Menu
BLOG

10 motive pentru a renunta la fotbal.

O sa precizez de la inceput ca este vorba despre privitul fotbalului (la TV, pe stadion) si despre timpul si energia alocate „sportului-rege” prin discutii interminabile inainte si dupa un „mare meci”. Asadar, nu ma voi referi la cei care practica acest sport, indiferent de nivel.

Feyenoord fan fingerDe asemenea, va voi povesti – in cateva randuri – despre „relatia” mea cu fotbalul. Aveam 7 ani cand tatal meu m-a dus prima data la un meci, pe stadion. Echipa cu care „tinea” intreaga familie (tata, bunicul, unchii, verisorii etc.) juca impotriva „campioanei Europei”. Echipa „noastra” a castigat cu 3-0, dar nu am apucat sa vad vreun gol sau vreo faza mai „importanta” a meciului, din cauza suporterilor de pe randul din fata mea, care se ridicau in picioare… Au urmat ani si ani in care ascultam la radio, impreuna cu tata si/sau cu bunicul, „desfasurarea etapei” (se transmitea in direct de pe toate stadioanele unde aveau loc meciuri din „Divizia A”). La finalul meciurilor, imi amintesc cum bunicul meu refacea clasamentul, functie de rezultatele acestora. Si imi mai amintesc ca toti barbatii din familie erau fericiti daca echipa „noastra” castiga si tristi daca „nu am prins o zi buna”. Cativa ani mai tarziu, aveam deja la activ zeci de meciuri vazute pe stadion, inclusiv unul la care am fost singurul spectator! (era intr-o iarna cu minus 10 grade – sau chiar mai frig -, iar meciul nu avea mare miza). Au mai trecut cativa ani (eram deja la liceu) si „pasiunea” pentru fotbal era din ce in ce mai mare; in clasa, eram impartiti functie de echipele cu care tineam, iar in zi de meci incepea nebunia in clasa: discutii aprinse, injuraturi si, nu de multe ori, pumni si picioare…  Au mai trecut cativa ani, iar „pasiunea” se transformase intr-un obicei; insoteam „galeria” la aproape toate meciurile, inclusiv „in deplasare” – ceea ce insemna un mare sentiment „de apartenenta”, plus drumuri interminabile, multa bere si, uneori, conflicte cu „autoritatile” sau „fanii” echipei adverse. M-am trezit de cateva ori fugarit de acestia sau in mijlocul unor lupte cu pietre sau „corp la corp” (mi-am luat cel putin 10 bastoane de cauciuc pe spinare la viata mea si am avut „placerea” de a inhala si ceva gaze lacrimogene). Au mai trecut cativa ani si m-am „maturizat”, mutandu-mi prezenta de pe stadioane in fata televizorului sau a calculatorului, unde am continuat sa investesc o gramada de timp in privitul meciurilor sau in citrea tonelor de articole din „media” de specialitate.

Toate astea pana intr-o zi. Acum vreo 3 ani avea loc „eternul derby”, iar toata lumea in jurul meu vorbea numai despre asta – intrase in „febra” meciului. Rudele si prietenii ma intrebau „unde vezi pe meciul, pe stadion sau intr-un bar?”. La televizor, apareau tot felul de personaje care isi dadeau cu parerea despre meci, iar diversi reprezentanti ai cluburilor respective abordau un aer de superioritate si ii jigneau pe „adversari”, spre satisfactia „jurnalistilor” din studioul postulului TV . La un post de radio sportiv, ascultatorii intrau in direct si faceau tot felul de comentarii nesportive, la limita trivialului si a corectitudinii gramaticale. Pe strada, grupuri-grupulete de „suporteri” mergeau spre stadion, bagandu-si si scotandu-si…diverse. A fost ziua in care am spus STOP fotbalului. Am realizat ca sunt victima marketing-ului sportiv, a unui razboi fara final, a unei industrii care promoveaza alte valori decat cele personale: castigul cu orice pret (inclusiv mituirea abitrilor), umilirea adversarilor, comportament non-asertiv, tratarea jucatorilor ca scalvi, proliferarea urii si a altor sentimente din zona negativa etc. Echipa „noastra” avea sa „castige” meciul, dar am aflat asta de abia a doua zi, pentru ca – pentru prima data in apraope 30 de ani, am refuzat sa ma uit la respectivul „derby”. Ca si in cazul renuntarii la fumat, am stiut ca ‘divortul’ de fotbal trebuie sa fie brusc si intr-un moment de maxim interes. Era singura modalitate de a ma asigura ca, la finalul vietii, nu voi regreta ca am investit timp, energie si bani intr-o directie gresita.

**

Pentru a decide daca merita sau nu sa renuntam la fotbal (si sa punem altceva in loc), ar trebui sa gasim raspuns la urmatoare intrebare: De ce se uita (unii) barbati la fotbal? Cum se face ca un barbat se poate aseza timp de 6 ore in fata televizorului cand au loc meciuri, insa nu poate sta mai mult de 10-15 minute pentru orice altceva cand e acasa? Ce este asta? Ce-i asa de fascinant? Ce nevoi sunt rezolvate, ce dorinte din interiorul barbatului sunt satisfacute cand se uita la fotbal, ora dupa ora, saptamana dupa saptamana? Pentru a raspunde la aceste intrebari, am apelat la un articol scris in urma publicarii unei cartil – “De ce se uita barbatii la fotbal” (Bob Andelman).

Raspunsul vine in doua categorii:

(1) Barbatii se uita la fotbal pentru divertisment. E o ‘distragere’ placuta de la rutina plictisitoare.

(2) Barbatii se uita la fotbal pentru a intampina nevoi si dorinte psihologice adanci.

Primul raspuns – fotbalul ca divertisment – este cu siguranta adevarat. Fotbalul ofera o sursa incitanta de amuzament stimulant. Dar ofera si mult mai multe.

Ca o terapie buna, fotbalul satisfice multe nevoi psihologice si sociale din vietile barbatilor. In continuare urmeaza o lista cu unele nevoi pe care Andelman le evidentiaza:

1. Fotbalul este o modalitate de intarire a relatiilor intre barbati. Multi barbati joaca fotbal in copilarie si anii adolescentei. Jocul este o sursa de imprietenire intre barbati si alti barbati, si mai mult, intre baieti si tatii lor. Pentru unii barbati, a face ceva legat de sport era o arena in care simteau apropiere fata de tatal lor in mod consistent. Asta creaza o baza emotionala de-a lungul vietii pentru conexiunea cu sporturile. Creaza, de asemenea, motivatia de a folosi sportul pentru a se conecta cu alti barbati, fie proprii fii sau prietenii lor.

Asadar, pentru a scapa de fotbal, trebuie sa gasim alte modalitati de a intari aceste relatii. Sa nu imi spuneti ca nu exista… 🙂

2. Fotbalul este o modalitate de a exprima agresivitate. Andelman scrie, “Barbatii joaca fotbal ca o modalitate de a exprima agresivitate, intr-o modalitate sigura, sublimata.” Fotbalul este un sport similar razboiului. Fotbalul nu este promovat ca o petrecere, ci ca un razboi intre doua echipa opozante care apara onoarea clubului, a orasului sau chiar a tarii. Strategia de razboi a fotbalului este atractiva pentru barbati – jocurile militare sut atractive pentru barbati. Implica strategie si calcul: manipularea variatelor componente pentru a atinge un obiectiv comun, pacalirea si dominarea. Arma exista pentru a se bate si pentru a castiga; pentru a-si atinge obiectivul joaca atat ofensiv cat si defensiv. Fotbalul este un joc militar cu corelate militare.

Printre nevoie profunde ale oamenilor se numara siguranta, puterea si libertatea (din ele deriva toate celelalte…). Imi place sa cred ca putem gasi proiectii mai pasnice decat cele ale razboiului pentru a ne satisface nevoia de a „domina”. De exemplu, ne putem „domina” temerile si alerga pe o poteca ingusta de munte…

23. Fotbalul este atractiv pentru instinctele teritoriale ale barbatilor. Este vital pentru castigarea meciului sa tii inamicul departe de propriul “teritoriu”. In final, castigatorul nu doar ca isi apara pozitia – castigatorul invadeaza si cucereste teritoriul inamicului. Batalia pe campul puterii, controlului si dominantei este atractiva pentru barbati. “O lupta de putere are loc pe teren, si jucatorii inteleg acest lucru din primul moment cand intra pe teren. Acest lucru este pus in evidenta cu mult mai multa claritate decat in orice alt cadrul social”. In final, exista o linie fina intre fotbal si razboi declarat. Desi este un sport agresiv, violenta nu implica sange (decat in cazul unor accidente grave). Andelman scrie despre aceasta diferenta importanta: “Nu vad neaparat acel fundas masiv care este peste tot pe teren si are intrari „barbatesti” la minge, ca fiind o persoana violenta. Poate o persoana puternica, agresiva si competitive, dar nu neaparat violenta”.

Din acelasi motiv, probabil ca multi dintre noi urmaresc cu pasiune show-urile politice – o alta pierdere de vreme :). Putem inlocui fotbalul si politica practicand jocuri de strategie cu copiii nostri…

4. Fotbalul ofera intelegere asupra unei lumi incerte si haotice. Viata este nedreapta. Nu toata lumea joaca dupa reguli. Pret de cateva ore, lucrurile se schimba si viata are sens. “Multor barbati le lipsesc alte surse de reintarire pozitiva – un sentiment al sigurantei si al semnificatiei”. Chiar daca echipa pierde, nu este totul pierdut. Trebuie doar “sa astepti 3-4 zile pana cand se prezinta ocazia de recuperare”. Asta ii incurajeaza pe barbati sa iasa in lume si sa se “joace jocul vietii” cu inspiratie si speranta proaspata: “Cred ca este un lucru foarte natural sa faci analogii intre viata de zi cu zi a fanilor si situatiile si obstacolele pe care ei trebuie sa le depaseasca datorate segmentului social in care sunt si ce se portretizeaza la televizor pentru ei”.

Intelegand cele de mai sus, probabil ca ne putem reorienta cu usurinta catre alte surse de „reintarire pozitiva”…

5. Fotbalul intampina nevoile sociale ale barbatilor. “Daca nu era fotbalul, multi barbati nu ar avea despre ce sa vorbeasca”. In multe cazuri, “discutiile despre sport sunt lipiciul care intareste relatiile barbatilor”. Fotbalul le ofera barbatilor subiect de discutie: “Psihologii au observant ca femeile tind sa vorbeasca mai usor acoperind o gama larga de subiecte, inclusive emotiile. Barbatii tind sa fie mai limitati in comunicare. Sportul, in special fotbalul, ne ofera noua ca barbati ceva despre care sa vorbim”. Ba mai mult, le ofera barbatilor un motiv social acceptat pentru a petrece timp cu prietenii.

Daca nu ai idei pentru a incepe o conversatie altfel decat pornind de la fotbal, da un click aici.

6. Fotbalul reintareste steoretipurile de gen. “Profesionistii sunt de parere ca fotbalul reflecta mult din societatea moderna  – binele, raul si uratul…”. Fotbalul ofera claritate asupra genului. Barbati in echipament, pe un camp de lupta, care se bat pentru teritoritoriu ca in Evul Mediu, folosindu-si corpul ca arme. La televizor, camera se misca inainte si inapoi intre barbatii „razboinici”, care se bat pe teren si femeile fragede, sustinatoare de pe margini (ati observat, la multe meciuri, imaginile din tribuna prezinta – in afara unor suporteri aburiti de alcool sau de euforia momentului, si cateva „doamne si domnisoare” dragute care incurajeaza nevinovat…).

“Ofera claritate asupra diferentelor intre ceea ce sunt barbatii si ceea ce sunt femeile,” spune Dr. Messner. “Femeile sunt acolo pentru sustinere si diversiune sexuala, iar ceea ce fac barbatii pe teren este defapt scena principala si ce este cu adevarat important si motivul pentru care suntem toti acolo.” Reclamele TV in timpul meciurilor de fotbal reprezinta aceleasi imagini, reintarind in continuare diferentele intre sexe.

De bine de rau, fotbalul reintareste steoretipuri populare despre baieti ca sunt violenti, agresivi si dominanti. “Aceasta linie de gandire sugereaza ca a fi pasiv si sensibil, intelectual si introspectiv, esti defapt timid si fecioresc”. Acesta este cu siguranta cel mai negativ aspect al fotbalului. Nu e nimic in neregula – nimic inerent ne-masculin – cu a nu-ti placea fotbalul. Masculinitatea poate fi exprimata prin “puterea tacuta” a ratiunii si compasiunii. De aceea urmatorul aspect este asa de important.

Intr-adevar, masculinitatea poate fi exprimata si altfel…

7. Fotbalul este atractiv pentru dragostea barbatilor fata de frumos. Asta te poate baga in ceata, dar fotbalul nu este doar violenta pura. Implica strategie si lucru in echipa. Chiar mai mult, in cele mai bune momente, este o “combinatie frumoasa de intensitate si finete”. Nu tuturor barbatilor le place sa urmareasca violenta in fotbal. Multi sunt atrasi de frumusetea jocului si eleganta atletilor”. Multi barbati ar alege oricand splendoarea unei bombe puternice in locul unei lovituri. “E mai usor pentru barbati sa vorbeasca despre brutalitatea fotbalului decat este sa recunoasca ca sportul, jucat la un nivel inalt in anumite pozitii, este foarte, foarte profesionist si aproape ca baletul”.

Imi place sa cred ca ne putem canaliza simtul estetic catre alte domenii. „Galerie” se refera si la altceva decat la un grup de suporteri…

8. Fotbalul ne permite sa ne asociem cu castigatorii – sau sa ramanem loiali pierzatorilor. Cand echipa noastra castiga, impartasim victoria. “Am” castigat jocul! Cand echipa noastra pierde facem unul din doua lucruri. Ne afirmam angajamentul – nu vrem sa fim fani schimbatori – sau incepem sa ne referim la echipa noastra la persoana a II-a: “Ei” au un sezon prost, “ei” pierd. In orice caz, noi avem o parere buna despre noi prin asocierea cu echipa “noastra”.

Din punctul meu de vedere, acest aspect este foarte trist. Practic, ne proiectam in fotbal visele si obiectivele, in loc sa lucram la ele… 🙁

9. Fotbalul permite barbatilor sa evadeze de femeile din viata si responsabilitati. Fotbalul este probabil unul dintre ultimele, cele mai mari, ascunzisuri ale barbatilor. Posibil cel mai mare si tacit motiv pentru care barbatii iubesc fotbalul este pentru ca ne ofera multora dintre noi cateva ore pretioase departe de femeile din viata noastra. Fotabalul reprezinta unul dintre ascunzisurile barbatilor. E un joc pe care femeile nu o sa inceapa sa il joace prea curand si putinor femei le pasa de mersul la meciuri, asa ca barbatii pot continua sa fie barbati, sa se uite la meciuri, urland si chiuind si purtandu-se ca niste mascarici. Barbatii nu doar ca scapa de femeile din viata lor, dar pot de asemenea sa evadeze din lumea responsabilitatilor: “Urmaritul fotbalului prezinta o oportunitate de refugiu intr-o stare cu responsabilitati reduse si unde poti recapta exuberanta copilariei si entuziasmul in incurajarea echipei tale cu ceilalti baieti”.

Daca vrem sa scapam de responsabilitati, fotbalul este o scuza excelenta. Dar poate a avenit momentul de a plasa responsabilitatea in interiorul nostru si de a investi mai atent timpul…

10. Fotbalul ofera senzatii tari intr-o viata de altfel, “normala”. Andelman scrie ca “intr-o lume plictisitoare, obisnuita, de zi cu zi… anticipam cu placere aceste lucruri pentru ca ne aduc entuziasm intr-o viata mai putin entuziasmanta.”  Fotbalul este o alarma de trezire pentru acei barbati a caror viata a devenit un pic prea predictibila, plictisitoare sau mohorata. Desi barbatii nu participa in mod direct la actiune, ei beneficiaza din ipostaza de spectator: “Barbatii se bucura de ipostaza de fan la fel de mult pe cat se bucura de cea de participant”.

Vrem sa fim spectatorii unei vieti incitante sau actorii ei?

**

Chiar daca fotbalul este considerat o forma necostisitoare de psihoterapie saptamanala, disponibila milioanelor de barbati, fara programare, in weekenduri, in fiecare toamna si primavara, cred ca reprezinta un obstacol in calea dezvoltarii noastre. Devenim ceea ce privim – iar copiii nostri ne vor urma. Nu putem retrai la nesfarsit anii adolescentei. Nu putem sta blocati in fotbal ca fiind singura modalitate de a intari legatura cu tatii nostri sau cu prietenii. Nu are sens sa fim un izvor de agresivitate – trebuie sa cautam sursa neimplinirilor si frustrarilor noastre si sa actionam la cauza, nu la efect. Si hai sa nu mai fugim de grija responsabilitatilor, ci sa sa facem ceva cu adevarat productiv. Altfel, viata va trece cu viteza pe langa noi. Mai rapid decat Messi printre fundasii adversi…

Un sfarsit de saptamana extraordinar si o viata cat ami productiva!

PS – blogul ia pauza timp de o saptamana (voi fi in concediul la ski, cu familia :)). Ne revedem dupa 24 februarie.

4

Share: Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (5)

5 răspunsuri la “10 motive pentru a renunta la fotbal.”

  1. the kop spune:

    Andrei, probabil nu ai iubit niciodata cu adevarat fotbalul. Oamenii care iubesc nu-si pun intrebari „de ce iubesc” iar oamenii care iubesc fotbalul nu-si pun intrebari „de ce iubesc fotbalul”. De asemenea, iubirea fata de fotbal nu are nici o influenta negativa asupra dezvoltarii personale asa cum spui tnenumarate exemple de oameni celebri si de succers care sunt indragostiti de fotbal. A compara fotbalul cu fumatul este pur si simplu incorect. Aici e ca si reuntatrea la orice fel de mancare in afara de cea vegabn, esdte o stupizenie, nu are nici un fundament, este o nebunie.

  2. Mihnea spune:

    Eu as renunta la fotbalul de la noi. Cu tot cu discutii, emisiuni, mizerii. Imie greu pentru ca si eu tin cu „echipa” de mic copil, m-am atasat, vreau sa stiu ce se intampla cu ea.
    Fotbalul de afara insa…E o placere sa vezi emciuri din Anglia (ou’ll never walk alone!), doua ore, fara emisiuni…sau din Germania. La ele nu as renunta. Ma uit la meciuri de acolo asa cum m-as uita la un film bun.

    Sunt de acord total cu articoul tau, in ceea ce priveste fotbalul „de la noi”. Sau mersul pe stadion.

  3. the kop spune:

    uite Andrei de ce iubim fotbalul:)

  4. Lutyk spune:

    Eu tin cu Steaua. La începutul anilor ’90 nu pierdeam nici un meci pe Ghencea. Apoi a apărut nocturna şi meciurile se terminau după ce RATB-ul îţi termina programul şi era destul de nasol să vin de acolo pe jos până acasă aşa că am rărit prezenţele pe stadion. Am renunţat să mai merg pe stadioane în momentul în care bătăile între galerii sau cu jandarmii au devenit nelipsite. Îmi plăcea să merg pe stadion să văd meciul şi să-mi încurajez favoriţii dar nu mă atragea deloc înjurarea adversarilor sau bătaia cu ei. Şi nici bastoanele jandarmilor nu erau tentante. Aşa că o perioadă am preferat să mă întâlnesc cu prietenii (dinamovişti, rapidişti sau de altă culoare) în bar, la o bere, şi să vedem meciurile împreună. Apoi barul a fost închis şi fiecare a rămas la el acasă să vadă meciurile. Şi au început măgăriile LPF cu televizarea meciurilor. Fiind client UPC am avut ocazia să văd din ce în ce mai puţine meciuri din campionatul nostru. Acum pot vedea un meci la 1-2 luni pe A1. Am rămas cu echipa naţională şi meciurile din cupele europene când joacă Steaua dar şi atunci doar dacă e un meci frumos. Mă uit la meci aşa cum mă uit la un film.

  5. pircu spune:

    asta da tema de reflectie!
    mi-am batut mult capul, sa ma uit la fotbal, sau nu? in plus, cand muncesc, am remarcat ca lumea fotbalului nu-mi intoarce politetea; n-am o galerie de fotbalisti pe langa mine ca sa ma incurajeze si sa arunce fumigene cand ma ia somnul.
    altadata, am vazut un meci de liga campionilor, si un mare campion, platit in milioane, din cinci suturi inspre poarta, reusea doar unul pe spatiul acesteia. vreau sa zic, daca un dentist, din cinci masele, scoate doar una corect, sau un chirurg, din cinci croieli, nimereste doar una, cum v-ar veni? ar fi ciudat, nu? si sunt platiti mai putin decat baiatul cu mingea. undeva ceva pute. pentru milioanele alea si macar pentru multi vitei care se holbeaza, ceva precizie ar fi o minima decenta. nu stiu, zic si eu…
    totusi, ati incercat vreodata sa puneti televizorul invers, sau pe o latura, cand se transmite fotbal? de cand procedez astfel mi-am alungat monotonia, si am devenit microbist compulsiv, in ciuda reticentelor de care aminteam la inceput. unde mai pui ca e haios, cum jucatorii scuipa ca lamele cand ii apuca, cand e televizorul invers le vin flegmele inapoi si ii destabilizeaza. daca nu aveti probleme cu tensiunea, urmariti macar o repriza stand in cap sau suspendati de glezne. doar daca sunteti experimentati incercati si ultima varianta, cu televizorul in cada, intr-o ultima imbratisare. fiti inventivi. altfel raman astia ca becali fara clienti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *