Este mult sa alerg 5 kilometri? Dar 10? Dar 42? Dar 50? Dar 100? Dar 150? Cat de mult as putea inota fara oprire? 1 km? 4 km? 8 km? 20 km? 50 km? Este inuman sa pedalez 50 km? Dar 100? Dar 200? Dar 400?

Iata cateva intrebari la care trebuie sa descoperim singuri raspunsul. Nu mai este o noutate faptul ca limitele noastre sunt acolo unde le stabilim si ca unul dintre cele mai intelepte lucruri pe care le putem face este sa impingem constant aceste limite. Motivul? De fiecare data cand doboram o limita fizica, doboram si o bariera mentala; castigam incredere in noi, in faptul ca putem realiza orice.

Am folosit aceasta introducere pentru a va povesti despre tura de bicicleta de 200 de kilometri pe care am facut-o ieri. Maximul anterior, outdoor, era de 100 de kilometri si, pentru a pleca mai increzator la Ironman-ul de peste 2 saptamani (care presupune si 180 de km de pedalat), aveam nevoie de aceasta tura.

Din fericire, nu am fost singur in tentativa mea. Octavian (cu care am mai facut ture, inclusiv pe autostrada Bucuresti – Ploiesti, inainte de inaugurare :)) si Dragos, care a raspuns invitatiei mele postate pe Facebook. Niciunul dintre noi nu depasise prea mult granita celor 100 de km, deci challange-ul a fost la fel de mare pentru toti 3.  Nu va retin prea mult – o sa fac o descriere ‘telegrafica’ a turei noastre. Numarul de calorii, litri de apa consumati etc. se refera la subsemnatul.

Traseu: DN5 Bucuresti – Giurgiu (Daia), apoi DN 41 (cred) Giurgiu (Daia) – Oltenita si retur.

Total km: 200.80

Diferenta de nivel: nu am calculat-o, dar am avut cateva pante de 10 grade…

Timp de pedalat efectiv: 8 h 13 min.

Calorii consumate: 7906 kcal.

Puls: am incercat sa il pastrez sub 140 (ca si cum ar fi urmat un maraton :)). La final, eram la 128.

Probleme tehnice: zero (multumesc baietilor de la Mos Ion Roata pentru service-ul excelent!!).

Biciclete: 2 x Felt si 1 x Merida.

Vreme: Superba! 16 grade la start (in jur de ora 7), 30 de grade spre final.

Traseul: Minunat! Eram obsinuit cu Bucuresti – Giurgiu, dar spre Oltenita nu mai fusesem. Portiunea Daia – Oltenita (in jur de 65 km) nu este circulata, este perfect asfaltata, iar peisajul foarte frumos (se trece si prin paduri…).

Consum H2O: 6 litri.

Nutritie: 4 Geluri, 3 batoane energizante, 1 baton proteic, 2 alcalinizatoare, o jumatate de energy shot, plus o oprire rapida la o terasa-restaurant intr-un sat din apropierea Oltenitei… 🙂

„Ziduri„: la kilometrul 100 si la km 180 (sper sa il evit pe asta la Ironman :)).

Probleme musculare: 0

Diverse: Saua de la Adamo face toti banii. Am spus adio vremurilor in care saua ma freca pana la sange sau partea dorsala imi amortera aproape in intregime… In plus, am testat benzile Kinesio, pentru a evita durerile la musculatura spatelui, din cauza pozitiei pe bicicleta. In trecut, acestea apareau dupa 2-3 ore. Acum, nu mi-a venit sa cred ca dupa 8 ore de pedalat spatele meu era proaspat!! 🙂 Le recomand cu caldura!

Coincidente: toti cei 3 participanti la aceasta tura sunt corporatisti si fiecare dintre noi are 2 copii: Octavian – 2 fete, Dragos – 2 baieti, eu – un baiat si o fata. Deci 6 potentiali IronKids… 🙂

Asadar, Ironman-ul din Tara Galilor mi se pare acum mai acesibil. M-am pregatit cum trebuie (cred :)) si am ‘bifat’ la antrenamente distante mai mari decat cele de la Ironman, pentru fiecare proba in parte (dar niciodata pentru toate 3 :)): 5 km de inot (la Aqua Challenge), 200 km de pedalat (la antrenamentul de ieri), iar cei 42 (de fapt, 44) de kilometri pe care ii voi alerga in Tara Galilor au fost si ei bifati…de cateva ori. 🙂

Urmeaza 2 saptamani de recuperare, in care las bicicleta pe trainer, reduc numarul kilometrilor alergati si inotati, fac o incarcare energetica la acupunctura, tonifiez musculatura cu un masaj Yumeiho si ma incarc cu carbohidrati si grasimi bune, pentru ca va fi mare nevoie! 🙂

Sa vedem ce va fi la the real thing, pe 16 septembrie. Pana atunci, fireste, va voi povesti despre Transmaraton…