Astazi cautam un numar in telefon si, brusc, am avut o tresarire: am vazut in agenda numele lui Teodor Negoita. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu acest nume, Teodor Negoita este primul roman care a ajuns la Polul Nord, in 1995.

Chiar daca am avut bucuria de a il intalni, nu pot sa afirm ca l-am si cunoscut. Tocmai de aceea, am citit cu emotie biografia lui, prezentata pe Wikipedia. M-a marcat un pasaj: Teodor a avut norocul sa aiba acasa o biblioteca cu foarte multe carti vechi de calatorii. A fost atras inca de atunci mai ales de descrierile unor expeditii in zonele cele mai dificile de pe glob. Mi-am amintit de toate Jules Verne-urile citite in copilarie; pana la urma, se pare ca exista o legatura foarte stransa intre ceea ce citim cand suntem mici si ceea ce „ni se intampla” ca adulti…

Pe 23 martie se implineste un an de  cand noi, romanii, l-am pierdut pe Teodor Negoita. Personal, ii multumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-a dat si, mai ales, pentru faptul ca va continua sa ne inspire, multi ani de acum incolo…

Inainte de toate, ca sa imi linistesc rudele, prietenii, colegii, cititorii acestui blog: am terminat cu bine, in 11h 31m! Si o clasare de care sunt bucuros: 376 la categoria de varsta 23-39 si 1043 la general 🙂

Alte cifre, pe scurt: 37 de tari reprezentate, 1891 de participanti la proba de 80 de kilometri (din care 149 femei), 278 de abandonuri.

Referitor la cursa. Pana ieri, imi era foarte greu sa raspund la intrebarea: care a fost cea mai grea competitie la care ai participat? Nu stiam daca sa mentionez Polul Nord, unde a fost cea mai scazuta temperatura sau Antarctica, unde am alergat 100 de kilometri sau Sahara, unde a fost extrem de cald, si asa mai departe. Dupa competitia de ieri, toate cele de dinainte mi se par mult mai usoare…

Poate parea ciudat ca un ultra trail de 80 (in realitate 82) de kilometri sa ‘surclaseze’ competitiile amintite, dar hai sa va povestesc despre alergarea de ieri…

In primul rand, am vrut neaparat sa termin cursa, in timpul limita impus de organizatori (3 timpi intermediari la 22, 56 si 71 de km si un timp final de 12 ore si jumatate la kilometrul 82), ceea ce s-a tradus intr-o alergare cu ochii pe ceas si cu limba scoasa de-un cot pentru a mentine un ritm bun. Si asta nu pentru ca am reusit sa trec la timp linia de sosire a tuturor competitiilor la care am alergat pana acum, ci pentru ca am alergat in memoria lui Teodor Negoita. Sunt sigur ca voi gasi si alte modalitati de a aminti romanilor de marele nostru explorator, dar ieri nu am avut-o la indemana decat pe aceasta :(.

TRASEUL. In prima parte (primii 20 de km), o combinatie intre Snagov si Breaza, o zona cu multe lacuri in care francezii stateau la picnic, dar si paduri si dealuri. Poteci foarte inguste, pe care am alergat in ‘ritmul multimii’, fiind greu sa depasesti (motiv pentru care am pierdut mult timp, la primul ckeck point de la 22 km fiind pe pozitia 1622). De la km 22 la 40: zona de dealuri si paduri in care ma vazut o gramada de domenii, vile si castele care m-au lasat cu gura cascata.

Intre 40 si 56 (urmatorul check point), exclusiv paduri si dealuri, cu foarte multe urcusuri si coborasuri :(. Intre 56 si 71 (check point 3), m-am simtit ca in „Dumbrava minunata”, mai ales ca venise noapte si nu se vedeau decat ‘licuricii’ de la frontalele noastre. La km 73 am intrat in Paris si ultima parte a alergarii a fost pe malul Senei. Ciresica de pe tort: ajungerea la turnul Eiffel, in aplauzele parizienilor stransi la baza turnului si urcarea celor x sute de trepte pana la etajul 1, unde era linia de sosire. Cred ca a fost cea mai grea parte a traseului, dar nu mai conta…

VREMEA & CONDITIILE DE ALERGAT. Primele 3 ore: extrem de cald si de molesitor. Urmatoarele 8 ore si jumatate: ploaie, ploaie, ploaie… Ceea ce s-a tradus in mult noroi si un efort suplimentar pentru a mentine echilibrul si a evita accidentarile. O mare bila alba pentru pantofii mei de trail Salomon (XT Wings 2 GTX Goretex), care s-au comportat ADMIRABIL. O buna parte din traseu a fost alergat pe intuneric, iar una dintre cele mai inspirate decizii pe care le-am luat a fost de a avea la mine atat frontala cat si lanterna de mana (mult mai buna pe teren accidentat).

ENERGIZANTE & SUPLIMENTE. In Camelback am avut 2 litri de apa, in care am pus Hydrate & Perform si electroliti Fast Hydration Power Tab de la Isostar. Am baut cate 3-4 guri la fiecare 15 minute, pe parcursul intregii curse, mai putin intre km 45 si 56, unde am ramas fara apa si am suferit o sete teribila (sugestie pentru cei care vor participa la editii viitoare: distanta dintre primele 2 check point-uri este de 34 de km si diferenta de nivel va solicita multe lichide, cei 2 litri din camel back fiind insuficienti; luati inca o rezerva de minim 1 litru). In plus, ca alcalinizator si antioxidant am folosit 2 pastile de  Microhidrina de la Coral Club (la kilometrul 22 si la 56).

CONCURENTII. Sar peste cifre (prezentate mai sus). M-a impresionat ‘dotarea’ lor: incaltaminte de trail Mizuno, Salomon, Asics si New Balance, echipament Salomon si North Face. Camelback-uri Quechua (ce vreti, e tara lui Decathon :)), Salomon si Deuter. Plus multe ceasuri cu GPS, Garmin si Sunto, extrem de folositoare avand in vedere absenta indicatoarelor de distante. Partea amuzanta este ca acum 1 an nu auzisem de toate aceste marci…

ORGANIZAREA. Perfecta. Cam cum as organiza si eu un ultra :). O sa intru in detalii alta data, acum mai ies un pic prin Paris, pentru ca maine dimineata plec de aici…

DIFICULTATI. Ca sa sumarizez cele de mai sus: diferenta de nivel, lipsa apei, termenul limita, ploaia, noroiul, noaptea (2 premiere: prima competitie la care alerg pe ploaie si noroi, si prima la care ma prinde intunericul – in Antarctica si la Polul Nord era zi 24 din 24…)

Una peste alta, m-am simtit excelent, chiar daca a trebuit sa trag foarte tare pentru timpul obtinut si sunt fericit ca am concurat in conditii meteo si de teren diferite fata de cele cu care eram obisnuit. In plus, un antrenament excelent pentru maratonul Everest, unde ma asteapta din nou multe urcusuri si coborasuri, dar la 50% din oxigen…

Va salut cu drag!

Exact acum un an, cand ma pregateam de plecarea la Polul Nord, ma intalneam cu unul dintre marii nostri exploratori, primul roman ajuns la pol: Teodor Negoita. Plin de energie si de pasiune, de o amabilitate extraordinara si dornic de a ma ajuta, Teodor Negoita mi-a povestit o multime de intamplari si aventuri care m-au facut sa visez foarte departe…

Imi pare rau ca nu am avut timp sa ii ascult mai des povestile, pentru ca acum este prea tarziu: Teodor Negoita nu mai este printre noi 🙁

Maine voi alerga una dintre cele mai dificile curse din viata mea si am un motiv in plus pentru a trece linia de sosire a celor 82 de kilometri: pentru a transmite mai departe ceea ce m-a invatat – totul este posibil cand faci lucrurile cu pasiune si esti pregatit sa lupti pana la capat.

Teodor Negoita, iti multumesc pentru inspiratie si sper ca generatiile urmatoare sa isi aminteasca ceea ce ai facut pentru Romania!

Din momentul in care am inceput pregatirile pentru maratonul de la Polul Nord, una dintre dorintele mele a fost sa discut cu oameni care au ajuns in zone cu conditii de temperatura asemanatoare.  Cei ‘vizati’ au fost exploratorii si alpinistii…

Va scriam in februarie despre intalnirea mea cu alpinistul David Neacsu, care m-a ajutat sa ma echipez cu modele de haine testate in conditii extreme (Everest, Alaska, Antarctica).

Astazi, cu 10 zile inainte de maratonul de la Polul Nord, am fost in vizita la Teodor Negoita – primul roman ajuns in locul in care se va desfasura competitia din 7 aprilie.

Am asteptat cu emotie aceasta intalnire. Nu doar pentru ca ea avea sa imi confirme (sau nu) calitatea pregatirii si a  echipamentului pe care il voi folosi la Polul Nord, dar si pentru ca acest om este o legenda.  Cand el ajungea pentru prima data la Polul Nord, eu eram in primul an de facultate si stateam cu tigara in mana pe treptele ASE-ului si nu mi-as fi imaginat ca peste 15 ani o sa am ocazia sa il intalnesc… 🙂

L-am gasit debordand de energie, verificandu-si contul de pe Yahoo, plin de e-mail-uri de la exploratori din toata lumea si de la mari companii farmaceutice sau din alte domenii, interesate de studiile sale din Antarctica si de colaborari viitoare.

Daca esti pasionat de Polul Nord si Polul Sud, vei fi cu siguranta incantat de multitudinea de carti pe care le vezi in biroul lui Teodor Negoita si care descriu aceste zone, o parte din ele fiind scrise chiar de el.

Ca orice om pasionat de ceea ce face, mi-a vorbit aproape 2 ore despre proiectele sale, despre statia din Antarctica si despre intamplarile fericite sau mai putin fericite din expeditiile sale. Am vazut o multime de poze, care mi-au deschis si mai mult apetitul pentru calatorii, pentru Polul Nord, pentru Polul Sud…

In decembrie 2010, el va pleca pentru 3 luni in Antarctica pentru a moderniza statia de cercetare Law-Racovita. Intamplarea face sa fiu si eu ‘prin zona’ in perioada aceea (pentru a participa la maratonul Antarcticii – 12 decembrie) si mi-ar placea sa vizitez statia si, de ce nu, sa lucrez acolo (macar pentru cateva saptamani). Ar fi o experienta unica! 🙂

I-am aratat echipamentul pe care il voi folosi la Pol, m-a asigurat ca am facut o alegere buna si am plecat de la el cu confortul ca sunt bine pregatit pentru aventura care ma asteapta. In plus, mi-a dat cateva sfaturi extrem de importante privind acomodarea cu temperatura extrema.

Multumesc Teodor Negoita!

PS – la intoarcerea de la Polul Nord mi-ar placea sa cunosc personal si alti conationali care m-au inspirat si pe care ii admir pentru curajul lor: Uca Marinescu, Tulit Zsombor (cu care am vorbit doar la telefon si caruia ii multumesc pentru suport – stie el de ce :)), Romeo Dunca, Alexandru Glavan, Ticu Lacatusu (si multi altii). Astfel de oameni te fac sa crezi ca totul este posibil, atat timp cat iti doresti din toata inima si iti urmezi cu perseverenta visele…