Menu
BLOG

Povestea Double Iron Florida. Partea 1.

DSC_00453 martie 2013. Scriu acest randuri la 4 dimineata. Aseara pe la 6 am terminat Double Iron-ul, iar 15 minute mai tarziu intram deja in lumea viselor, pe scaunul masinii (din fericire, cel din dreapta soferului :)). Dupa o ora, ajungeam la gazda noastra (o fosta colega de birou a Oanei stabilita in Tampa, care nu ne-a lasat sa stam la hotel – multumim, Andreea :)), faceam un dus (cel mai buuuuuun dus din viata mea!!), apoi depuneam  eforturi considerabile de a nu adormi cu un sandwich in mana. Nu am reusit sa il termin (desi muream de foame dupa cele 25-26.000 de calorii consumate pe parcursul cursei) si am adormit din nou. Desi speram sa dorm vreo 10-11 ore, organismul meu s-a obisnuit cu mai putin, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu vreo 7-8. Bune si astea! Asa ca la 2 dimineata eram pe net si citeam mesajele venite pe Facebook sau postate pe blog. Am fost foarte placut surprins de numarul mare de oameni care au urmarit “live” update-urile postate de organizatori pe site si le (va) multumesc tuturor pe aceasta cale!!

Aparent, ce s-ar putea scrie despre o cursa la care inotul are loc in bazin, iar bicicleta si alergarea presupun fiecare sa te invarti in cerc de vreo 30 de ori? Ei bine, cred ca as putea povesti cursa minut cu minut, dar o sa ma rezum la cateva idei. Cei care doresc sa afle mai mult despre experienta mea din Florida sunt invitati sa vina pe 22 martie (vineri) dimineata, la ora 7.00, la hotelul Hilton din Bucuresti (detalii aici). Ma bucur ca managementul hotelului a fost de accord cu ora propusa si, astfel, nu o sa impiedice corporatistii ca noi sa ajunga la timp la birou…

STRATEGIA. Sa incep prin a povesti despre strategia cursei. Ecuatia a fost destul de simpla: timpul limita era de 36 de ore, din care 4 la inot si 22 la bicicleta. Pentru a nu ‘trai periculos’ (si a avea timp suficient pentru alergare si pentru eventuale ‘probleme tehnice’), am ‘impartit’ cursa astfel (toti cei care vor veni la intalnirea din 22 martie vor primi pe mail xls-ul cu planul detaliat de nutritie si hidratare al cursei :)):

3 ore si 45 minute – inotul

15 min – tranzitia inot-bicicleta

17 ore – pedalare efectiva

90 de minute – pauze pe parcursul celor 31 de ture de bicicleta

15 minute – tranzitie bicicleta-alergare

12 ore – cele 2 maratoane (de fapt, le-am abordat ca pe 4 semi-maratoane J)

In total, aproape 35 de ore.

Din evenimente anterioare de anduranta (alergari de peste 24 de ore) stiam ca nu am sanse prea mari de a termina aceasta cursa daca nu voi reusi cateva lucruri:

–          Sa ma misc in continuu (o oprire mai mare de 20-25 de minute mi-ar fi ‘turnat plumb’ in picioare).

–          Sa ma hranesc si sa ma hidratez constant (la fiecare 30 de minute: isotonic, electroliti, gel sau baton energizant; apa: 300-500 ml / ora, functie de temperatura exterioara, de preferat imediat dupa geluri).

–          Sa imi mentin stomacul (si organismul) departe de aciditate (pentru asta, m-am alcalinizat bine cu Microhidrina si H500 – puse din seara de dinaintea cursei in cele 5 bidoane – de cate un gallon, adica vreo 4 litri – cu apa).

–          Sa mentin pulsul intre 130 si 140 (asta este zona mea de puls in care simt ca pot pedala / alerga ‘la infinit’).

–          Sa am (multa) rabdare si sa imi reprim impulsul de a ma ‘lua la intrecere’ cu alti concurenti.

DSC_0072INOTUL. Stiam foarte bine ca voi fi ‘prostul clasei’ (sau „Bula” – dupa cum preferati :)). Si asta nu doar pentru ca m-am apucat de inot abia acum vreun an si ceva, ci pentru ca mi-am propus sa ies din bazin cat mai proaspat posibil, chiar daca asta ar fi presupus sa fiu ultimul la aceasta proba. Timpul limita (4 ore) era foarte generos, chiar si pentru incepatori ca mine, asa ca am abordat cei 7.6 km la o ‘viteza’ de 2 kilometri / ora.

La 6 dimineata ajungeam, impreuna cu echipa de suport, la piscina YMCA din zona de nord a orasului Tampa. Nu stiu cate grade sunt acum in Romania, dar dimineata aceea era una foarte friguroasa in Tampa (vreo 7-8 grade), iar intratul in bazin a fost o mare bucurie, avand in vedere cele 22-23 de grade ale apei! Aproape de ora 7, Steve Kirby (organizatorul cursei) ne-a rugat sa ne strangem cu totii pe 2 culoare si sa facem o poza de grup, apoi ne-a amintit fiecaruia pe ce culoar urmeaza sa inotam. Am trait un deja-vu, pentru ca am inotat pe ultimul culoar, ca la Snagov Ultra Swim si alaturi de acelasi numar de inotatori (am fost in total 6 / culoar). Repartizarea pe culoare s-a facut functie de timpul de finish pe care l-a estimat fiecare la proba de inot, incepand de la 1h 50m (!!) – 2h (culoarul 1) si termind cu 3h 30m – 4h (al nostru).

Cele aproape 4 ore au trecut destul de repede (mereu am impresia ca timpul trece de 2 ore mai rapid in apa…) si fara incidente, cu opriri de cateva secunde la fiecare 30 de minute pentru a ma hidrata. Cele 3 bidonase lasate la capatul culoarului contineau: 1) apa + microhidrina + H500; 2) apa + isotonic Long Energy (Isostar) + electroliti (efervescenti, de la Isostar); 3) 8 geluri energizante (Isostar) dizolvate in apa + sucul din doua lamai (prefer sa dizolv gelurile si sa le pun pe toate in diverse recipiente decat sa pierd timpul pe parcursul cursei deschizand fiecare pliculet).

Din echipa de suport (Oana, Victor, Raul, Mihai si Matei), Oana a fost responsabila cu pozele, Raul si Mihai cu cronometratul si verificarea numarului de bazine parcurse, Matei a tinut legatura cu arbitri pentru a ne ‘armoniza’ numarul de bazine, iar Victor s-a asigurat ca ma hidratez la timp (dupa cateva bazine, este greu sa mai tin numarul lor si exista riscul de a nu respecta planul de nutritie). Este extraordinar sa ai cu tine o echipa care sa te ajute si sa te incurajeze!!

Ultima tura m-a gasit cu un timp de 3 ore si 48 de minute (180 de secunde peste timpul propus). Nu am iesit din bazin ultimul, ci penultimul, pentru ca un concurent (de pe culoarul meu) a inotat bras si a terminat cu vreun minut inainte de termenul limita (cred ca as fi avut puls 200 daca m-as fi aflat in echipa lui de suport…)… Am recuperat rapid cele 180 de secunde, scurtand timpul de tranzitie de la 15 la 10 minute. Cred ca am avut un timp de tranzitie foarte bun pentru o astfel de competitie, unde de regula concurentii stau chiar si 30 de minute pentru a se odihni si pregati corespunzator pentru proba urmatoare…

[mai multe despre proba de inot + tranzitie: pe 22 martie, ora 7.00, la breakfast-ul de la Hilton…]

BICICLETA. Daca la inot ma stiam ‘prostul clasei’, nici la bicicleta nu existau asteptari cu mult mai mari. Aveam cateva alternative: sa pedalez ca disperatul, sa termin proba de bicicleta in vreo 14-15 ore, iar apoi sa inlocuiesc alergatul cu mersul, sau sa stau in banca (sau saua) mea si sa pedalez economicos, astfel incat sa am picioare de alergat pentru toti cei 84.4 km. Am ales varianta 2, mai putin riscanta pentru obiectivul meu: terminarea in timp util a Double Iron Florida.

La triatloane exista putini concurenti care iubesc din tot sufletul toate cele 3 probe (personal, nu am intalnit pana acum vreunul). Fiecare triatlonist incepe prin a fi atras de una dintre cele 3 discipline, apoi ‘trece’ usor-usor si la celelalte doua. Desi nu am participat decat la cateva triatloane, am inceput sa fac diferenta destul de usor intre triatlonistii-biciclisti si triatlonistii-alergatori (pe triatlonistii-inotatori ii recunosc mai greu…). Primii au biciclete extrem de sofisticate, echipament cat mai aerodinamic (latex, spandex, lycra etc.) si sunt mai bine facuti (gambe sculptate, spate mai lat etc.), iar alergatorii sunt mai ‘pispirii’ si, daca ar putea, s-ar urca pe bicicleta in echipamentul de maraton… Nu este greu sa va dati seama din ce categorie fac parte, asa ca proba de bicicleta (din nefericire pentru alergatori, cea mai lunga din concurs) a fost adevarata mea provocare la acest Double Iron. Mai statusem pe bicicleta 10-12 ore in continuu, asa ca banuiam ce ma asteapta.

Unul dintre trucurile ‘furate’ de la participanti la editiile anterioare ale acestei competitii a fost sa imi pun pe mine 2 perechi de pantaloni cu bazon (buretelul acela care face saua mai suportabila); asta m-a ajutat enorm si a minimizat frecarea si rani inutile si dureroase intr-o zona de care mai aveam nevoie (la proba de alergare, fireste :)).

Prima parte a traseului a fost destul de ciudata… [va urma]

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (11)

11 răspunsuri la “Povestea Double Iron Florida. Partea 1.”

  1. Narcis spune:

    Sincere felicitări pentru reușită!
    P.S. Foarte tare filmulețul de pe ViitorPlus 😀

  2. Thekla spune:

    Felicitari si toata stima!

  3. Felicitari Andrei, e cu adevart exceptional si aproape neuman ce ai reusit!
    Povestea ta ar trebui sa fie o inspiratie pentru toti cei care au de depasit obstacole; am scris despre acest lucru pe site-ul meu bazandu-ma pe exemplul tau, sper sa fie ok
    Bafta in continuare!

  4. Tania, Ali, Vasi, Stan spune:

    Andrei, 3 martie e ziua nationala a Bulgariei! Deschidem champagne si pentru Championul nostru – tu! Congratulations for the wonderful Support Team!

  5. Catalin spune:

    Super realizare.Ce urmeaza ,tri Lensahn?Poate un deca Monterrey in viitor?

  6. […] trimis lui Andrei Roșu câteva întrebări, după ce a terminat competiția, la care mi-a răspuns chiar înainte de festivitatea de premiere. Ghiciți ce urmează: Triple […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *