Menu
BLOG

Lisabona, ultima oprire in drumul catre casa.

Am ajuns in orasul lusitan dupa un zbor de aproape 11 ore. Avand locul chiar in coada avionului, am simtit la maxim fiecare turbulenta (si am avut din plin deasupra oceanului, unde monitorul indica tailwind de 186 km/h!). Daca aveti frica de zbor, va recomand cu drag locurile din fata avionului sau din zona aripilor – sunt mai putin sensibile la zgaltaieli. Din pacate, la aceasta cursa nu am mai gasit locuri in zonele mentionate…

Chiar si asa, discomfortul turbulentelor a fost pe deplin compensat de locurile libere din ‚insula’ mea, asa ca mi-am amenajat un pat in toata regula, reusind chiar sa dorm pentru vreo cateva ore. In rest, a trebuit sa ma uit la filme. Neuitandu-ma la TV acasa si neputand dormi cine stie cat (sau deloc) pe parcursul zborurilor, toate aceste calatorii cu avionul m-au obligat sa compensez inactivitatea mea ca telespectator; ‚pedeapsa’ maxima a fost pe cursa Dubai – Sydney: 7 filme vazute unul dupa altul!! (cand am coborat din avion nu imi mai aminteam niciunul, iar ochii imi faceau ca la flipper…).

La iesirea din aeroport m-a lovit un „crivat” de 17 grade, perfect pentru ‚aclimatizarea’ post-braziliana. Pe strada, cred ca eram cel mai infofolit… Am ajuns la hotel si, in ciuda dorintei mele de a iesi imediat si de a vedea cat mai mult din oras in scurtul timp pe care il aveam la dispozitie, mi-am dat seama ca risc sa adorm pe vreo banca in parc, asa ca am pus ceasul sa ma trezeasca si m-am culcat. Dupa 2 ore (in jur de ora 15) eram in picioare si, un pic chiaun, bantuiam strazile orasului cu harta in mana.

Cand ma pregateam sa fac prima poza (o panorama a orasului), aparatul meu (luat de doar 2 luni!!) incepe sa scartaie ca naiba si pe ecran apare „lens error” (cred ca vechiul meu Canon s-a suparat si m-a blestemat pentru ca mi-am luat Nikon :)). Dupa cateva minute de pornit – repornit aparatul, curatat lentila si alte operatiuni de servisare (in limita atehnicitatii mele totale…), mi-am dat seama ca nu am prea mari sanse de reusita.

Un pic trist ca nu voi avea poze din Lisabona, dar extrem de bucuros ca aparatul se afla in termenul de garantie si ca nu m-a lasat balta decat la finalul calatoriei mele, m-am abatut de la traseul pe care mi-l stabilisem initial si m-am dus la un mall din apropiere (in speranta ca gasesc un magazin foto cu oameni mai priceputi decat mine). Am gasit un magazin foto si baietii aia de acolo au facut tot ce le-a stat in putinta sa il curete, cu diverse periute, pensule si solutii, dar…nimic.

Gandul ca telefonul meu cel antic nu face poze bune si, in consecinta, nu o sa am amintiri din Portugalia, m-a facut sa caut rapid o solutie ’de avarie’, mai ales ca se apropia seara si as fi vrut sa fac si ceva poze la lumina zilei. Fiind in continuare la magazinul foto i-am intrebat pe vanzatori „care este cel mai ieftin aparat pe care il aveti aici si care sa aiba bateria incarcata?”. Mi-au aratat un Nikon S3100 care costa vreo 60 de euro si care se vindea impreuna cu un card de 4GB, husa si un mic trepied. Fara mari pretentii, dar excelent pentru pretul cerut si pentru bugetul meu care tindea spre zero (ca la orice final de calatorie…). In plus, este cel mai subtire si cel mai usor dintre aparatele mele, asa ca il voi folosi, probabil, la alergarile mele viitoare…

Despre Lisabona: este un oras foarte frumos! Am avut impresia ca nici nu am plecat din Brazilia, ci am calatorit intr-o zona mai rece a ei… Aceeasi limba, aceiasi palmieri, acelasi ocean, aceeasi atmosfera placuta si aceeasi relaxare…

Catedrale, castele si statui care amintesc de trecutul glorios al Portugaliei, promenada si restaurante pe malul Atlanticului, muzica fado, dealuri intesate de case vechi, strazi inguste si tramvaie (funiculare) colorate. Spre seara, lumea umple terasele (unele dintre ele cu doar 2-3 masute), mananca specialitati din fructe de mare si bea un vin ‚licoros’…

Pe la 10 seara, strazile incep sa rasune de claxoane si apar o multime de suporteri ai clubului de fotbal Benfica; ma interesez care ste motivul bucuriei si aflu ca echipa s-a calificat in turul urmator al Ligii Campionilor, in dauna celor de la Zenit St. Petersburg (ocazie cu care elucidez misterul numarului mare de turisti rusi pe care ii vazusem pe parcursul zilei…). Din fericire, ‚dezintoxicandu-ma’ in ultimii 2 ani de drogul numit fotbal, nu am empatizat cu niciunii dintre suporteri, asa ca mi-am vazut de treaba… A propos de fotbal, in vin in minte amintiri de pe vremea cand eram ‚suporter infocat’ (nu va spun al carei echipe, ca sa nu imi pierd din cititori…) si investeam o gramada de timp si emotii uitandu-ma la tot felul de meciuri. Ce bine e sa nu te mai consumi inutil, sa nu te intereseze cand e „etapa”, sa nu te mai uiti la toate talkshow-urile, „analizele” si interviurile de dinainte si de dupa meciuri si sa nu iti mai traiesti viata identificandu-te cu echipa x, asumandu-ti victoriile si esecurile!

Daca tot am vorbit de droguri (fotbalul…), sa va mai povestesc ca in Lisabona am fost abordat la fiecare 50-100 de metri de cate un tip care imi arata o plastilina neagra si ma intreba cu o politete rupta din cursurile de customer focus: „Hasis, hasis, Sir? Or marijuana?” Dupa no, thank you!-ul de rigoare, urma o noua incercare: „…or maybe would you like some coke?” (cred ca se referea la coca-cola… :)).  Dupa ce refuzai de 2-3 ori, iti spunea la fel de politicos „Ok, thank you sir, have a nice day!”

Acoperind in mers jumatate de oras, m-am intors la hotel si am dormit dus… A doua zi, plecand catre aeroport la 12, m-am trezit devreme pentru a vedea si cealalta jumatate de oras. Traditionalul autobuz turistic hop-on, hop-off incepea programul abia la 9.30, asa ca pana atunci m-am mai plimbat pe strazi, amestecat printre lusitanii care mergeau linistiti spre serviciu – ceea ce voi face si eu incepand de maine (adica de azi)…

Am scris randurile de mai sus in avion, intre Lisabona si Munchen – unde am facut o scurta escala, insa nu am putut posta ‚articolul’ pe blog; aeroportul nu ofera wi-fi gratuit, iar pentru a cumpara minute aveam nevoie de…card de credit. Apoi, undeva dupa miezul noptii, am aterizat la Bucuresti si acum sunt acasa. In sfarsit!!!

In plan ‚sportiv’, urmeaza un proiect mai scurt (dureaza mai putin de un an), dar mult mai greu (din punctul meu de vedere). El se termina in februarie 2013 si include (din fericire!) doar 3 competii, toate de triatlon: Half IronMan-ul din Mallorca (mai 2012), IronMan-ul din Tara Galilor (septembrie 2012) si Double Iron-ul din Florida (februarie 2013). In paralel, o sa incerc sa ma mentin „cald” participand la diverse triatloane si alergari interne – printre care si maratonul de la Bucuresti, din octombrie, pe care sper sa il alerg impreuna cu sotia :). Si, fireste, sa nu uitam de TransMaraton-ul din 9 iunie (site-ul este aproape gata, Gabi a facut o treaba excelenta!!); probabil ca nu voi alerga competitia de pe Transfagarasan, preferand sa ma dedic aspectelor organizatorice si urgentelor care ar putea aparea acolo – astfel incat sa fie cel mai frumos eveniment de fundraising si alergare montana din estul Europei…

Va doresc o primavara calduroasa si cat mai multe planuri care sa vi se indeplineasca. Pe curand!

Share: Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (4)

4 răspunsuri la “Lisabona, ultima oprire in drumul catre casa.”

  1. CRINA spune:

    BUN VENIT( REVENIT) ACASA SI FELICITARI PT. REZULTATE DAR SI PT. MESAJE:AM FAOST SI NOI ACOLO SI AM ‘TRAIT’ CUMVA MOMENTELE DESCRISE.
    O PRIMAVARA FRUMOASA SI MULTA SANATATE – INTREGII FAMILII.

  2. Oana spune:

    Felicitari pentru tot si bine ai revenit! Sa-ti spun un secret: desi locurile din fata si de pe aripi sunt cele mai „silentioase” la turbulente, cele din spate sunt cele mai sigure, iar asta ar trebui sa conteze. Cred ca sunt singura care cere locuri in spate:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *