Peste 4 zile are loc Tower Center Up Run (urcarea in alergare a 22 etaje) si, chiar daca pare o cursa foarte simpla, antrenamentele pe care le-am facut pentru aceasta au dovedit contrariul. Merg zilnic pe scari, alerg, merg cu bicicleta, inot si – cu toate acestea – alergatul pe scari (mai ales urcarea) este un sport total diferit :). Deja un sport de traditie la nivel mondial, tower running-ul a ajuns si in Romania si sunt sigur ca evenimentul de sambata nu va ramane unul singular…

Daca in weekend mi-am terorizat un pic vecinii alergand pe scarile dintre cele 6 etaje ale blocului in care stau si eram foarte mandru de cele 40-45 de secunde pe care le inregistram la finalul fiecarui sprint, astazi a venit momentul adevarului: antrenament intr-o cladire cu 15 etaje, in sediul central al corporatiei din care fac parte. Nu am fost singur, l-am avut ca sparring partner (sau mai degraba invers :)), pe mult mai rapidul meu coleg – specialist in curse de 1500 si 3000 de metri – Cristi Cazacu (a alergat impreuna cu mine si ultimii 100 de km ai cursei Brasov – Bucuresti). Obiectivele noastre de azi au fost sa alegem metoda optima (cea mai rapida / eficienta) de alergare (treapta cu treapta sau cate doua trepte) si sa reusim macar o urcare sub 2 minute. Personal, cred ca se va castiga sambata la categoria noastra (+35 ani) cu un timp de 2m 15s  – 2m 20s (in cazul in care vor participa alergatori montani sau sprinteri seriosi :)), iar un timp in jur de 3m 10s – 3m 15s ma va pozitiona destul de decent, in primii 20-30 (sunt anuntati 500 de participanti).

Revenind la antrenament… Greu, greu, greu!!! Am inceput cu o coborare de 15 etaje (de incalzire), apoi cu o urcare ‘usoara’, de acomodare, pe care am terminat-o in 2m 10s si la finalul careia pulsul sarise linistit de 160. A urmat o noua coborare si o urcare ‘in forta’ (cate 2 trepte); forta…de unde? 🙂 – pe la etajul 10 incepusera sa imi tremure ‘macaroanele’ si am ajuns la etajul 15 cu limba pana la genunchi si de abia in 2 m 20 s (Cristi cu vreo 10 secunde mai devreme). O scurta pauza si am coborat din nou; 1 minut de repaus si… GO! De data aceasta, treapta cu treapta. Total neproductiv! Intr-adevar, picioarele au fost mai ascultatoare, dar de abia am reusit un 2m 40s. Inca o pauza de 2-3 minute, apoi coborarea si ultima urcare…cea mai grea!!! 2m 55s si ma simteam ca dupa 7 Dublu Iron-uri :). Cred ca am consumat mai multe calorii decat la long run-urile mele saptamanale… Dar mi-a placut, a fost un cross training perfect (si care merita repetat) avand in vedere cursele de alergare montana care ma asteapta anul acesta. Pe cat de mult imi plac coborarile (cred ca as fi putut spera la un loc pe podium sambata, daca s-ar fi organizat down run :)) pe atat de mult imi displac urcarile. Partea buna este ca ele ma scot din zona de confort si, pana la urma, asta imi si doresc…

Pe sambata!!!