Menu
BLOG

Cum sa nu abandonam niciodata. Plus povestea unui cantonament de 100 de ore.

IMG_7867

Daca am invatat un lucru in cei 4-5 ani de facut sport, acesta este ca anduranta se construieste … indurand. Sau, mai precis, adunand ‚la bord’ cat mai multi kilometri, facand lucruri pe care ai prefera sa nu le faci (si, de regula, exact in momentele in care ai cel mai putin chef de ele), strangand din dinti si gasind resurse – in principal de ordin psihic – pentru a merge mai departe. Si mai departe. Si mult mai departe…

Partea frumoasa este ca, odata dobandita, anduranta ramane undeva, pe acolo. Creierul ‚stie’ ca a mai trecut prin zona aceea, si-a facut harta si se simte confortabil. Chiar daca este vorba despre nopti nedormite, sute de kilometri parcursi, halucinatii, dureri sau monotonie, mintea ne va ajuta sa depasim momentele in care corpul urla si zice „vreau acasa!”.

Gradul de confort pe care vrem sa il avem la o cursa de anduranta este direct proportional cu cel pe care ni-l construim la antrenamente. „Fa-ti antrenamentele grele, pentru a avea concursuri (mai) usoare” – este mantra cu care imi construiesc planurile de antrenament si cu care ies din casa (sau pedalez pe trainer).

Este plictisitor sa pedalez 5 ore pe nu-stiu-ce-drum judetean? Atunci hai sa pedalez 6 ore pe home trainer, cu fata la perete (sau pe intuneric). …Si, astfel, mintea mea va gasi destul de multa varietate la urmatorul concurs, chiar daca se desfasoara pe un circuit de 1 km.

Este „naspa” sa concurez pe timp ploios, cu hainele cu ude si cu pantofii mustind? Atunci hai sa ma antrenez de cateva ori cu cate jumatate de litru turnat in fiecare pantof, de indata ce ies din casa. Si cu o bluza care tocmai a fost la spalat si nu a apucat sa se usuce.

Dardai de frig cand vine sezonul rece sau cand apa din bazin are mai putin de 30 de grade? Atunci hai sa renunt la 7 plapumi, calorifere la maxim, 5 cojoace, caldura in masina (de fapt, pot inlocui masina cu mersul pe jos sau cu bicicleta) si sa ma imprietenesc cu frigul. Sa ma antrenez dis-de-dimineata (cand, indiferent de anotimp, este cel mai racoros moment al zilei), sa aleg niste pantaloni scurti in locul celor lungi, sa imi pun vara niste haine umezite care au stat in congelator vreo doua ore sau sa renunt la apa fierbinte (niste dusuri reci ajuta enorm!) – pe scurt, sa ma „calesc”.

Ma ia somnul (si tremuratul) cand se lasa intunericul? Urasc sa alerg in bezna si am tot felul de ‚vedenii’ in intuneric? Atunci hai sa rezolvam si aspectul asta, sa alergam la ore la care soarele este doar o amintire. Vreau sa ma simt bine (sau, ma rog, acceptabil…) dupa 10 ore de efort, la un concurs? Atunci hai sa simulez asta. Pot sa alerg 50-60 de kilometri intr-o vineri noapte, dupa o saptamana foarte grea de lucru si antrenamente, cu mai putin somn decat de obicei. Sau, intr-o duminica, sa imi pun ceasul sa sune la 2 dimineata si sa ies in parc, pentru un „mic” maraton. Sau, daca am fost la o petrecere, sa alerg pana acasa (presupunand ca nu am rupt 5 navete de bere si doua de vin).

Daca abandonezi la antrenament [„azi nu prea am chef de antrenament”, „parca ma incearca o raceala”, „e prea frig pentru antrenament”, „hai sa las pentru alta data ultimii 3 kilometri din antrenament ca sa prind la TV serialul x”, „simt ca nu mai pot, mai bine ma opresc” etc.] ai sanse foarte mari de a abandona si la concursuri. Si, daca vei face asta, creierul isi va construi RAPID un nou traseu – cel al abandonului – pe care il va folosi de fiecare data cand va dori o cale mai usoara. Din acest motiv, am ales intotdeauna sa termin o cursa (si au fost aproape 100 pana acum) – nu ii voi permite creierului meu sa invete ‚o noua cale’.

Cum trecem peste momentele grele ale unei curse (sau antrenament)? In primul rand, anticipand astfel de momente si avand un plan pentru a le face fata. Vestea buna este ca acestea vin si pleaca. Nu imi amintesc de vreun moment dificil (sau gand „negru”) care sa dureze mai mult de cateva minute. Deci, din start, una dintre metode este sa asteptam sa treaca. Apoi, planul. Personal, ma inarmez pana in dinti cu toate gandurile, amintirile, strategiile si ”mantrele” posibile pe care sa le „scot din palarie” cand va veni acel moment.

Primul gand este: cum pot trece peste asta? Creierul ne va da urgent un raspuns, pentru ca ne este prieten si ne vrea binele. Daca il intrebam „cu ce am gresit eu sa merit toate astea?” – ne va raspunde (si lista va fi lunga!), dar nu cred ca ne dorim o astfel de enumerare in acele momente.

Al doilea: de ce sunt eu aici, acum (adica: de ce m-am apucat de toate astea)?. Daca avem acest raspuns foarte clar definit (pentru a deveni un tata mai bun, pentru a imi construi o versiune mai puternica, pentru a imi largi zona de confort si orizontul, pentru autocunoastere, pentru a gasi anumite raspunsuri, pentru a imi explora limitele etc.), gandul de abandon va disparea destul de rapid.

Mai departe, setul de mantre si strategii. Am in minte atat de multe mesaje motivationale si inspirationale – inclusiv incurajari de la prieteni si apropiati – incat, in momentele grele, ma simt de parca as avea 10 speakeri motivationali langa mine, spunandu-mi citate din toate epocile si momentele glorioase ale omenirii…

Un gand care imi vine destul de des in minte este „ce le voi spune copiilor si nepotilor mei despre acest moment si despre reusita ulterioara”. Sau mi-i imaginez la scoala, la geografie, discutand despre Canalul Manecii si spunand(u-si) cu mandrie „tata l-a traversat inot!”.

O strategie pe care o folosesc des pentru a depasi momentele ‚de criza’ este de a dedica urmatorul kilometru / segment unei persoane dragi; incep cu familia, apoi extind, cu fiecare kilometru, la cei apropiati mie. Asociez persoanei respective diverse amintiri (preferabil placute :)) si, asa, timpul trece mai usor (este ca si cum m-as uita la un film sau album de familie…).

Arch 2015…Sau inventez cantecele, poezii, scurte povestioare (intotdeauna mi-a fost simplu sa scriu versuri – de fapt, asa a inceput Gaz pe foc – cu un caiet de 100 de file plin cu versuri 🙂 ). Cea mai recenta dintre ele a ‚aparut’ acum cateva zile, in timpul unui antrenament de inot de 8 ore, intr-un moment in care obosisem, ma plictisisem enorm si ma luase tremuratul (de frig) – as fi iesit instant din apa, pentru a face un dus, a bea un ceai si a ma culca „un pic”; dar stiam ca asta nu ma va ajuta atunci cand voi fi in Canal. Asa ca am nascocit doua versuri – puerile, dar de mare impact – pe care le-am repetat in urmatoarele 10-15 minute: „Alex, Ema, pentru voi / Mai face tati inca doi (kilometri)…”. Si, uite asa, a mai facut tati inca doi (kilometri), apoi inca doi…

A propos de frig, am invatat de la o prietena o tehnica samanista de a ma incalzi: imi imaginez ca imi ies din talpi niste radacini, care cresc din ce in ce mai mult, trec prin scoarta terestra si ajung in zona cu lava a Pamantului, de unde transfera niste caldura catre mine. Functioneaza! (a propos, samanismul a aparut in zonele reci ale planetei :)). Sau imi imaginez ca sunt intr-o sauna foarte, foarte fierbinte. Sau intr-un jacuzzi. Incercati! Daca tot nu aveti incredere, ar fi bine de stiut ca acest organ numit creier nu face, prea bine, diferenta dintre realitate si imaginar; ganditi-va ca luati o lamaie, o spalati, o taiati in felii subtiri, apoi luati una dintre ele si o mestecati usor, sorbindu-i zeama. Nu-i asa ca ati inceput sa salivati?

Si, nu in ultimul rand, un aspect important in depasirea momentelor dificile il reprezinta atitudinea. Putem ALEGE sa ne plangem sau putem ALEGE sa mergem mai departe, zambind. Repet, este strict o chestiune de alegere si de a obisnui creierasul cu acest mecanism de functionare.

O pregatire buna, din toate punctele de vedere (fizica, mentala, nutritionala etc.), ne va duce intotdeauna catre rezultate bune. Iar una extraordinara, catre rezultate extraordinare. Este foarte simplu.

Cam atat despre anduranta. Acum hai sa va povestesc despre ultimele 10 zile din viata mea.

*

In urma cu vreun an imi anuntam planurile pentru 2014-2015. Am obiceiul de a le impartasi cu voi, fara grija ca as putea fi internat la nebuni sau ca ele ar putea fi „copiate” de cineva (cine si-ar putea dori sa fie clona cuiva? :)). Desigur, e ok sa fii ‚primul care face nu-stiu-ce’, dar blogul acesta nu este despre ‚cine e primul castiga’ sau ‚cine e mai mare si mai tare’, ci despre procesul transformational prin care trec si pe care vi-l doresc tuturor, exportat / aplicat in ariile de interes ale vietii voastre :). Deci nu conteaza daca traverseaza 10 romani Canalul sau termina un Deca inaintea mea; important este ca eu sa devin omul care ar putea sa faca toate astea (iar povestea mea sa va inspire suficient de mult pentru a escalada „muntii” de care va veti lovi de acum incolo…).

Principalul obiectiv: un DECA ultra-triatlon (adica 10 Ironman-uri unul dupa altul). Ar fi cireasa de pe tortul antrenamentelor si participarilor mele la evenimentele din lumea andurantei. Pana la DECA, era de ‚bifat’ un Quintuple si, apoi, Everestul ultra-triatlonistilor (sau, mai degraba, K2): Arch 2 Arc. Pentru a traversa inot Canalul Manecii trebuie sa fii un inotator foarte bun, dar pentru a il traversa dupa 140 de kilometri de alergare… este nevoie de ceva mai mult. O ocazie perfecta pentru a imi perfectiona disciplina la care ma simt cel mai slab: inotul.

photo 2 (3)

Am inceput prin a inota un bazin (2011), apoi am crescut treptat distantele: sesiuni de 3-5 km in 2012, 10-15 km in 2013, 18-20 in 2014. Dar, de cele mai multe ori, in bazinul de inot sau in lacuri linistite. Nu imi amintesc vreo sesiune de inot in mare mai lunga de 5 kilometri. Dar, pentru „Canal”, inotatul in bazin si in lacuri este mai putin util. Asa ca am zis DA de indata ce am aflat de organizarea unui swim camp in aceasta iarna, intr-o insula spaniola de langa coasta Africii (Lanzarote) – mai ales ca acesta era organizat de achipa Arch 2 Arc si ca imi oferea posibilitatea de a sustine testul de 6 ore de inotat in ape deschise si reci, solicitate de autoritatile care guverneaza inotul in Canalul Manecii. De asemenea, puteam testa echipamentul, accesoriile si reactia organismului in ape reci (16-17 grade); un wetsuit de 5 mm conteaza mult si face o diferenta, dar confortul termic dispare treptat, pe masura ce trec orele petrecute in apa. Nu am crescut inotand in ape reci, asa ca organismul meu inca nu s-a adaptat la frig (apa are o conductibilitate termica mult mai mare decat aerul, deci faptul ca putem sta in tricou 10 ore, prin parc, la o temperatura de 15 grade, nu inseamna ca putem inota linistiti 10 ore intr-o apa de aceeasi temperatura). Am mai zis-o si o repet ori de cate ori am ocazia: toata admiratia pentru inotatorii care inoata in ape reci pentru mai mult de 2-3 ore fara wetsuit. Nu cred ca voi face asta vreodata (pentru ca ar insemna sa pun pe mine vreo 10-15 kg de grasime animala – ceea ce nu va fi permis niciodata de catre vegetarianul din mine 🙂 ).

De fapt, principala mea grija nu era hipotermia (pentru care am remediile mele ‚samaniste’), ci ranile pe care le provoaca un wetsuit (in special in zona gatului) atunci cand inotam in ape sarate. In general, o ora este de ajuns pentru a capata niste zgarieturi extrem de ‚dragute’, care cresc in profunzime cu fiecare ora de inot. Am vazut in acest cantonament niste rani foarte urate (ca de cutit) la inotatori care nu si-au luat masuri de precautie pe parcursul sesiunilor lungi de inot (evident, la urmatoarea sesiune de inot si-au revizuit strategia). Din fericire, acest cantonament mi-a dat ocazia sa gasesc cateva solutii destul de bune:

  • Kinesio tape aplicat pe ceafa. In prima faza orizontal, apoi – peste fasia respectiva – cate fasii aplicate vertical, astfel incat banzile sa intre atat sub casca de inot cat si sub wetsuit. Benzile rezista in apa vreo 4-5 ore, deci mai amanam momentul frecarii.
  • Bluza de lycra, cu gatul inalt, pusa (evident) pe sub costumul de neopren. De regula, gasim astfel de accesorii la raionul de echipament pentru surf sau scufundari (bluze anti-frecare). Cu o mentiune: bluza trebuie decupata intr-un fel de V (se renunta la maneci si la partile care acopera spatele si stomacul, pastrand doar gulerul). La primul long swim mi-a fost mila sa tai o astfel de bluza (a fost cam scumpa…), dar m-am ales cu rani destul de urate in zonele in care pielea mea s-a intersectat cu cusaturile bluzei. O mentiune: gatul bluzei are tendinta de a intra sub costumul de neopren, deci trebuie sa ii mai verificam status-ul din cand in cand (la opririle pentru hidratare / alimentare). Pentru urmatoarele long swim-uri am de gand sa duc o astfel de bluza la croitor si sa aplic niste material suplimentar in zona gatului (sa il ‚extind’).
  • Baby oil. Il putem folosi in cateva moduri (nu, nu este necesar sa il bem). In prima faza, merita sa lasam in el, la inmuiat (peste noapte), bluza de licra de mai sus. Apoi, inainte de a ne pune costumul de neopren, ajuta sa ne ungem pe tot corpul cu acest ulei. Va amana momentul frecarii…

Dupa cateva ore de inot, toate cele de mai sus inceteaza sa mai functioneze. Kinesio tape-ul va cadea, gatul bluzei de licra nu ne va mai ajuta foarte mult, iar pielea va incepe sa se irite. Acesta este momentul in care trebuie sa avem pregatit „planul B”:

  • Clasicele creme antifrecare, pe care le gasim chiar si la un Decathlon. Sau, daca nu avem asa ceva, o crema de galbenele. Asta ne va castiga inca 60-70 de minute.
  • Unguent pentru bebelusi, pe baza de zinc. Poponetul unui bebelus are pielea foarte fina, asa ca industria farma a produs cremele pe baza de zinc. Este rezistenta la apa, asa ca merita aplicata de indata ce simtit ca pielea s-a iritat. Mai castigam cateva ore.
  • Crema cu antibiotic. Cand lucrurile devin cu adevarat urate, putem pune peste rana si un unguent cu antibiotic (de exemplu Baneocin). De altfel, mixul crema anti-frecare, crema cu zinc, unguent cu antibiotic (aplicat pe pantalonii de ciclism, in zona… aceea) este cheia succesului pentru o tura de pedalat mai lunga de 24 de ore.
  • Crema de protectie anti-UV. Poate ar fi trebuit sa incep cu ea. Chiar daca inotam intr-o apa rece, chiar daca avem o zi cenusie, fara soare – putem fi siguri ca, dupa 6-8 ore de inot, vom avea arsuri severe pe maini, ceafa si pe fata (in special pe frunte, pometi, nas si buze), ceea ce se traduce intr-un stres oxidativ suplimentar pentru organism (plus un disconfort major). Metoda care a functionat cel mai bine pentru mine a fost de a aplica crema cu o zi inainte (la culcare), cu un ‚rapel’ a doua zi, la prima ora – astfel incat crema sa apuce sa intre bine in piele. Crema de dimineata ajuta sa fie rezistenta la apa.

Zece zile departe de familie, atunci cand ai doi copii, nu este tocmai usor. Discutiile pe Viber sau pe ooVoo ajuta un pic, dar dorul de casa ramane. Mai ales ca Lanzarote este la aproape 7 ore distanta de Bucuresti, la doar 100 de kilometri de coasta marocana a Africii.

Dar sa revenim la cantonament. Am intalnit acolo echipa Enduroman, formata din Edgar si Lynn (sot si sotie – primul cuplu din lume care are la activ o traversare a Canalului Manecii; Edgar are la activ 2 traversari – fiind si primul om din lume care a bifat Arch 2 Arc) si Nick Thomas – finisher Arch 2 Arc 2014, venit in Lanzarote pentru a ne impartasi din experienta sa (care include si vreo 20 de Ironman-uri, dintre care 2 la Kona, cu timpi in jur de 9h 30m!) si pentru ‚un pic de antrenament’ (in luna mai 2015 va participa la primul Quintuple din viata sa). De asemenea, am intalnit aici si o parte dintre challengerii editiei 2015 A2A – fiecare cu povesti care mai de care mai interesante. Ca fapt divers, niciunul dintre ei nu face sport de performanta (cu totii au un job), sunt oameni intre 35 si 50 de ani, cu copii etc.

Cum a fost organizat acest cantonament? Edgar ne-a spus de la inceput ca ne vrea in apa „cat mai mult” si ca, la sesiunile lungi de inot, nu vrea sa simuleze primele 6-8 ore din traversarea canalului, ci ultimele. Asa ca a avut grija sa ne oboseasca cat mai mult si chiar ne-a recomandat ca in zilele de „pauza” (adica atunci cand aveam doar 2-3 ore de inot) sa includem si ceva alergare sau alte sporturi. Iar inainte de ultimul long swim am bifat 100 de kilometri de pedalat, pe un traseu cu foarte multe urcari si cu un vant frontal foarte puternic. De asemenea, ne-a invatat tehnica TBC (total body confusion), prin care ne antrenam corpul la orice ora a zilei, in orice conditii meteo si cu distante cat mai variate. Daca ne vom antrena doar dimineata, doar cate 4 ore si doar in lac, corpul nostru va functiona optim doar in conditiile respective. Asadar, cat mai multa confuzie (cand dimineata, cand seara, cand 2 ore, cand 8, cand in ape calme, cand intr-o mare agitata…) si totul va fi bine!

Ca la experiente anterioare de anduranta, primele 2-3 zile au fost cele mai dificile – in care corpul meu se intreba „oare ce naiba caut eu aici?!” – iar finalul zilei era la ora 20.00, cand ma taram spre pat. In a treia zi, dupa prima tura de 6 ore, am bifat 11 ore de somn – ceea ce nu imi amintesc sa mai fi experimentat in ultimii ani…

Dupa trecerea celor 3 zile, corpul meu si-a redefinit normalitatea si a intrat in ritm. Zero dureri musculare sau articulare, refacere rapida (max 6-7 ore de somn / noapte) si, mai ales, o imbunatatire a performantei de inot. Iar dupa antrenamentul de 8 ore toate antrenamentele mai scurte de 3-4 ore mi se pareau o simpla balaceala si treceau extrem de rapid. De altfel, Edgar ne-a incurajat sa renuntam, la intoarcerea in tara, la sesiunile de inot de 1-2 ore (they are just an useless masturbation…) si sa bifam minim 2 antrenamente / saptamana back to back (dimineata si seara sau in doua zile consecutive), de minim 4 ore bucata (maxim 10-12, pentru a nu ne paradi articulatiile). In fapt, acelasi principiu de la antrenamentele de anduranta in alergare sau pedalat.

Ce a insemnat acest cantonament, in cifre?

  • 10 zile de miscare. In principal inot, dar si o gramada de power walking (plaja fiind la 30 de minute hotel), ceva alergare si un pic de pedalat.
  • 38 de ore de inot. Plus vreo 20 de ore de walking, running, biking.
  • 95 de kilometri de inotat (aproape de 3 ori lungimea in linie dreapta a Canalului Manecii).
  • 17-19 ore este timpul pe estimat de Edgar pentru traversarea Canalului de catre subsemnatul (in baza timpilor obtinuti la inot). Desigur, va conta enorm si vremea, dar – oricum – sunt pregatit mental pentru un inot de 24 de ore sau mai mult. Fiind un inotator incet, ora de start a probei mele de inot va fi, cel mai probabil, 3 .30 dimineata, ceea ce inseamna ca va trebui sa ma multumesc cu 3-4 ore de somn dupa proba de alergare.

Ce am obtinut in acest cantonament?

  1. Cresterea andurantei. Categoric, corpul meu se simte acum mai „confortabil” cu distantele lungi de inot. Cu un plus pentru articulatiile umerilor care, daca nu au dat semne de ingrijorare dupa atata inot, nici nu cred ca o sa o faca de acum incolo.
  2. Imbunatatirea tehnicii de inot in ape deschise. Sunt mult mai relaxat in apa, aplic destul de bine tehnica high elbow, mentin cadenta constanta (in jur de 60) chiar si la un antrenament de 6-8 ore, ma orientez decent printre valuri si ‚alunec’ mult mai bine pe apa. De altfel, am castigat o mila (1.6 km) de la primul la ultimul antrenament de 6 ore – ceea ce cred ca este foarte bine.
  3. Familiarizarea cu echipamentul. Wetsuit-ul Zoot Prophet 2.0 de la Sportguru este excelent (bratele sunt facute din neopren Yamamoto 40, asa ca nu le simt si nu ma incomodeaza), are o flotabilitate excelenta si mentine un confort termic ridicat (cel putin, pana in punctul in care obosesc si incep sa am o alta perceptie a temperaturii…). Despre accesoriile descrise mai sus (bluza, creme etc.) inca nu pot afirma ca am gasit formula 100% castigatoare, dar mai am suficient timp de experiementat.
  4. Perfectionarea schemei de nutritie si de hidratare. Din discutiile cu Edgar si din testele facute in timpul antrenamentelor a reiesit ca va trebui sa ma hidratez / alimentez (cu ‚micro-doze’) la fiecare 30-40 de minute. Asta va evita deshidratarea si hipotermia. Pentru a nu pierde timp cu aceste pauze, mi-a recomandat sa exersez alimentari de maxim 5-6 secunde (!). Asta inseamna ca va trebui sa imi ‚ciopartesc’ batoanele energizante (probabil ca voi lua un blender la mine si le voi amesteca cu apa, lansand pregatite pe ambarcatiune 40-50 de recipiente cu astfel de mixuri). Si sa amestec gelurile si electrolitii (sarurile) cu apa. Un alt aspect de luat in calcul este faptul ca limba devine foarte iritata / sensibila / amortita dupa 4-5 ore de contact cu apa sarata. Edgar ne-a recomandat sa includem in schema de nutritie si compotul de fructe (cel mai popular printre inotatorii din Canal este cel de caise), care mai ‚taie’ gustul de sare.
  5. O doza mai mare de incredere in capacitatea de a traversa Canalul Manecii si de a termina cu bine Arch 2 Arc. Increderea nu a fost data neaparat de imbunatatirea abilitatilor de inot, de timpul petrecut in apa etc., ci de feedback-ul primit de la Edgar & Co.; dupa prima sesiune de inot, el era extrem de pesimist (eram destul de dezorientat, faceam multe pauze – ce-i drept, ‚ajuatat’ si de faptul ca mi-am ales gresit ochelarii de inot in ziua respectiva – si viteza nu era tocmai ceea ce se cere de la un challanger Arch 2 Arc). Dar, dupa urmatoarele sesiuni de antrenament, resusind timpi din ce in ce mai buni, mentinand cadenta si avand o atitudine excelenta chiar si dupa 8 ore de inotat (la capitolul asta cred ca i-am uimit pe toti cei de acolo…), Edgar s-a arata extrem de increzator in sansele mele.

Totusi, o mentiune: doza mea de incredere nu este atat de mare incat sa nu realizez ca mai am mult de lucru pana ajung „acolo”…

*

Au mai ramas 5 luni (mai precis, 145 de zile) pana la ultratriatlonul Arch 2 Arc. Alergare Londra – Dover (140 km), traversarea Canalului Manecii inot (40-50 km) si pedalare de la Calais la Paris (300 km). Sunt atat de determinat in a duce la bun sfarsit acest challange, incat doar un tsunami ma va putea scoate din Canalul Manecii. Si, daca va fi asa, sper sa ma scoata pe partea franceza, pentru ca am in plan o cina romantica la Paris, pe Sena, cu sotia…

Goodbye & À bientôt!

Andrew Rouge

Lanzarote Swim Camp 2015

 

Share: Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (12)

12 răspunsuri la “Cum sa nu abandonam niciodata. Plus povestea unui cantonament de 100 de ore.”

  1. Relu spune:

    Super articol Andrei.Prima parte a venit exact cand ma luptam cu gadurile negre din alergarile grele.Felicitari si bafta !

  2. Calin Nistor spune:

    acum dimineata te-am descperit si sunt absolut incantat de atitudinea ta si de ceea ce povestesti; eu sunt departe de nielul tau si de preocuparile tale (si de varsta ta – fac 50 peste o saptamana) dar iubesc nespus muntele si catararea, alergarea, sportul si contactul cu gandurile tale ma inspira – intr-un moment al vietii mele in care am nevoie de inspiratie! 🙂
    bafta in toate planurile tale, te voi insoti si eu pe blog si… deja ma gandesc sa te invit sa povestesti si altora aflati in nevoie – direct face2face – despre tine, planurile si actiunile tale.
    Calin

  3. Tardel Nicolae spune:

    Chiar cand ma hotarasem de anul asta s-o las mai usor cu alergarile, sa renunt la facebook si sa ma axez doar pe jogging, intru aici si ma intorc la 360 de grade. Adica daca pana acum eram convins sa fac doar alergari de 10 km si sa numai alerg un semimaraton sau mai mult, acum m-am razgandit dupa ce vad ce postezi tu aici! M-am inscris in echipa ta la Wings for life si sper sa nu dezamagesc, trebuie sa ma antrenez bine pentru acea cursa deoarece sper sa nu ma prinda masina pana nu termin un semimaraton si dupa acest articol ma gandesc serios sa particip la primul meu maraton anul acesta si cred ca maratonul de la Bucuresti ar fi ideal, chiar ma visam anul trecut ca anul asta cand am 30 de ani sa bifez primul meu maraton si poate nu si ultimul. La ce mai am de lucrat, sper sa-mi fac curaj cat de curand sa particip la 5AM, mi se pare grozav ce face acolo Dan Luca si sper sa interactionam intr-o buna zi, de fapt dimineata si acolo, cand imi voi convinge creierul ca este nevoie de o schimbare! Te apreciez enorm de mult si de fiecare data cand postezi cate ceva intru mereu foarte curios sa vad ce mai pot invata de la tine si sunt convins ca sunt multi alti oameni care fac acest lucru. Esti un exemplu de urmat si multumita tie in fiecare dintre noi creste ambitia si ne dorim din ce in ce mai mult cand suntem martori a ceea ce ai devenit tu si din fericire pentru tine am impresia ca limita-i la cer! Chiar stau si ma gandesc uneori cum este posibil fizic, psihic sa faci asemenea eforturi si mereu sa-ti depasesti asteptarile, sa vrei mai mult de la viata si sa faci si mai mari eforturi sa depasesti si alte bariere si asta ma impinge sa-mi doresc mai mult si eu de la viata si pentru mine si pentru asta iti multumesc. Iti doresc mult succes in tot ceea ce faci, ai toata aprecierea mea si sper sa alergam macar la o competitie pe an impreuna si vreau sa ma implic si eu mai mult in actiunile tale si ale celor din jur.

  4. Tardel Nicolae spune:

    Multumesc mult si eu Andrei, abia astept sa alerg alaturi de tine la Wings for life! Pentru mine este cea mai frumoasa cursa din an si cea mai frumoasa cursa la care am alergat pana acum si s-o alerg in echipa ta o face si mai deosebita!

  5. Anna spune:

    Mulţumesc mult Andrei pentru sfaturi! … Am avut o perioadă dificilă în viaţă – anul 2014, cel mai greu de până acum şi renunţasem pentru un timp la alergat, renunţasem la mine. Am găsit site-ul tău şi m-ai inspirat. Când alerg, uit de tot şi toate, mă eliberez, mă regăsesc. În aceste luni de când mi-am început antrenamentele, ai fost o sursă de încurajare pentru mine. Mereu am considerat că ne trăim cu adevărat viaţa atunci când inspirăm şi ajutăm pe cei din jur să aibă succes! … Aşa că ai devenit mentorul meu! 🙂 Urmăresc cu entuziasm antrenamentele la care participi şi citesc cu bucurie postările tale! Be blessed! Sper ca Dumnezeu să binecuvânteze în fiecare zi familia ta şi munca desfăşurată pentru semenii tăi! … Şi mă gândesc să mă înscriu în echipa ta la Wings for life! Weekend deştept!

  6. Catalin Codrut spune:

    Dumnezeu sa fie cu tine si sa reusesti sa termini cu bine ce ti-ai propus sa faci! Esti un exemplu de urmat pentru toti cei care vor sa-si schimbe viata in bine! Succes!

  7. mishtone spune:

    Care sunt avantajele utilizarii Viber sau ooVoo, comparativ cu mult mai cunoscutul Skype? Mersi.

  8. Andrew, thank you so much for this article! I needed to re-read today, it is like a boost of strong dark chocolate for me – it inspires me, entourages me, makes me feel good. Bravo! Congratulations.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *