Menu
BLOG

Am supravietuit triatlonului de la Mamaia!

Evident, titlul este ‘un  pic’ fortat, dar cert este ca prima experitenta de triatlon din viata mea s-a terminat cu bine si, mai mult, mi-a placut FOARTE, FOARTE, FOARTE MULT!! Sa incep cu inceputul, mai precis ziua de ieri, cand eu si colegii de stafeta am plecat imediat dupa serviciu, ‘in tromba’, pentru a ajunge in timp util la mare (si sa ne ridicam kit-ul de concurs). In acest timp, FELT-ul meu era pe plaforma celor Aventuria, care au fost foarte draguti si s-au oferit sa imi transporte bicicleta pana la mare si inapoi (multumesc muuuuuult!!!). Am ajuns la timp, iar apoi ne-am dus direct la nani. Ca si anul trecut, am ales o pensiune situata intre Navodari si Mamaia (La Tortuga) unde ne-am simtit foarte bine si ne-am putut odihni in liniste. Asta pana pe la 5 si ceva dimineata, cand ne-a trezit o serie de mega-tunete, iar ploaia ne-a amintit de potopul biblic si ne intrebam daca proba de inot nu va avea cumva loc pe strazi…

Din fericire, pe la 7 a inceput sa se insenineze si grijile noastre privind intarzierea / amanarea concursului au fost risipite. Dupa un mic dejun cu multe banane, salate, ceva gem, cateva suplimente si alacalinizatoare luate cu multa apa, am plecat spre zona de start. Timp de o ora, ne-am aranjat echipamentul, am vorbit cu alti concurenti, prieteni din viata reala sau de pe blog (Emilian & Florin, ma bucur ca ne-am cunoscut si personal!) si am aruncat un ochi la echipamentul celorlalti, pentru a ‘fura meserie’ :). Am vazut conurenti care aveau cutii de plastic cu capac (mi se par mult mai practice decat pungi, pungulite, genti, rucsaci etc.) si am observat la cativa triatlonisti diverse accesorii pe care nu le-am gasit in Romania; am vorbit cu ei si am aflat ca le-au comandat pe Wiggle (un pont foarte bun!).

Inotul. Minutele au curs repede si pe la 10 eram in lacul Siutghiol, asteptand cu infrigurare (chiar daca apa nu era prea rece) startul cursei de 750 de metri, ‘inarmat’ la fiecare picior cu cate un chip (unul pentru stafeta, unul pentru proba individuala). M-am pozitionat ‘strategic’ in spatele celor cateva sute de inotatori, pentru a ma asigura ca nu ma depaseste nimeni :). S-a auzit un pistol si apa a devenit brusc alba, cu clabuci. A urmat un pic de haos si confuzie in capul meu, nu prea stiam pe unde sa imi ‘croiesc’ drum. Pana sa ma prind, mi se mai ‘croia’ cate un picior in cap, in special de la inotatorii de bras, de la care mi-o furam constant (neintuind din ce directie urmeaza sa le vina picioarele…). Dupa prima treime a traseului, aglomeratia s-a mai redus si am reusit sa tin – cat de cat – un tempo. Dupa 500 de metri, la intrarea in linie dreapta, era deja lejer: un inotator acolo, unul dincolo… Cand m-am apropiat de mal si m-am uitat la cronometru, am crezut ca s-a stricat si s-a oprit, aratand un timp in jur de 19-20 de minute, cu mult sub cele 30 la care speram. Trialtlonistii ‘profi’ iesisera din apa (probabil) in maxim 6-7 minute de la start, dar mie tot nu imi venea sa cred ca am obtinut un asemenea timp, avand in vedere ca acum 2 luni de abia luam primele lectii de craul… 🙂

Bicicleta. Am ajuns in zona de tranzit si am predat unul dintre chip-uri (din fericire cel care trebuia :)) colegei mele din echipa de stafeta, apoi am inceput sa imi caut bicicleta. Cu toate eforturile mele de a retine cateva repere (al 6-lea stand de la gard, un tricou rosu lasat pe casca etc.), peisajul parca se schimbase si memoria imi juca ceva feste (era al 6-lea sau al 7-lea stand?; tricoul rosu nu mai era vizibil din cauza echipamentului lasat peste tot de concurentii dinaintea mea, etc.). In fine, am gasit bicla si am inceput sa ma echipez, dar costumul de neopren iesea mai greu decat la antrenamente (si mi-era frica sa nu iasa cu tot cu chilot… :)), fermoarul de la tricou refuza sa inchida, elasticul de la numar era prea stramt pentru graba mea etc. Intr-un final apoteotic, m-am asigurat ca nu las nimic in urma (chip, numar, casca, ochelari, manusi, suplimente etc.) si am iesit cu bicla din zona de tranzit (mergand pe langa ea, conform regulamentului). A urmat un nou moment pentru care aveam emotii, mai ales ca zona in care  urcam pe bicla era plina de dale, care nu asigurau un echilibru prea bun: plecatul de pe loc, folosind pedale SPD. Mi-a reusit din prima si nu am incurcat, printr-o eventuala busitura, traficul in zona… Au urmat 20 de kilometri de pedalare, in care bicla mea de trialtlon s-a comportat admirabil, a mers aproape singura 🙂 Datorita ei (nu o laud aiurea, sunt convins ca este cu mult inaintea nivelului meu actual de pedalat), nu am fost chiar ‘prostul clasei’, fiind depasit doar de triatlonisti meseriasi gen Ciprian Balanescu, Alexandru Diaconu etc. (care erau cu 1-2 ture inaintea mea si, cand ma depaseau, aveam impresia ca eu stau pe loc :)). Cred ca am pedalat un pic cam rapid si am accelerat prematur (adica de la inceput), dar fiind sub euforia reusitei de la inot nu m-am putut abtine…

Alergarea. Am coborat cu bine de pe bicla (am avut grija sa decuplez SPD-urile cu vreo 300 de metri inainte de a intra in zona de tranzit…) si atunci am simtit efectele iuresului de la proba anterioara, picioarele tremurandu-mi ca salcia :). Totusi, am reusit sa ma echipez destul de rapid pentru proba de alergare si am iesit pe sosea, in speranta ca voi recupera ce se mai putea recupera. Daca pana la inceputul cursei eram convins ca voi fi ‘sageata albastra’ la proba de alergare si voi cobori lejer sub 3 minute si jumatate / kilometru, realitatea s-a dovedit a fi alta, ‘sageata albastra’ devenind un tren personal :). In primul kilometru ma simteam de parca alergasem 5 ultramaratoane in ultimele 5 zile, dar treptat, treptat, picioarele si-au revenit din ‘tangajul’ cu care fusesera obisnuite pe bicla si m-au dus relativ decent pana la final. Am terminat cu bine, timpul total pentru cele 3 probe fiind 1 ora si 23 de minute, timp cu care anul trecut m-as fi clasat in primii 5-6 la categoria mea de varsta. Cred ca anul acesta a fost o concurenta mai mare (cei de anul trecut au avut la dispozitie 12 luni pentru a se antrena :)), asa ca nu stiu daca am loc printre primii 10. Chiar daca voi fi si pe ultimul loc, eu sunt fericit pentru ca am terminat acest triatlon!

In plus, sunt foarte multumit de atingerea obiectivelor pe care le mentionam in postul trecut:

1. Am terminat proba de inot cu vreo 10-11 minute mai devreme decat cele 30 pe care mi le propusesem (tinand cont de timpii pe care ii obtinusem la bazin). Asta imi da incredere pentru Ironman-urile de anul viitor! 🙂

2. Nu am petrecut foarte mult timp in zonele de tranzit (estimez vreo 3-4 minute la trecerea de la inot la bicicleta si mai putin de 2 inainte de alergare).

3. Am pedalat cu SPD-uri si m-am dat jos din ele fara incidente… 🙂 Aleluia!!

4. Am reusit sa alerg, chiar si dupa cele 2 probe :).

5. (obiectiv nedeclarat, dar existent la nivel de ‘fantezie’) Am terminat in mai putin de 1 ora si 30 de minute.

6. Intorcandu-ma la proba de inot, am contribuit cu un timp decent la totalul stafetei UniCredit Leasing (in jur de 1 ora si 35 de minute). Fiecare dintre noi a fost debutant la proba aleasa (eu la inot, Emanuela de la Legal la bicileta si George de la Business Development la alergare), asa ca o clasare in primele 10-15 echipe la Corporate  Challenge ar fi mai mult decat onorabila…).

In plus, m-am reintalnit cu prietenii mei de la HOSPICE si sunt bucuros ca am purtat tricoul fundatiei la proba de alergare. Il pastrez, ca sa imi aminteasca multa vreme (probabil toata viata) de primul meu triatlon!

PS 1 – felicitari echipelor de bloggeri, care au facut ravagii la proba de stafeta! Ca sa nu mai spuna lumea ca statul online este la fel de daunator pentru organism ca si statul offline… 🙂

PS 2 – Intre timp, organizatorii Trichallenge Mamaia 2011 au postat pe site rezultatele (multumim pentru rapiditate!), mai putin timpii petrecuti in zona de tranzit (si care apar inclusi in totalul probelor). La stafeta s-au inregistrat timpi mult mai buni decat anul trecut, iar echipa noastra s-a pozitionat pe la jumatatea clasamentului (locul 25, cu un timp de 1 ora, 33 minute, 48 secunde). La individual, sprint, categoria 30-39 ani, am terminat al 15-lea din 45 de concurenti, alergarea fiind proba care ‘m-a scos’ (am avut al doilea timp al categoriei). Inca o data: sunt FOARTE multumit!! 🙂

Share: Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (15)

15 răspunsuri la “Am supravietuit triatlonului de la Mamaia!”

  1. Elena Cîrîc spune:

    Te-am zarit ieri dimineata, dar in agitatia de-acolo n-am apucat sa te salut!

    Felicitari pentru timpii obtinuti si pentru descrierea facuta 🙂

  2. emma spune:

    Felicitari colega!!! 🙂 La anul trebuie sa avem echipa pt locul 1. Eu ma bag sigur la bicicleta. 🙂

  3. stanimira spune:

    Felicitari!!! Bravi toti, Andrei, Emanuela, George! Sa striasca UniCredit Leasing!

  4. … citind , eram parca „furat si aruncat” , in energia trairii unor astfel de unice momente , a omenestilor stari provocate prin clipele de 4X4 amfibian , … FELICITARI , Cu Consideratie ,
    cristi .

  5. Te-ai descurcat mai mult decat onorabil. Se vede ca ai conditie fizica si nu este decat o chestiune de timp pana cand vei urca pe podiumul Triathlon Challenge 🙂

    Felicitari!

    Uite cum a fost pentru mine: http://www.biciclistul.ro/2011/09/06/analiza-prestatiei-mele-la-triathlon-challenge-mamaia-2011/

  6. Felicitari, Andrei! Noi credem ca te-ai descurcat foarte bine, si cu siguranta ca vei rupe gura targului la IronMan! Avand in vedere ca ultima oara cand am vorbit, inca incercai sa dai de cap stilului craul, partea cu inotul a iesit fain 🙂 Asa ca ai supravietuit, si chiar mult mai bine de atat. Per total, a fost o provocare noua, iar tu te descurci bine cu provocarile!
    Mult succes in continuare! E o vorba din popor: „You can – long after you can’t”.
    Te saluta prietenii de la LiberInMiscare.ro!

  7. andorra spune:

    Felicitări Andrei! Acum sunt în vacanţă cu fiul meu la Monte Carlo, pe malul Mediteranei, dar fiind născută pe malul M.Negre şi citind cu plăcere despre acest proiect al tău la Mamaia, mi-am amintit de vremea-n care înotam în liceu /au bord de la Mer Noire/. În prezent fiul meu de 10 ani pedalează, l-am înscris la un curs de înot, iar când locuiam la Luxembourg făceam jogging, dar acum nu mai alergăm…poate într-o zi va încerca şi el astfel de aventuri sportive, moştenindu-şi tatăl. Mă bucur ptr.reuşitele tale şi îţi doresc pe viitor la cât mai multe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *