Peste 70 de participanti (plus un numar considerabil de voluntari, prieteni, membri de familie, suporteri) si-au sacrificat o parte din weekend pentru a veni la Ultra Swim Challenge Snagov – eveniment organizat impecabil la Izvorani (Snagov) de catre clubul Smart Atletic – pentru a contribui la un proiect demarat de HOSPICE CASA SPERANTEI in Bucuresti – un spital in care semenii nostri suferind de boli grave sau incurabile in stadii avansate vor beneficia gratuit de servicii specializate de ingrijire paliativa, iar familiile lor vor avea acces la servicii de consiliere – atat de necesare in astfel de cazuri.

In aceste vremuri, in care strangerea de fonduri este din ce in ce mai dificila, evenimentul a reusit sa depaseasca asteptarile noastre – din spusele reprezentantilor Hospice, cu cel putin 50% fata de estimarile cele mai optimiste (se mai pot face donatii inca o saptamana, deci vom afla peste cateva zile valoarea totala a donatiilor)…

Nu voi relua lista participantilor, care a inclus campioni si medaliati nationali, olimpici, europeni si mondiali la inot, dar si triatlonisti consacrati sau aflati la inceput de drum (ca subsemnatul), dar am sa va povestesc cate ceva despre experienta primului meu ultra de inot, in care am incercat sa ating bariera celor 10 km…

Am ajuns la Izvorani cu o ora inainte de startul oficial, „inarmat” cu tot ce voi avea si la proba de inot de la Double Iron Florida: ambele mele swimsuit-uri (cel complet si cel scurt), pantaloni impermeabili de triatlon (de pus pe sub swimsuit) 4 bidoane (unul cu isotonic si electroliti, unul cu geluri energizante diluate in apa si suc de lamaie, unul cu apa, Microhidrina si H-500, plus unul cu un recovery shake si glutamina, lasat in vestiar), batoane energizante, banane, 2 perechi de ochelari, crema antifrecare (de pus in zonele mai sensibile de contact ale pipelii cu swimsuit-ul – in special la gat), ceas cu cronometru, prosop, slapi etc. Daca va intrebati ce naiba urma sa fac cu swimsuit-urile intr-un bazin cu apa calda – pe masura ce orele ‘petrecute’ in bazin trec, confortul termic scade simtitor…

Timpul a trecut repede si, dupa o scurta sedinta tehnica, ne-am lansat la apa… Dupa cum remarca triatlonistul Marian Pletea, era destul de simplu sa iti dai seama cine este inotator si cine este triatlonist, dupa modelul de ochelari folosit si dupa felul de intra in apa (inotatorii au plonjat in cap, iar triatlonistii in picioare :)). Pe fiecare culoar erau 7-8 inotatori – participanti la proba individuala (distante de pana la 20.000 metri) sau la stafeta. Pe culoarul meu erau cele 2 ‘rachete’, Remus Miron si Valentin Rosioara, care ma depaseau la fiecare 2-3 bazine, plus alti inotatori mai rapizi decat mine (ma consolez cu gandul ca aveau mai putin de inotat si isi ‘permiteau’ o viteza mai mare :)).

Primele 10-12 bazine au fost ‘de acomodare’, incercand sa ma pozitionez cat mai bine pe culoar, astfel incat sa nu ii incurc pe cei care ma depaseau. Asta m-a costat multiple coliziuni ale bratului drept cu plutitoarele care demarcau culoarele (vezi ‘marturiile’ in poza din stanga…). „Mantra” pe care o tot repetam in gand era cea care ma indemna sa imi temperez elanul si sa imi amintesc ca va trebui sa stau multe ore in bazin… Ca timpi, imi planificasem in jur de 10-15% mai slabi decat ceea ce as putea in mod obisnuit, respectiv 1h 40m (in loc de 1h 25m – 1h 30m) la distanta Ironman (3.8 km), 4h (in loc de 3h 30m) pentru distanta Double Iron (7.6 km); referitor la timpul total pentru cei 10 km, estimarea mea era in jur de 5h 30m.

Printre inotatorii de pe culoarul vecin – Carmen Bunaciu, de a carei scurta pauza la unul dintre capetele bazinului am profitat rugand-o sa ma ajute cu un feedback cat mai dur referitor la stilul meu de inot, astfel incat sa mi-l pot imbunatati [ca paranteza, prefer intotdeauna o critica reala si constructiva, in detrimentul unui compliment de complezenta sau a unui „e ok, merge”… :)]; Carmen mi-a zis instantaneu: Scoti mainile prea repede din apa. Impinge mana pana la capat!! – ceea ce am si incercat sa fac, in mod constient, pe parcursul urmatoarelor ore (dar asta mi-a rupt umerii, neantrenati pentru inotatul corect… :)). Tot Carmen a fost cea care m-a salvat pe la 1500 de metri, cand mi s-a pus un carcel la degetele unuia dintre piciorare drept (asta nu mi se mai intamplase!) si mi-a zis sa stau linistit, sa ma opresc si sa trag & imping de cateva ori varful labei piciorului, apoi sa inot urmatoarele 2-3 bazine dand ceva mai puternic din picioare…

Dezavantajul swimsuit-ului scurt este ca a trebuit sa imi folosesc picioarele pentru a inota decent, ceea ce nu m-ar ajuta la un triatlon, unde costumul complet este solutia optima de a avea picioare ‘fresh’ la probele de bicicleta si alergare. Dar la Snagov am preferat sa incep cu el, pentru ca apa mi s-a parut destul de calda (la Double Iron ne-au asigurat ca o vor raci). Revenind la atmosfera din bazin si din jurul lui, mi-au placut mult incurajarile publicului din tribune, care si-a sustinut ore intregi favoritii, fairplay-ul din apa (comparativ cu Ironman-uri, nu s-a catarat nimeni pe mine :)) si energia MC-ului… Unul dintre cei care m-a incurajat constant de pe margine a fosta coechipierul meu de la Gerar-ul de saptamana trecuta, Andrei Gligor, venit la Snagov Ultra Swim pentru  in calitate de fotograf.

Incet-incet, participantii au iesit din bazin, terminandu-si „norma”, iar animatia din tribune s-a transformat intr-o liniste aproape deplina… Dupa vreo 4 ore de la start, in bazin mai eram doar eu si cei doi 20-de-kilometristi, Remus si Valentin. Ca sa nu ii incurc, m-am mutat pe culoarul al treilea; apoi, Remus s-a mutat si el pe culoarul 2, asa ca fiecare inota pe culoarul lui… Dupa ce am bifat distanta Double Iron-ului, am mai inotat cateva bazine si, clantanind de frig, am iesit din bazin, am scapat de swimsuit-ul scurt si l-am pus pe cel lung. Alta viata!! Ma simteam de parca stateam pe o pluta (ceea ce, de fapt, se si intampla, pentru ca swimsuit-urile complete asigura plutirea inotatorului :)). Asa ca am renuntat la datul din picioare si mi-am folosit doar mainile (atat cat mai puteam :)). Senzatia ultimilor 2 kilometri a fost ca inotam intr-o mlastina, prin care imi faceam loc foarte greu… 🙂 Pe la kilometrul 9 imi venea sa urlu de plictiseala, sa ies din bazin si sa imi dau vreo 20 de palme, pentru proasta idee de a alege sa inot 10 km („de ce nu mi-am propus doar 8?!” etc.). Noroc cu doi dintre baietii de la Smart Atletic (multumesc Ionut si Cornel!!), care au inotat paralel cu mine pe culoarele 4 si 5 si care m-au incurajat la fiecare bazin, astfel ca timpul (si, mai ales, spatiul :)) a trecut mai usor…

Cand am terminat cei 10 km (in uralele voluntarilor Hospice, care cred ca au rasuflat usurati, dandu-si seama ca nu trebuie sa stea dupa mine pana a doua zi :)), am constatat cu bucurie ca mai pot sa merg… :). Am sunat acasa, am anuntat ca sunt nevatamat 🙂 si apoi m-am infipt in recovery shake-ul meu, intr-o banana si intr-o „Eugenie” gasita pe marginea bazinului, care nu mi s-a parut niciodata atat de gustoasa ca acum… Din solidaritate cu Remus si Valentin, i-am asteptat si pe ei sa termine, ceea ce s-a intamplat la doar 10-15 minute dupa iesirea mea din bazin (deci, au inotat de 2 ori mai repede decat mine, asa cum alearga kenienii la maratoane comparativ cu timpii mei :)). Mi-a placut ca au iesit din bazin relaxati de parca facusera doar 2-300 de metri si intr-o stare fizica foarte buna (chiar daca au inotat fara swimsuit :)), facandu-ma sa ma intreb „oare ce caut eu aici alaturi de baietii astia? 🙂 – aceeasi intrebare o am si in privinta Double Iron Florida, dar asta este alt subiect :); am mai „furat” ceva sfaturi si de la ei si… am plecat spre casa, obosit dar fericit: „Oau, am inotat 10 km!! Bunicul meu (care ar fi implinit azi 83 de ani) ar fi mandru de mine!”. Nu m-as fi gandit la asta acum un an si jumatate, cand m-am apucat de inot…

Ce am invatat din aceasta experienta? In primul rand, ca astfel de evenimente sunt o sursa importanta de fundraising – asa ca va recomand sa ‘importati’ modelul, daca aveti o cauza pe care o sustineti. Apoi, am realizat ca mai am muuuuuult de invatat la capitolul inot. Nu stiu ce mai pot sa remediez pentru Florida, dar sunt sigur ca peste 1-2 ani voi fi un inotator mult mai bun. Nu in ultimul rand, cred ca afost o repetitie utila pentru proba de inot a Double-ului.

La final, multumesc organizatorilor, voluntarilor Hospice, gazdelor noastre de la bazinul olimpic, tuturor celor care au postat pe Facebook poze de la eveniment (click aici pentru o galerie foto excelenta a lui Mugur Fratila), participantilor care au inotat, impreuna, sute de kilometri (sau mii de bazine :)) si, bineinteles, celor care ma ajuta cu incurajari si sfaturi pentru a deveni un inotator mai bun. Va sunt recunoscator!

In luna mai a anului trecut puneam – simbolic – o caramida la construirea celui mai mare si modern centru de ingrijire paliativa din capitala. Dar milioanele de euro necesare finalizarii constructiei nu sunt simplu de strans, iar echipa Hospice Casa Sperantei – initiatoare a proiectului – depune zilnic un efort considerabil pentru a atrage noi resurse, in niste vremuri in care nu este deloc simplu sa faci strangere de fonduri… 🙁 Intre mine si Hospice exista o relatie deosebita inca din 2010, cand am vizitat pentru prima data centrul de ingrijire paliativa de la Brasov si m-am „trezit la realitate”. De atunci, m-am implicat cand si cum am putut, avand de fiecare data senzatia ca as fi putut sa fac mai mult.

Pe 2 februarie voi avea ocazia sa fac mai mult (si voi sa ma ajutati :)). In urma cu vreo 7-8 luni am discutat cu baietii de la SmartAtletic despre ideea organizarii unui Ultra Swim la Snagov. Initial ne gandeam sa il facem in lac, prin septembrie – octombrie, dar am amanat ideea pentru aprilie – mai 2013, cand – functie de rezultatul buletinului de analiza a apei 🙂 – o sa fac(em) o traversare integrala (in inot) a lacului Snagov (16.5 km). Apoi, din dorinta de a aduna cat mai multi participanti, ne-am orientat spre bazinul olimpic de la Izvorani, data aleasa (deloc intamplator) fiind 2 februarie.

In ultimii 3 ani am avut ca principal obiectiv doborarea limitelor mele fizice si mentale, astfel incat sa dovedesc tuturor (inclusiv mie) ca obstacolele sunt doar in imaginatia noastra. Principalele „borne” psihologice au fost 10, 20, 30, 42, apoi 100 de kilometri si 100 de mile – la alergare, respectiv 100, 200, apoi 300 de kilometri – la mersul cu bicicleta. In 2013, mi-am propus sa depasesc și „pragul” distantei de 10 kilometri la inot, ceea ce sper sa se intample pe 2 februarie, la Snagov Ultra Swim. Contez pe sprijinul moral al tuturor celor care vor dona pentru  HOSPICE Casa Sperantei, mai ales ca pe 2 februarie bunicul meu – care a fost ingrijit si de HOSPICE anul trecut, in ultimele sale luni de viata, ar fi implinit 82 de ani.

Cu fiecare bazin inotat veti contribui la construirea unui centrlui de ingrijire paliativa Hospice din Bucuresti (cel mai mare de acest fel din capitala Romaniei). Aici, persoanele suferind de boli grave sau incurabile in stadii avansate vor beneficia in mod gratuit si la momentul oportun de servicii specializate de ingrijire paliativa, iar familiile acestora vor avea acces la servicii de sprijin si consiliere. Snagov Ultra Swim nu este o competitie din care va iesi castigator cel / cea care va termina de inotat pe distanta “x” in cel mai scurt timp. Castigatorii Snagov Ultra Swim vor fi pacientii acestui centru, multi ani de acum inainte.

Va invit sa participati pe 2 februarie la acest eveniment caritabil inedit, alaturi de inotatori olimpici romani, fosti jucatori de polo, recordmani, inotatori profesioniati si amatori – carora le multumesc din suflet pentru implicare si pentru efortul lor de a strange fonduri. Printre cei 70 de participanti ii veti putea intalni pe Carmen Bunaciu, Dragos Coman, Anca Patrascoiu, Razvan Florea, Cezar Badita si multi altii. Fiecare participant la competiție va incerca sa stranga fonduri de la prieteni, familie si colegi, “vanzand” cu 2  lei fiecare lungime de bazin parcursa. Distantele anuntate de participanti sunt intre 1.500 de metri (30 de bazine) si 20 de kilometri  (400 de bazine) – cat si-a propus sa inoate Valentin Rosioara.

La eveniment pot participa 70 de inotatori, dintre care 60 amatori. Pentru putinele locuri ramase (mai putin de 10)  puteti accesa site-ul evenimentului. Cei care doresc sa ne sustina pot dona 2 lei (sau mai mult) pentru o lungime de bazin. Detalii si modalitati de donatie puteti gasi pe site-ul Hospice si pe cel al Smartatletic – carora le multumim anticipat pentru reusita evenimentului!