Intr-o buna zi mi-am zis: „Gata. Ma reinventez. De acum inainte imi construiesc cea mai buna versiune. Una capabila sa imi indeplineasca obiectivele personale si profesionale. Una de care sa fiu multumit la finalul vietii si care sa justifice norocul imens de a ma naste (oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca sansa de a ne naste este de una din 10 la puterea 2685000, adica…spre zero).
Nu am facut mare lucru. De fapt, am facut lucruri pe care milioane de oameni le fac deja pe aceasta planeta. Am renuntat la fumat (fumam de la 16 ani). Am inceput sa alerg (nu mai alergasem din copilarie). Am inceput sa pedalez. Am luat lectii de inot. Am invatat sa vaslesc. Mi-am invins cele 2-3 (zeci) de temeri si m-am inscris la curse pe care unii oameni le considera ‘extreme’. M-am suit in avion, chiar daca pulsul imi zbura la 140-150. Am alergat la temperaturi foarte joase sau foarte inalte, la altitudini mari sau in conditii de teren dificile. Dar, in niciun caz, in locuri sau la temperaturi pe care oamenii sa nu le mai fi trait inaintea mea. M-am trezit de mii de ori la 5 dimineata. M-am culcat de mii de ori inainte de ora 22. M-am antrenat sau am concurat in weekend-uri, de sarbatori, de ziua mea si in alte zile in care, „de obicei”, unii oameni prefera sa stea in casa. Am citit carti si articole la care oricare dintre noi are acces. Mi-am adaptat nutritia la obiective. Ca sa nu existe dubii, mananc alimente care se gasesc pe aceasta planeta – chiar si la supermarketul sau piata din colt. Pe scurt, nu am facut nimic complicat sau ceva care nu ar putea fi replicat.
Daca m-as gandi la momentele in care mi-am zis „baga-mi-as p……* in el de antrenament! [* – picioarele 🙂 ], probabil ca, da, a fost greu. Sa imi pun echipamentul, vineri seara, dupa ce imi culcam copiii si dupa o saptamana de lucru si antrenamente, cand cea mai mare dorinta a mea era sa dorm – macar ‘un pic – si sa alerg toata noaptea, de la Comarnic la Bucuresti, sau sa pedalez pana dimineata, sau sa plec la mare si sa inot vreo 10 ore intr-un golf cu apa foarte rece si plin de meduze, sau sa vaslesc in continuu tot weekendul, printre vomitaturile provocate de raul de mare – nu este chiar atat de digerabil.
Dar am cautat, chiar si in cea mai neplacuta experienta, partea frumoasa. Rolul transformational. Lectia invatata.
Si am avut in minte, in permanenta, „de ce”-ul. Adica, de ce am inceput sa fac toate astea?
Sunt alt om. Chiar daca am 10 ani in plus (si cateva fire de par alb – noroc ca nu se vad :)), simt ca am intinerit. Si, in acelasi timp, ca m-am maturizat. Si ca sunt pe drumul cel bun.
Ma bucur ca familia mea face sport, mananca sanatos si ca are alt destin decat daca as fi ramas lipit de canapeaua aia. Si ca ceea ce fac depaseste ‘granitele’ familiei, inspirand si alti oameni, care – la randul lor – inspira. Si tot asa.
Nu stiu ce imi rezerva viata in urmatorii 60-70 de ani :), dar cred ca sunt pe drumul cel bun. Este un sentiment pe care il am pe deplin atunci cand ma trezesc sau cand ma duc la culcare (a propos, este 21.30, asa ca ma pregatesc sa inchei aceasta postare…).
De fapt, asta si fac, zi de zi.
*
Va doresc un weekend activ!
Andrei Rosu (re-inventator)
3 pasi esentiali pentru a ajunge de la
ZERO LA MARATON IN 4 LUNI
Lasa-ti aici e-mail-ul pentru a descarca e-book-ul "30 de lucruri esentiale pentru un alergator serios" si pentru a primi notificare de indata ce postez ceva!