Menu
BLOG

Poze din Alaska.

Ultimele 2 zile au fost ‘de recuperare’, cu alergari foarte lejere (sesiuni de 45-60 de minute, cu maxim 10 km / ora) dar si cu o incursiune cu catamaranul printre fiorduri, ghetari, iceberg-uri, lei de mare, delfini, balene etc. Peisajul iti taie rasuflarea si ma feresc sa folosesc prea multe epitete, pentru a nu da senzatia ca exagerez :). Tocmai de aceea, va las sa vedeti imaginile pe care le-am postat in POZELE MELE

In aceasta scurta croaziera am reintalnit o multime de alergatori de la maraton (usor de recunoscut dupa tricoul de finisher pe care il purtau :)), printre care si un american cu care am terminat maratonul in acelasi timp si m-am bucurat sa il revad. Aaron are 33 de ani, voluntarizaza si strange fonduri pentru Leukemia & Lymphoma Society (despre care va povesteam ca a fost reprezentata in Alaska de peste 800 de alergatori), este un computer scientist care nu mai lucreaza de la 26 de ani (!!), cand si-a vandut compania de software pentru suma cu multe, multe zerouri (va dati seama ce viata grea are… :)). De atunci, s-a apucat de alergat, terminand mai mult de 50 de maratoane in jurul lumii (inclusiv cel de la Boston, anul trecut). Regreta ca nu s-a apucat de alergat mai devreme (si eu!!) si este inscris in circuite precum 7 Continents si 50 States (cate un maraton in fiecare stat american – a bifat pana acum 30 dintre ele). Zilele viitoare o sa postez un interviu foarte inspirational pe care i l-am luat in timpul excursiei…

A propos de interviuri. Incepand cu maratonul trecut (Everest) am inceput o serie de interviuri cu alergatori, cu tema My life in a minute (de fapt, interviurile au cate 10-15 minute :)), pentru a afla ce anume ii motiveaza pe alergatori, cum se antreneaza, care sunt secretele lor, ce sfaturi au pentru alti alergatori, care este visul lor (fiecare om are asa ceva :)), cum ‘balanseaza’ alergatul cu viata de familie, cariera si alte aspecte ale vietii lor personale si profesionale, ce spera sa obtina prin alergat, ce schimbari au aparut in viata lor de cand alearga s.a.m.d. Ar fi fost bine sa am aceasta initiativa inca de la primul maraton, cel de la Polul Nord, dar mai bine mai tarziu decat niciodata… 🙂

Diseara plec spre Toronto (2 avioane, timp total de zbor 8 ore + 3 ore escala), apoi spre Burlington (la varul meu), unde voi sta si ma voi antrena pana pe 3 iulie. Pe 2 iulie alergam impreuna ultramaratonul de 50 km trail Creemore Vertical Challenge, in Ontario (al 5-lea din cele 7 ultra pe care mi-am propus sa le alerg pe cele 7 continente).

Ar mai fi de mentionat ca in Alaska traiesc si lucreaza cativa romani. Vorbind cu Colleen Miller, castigatoarea maratonului de sambata (3h si 17m, aflata la primul ei maraton!!!), ne-a spus ca in grupul ei de prieteni sunt conationali de-ai nostri sau americani cu ‘radacini’ romanesti de pe la sfarsitul secolului al 19-lea (daca va cheama „Medrea”, sa stiti ca s-ar putea sa aveti rude prin Alaska :)))”. De asemenea, la finalul maratonului am intalnit un sucevean stabilit aici in urma cu 10 ani, director la cea mai mare sera din Anchorage. Este un super-baiat, ne-a facut un tur al serelor, am vazut niste rosii si castraveti uriasi, flori extraordinare (cam toate florile pe care le-am fotografiat in Anchorage provin de la serele lui), apoi ne-a invitat la cel mai bun restaurant japonez din oras (multumim, Stefan!!).

Cam atat pentru azi. Deoarece mai am vreo 5 ore pana plec spre aeroport, mi-am inchiriat o bicicleta pentru a vedea mai mult(e) din Anchorage…

Pe curand!!

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (2)

2 răspunsuri la “Poze din Alaska.”

  1. Pircu spune:

    doream sa-ti multumesc pentru ca ai pomenit in cateva randuri de asociatia aceea care se bate cu leucemia si alte boli de temut… ei au tinut legatura cu noi si ne-au incurajat cu sfaturi si idei pozitive pe cand eram la capataiul tatalui meu. el a fost maltratat cand era suferind in Spit. Univ. Buc.; erau zeci de oameni chinuiti acolo, tineri si batrani, si sunt inca prizonieri agonizand in mizerie. le sunt administrate medicamente de contrabanda in functie de spagi, dupa ureche. daca nu dai tot ce ai, nu primesti nici sange, nici aspirina, nici macar buna ziua. lui tata i-au spus intr-o buna zi asa: „du-te tataie acasa ca mai ai doua-trei zile”. l-am adus aici si-a mai trait noua luni. imi pare bine ca nu s-a stins c-o impresie proasta despre natura umana, ci inconjurat de oameni devotati si zambitori, prietenosi si cinstiti, intr-un spital curat unde doar boala ti-e dusman. dar cati nu pleaca cu mutra hidoasa pe care o afiseaza natura umana in tara noastra muma, ca ultima imagine incrustata pe veci in ochii de ceara ai mortii?
    pircu
    (PS: nu exista cuvantul „inspirational” Fanica, fa-l scrum. doar fetiscanele semidocte inventeaza cuvinte pompoase in pauzele de cafea care oneaza „corporatismul” dambovitean. e ticsit peisagiul de dansele. daca tot vrei sa legi o carticica, orienteaza-te dupa alt maratonist celebru -nu al kilometrilor, ci al litrilor- , Hank Chinaksi. el zicea ca simplicitatea e cheia in creatie, ca e vorba de pictura, muzica ori literatura. chiar si un jurnal de alergator sau de calatorie se cere sobru si neutru, daca vrea sa ramana cinstit si sa transmita un mesaj.)

    • andreirosu spune:

      ai dreptate, daca nu ar exista astfel de asociatii…nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi 🙁 Referitor la inspirational, ne americanizam si noi pe zi ce trece :))). Oricum, multam pt sugestie, l-am pus in italic, ca pe restul cuvintelor englezo-americanesti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *