Astazi a fost, fara indoiala, ‘proba de foc’ a scurtei mele cariere de pana acum de speaker. Inceput in octombrie 2010 cu discursul de la TEDx Bucuresti, istoricul meu de vorbitor public a inclus, aproape in exclusivitate, intalniri cu corporatisti, studenti si sportivi – toti adulti.

Anul trecut am inceput colaborarea cu Bucharest Speakers Bureau (multumesc pentru incredere!) si, acum cateva luni, m-au intrebat daca as dori sa particip la un eveniment organizat de Scoala Generala nr.79 din Bucuresti si sa sustin un discurs de 4 ore (!!) elevilor clasei a VI-a (!!!). Am acceptat pe loc si am insistat ca participarea sa se faca pro bono. Am mai spus-o si o mai spun: oricat de bine cotat ai fi ca speaker, este jenant sa ai pretentii financiare pentru a vorbi in scoli, licee, universitati, spitale, aziluri, orfelinate, inchisori etc.

Daca iti permite timpul (…si compania la care lucrezi :)), cred ca a sustine un discurs motivant in mediile de mai sus este datoria oricarui om care vrea si poate sa faca asta. De multe ori, o vorba buna si/sau cateva idei inspirationale pot avea impact mai mare chiar si decat o donatie. Acum doua saptamani am participat la o intalnire cu studenti, la YPC Cafe, in cadrul careia am ‘impartit’ scena cu Mircea Draghici, fost lider al studentilor si Secretar General ANAT; el povestea cum, la 20 de ani, facea voluntariat invatand limba engleza un grup de copii de la un orfelinat. Poate ca ar trebui sa facem cu totii asta; fiecare dintre noi ar avea ce sa invete sau sa impartaseasca…

Revenind la intalnirea de azi cu elevii clasei a VI-a B, ea a facut parte din programul „Scoala Altfel„, care va dura in intreaga tara pana la sfarsitul acestei saptamani (mi se pare o initiativa foarte buna!!). Am avut emotii mai mari decat la TEDx, pentru ca nu mai calcasem intr-o scoala de vreo…17-18 ani! In plus, in ciuda eforturilor mele de a afla ce i-ar putea interesa pe niste copii de clasa a 6-a (discutii cu 3 coaches, vreo 5 parinti de copii din zona de varsta 12-13 ani si cu doi dintre acestia), nu am simtit pe deplin ca ma duc la intalnire cu lectia invatata…

Din fericire, lucrurile au mers foarte bine. Am discutat despre visele lor si despre felul in care pot ajunge sa le indeplineasca, devenind, dupa caz, baschetbalist, game designer, balerin, luptatoare :), atleta s.a.m.d. Le-am povestit despre viata mea, de pe vremea abecedarului, cand a trebuit sa reinvat sa scriu (invatatoarea nu accepta faptul ca scriam cu mana stanga…) pana in prezent, cand ma ‘lupt’ cu antrenamentele pentru triatlon. Ca sa le mentin ‘vie’ atentia pe parcursul celor aproape 4 ore, am inclus in prezentare filmulete de la Polul Nord, din Antarctica, Sahara, Himalaya etc. Se pare ca elevii, foarte, foarte simpatici :), au apreciat intalnirea noastra, pentru ca niciunul dintre ei nu au adormit si, in plus, au fost extrem de activi la poza de final… :)))

Ce bine ca am trait aceasta experienta! Acum stiu ce ma asteapta cand copiii mei vor avea 12-13 ani…