Menu
BLOG

Portrete de alergatori extremi.

Aventura Polului Nord s-a terminat, sunt acasa de o saptamana si, bineinteles, am revenit la birou pentru a imi primi laude si felicitari de la colegi :).

In continuare, nu imi vine sa cred ca am fost la Pol, dar incerc sa trec peste asta si sa judec ‘la rece’ tot ceea ce s-a intamplat si am trait acolo.

Atunci cand petreci cateva zile alaturi de 25 de alergatori pasionati si, in plus, esti blocat din cauza vremii intr-un cort la Polul Nord, este imposibil sa nu afli povestea fiecaruia dintre ei. Astazi, voi povesti lucrurile care m-au impresionat din viata unor ‘tovarasi de suferinte’, maratonisti alaturi de care am alergat la Polul Nord.

O sa incep cu afro-americanul Delbert Baker, primul om de culoare care a participat la aceasta competitie. De 14 ani este presedintele universitatii Oakwood, Alabama (vizitata de curand de presedintele Obama). Si-a inceput ‘cariera’ ca descarcator de marfa intr-un supermarket. S-a orientat catre biserica, ajungand chiar predicator. Ulterior, a realizat importanta educatiei in viata comunitatii americanilor de culoare si s-a orientat catre universitate, unde a parcurs toate etapele ierarhice, de 14 ani fiind presedinte al Oakwood, institutie infiintata in urma cu mai bine de 100 de ani.

Anul trecut, si-a respectat promisiunea de a se arunca imbracat in piscina universitatii, daca aceasta va depasi cifra de 1.800 de studenti. La ‘ceremonie’ a asistat intreg campusul. Presa locala i-a acordat nota 6.5 pentru calitatea sariturii…

Ca maratonist, a alergat in 50 de competitii, a intrat in Grand Slam Club si mai are cateva maratoane pana la intrarea in 50 states (cate un maraton in fiecare stat american). Il puteti vedea aici facand apel la solidaritate pentru poporul haitian.

Ca sa raman pe continentul nord-american, o sa va povestesc despre canadianul Terry Harker. La 3 ani s-a apucat de hochei (la inceput pe role, apoi – la 5 ani – pe gheata). La 18 ani juca deja in NHL pentru Vancouver Canucks, dar cariera sa a luat sfarsit rapid din cauza alcoolului. Mi-a povestit cum l-a schimbat succesul, cum ajunsese sa bea 20-25 de beri pe zi si sa nu mai dea randament in meciurile din NHL. A ajuns la dezalcoolizare si de 17 ani nu a mai baut nimic. Mai mult, este membru marcant (si tutore) in Asociatia Alcoolicilor Anonimi.

De vreo 10 ani, traieste in Mexic si se ocupa cu ‘mici afaceri’. In ultimii 6 ani a terminat 6 maratoane, 2 half-Iron Man si un Iron-Man.

Venind pe continentul european, m-a impresionat povestea britanicului Jamie Cuthberson. Capitan in armata regala a Marii Britanii, el a orbit in urma unei explozii (produse in timpul unui antrenament). Si-a acceptat conditia, dar nu a lasat-o sa ii estompeze simtul umorului si placerea de a alerga, concurand in unele dintre cele mai grele competitii de pe glob, inclusiv Campionatul European pentru Nevazatori, dar si maratonul din Glasgow, Triatlonul de la Londra, Marathon des Sables, Trans 333 si cursa de 150-mile din desertul Gobi.Ā  Mai mult, in ultimii 2 ani Jamie si-a luat masteratul in information technology si se ocupa de voluntariat.

La maraton, a alergat insotit de multiplul participant la Iron Man Alex Pavanello, de la un institut care ofera suport oamenilor cu dizabilitati. Daca va intrebati…cum? Jamie si Alex se tineau de o sfoara de 20-30 cm. Jamie o purta in mana dreapta, iar Alex in cea stanga. Si alergau cot la cot. La propriu.

Tot din UK este si Rick Vercoe, un ultra-maratonist pasionat de alergari dar si de calatorii (peste 70 de tari vizitate) si scuba diving, avand la activ 6 carti despre acest domeniu si o mare experienta ca instructor, cu peste 1400 de scufundari in peste 30 de tari.

A participat la multiple ultra-maratoane si maratoane (Groenlanda, Londra – de 3 ori etc.) dar si curse mai scurte (inclusiv cross-uri de 5 km).

La maratonul Polului Nord a alergat in scop caritabil – strangerea de fonduri pentru The Elizabeth Foundation (www.elizabeth-foundation.org). In acelasi scop, va alerga 5 maratoane pe parcursul lunii mai 2010.

Bucuria terminarii maratonului de la Polul Nord (si nu oricum, ci pe locul secund) l-a determinat sa fluture pe afara la -30 C steagul Marii Britanii. Dezbracat complet! Poze disponibile la cerere… šŸ™‚

In prezent, Rick este director al Listening Company (www.listening.co.uk).

Desi fiecare participant are o istorie demna de povestit, o sa inchei acest articol cu cateva cuvinte despre britanicul Michael Langton si cehoaica Ivana Pirlova.

Michael Langton, britanicul cu cetatenie dubla (are si pasaport de Noua Zeelanda), tocmai a castigat 500.000 de dolari in urma unui proces cu statul american. In urma cu 3 ani, cand lucra ca mecanic la baza americana Amundsen / Scott (Antarctica), o explozie a unui cazan cu cherosen i-a afectat mana dreapta, revenindu-si abia dupa multiple operatii si tratamente, care au durat aproape 2 ani.

Mi-a povestit despre cum era viata la statia din Antarctica: „in prima zi erai extaziat, faceai 300 de poze cu tine stand la Polul Sud. A doua zi faceai 200, iar a treia 100. Din a 4-a zi incepeau problemele, te deprimai. Afara era intuneric tot timpul, iar temperatura nu crestea peste -50, -60 de grade C, iar cand aruncai cafeaua fierbinte, aceasta ingheta pana la contactul cu solul. Desi aveam multe facilitati, inclusiv teren de baschet de marime naturala (!), nu exista zi fara sa existe conflicte violente intre angajatii din baza, majoritatea fosti puscasi marini americani…”.

Maratonul de la Polul Nord l-a ajutat sa isi indeplineasca un vis – acela de a ajunge la ambii poli.

Are 14 maratoane finalizate pana acum si isi doreste sa atinga cifra 100. In plus, are in plan ascensiunea Everestului. Planuri foarte realiste, cel putin din punct de vedere al fondurilor disponibile…:)

Ivana Pirlova este un alt exemplu de ambitie si perseverenta. In urma cu cativa ani cantarea cu 25 de kg mai mult si se ascundea in spatele biroului unei firme de consultanta in domeniul taxelor. Intr-o zi, a decis sa isi pastreze slujba dar sa renunte la kilogramele in plus si s-a apucat de alergat. Rezultatul: 69 de maratoane si ultra-maratoane (inclusiv cursa de 100 km din Sahara, cea de 100 de mile din Namibia, Transalpine Run si cei 243 km ai Marathon des Sables) si o silueta de invidiat, in ciuda celor 46 de ani si responsabilitatilor unei mame cu 2 copii.

Pentru Marathon des Sables s-a antrenat alergand cate 40 de km / zi timp de 10 zile (!), iar la maratonul de la Praga este invitata frecvent ca Pacemaker pentru a garanta alergatorilor care o insotesc un timp de fix 4 ore.

Povestiri la fel de interesante au si taiwanezul Yen-Po „Tommy” Chen, care alearga pentru a isi intretine familia, olandezul Joep Rozendal, care si-a vazut moartea cu ochii de multe ori pe parcursul carierei sale de soldat, batranul britanic de la BBC Paddy Clark care si-a redescoperit placerea de a alerga un maraton dupa 20 de ani de inactivitate s.a.m.d., dar ma opresc aici cu istoria participarii mele la maratonul Polului Nord…

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (3)

3 răspunsuri la “Portrete de alergatori extremi.”

  1. George Mirica spune:

    Felicitari si la mai multe … Foarte interesante povestile participantilor , pentru a fi ultramaratonist sau in cazul asta maratonist „extrem” e clar ca trebuie sa fi trecut prin incercari grele de-a lungul vietii …sau doar sa fi pasionat ca tine…
    Si eu alerg dar ma multumesc cu cursele pe sosea , am alergat 9 jumatati de maraton si un maraton …ma pregatesc pentru New York acum …Am alergat in Alaska o jumatate de maraton si e fantastic.
    Doar o mica corectura : cel ce tine un ritm de alergare constant si garanteaza finalizarea maratonului intr-un anumit timp se numeste „pacemaker” nu „peacemaker” …
    Multa bafta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. CĆ¢mpurile obligatorii sunt marcate cu *