate: nu stim cifra exacta, dar am intalnit alergatori din Germania, Austria, Slovenia, Spania, Polonia, Irlanda, Anglia, SUA, Argentina, Finlanda, Italia, Mexic, Algeria, Saharawi si … Romania 🙂

– ‘delegatia’ romaneasca a participat doar la maraton, categoria < 35 ani, cu urmatoarele rezultate (deocamdata provizorii): Diana – locul 4 (5h 35m), Leti – locul 5 (6h 12m), Mihaela – locul 6 (6h 12m), subsemnatul – locul 26 (5h 35m), Elu – locul 33 (6h 12m).

– camile intalnite pe drum: minim 100

– cantitatea de apa / isotonic bauta in timpul maratonului: in jur de 5 litri / persoana.

– geluri cu carbohidrati: 5 bucati / persoana

– microhidrina: 2 pastile / persoana.

– electroliti: cate o pastila de persoana.

– unghii pierdute din cauza nisipului: 0

– basici la picioare: o medie de 3 / persoana…

– cantitatea de nisip din adidasi (la finalul cursei): minim 200 grame / persoana… 🙂

– timp petrecut in Sahara: 7 zile.

– ceaiuri baute: aproximativ 350 (7 zile x 5 persoane x 10 ceaiuri / zi).

– conserve de pate cu ficat (curcan, rata, pui etc.) si pate vegetal: in jur de 50 (nu am mai mancat atat pate de pe vremea cand mergeam in tabere sau excursii montane cu clasa; ce vremuri… :)).

– noi prieteni (pentru subsemnatul): cel putin 4 romani si 6 straini… 

Acum ceva timp era la MTV o emisiune care ma amuza mult. Vazand super-masinile din Sahara, mi-am amintit de emisiunea respectiva si m-am gandit sa ii dedic un filmulet…

Vizionare placuta 🙂

Suntem acasa, dupa o saptamana care a trecut incredibil de rapid. Inca nu ne-am dezmeticit si avem impresia ca am visat…

Ultimele 2 zile in Sahara au fost foarte pline si, in putinul timp pe care l-am avut la dispozitie pentru a actualiza blogul, internet cafe-ul era aglomerat sau inchis din cauza lipsei electricitatii…

Joi am fost intr-o excursie la dune ‘autentice’ (vezi filmarea), la distanta de 2 ore de mers cu autobuzul din tabara Smara. Am avut de infruntat un vant cumplit, care ne-a biciuit din greu, dar a meritat. Ne-am plimbat pe dune inalte de 50-60 de metri si ne-am dat pe ele ca pe derdelus 🙂

Alaltaieri ar fi trebuit sa mergem in vizita la spitalul din Smara, dar vizita s-a decalat cu 2 ore si am renuntat la ea, dar am trimis prin organizatori medicamentele pe care le-am donat prin amabilitatea A&D Pharma (multumim mult!).

Am mai stat cu gazdele noastre la un ceai si o ultima portie de cush-cush, linte si paine de casa. Ne-am jucat cu copilul de 3 ani al familiei (Hamdi), care s-a simtit foarte bine in tricoul de la Ro Club Maraton lasat de noi ca amintire 🙂

Ieri am stat in Madrid, unde (spre deosebire de saptamana trecuta) ploua si era foarte frig – ceea ce ne-a ‘introdus’ in atmosfera de acasa…

O sa revin cu cifrele maratonului si cu impresiile ‘la cald’ in urma experientei noastre in Sahara…

Pe curand!

El-Andrei

Cu toate bunele mele intentii, nu am reusit sa scriu ieri pe blog, pentru ca internetul nu a functionat decat 5 minute, dupa care el a cedat, impreuna cu reteaua de electricitate a taberei…

Dar hai sa va povestesc cum a fost ziua de ieri. O sa fiu telegrafic, pentu ca aici netul nu rezista prea mult si trebuie exploatat la maxim atunci cand ai ocazia. De asemenea, pozele au o rezolutie foarte mica, pentru a reusi sa le incarc…

A fost cel mai greu maraton din viata mea. Pentru mine, un lucru este clar : prefer sa alerg la -40 decat la +40…

Vremea a tinut, totusi, cu noi, pentru ca am avut vant, ceea ce a facut mai suportabila temperatura extrema. Pe alocuri, am avut parte si de mici furtuni de nisip, care scadeau serios vizibilitatea, dar nu ne–am simtit in in niciun moment in pericol.

Organizarea a fost excelenta, apa din 2 in 2 kilometri, puncte de asistenta medicala, punctualitate conform programului anuntat, dusuri la final – uraaaaaa!!!! – marcare excelenta a traseului, deci ca la nivelul unei competitii serioase.

Startul a fost dat din tabara El Aaioun, printre localnici care ne aplaudau frenetic, camile, case de chirpici si cotete cu capre si gaini.

Dupa 5 kilometri am iesit in desert, de fapt o suprafata dreapta, asemanatoare unui drum de tara prafuit.

Din cand in cand mai vedeam si cate o planta, dar prea mica pentru a ne bucura de umbra ei…

Am uitat de scorpioni, am alergat in ritmul nostru si am ajuns la km 10 dupa fix o ora.

Localnicii au stat pe tot traseul, vedeam la fiecare 2 sau 3 kilometri cate o masina inconjurata de femei si barbati cu steagul Saharawi in mana. Din fericire, nu ne–au obligat sa bem ceai… 🙂

Traseul a trecut prin 3 tabere de refugiati, El Aaioun, Awserd si Smara.

Am fost frapat de saracia lucie in care traiesc. Copiii se joaca cu pungi, ambalaje, cutii goale de conserve si fiare vechi… 🙁

Cea mai frumoasa dar si cea mai grea parte a traseului a fost intre km 30 si 35, cand am alergat pe dune, deci am reusit sa imi vad visul cu ochii… Partea mai putin vesela a acestor dune a fost nispul de care am beneficiat in adidasi si care a provocat tuturor participantilor basici, unghii cazute etc. Noi am scapat cu unghiile intregi, dar mergem destul de greu din cauza basicilor…

Echipa noastra a alergat cot la cot pana la kilometrul 15, cand ne–am intersectat cu 2 grupuri de spanioli si nemti cu care socializasem si zilele trecute si am decis sa ne impartim in 2. Motivul – la categoria feminin erau destul de putine participante si aveam sansa unei clasari bune pentru o reprezentata albastru–galben–rosu… Cea care s–a simtit cea mai in forma a fost debutanta noastra Diana, asa ca eu si ea am alergat ceva mai rapid.

Oricum, a fost o cursa destul de relaxata, cu opriri pentru a face poze, a ne hidrata si a lua intr–o sticla nisip autentic de duna sahariana, deci am pierdut vreo 30 de minute…

Am terminat in 5 ore si 30 de minute, iar Elu, Leti si Mihaela dupa vreo 30 de minute. Nu stim pe ce loc ne–am clasat dar vom afla la finalul zilei de astazi, cand va avea loc festivitatea de premiere. Privind la cabinetul medical amenajat la finalul cursei, care era plin de concurenti cu perfuzii, suntem extrem de fericiti ca am terminat cu totii cursa, fara probleme medicale. Doar cu ceva nisip inhalat, pe care il tot expectoram de ieri…

Cam asta este povestea maratonului, dar povestea noastra din Sahara nu s–a incheiat…

Pe curand!!

Cei 5 romani din desert 🙂

Pentru ca singurul calculator disponibil in internet cafe-ul din tabara de refugiati este aproape praf (in editorul blogului vad doar jumatate de ecran, deci scriu cam in blind…:)). Pe scurt, azi …

…am baut ceai dupa ceai dupa ceai dupa ceai…

…am probat echipamentul de concurs si am facut cateva sprinturi…

…am mai baut niste ceai…

…ne-am pozat cu cativa concurenti din SUA, Polonia, Spania…

…americanului i s-a furat geanta cu acte si bani, in timp ce se poza cu noi (niste copii localnici s-au invartit in jurul nostru…). Ceva imi spune ca printre suspecti ii banuieste si pe romani…:)

…am baut inca 2-3 cesti de ceai…

…gazdele ne-au decorat mainile cu tatuaje traditionale din henna, care sper ca se vor duce pana ajung la birou… 🙂

…am mai baut niste ceai…

…am fost la sedinta tehnica, unde am intalnit participantii la competitia de maine (vreo cateva sute)…

…am pregatit totul pentru maine dimineata (echipament, haine groase pentru dimineata la 6 cand se da adunarea, suplimente, camel back-uri, etc.)

…si, evident, am mai baut ceai!!!

Maine este ziua cea mare, pentru care organizatorii au anuntat caldura mare, posibil 45 de grade…

Va salutam cu caldura si…pe maine!

Am ajuns in Sahara!!

Cu 3 ore intarziere, avionul a aterizat la 5 dimineata pe aeroportul militar din Tindouf, un fel de autogara din cel mai uitat sat din Romania :). Cine se mai plange de aerogara Baneasa…sa stie ca exista si locuri mai hardcore. Cei 2 vamesi militari, aflati in cea mai mare cazatura de aeroport, fumau tigara de la tigara si aplicau vize intr-o relaxare totala…

Pe la ora 6.00 am plecat spre tabara de refugiati Smara, imbarcati in 2 autobuze cum nu am mai vazut la noi din copilarie, iar bagaje incarcate in 2 camioane.

Dupa o ora si jumatate am ajuns la marginea Algeriei, in tabara unde urmeaza sa stam timp de o saptamana.

La 7 si 30 era bezna totala, iar la 7 si 31 lumina ca la noi la pranz. Am fost suficienti de rapizi pentru a fotografia rasaritul… Temperatura a crescut brusc de la 5-6 grade la vreo 15. Dupa 30 de minute am fost luati in primire de gazdele noastre, o familie formata din 10 frati si surori, rude ale presedintelui republicii Saharawi. Deci, va rog, avem pile la nivel inalt… 🙂

Tabara de refugiati este ENORMA, cu mii si mii de case facute din chirpici si corturi haima. Locul in care stam arata mai bine decat ne asteptam. Este ca un fel de grajd, din chirpici, destul de calduros, respectiv racoros (depinde de momentul zilei), foarte incapator pentru cei 5 saci de dormit, 5 geamantane si 2 mese pentru servit mancat si baut ceai. Pe jos si pe pereti sunt covoare.

Terminati de somn, am fost pusi pe picioare instant de 3 serii de ceaiuri si un mic dejun format din paine, unt, gem si lapte UHT… Astfel, am reusit sa ne amanm somnul pana la pranz, cand am cedat si am cazut loviti la datorie (nu inainte de a arbora steagul nostru in mijlocul complexului nostru rezidential 🙂 si de a ne asigura ca se vede din toate directiile… Am fost treziti in jur 14.30, cand ni s-a adus pranzul: banane, mere si SUPA DE CAMILA CU CARTOFI PRAJITI! Si, fireste, inca o repriza de ceai (si cafea). A fost…delicios 🙂

Am stat la povesti cu gazdele noastre, intr-o spaniola-mima-gimnastica aproximativa dar eficienta. Sunt niste oameni EXTRAORDINARI, simpatici, primitori, deschisi la minte (au o mentalitate surprinzator de vest-europeana) si care fac tot posibilul sa iti fie bine. Am primit cadou din partea lor costume traditionale, iar noi i-am cadorisit cu cometice, medicamente, haine, dulciuri, mancare (conserve) etc.

Apoi, am iesit la plimbare, pe Strasse, pentru a proba noile haine. Acestea sunt excelente pentru a ne proteja de soare si caldura (in jur de 30-35 de grade, dar cu vant – ceea ce face destul de suportabila arsita).

Acum o ora ne-am luat kit-ul de concurs si apoi am ajuns la un internet cafe (care arata bestial, ca in seria Mad Max :))

Urmeaza sa ne intoarcem la gazdele noastre, sa mai bem vreo 15 ceaiuri si sa ne culcam.

Maine este ziua nationala a poporului Saharawi si vom participa la diverse evenimente culturale organizate de localnici…

Concluzie: a fost o prima zi ireala. Ne simtim in alta lume, in alta civilizatie, in alta epoca…

Pe curand!

Echipa Sahara