Menu
BLOG

2 zile in Malaezia.

Va mai amintiti filmul “Sandokan, tigrul Malaeziei”? Pentru cei nostalgici: film produs in anul nasterii mele (1976) si difuzat in Romania vreo 10 ani mai tarziu (contemporan cu “Lantul amintirilor” etc.). Pentru cei care nu au avut placerea sa creasca vazand astfel de filme: nu ati pierdut nimic!

Nu am plecat in Malaezia cu gandul de a il gasi pe Sandokan, ci de a obtine maximul de la cele doua zile pe care urma sa le petrec in Kuala Lumpur. In discutiile cu singaporezii, Malaezia era descrisa ca un Singapore mult mai necivilizat, cu oameni agresivi… Autoeducandu-ma sa nu fac judecati de valoare, am lasat in aeroport prejudecatile si perceptia selective, pentru a imi forma o parare cat mai obiectiva despre aceasta tara (sau, mai degraba, despre Kuala Lumpur).

De la Singapore la Kuala Lumpur am zburat cu Air Asia, compania low cost “cea mai premiata din lume”. Atatea zambete cate am vazut la personalul acestei companii aeriene, nu am vazut in toate zborurile de pana acum la un loc. Un lucru simplu, dar care face o mare diferenta. Fiind direct implicat de ceva ani buni in Customer Service, imi permit sa afirm ca zambetul este principalul ‘capitol’ la care mai avem de lucrat noi, romanii :). Si am remarcat ca atunci cand zambim, starea noastra se schimba brusc, in bine… 🙂 🙂 🙂

Am plecat cu intarziere de vreo ora, din cauza unei furtuni apocaliptice; de altfel, zborul (de o ora) a fost extrem de zbuciumat (pe gustul meu, cu puls 120+), avand din nou senzatia traita acum aproape un an la zborul peste Anzi…

Aeroportul international care deserveste capital malaeziana este destul de departe de oras (cam o ora si jumatate), asa ca am ajuns la hotel in jur de ora 8 seara, cand deja se intunecase. A propos de hotel, am ales unul de 5 stele, pentru ca o noapte de cazare costa cam cat una la un hotel de 2-3 stele de pe Valea Prahovei. Referitor la disciplina proverbiala a asiaticilor, in holul hotelului este o vaza enorma de flori, pe care o doamna le schimba in fiecare zi, una cate una…

Seara mi-am petrecut-o la sala de ‘gym’ a hotelului,  care are cele mai tari benzi de alergare pe care le-am vazut pana acum. Dincolo de serviciile impecabile (la fiecare aparat ai la dispozitie un prosop, o apa plata si o pereche de casti de unica folosinta), ecranul aparatelor este dotat cu TV, conectivitate iPod si USB, pe care poti sa iti inregistrezi, la finalul alergarii, sumarul antrenamentului.

Functie de programul de alergare ales, pe ecran ruleaza ‘filmul’ antrenamentului tau (de exemplu, daca faci ‘intervale’ de 400 de metri, pe ecran apare o pista de atletism; pe masura ce alergi, aparatul iti arata in ce loc ai ajuns…). Singurul neajuns al acestor aparate este viteza maxima (21.7 km/h), problema care exista si in Romania (majoritatea salilor au aparate cu viteza maxima 16-19 km/h; la o singura sala din Bucuresti am alergat pe o banda care ajunge pana la 26 km/h, viteza la care, ce-i drept, nu pot alerga mai mult de 2 minute…)

Sa continui cu vizita mea in Kuala Lumpur. Temperatura este de 32 de grade (stiu ce ganditi: „te urasc, Andrei!!!” :)), cu o umiditate foarte mare. Beau apa in ritmul in care transpir, adica in continuu.. Totusi, este prematur (si as fi un mare nesimtit) sa ma plang de prea multa caldura… 🙂

Daca in Singapore ma vaitam de prea multe mall-uri si stat cu capul in sus din cauza zgarie-norilor, se pare ca malaezienii sunt in concurs la aceste capitol cu vecinii lor de la sud. Oricat de mult as incerca sa fac poze landscape, majoritatea celor exterioare sunt portrait – ca sa imi incapa cladirile in poza… Turnurile Petronas (inalte de vreo jumate de kilometru) sunt vizibile din orice parte a orasului, iar in jurul lor e plin de alte imobile mai mici, de ‘doar’ 3-400 de metri…

Mancarea are influente indiene, chinezesti, arabesti si japoneze, deci poti sa iti adaptezi usor dieta, iar vegetarienii sau raw-vegan-ii vor gasi aici un nou paradis. Marea lor delicatesa, ca fruct este… marul! (probabil ca il importa, motiv pt care il considera exotic…).

Referitor la oameni, malaezienii mi se par destul de linistiti si de politicosi, chiar daca nu intr-o asemenea masura ca ‘verii’ lor de la sud.

Ce este diferit fata de Singapore?

Daca in tarisoara sus-amintita primesti amenzi pentru orice, aici se pare ca amenzile se transforma in premiu… Fiecare arunca hartiile cam pe unde vrea, iar scuipatul este sport national (scuze daca cititi aceste randuri in pauza de masa…).

De asemenea, m-am reintalnit cu rudele noastre primate, suburbiile orasului fiind pline de maimute. Azi dimineata am vizitat un templu hindu (la Batu Caves, o grota enorma ce gazduieste o statuie de vreo 40 de metri a lui Murugan – o zeitate hindu), care mi-a amintit de Templul Maimutelor din Kathmandu si de Cartea Junglei. Maimutele de aici m-au impresionat prin faptul ca mananca aproape orice: coji de cocos, chips (!!) si flori (!!!). Cred ca Alex si Ema ar fi foarte incantati sa le vada in actiune…

Spre deosebire de Singapore, Kuala Lumpur este un oras mult mai ieftin pentru turisti, cel putin in privinta cazarii, transportului (au un monorail – un tren suspendat care circula foarte bine prin centrul orasului, iar taxiurile sunt foarte accesibile, probabil datorita pretului subventionat al benzinei – in jur de 0.6 euro / litru) si al mancarii. Daca iei masa in oras, cu 1-2 euro iei un pranz decent, iar cu 3 te rupi in figuri…

Exista un lucru care ma face sa ma simt ca in Romania: moneda malaeziana (Ringgit-ul), care are aproximativ acelasi curs de schimb ca RON-ul, deci imi este foarte simplu sa evaluezi preturile de aici. Si sa nu uit de China Town-ul lor, care este la fel ca peste tot: colorat, aglomerat, ieftin, cu marfa ‘aproape originala’ si preturi care se negociaza…

Ce mi-a placut cel mai mult: la fiecare colt de strada poti cumpara cate o nuca de cocos imensa, cu mult suc (cred ca vreo jumatate de litru).

Ce nu mi-a placut: mi-am pierdut cardul (il tin tot timpul separat de portofel si cred ca mi-a cazut din buzunar sau mi l-a imprumutat cineva :)). Din fericire, am sunat la Visa, care mi l-a blocat si mi-a emis altul, pe care il voi primi (sper!) cand ajung in Noua Zeelanda, adica maine. In caz contrar, am sa fac apel la bunatatea voastra si va alegeti cu un drum pana la Western Union 🙂

Asadar, las in urma maimutele mancatoare de chips si plec spre noua capitala mondiala a cutremurelor. Pe curand!!

Share: Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *