Menu
BLOG

Despre o alergare de 100 de km.

2015-04-10-18h09m54

Cine a vazut rasaritul dupa o noapte intreaga de alergat poate confirma ca exista putine lucruri pe aceasta planeta care ne pot transforma atat de rapid starea de spirit – asa cum o face bila aceea rosiatico-rozalio-portocalio-galbuie. Dar sa incep cu inceputul…

„Nicio sarbatoare fara alergare” a devenit motto-ul meu de vreo cativa ani incoace. Este tentant sa ‘o lasam moale’ si sa gasim scuze pentru a sari peste antrenamente: ziua de nastere, Sfantul X, Craciunul, revelionul, Pastele, 1 mai, Rusaliile, weekend-urile, NBC-uri (nunti, botezuri, cumetrii :)) si…uite cum am ‘scapat’ de vreo 100 si ceva de alergari intr-un an…

Avand parte de o zi de vineri ceva mai scurta si de un weekend prelungit – suficient de lung pentru a ma reface complet dupa un antrenament de anduranta, am pus in agenda zilei Vinerea Mare (inca de acum cateva luni) un antrenament de alergare de 100 de kilometri (daca tot este Mare…). Poate suna ciudat, dar 100 de kilometri sunt doar 10 „bucati” a cate 10 kilometri – deci nu cred ca ar trebui sa sperie vreun alergator (cei care vor incerca sa ii parcurga vor avea o surpriza placuta :)). De indata ce ne-am obisnuit corpul (si, mai ales, mintea) cu durata de efort mai mare de 8-10 ore, restul este doar o chestiune de logistica si de gestionare a diverselor stari emotionale care pot aparea pe parcursul unei curse (sau antrenament) ultra.

Daca partea logistica este relativ usor de gestionat, felul in care raspunde creierul nostru la oboseala, monotonie, disconfort, (eventuale) dureri si dorinta de a abandona poate fi antrenat expunandu-l cat mai des la curse lungi si – mai ales – nocturne. Am mai scris despre construirea andurantei si cred, in continuare, ca metoda cea mai eficienta de a termina un ultra cu zambetul pe buze si cu probleme fizice zero este de a sacrifica (macar o data pe luna) noapte de vineri spre sambata si de a o folosi pentru un antrenament (de alergare, de pedalat, de inotat, de mers pe munte etc.). De ce vineri? Pentru ca, dupa o saptamana de lucru, primul gand este „ce bine, vreau sa dorm muuult!” – deci, cam acelasi pe care il ai pe la jumatatea unei curse ultra, cand oboseala si nivelul melatoninei isi vor cere ‘drepturile’.

Revenind la 100 de kilometri, fac pariu ca orice alergator – care a terminat macar un semi-maraton – poate parcurge aceasta distanta. Desigur functie de istoricul antrenamentelor si al curselor, de pregatirea cursei si de respectarea unei strategii, felul in care termina cei 100 de km poate varia, de la „am alergat vreo 30 de km apoi am mers ca un zombie; si acum sunt praf”, la „am reusit sa patrez un ritm bun si m-am recuperat foarte rapid”. A propos de recuperare, aceasta incepe – la un ultra – inca de pe parcursul cursei.

Fiind un fan al alergarii pe sosea, nu puteam sa nu observ – pe DN 1- un restaurant numit „KM 101”, undeva intre Comarnic si Nistoresti. Locatia perfecta pentru startul unei alergari de 100 km! Am anuntat pe facebook acest antrenament si, din fericire, am gasit cativa alergatori pasionati interesati sa participe la aceasta „cursa”, integral (100 km) sau varianta ‘scurta’ (50 km, de la Ploiesti la Bucuresti):  Vlad Tanase, Dragos Roua, Florin Stanciu, Cristi Enoaie, Alexandru Tudor, Anca Precup, Valeriu Mangu, Laurentiu Moga, Claudiu Beletoiu, Razvan Norocel (sper ca nu am ratat pe cineva :)).

De asemenea, spre norocul nostru, cativa prieteni s-au oferit sa ne acorde sprijin logistic, sacrificandu-si somnul si punandu-si la dispozitie masinile (pentru echipament, nutritie si hidratare). Fara ei, acest antrenament ar fi aratat altfel sau, mai degraba, sansele de a se intampla ar fi fost mult diminuate… Mii de multumiri, Gedai Get, Alex Kelerman si Octavian Baban!

Obiectivele mele pentru acest antrenament:

  1. Sa completez „incarcarea” inceputa pentru ultra-triatlonul Arch 2 Arc. A fost ultima cursa lunga (de alergare) inainte de evenimentul din iunie-iulie; de acum urmeaza alergari de maxim 50-60 km si o crestere a vitezei. La inceputul lunii mai voi avea si ultimele sesiuni lungi de inot (6-10 ore), precum si doua ture back-to-back (in zile consecutive) cu bicicleta (150-180 km / zi).
  2. Sa pastrez un ritm bun si o stare (profunda) de relaxare pe parcursul intregii alergari, astfel incat – la final – sa fiu suficient de odihnit si de pregatit pentru 18-20 de ore de inot (plus cam tot atatea de pedalat :)).
  3. Sa testez / verific zona logistica. Daca partea nutritionala (mancarea, energizantele, electrolitii si isotonicele de la Isostar) este, deja, indelung probata in zeci / sute de curse si antrenamente, echipamentul solicita, frecvent, cate o proba ‘de foc’. De aceasta data, am vizat pantofii de alergare (nu facusem antrenamente mai lungi de 50 de km in Mizuno Wave Rider), sosetele (mi-am luat cateva perechi Asics) si crema anti-frecare aplicata pe (si intre) degetele de la picioare (pentru a evita basicile). Spre supriza mea placuta, mixul de mai sus a functionat perfect: ZERO iritare la nivelul talpilor / degetelor / unghiilor.
  4. Sa imbunatatesc tehnica de alergare pe distante lungi. Am descoperit ca este mult mai ‘economicos’ din punct de vedere al energiei sa micsorez pasul (cu aproximativ 7 cm) si sa cresc cadenta (de la 175 la 185). A rezultat aceeasi viteza (si acelasi HR), dar mai putin efort.
  5. Sa ma asigur ca toti participantii ajung cu bine (intregi :)) la finish. Chiar daca nu a fost un eveniment oficial, m-am simtit responsabil (ca initiator al antrenamentului) pentru reusita fiecaruia – de altfel, am facut medalii de finisher :).

Nu voi intra in detaliile acestei experiente (gasiti pe facebook impresiile impartasite de cativa dintre participanti), dar pot sa afirm ca sunt multumit – obiectivele au fost atinse :). Si, fireste, va invit sa testati, pe propria piele, un astfel de antrenament [in viitorul apropiat se anunta o alergare de 50 km, de la Ploiesti la Bucuresti – voi reveni cu info pe Facebook].

Cam atat pentru azi. Va doresc o saptamana frumoasa si sa ne vedem cu bine la urmatoarele alergari (The Color Run, Wings For Life World Run, Transmaraton…).

PS – multumim, Radu Cristi, pentru poze (avem niste amintiri extraordinare!)

Această prezentare necesită JavaScript.

Share: Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (8)

8 răspunsuri la “Despre o alergare de 100 de km.”

  1. Adrian Luca spune:

    Foarte tare! 🙂 Eu trebuie sa mai lucrez pentru astfel de distante. De fapt eu nu prea am sarit de 21 de km decat fff rar. Dar este timp. In mai am un an de cand am inceput sa alerg si voi avea si 1600 km adunati mai cu taraita in 110 curse si nicio participare la nicio cursa oficiala deocamdata.
    Dar e bine sa vedem astfel de curse ca sunt posibile.
    Felicitari si succes pentru Arch 2 Arc!

  2. Robert H. spune:

    🙂 ce aventura…astept pe cea de 100 de mile! Poate ma primiti si pe mine 🙂

  3. Adrian Luca spune:

    Va ca ati adunat kilometri si pentru Inima copiilor. Era chiar in perioada respectiva si v-am vazut pe pagina lui Paul – video. Si mai tare. Bravo din nou!

  4. Relu spune:

    Cu ocazia reusitei lui Tiberiu Useriu (215km),am alergat si eu pt prima data 100km.A fost minunat.Asa ca va inteleg fericirea.Felicitari finisherilor! Cu ce viteza medie ati alergat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *