Menu
BLOG

12 motive pentru a dona sange.

Se spune ca omul cat traieste, invata. Pagina de azi a jurnalului meu online (numit „blog”) este dedicata catorva lucruri pe care le-am descoperit recent, donand sange si pe care le-am transformat in motive pentru a dona. Va invit cu drag sa completati aceasta lista, in speranta ca va fi de folos cititorilor si, mai ales, celor care au nevoie de sangele nostru.

1. Nu exista substitut pentru sangele uman. Este bine de stiut…

2. Donarea  este un gest umanitar extraordinar, mai ales in conditiile in care Romania se afla intr-o criza acuta de sange. In plus, sentimentul pe care il ai donand este…o sa descoperiti voi cum! 🙂 Iar stima de sine urca la un nivel foarte, foarte mare…

3. Cineva dintre noi are nevoie de sange o data la 3 secunde. In medie, este nevoie de 500.000 de unitati anual, in Romania. In Bucuresti, necesarul zilnic este de 1000 de unitati. Iar anul trecut doar 66% din cerere a fost acoperita.

4. 60% din populatie va avea nevoie de sange la un moment dat al vietii, dar mai putin de 2% din populatie doneaza sange.

5. Donatorii traiesc mai mult (si mai bine!). Da, studiile arata ca donatorii de sange traiesc mai mult decat media populatiei, pentru ca donarea este un proces de igienizare, ajuta la regenerarea si improspatarea sangelui.  Riscul de accident vascular cerebral si de paralizie se reduce cu peste 30 la suta la cei care doneaza constant sange. Explicatia: fierul provenit din distrugerea hematiilor imbatranite se fixeaza in vasele de sange din creier si stimuleaza formarea placilor de aterom, crescand astfel riscul aparitiei infarctului cerebral. Prin donarea constanta, concentratia de fier din sange scade, hematiile fiind mereu proaspete. Un alt beneficiu consta in faptul ca donarea permite improspatarea sangelui, stimuland, pe langa productia de hematii (globule rosii) si pe cea de leucocite (globule albe), contribuind astfel la tonifierea sistemului imunitar (in trecut, „prospetimea” sangelui era mentinuta prin folosirea lipitorilor). Vasele de sange ale donatorilor sunt mai putin solicitate decat cele ale nedonatorilor. In intervalul dintre cele doua donari, timp de doua saptamani, sangele donatorilor este mai putin „gros” decat al nedonatorilor, astfel incat in medie, solicitarea vaselor se reduce cu 5 la suta. A propos, stiati ca femeile traiesc mai mult decat barbatii pentru ca pierd, periodic, sange? Va invit sa cititi povestea unui roman care a donat pana acum 60 de litri de sange.

6. O donare salveaza 3 vieti.  Sangele donat de tine va fi descompus in mai multe componente folosit in diverse scopuri, cum ar fi: – celulele rosii (eritrocitele) sunt transfuzate cand o boala determina aparitia anemiei. – trombocitele (plachete sanguine) sunt necesare cand maduva osoasa nu functioneaza normal, spre exemplu in timpul tratamentului anticanceros sau la pacientii care nu pot produce trombocite normale care sa ajute la coagularea sangelui. – globulele albe (leucocite) sunt importante pentru a ajuta pacientii cu rezistenta scazuta la infectii, cum ar fi in timpul tratamentului anticanceros. – plasma este folosita la pacientii in stare critica care au pierdut foarte mult sange si au nevoie de o inlocuire a intregii game de proteine, continute in plasma – sangele intreg este folosit in cazuri de pierderi acute de sange, cum ar fi dupa un accident sau in timpul unei interventii chirurgicale.

7. Sangele are o durata de viata limitata (de aceea, ajuta sa donezi constant). Diferitele componente ale sangelui pot fi folosite in perioade cuprinse intre 5 zile si cativa ani. Trombocitele se folosesc in maxin 5 zile de la donare. Celulele rosii pot fi pastrate la rece pentru maxim 42 de zile. Celulele rosii inghetate pot fi pastrate pana la maxim 10 ani, dar datorita costurilor pe care le implica, doar o mica parte din rezerva de sange poate fi inghetata. Plasma este in general inghetata si se foloseste pe parcursul unui an.

8. La fiecare donare beneficiezi de set de analize gratuit. Astfel, in afara de determinarea grupei sangvine, sifilisului, toxoplasmozei, hemoglobinei etc., poate fi identificata existenta in sange a HTLV, un virus care determina aparitia leucemiei la persoanele care prezinta predispozitie genetica in acest sens. Riscul de a fi purtatorul genelor respective este de 11%. Daca acest virus este detectat in sange, se poate stabili, prin determinari genetice ulterioare, daca persoana respectiva este sau nu la risc de a face leucemie. In cazul unui raspuns pozitiv, tratamentul citostatic aplicat din vreme poate creste rata de succes pana aproape de 100%! Cea mai raspandita infectie care poate fi depistata prin teste curente de sange este cea cu virus hepatitic C sau B. Infectia cu aceste virusuri se poate produce la dentist, manichiura sau prin contact sexual. Boala poate evolua uneori fara a fi sesizata, fiind descoperita doar in stadiul de ciroza. Examinarea periodica gratuita a donatorilor, cu ocazia fiecarei donari, permite diagnosticul rapid si instituirea tratamentului adecvat, in cazul in care aceste afectiuni sunt descoperite. Infectia cu HIV se poate produce in aceleasi conditii ca si cea cu virusurile hepatitice B sau C. Descoperita din vreme, cu ocazia testarilor HIV gratuite anterioare fiecarei donari de sange, aceasta poate fi tinuta sub control, printr-o medicatie din ce in ce mai performanta, eliminandu-se astfel riscul de a ajunge la medic doar intr-o faza avansata a bolii. Printre celelalte afectiuni care pot fi identificate prin testarea periodica a sangelui se numara si anemia – afectiune avand cauze complexe si consecinte cu un potential crescut de gravitate. De asemenea, pot fi identificate precoce diverse suferinte ale ficatului, pancreasului, boli de colagen, diverse tipuri de reumatism. Donatorii beneficiaza si de o radiografie pulmonara gratuita, pentru depistarea activa a tuberculozei. Cu aceasta ocazie, pot fi identificate precoce tumori pulmonare, aflate inca in stadii operabile, aspect deosebit de important mai ales pentru donatorii fumatori.

9. Donatorul de sange primeste o zi libera (in ziua donarii), deci 4-5 zile libere anual (suficient timp sa scrii cateva capitole la o carte…); o luna de abonament gratuit pe RATB si metrou; 7 tichete de masa si recomandarea de a consuma, „doar in ziua respectiva”, o friptura, un pahar de vin rosu si unul de cola… 🙂

10. Daca donatorii eligibili ar dona sange periodic, necesarul unitatilor de sange ar fi acoperit, iar problema insuficientei unitatilor de sange ar fi de domeniul trecutului.

11. Donarea de sange este lipsita de durere. Poate ca vei avea usoare ameteli (sau un scurt lesin, din care vei fi trezit rapid cu o serie de palme aplicate intr-un mod cat se poate de profesionist si de prietenos :)), dar in niciun caz nu va fi o experienta dureroasa sau traumatizanta fizic…

12. Donarea de sange ne ajuta sa ne invingem temerile si comoditatea. Puteti citi aici o lista cu motivele (oarecum jalnice :)) pentru care oamenii nu doneaza sange.

BONUS: Donarea de sange este o modalitate excelenta de a slabi rapid. Nu cunosc alta metoda (cura, dieta etc.) in care sa poti pierde jumatate de kilogram in cateva minute… 🙂

Share: Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (17)

17 răspunsuri la “12 motive pentru a dona sange.”

  1. Marius spune:

    Andrei,

    Pe mine m-ai comvins :); mi-am programat vizita pentru donare saptamana viitoare (de azi pana duminica sunt plecat, altfel mergeam mai repede).

    Revin cu amanunte dupa donare.
    Pe curand!

  2. Salut,
    O intrebare: centrul de donare de la Victoriei are program cumva si sambata?

  3. Pircu spune:

    bloody sunday
    am dat sange ptr tata, cand era maltratat in spitalul municipal din capitala noastra boccie. am dat si eu, laolalta c-o duzina de prieteni, numai sa-i dea lu’ tata ceva. niciun strop n-a primit: se pierdea undeva pe drum, in labirintul coruptiei. se usuca repede sangele. am donat de pomana. am dat si spagi, doar, doar i-or da si lui cateva trombocite debusolate. poate am stat chiar pe scaunul ala pe care ai lesinat tu, il recunosc din poza. eu n-am lesinat, clocoteam. as fi dat si zece kile, numai sa primeasca si tata o transfuzie. am dat spagi si-n spital, si la serviciul de ambulante am dat, numai sa-i dea si lui un strop diluat, acolo… am suportat stoic beciurile alea lugubre unde ai dat tu sange, prietene. asistat de babe inomabile, in birouri cu iz comunist, in spatele usilor capitonate. indolente si acrite, scoteau si bagau catastife mancate de carii in sifoniere deshalate, ca sa ajungi cu acu-n vena boboshata, dupa multa asteptare febrila. am vazut tigani care dadeau sange de doua ori pe luna ptr haleala, dadeau de foame. bonuri de masa, iluzii. romania papa sange, suge sange nehamesita, il galgaie cum galgaiam noi mustul la cep, in copilarie. va suge sangele si va decoloreaza. ca o lipitoare uriasa, demna de star wars.
    unde s-a dus seva mea, dar sangele tau, unde-o fi ajuns?!? adulmeca-l, si-o sa ai surprize… il inghite pamantul, crapat de suferinta; spagi, trafic; piata neagra a sangelui negru, dat la disperare, dat cu burta lipita, cu dintii inclestati…
    asa ca taica Rosule, Fanica al meu cu suflet mare, eu daca mai dau sange, dau bucuros, ca un vermonel, ca o arteziana, dar nu in tara mea bantuita de strigoi. le dau ingerilor de aici, care i-au prelungit viata lui tata cu un an, si care-l tratau ca pe un om, nu ca pe un animal inutil si lepros, si ii dadeau sange de doua ori pe saptamana, fara sa-i reproseze viata, ca sa mai stam si noi cu el la masa, ca sa-l vedem ca mai rade… ca sa moara si el cu increderea INTREAGA in natura umana.
    natura umana care e, si zic cu mana pe inima, in viziunea mea, ca si in a ta (poate mai idealista, sau naiva, la tine), cand alergi pentru o cauza sau alta, cand dai sange si asa mai departe… dar da-i inainte, Fanica, nu se stie niciodata, intr-o zi se opreste ciuma, ca in romanul lui Camus. d’abia atunci, o sa vin cu tine ca sa punem drapelul in vant, impreuna, promit.

    • andreirosu spune:

      S-a schimbat managementul INHT de curand si cred ca se schimba lucrurile pe acolo… Imi pare rau pentru experienta ta :(; ne implicam tocmai pentru a ne asigura ca nu se repeta astfel de tragedii

  4. Marius spune:

    Salutare,

    ar fi util, sper, de știut faptul că cei care vor să doneze, pentru prima oară, la Centrul National de Transfuzie Sanguina trebuie să meargă până în ora 12.30! Așadar, eu merg mâine dimineață 🙂

    Toate bune!

  5. Marius spune:

    Se întâmplă și așa (sau cum e când nu te pregătești cum trebuie):
    M-am trezit dimineață cu elan, aveam să merg direct la centrul de transfuzie pentru a dona sânge; ce-i drept, la cât de pozitiv descrii tu, Andrei, lucrurile, am fost puțin dezamăgit de ce am găsit acolo … să nu fiu înțeles greșit, nu e dezastru, dar eu îmi imaginasem un … mic paradis 🙂
    Oricum, asta n-ar fi o problemă, doar că cei care merg trebuie să fie un pic în gardă: nu s-a schimba România, încă, dar este în proces!
    Un pic de introducere: de când a început postul eu am încercat să mă țin de el; am reușit, mai puțin în deplasarea recentă din Ungaria, unde toată mâncarea avea urme de lactate și brânzeturi, însă m-am abținut de la carne, deserturi sau alcool.
    Astăzi de dimineață am mâncat o felie de pâine cu miere, am băut un suc de kiwi (din fructe stoarse acasă) și două cafele (unca cu cofe, una fără) pentru că m-am trezit relativ dimineață și am stat la citi. Ce-i drept, nu am gustat apă acasă!
    Pe drum mi-am dat seama că nu băusem suficient, mi-am luat jumătate de litru de apă și am mers mai departe.
    Am trecut prin toate formalitățile pentru donare (m-am lovit și de puțină acreală ,ca să-mi ia grața 🙂 ) și am ajuns pe patul de donare; hi hi hi, ha ha ha cu domnișoarele asistente, care nu m-au lăsat să citesc de pe telefonul mobil și hop – au început să-mi ia sânge. Și pentru că mă rodea curiozitatea, mi-m aruncat ochii către mâna din care mi se scurgea lichidul vieții; pe loc am simțit cum mă înmoi, au venit steluțele colorate și mi s-a uscat gâtul; am încercat să mă uit repede în altă parte și să mă gândesc la altceva, însă era prea târziu. Atunci am spus „Eu cred că amețesc”, moment în care domnișoarele asistente, cu o viteză de reacție de invidiat, mi-au oprit recoltarea, m-au lăsat pe spate și m-au mustrat puțin: „Ați mâncat de dimineață? Nu știați că trebuie să mâncați? Și să vă hidratați bine? … O felie de pâine nu este mâncare … De dormit cât ați dormit azi noapte???” … și mi-au dat un calciu efervescent …
    Off… mă încerca un sentiment groaznic de neputință … „I failed!” era tot ce-mi mai trecea prin minte …
    A venit repede și domnul doctor, mi-a luat tensiunea, m-a chestionat puțin (fumat? – nu, de 3 ani nici o țigară; mâncat? – hm, se pare că nu suficient, ba chiar țin post), mi-a spus că sunt OK, să mai stau puțin pe spate apoi să mă ridic și să merg.
    Într-adevăr, îmi revenisem 85% … m-am ridicat, am întrebat dacă pot să mai vin și mi-au zis că da, dar nu mai devreme de 70 de zile; și să mănânc și să mă hidratez și să mă odihnesc bine înainte!!!
    Cam asta am putut pentru prima dată: 100ml.
    Funny: un băiat care aștepta să înceapă să doneze, când a văzut că am leșinat, si-a dat seama că nu mâncase; a făcut câteva flotări (să fie în formă) apoi a fugit repede să mănânce ceva, ca să nu pățească și el ca mine; l-am găsit jos la plecare, înfuleca un sandwich maaaare 🙂
    Cam asta a fost prima mea experiență; data viitoare știu cum trebuie să mă pregătesc; este atât de important să fim bine pregătiți …
    Pe curând!

    • andreirosu spune:

      Asta da experienta!!! :)))) Imi pare rau ca te-am trimis dezarmat in ‘paradis’… Data viitoare sunt sigur ca iti faci un carboloading ca lumea inainte de donare :))) Iti tin pumnii, nu te descuraja 🙂 PS – merci!!!

  6. Bianca spune:

    Eu am fost donator activ,( o data la 3 luni donam) pana cand dupa o serie de analize,(printre care si Sideremie) am descoperit ca nivelul de fier din sange e foarte scazut (30 fata de 120 cat ar fi normal) care a precedat o serie de probleme de sanatate( oboseala, anemie, sistem umanitar scazut, ameteli, dureri de cap, etc) dupa care am inceput un tratament destul de costisitor sa imi refac calitatile sangelui. Asa ca eu zic sa va ganditi de 2 ori inainte sa donati! faci bine la altu si iti faci rau tie… e ok sa donezi, maxim de 2 ori pe an. maxim.

  7. m spune:

    Beneficiem de reducere de 50% la abonamente, nu sunt gratuite 🙂

  8. Andrei, daca tot ai fost informat cu privire la abonamentul pentru transportul in comun, ai putea modifica articolul. Nu de alta, dar acum apar paranoicii si te vor acuza ca faci parte din mafia ce racoleaza donatori de sange pentru export.

  9. Endi Ungureanu spune:

    Motivul numarul 13. Poti ajuta chiar mai mult, donand unor oameni care au cu adevarat nevoie cele 7 tichete. Multumim Andrei pentru indemnul tau 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *