Menu
BLOG

7+1 strategii pentru a respecta promisiunile facute de Anul Nou (si nu numai).

new-years-resolutions_healthy

Sa slabesc. Sa renunt la fumat. Sa petrec mai mult timp cu familia. Sa fiu mai organizat. Sa mananc mai sanatos. Sa fac sport. Sa scap de datorii. Sa gasesc o slujba mai buna. Sa nu mai fiu stresat. Sa consum mai putin alcool. Sa citesc mai mult. Sa ma feresc de dulciuri. Sa calatoresc prin lume. Sa ma implic social. Si asa mai departe…

Pentru ca finalul anului se apropie, m-am gandit sa scriu despre vestitele decizii (sau “rezolutii “) adoptate de Anul Nou. Subiectul poate parea unul simplist, dar – de exemplu – guvernul SUA are o pagina dedicata pentru cele mai populare decizii pe care americanii le iau la trecerea dintre ani. Daca ne uitam pe lista acestora, nu vom descoperi cine-stie-ce surpriza; ca ceea ce difera de la un individ la altul si de la societate la alta este popularitatea fiecareia dintre aceste ‘rezolutii’.

Parerile privind momentul ales pentru a face schimbari in viata sunt impartite. Unii spun ca trecerea dintre ani este un  moment excelent pentru a ne face promisiuni sau angajamente. Altii afirma ca ‘rezolutiile’ adoptate de Anul Nou sunt o pierdere totala de timp.

In urma cu vreo 10-15 ani am tot incercat sa ma las de fumat. Si de Revelion (cu doua tigari fumate cu disperare intre 23.55 si 23.59), si in alte zile ale anului. Rezistam cateva zile, sau saptamani, sau chiar luni. Apoi, reveneam la acest obicei. Eram un fumator pasionat (in vremurile “de glorie”, pana la doua pachete pe zi; ajunsesem sa fumez si Gitanes fara filtru – cine a fumat asa ceva, isi poate da seama cat de inversunat eram…). Am avut succes de abia in momentul in care mi-am stabilit un obiectiv: de a deveni un parinte nefumator, astfel incat copiii mei sa nu sufere din cauza obiceiului meu nociv. Din acel moment, nu au mai existat tigari. Nu a fost nevoie de Nicorette, tigari electronice, terapie de grup, mers la psiholog, la vrajitoare, samani etc. Pur si simplu, fumatul mi s-a parut incompatibil cu obiectivul meu.

Toate ‘rezolutiile’ mentionate (precum si multe altele) reprezinta, de fapt, schimbari in viata noastra. Noi, oamenii, suntem extrem de rezistenti la schimbare. Nu intru in explicatii de natura psihologica (sentimentul de pierdere a controlului, teama de necunoscut, frica de esec, iesirea din zona de confort etc.). Totusi, exista cateva ‘trucuri’ care ne ajuta sa  ‘imbratisam’ mai usor schimbarile.

1. Primul ar fi sa gasim un raspuns sincer la intrebarea “de ce as face aceasta schimbare?“. Ce anume ne nemultumeste? Ce ar putea fi mai bine in viata noastra?

2. Apoi, schimbarea sa fie asociata unui obiectiv. Iar obiectivul sa iasa din zona fantezista (“mi-ar placea sa slabesc“) si sa intre in cea realista – vestitul SMART al corporatistilor (“voi slabi 5 kg in 90 de zile, iar pentru asta urmeaza sa fac urmatoarele lucruri: …“). Partea interesanta a alegerii unui obiectiv este ca lucrurile din viata noastra incep sa se alinieze obiectivului: dieta, stilul de viata, cercul de prieteni, informatiile cautate, locurile in care mergem, ocupatia etc.

3. (Renuntarea la) Alegerea momentului optim. Stiti dietele acelea care incep luni? Si rezista pana vineri? Sau cele care o sa inceapa… dupa concediu, dupa Sarbatori, dupa 40 de ani, dupa…dupa…dupa…? Ei bine, momentul ideal pentru a face o schimbare este acum. Sau, mai precis, in clipa in care simtim nevoia de a face schimbarea. Amanarea inseamna… amanare.

4. Schimbarea atitudinii. Suna complicat, dar este simplu. Se aplica o singura regula: sa renuntam la scuze. “Nu pot, pentru ca toti cei din jurul meu mananca prajituri, fumeaza, beau etc.” “Nu am unde sa alerg”. “E prea frig”. “E prea cald”. “Ce o sa zica lumea…?” (a propos de asta, cred ca ar trebui sa ne preocupe mai mult ce va zice eul nostru viitor, in ultimele clipe ale vietii…). O ‘mantra’ pe care o putem repeta: “sunt mai puternic(a) decat cea mai frecventa scuza” :). Daca scoatem scuzele din dictionar, obligam creierul sa raspunda permanent (si sa gaseasca solutii) la intrebarea “Cum urmeaza sa fac asta?”.

5. Bate toba! Evident, nu la propriu. Anunta-ti rudele, prietenii, colegii, cititorii blogului, intrega planeta, Universul etc. ca urmeaza sa faci anumite schimbari. La ce ajuta asta? Reprezinta un angajament fata de propria persoana (singura pe care nu ar trebui sa o minti si sa o dezamagesti, niciodata) si fata de alti oameni (fata de care nu vrei sa te simti ridicol :)).

6. Cate o schimbare pe trimestru. In multe dintre discursurile pe care le-am sustinut anul acesta am fost rugat de catre organizatori sa vorbesc si despre schimbare. O problema majora a schimbarilor  – inclusiv a celor adoptate de Anul Nou – este ca ele vin, la pachet, cu multe alte promisiuni. Daca tot ne lasam de fumat, hai sa si slabim vreo 10 kilograme. Si sa alergam un maraton. Si sa devenim extrem de productivi la birou. Si sa ne schimbam radical dieta. Si multe altele. Nu este nimic rau in a avea 4-5 obiective majore pentru anul urmator, dar sansele de a le duce la bun sfarsit mergand cu toate in paralel sunt aproape nule.

O varianta mult mai productiva este sa ne concentram, in primele 3 luni, asupra unui singur obiectiv. Daca facem zilnic cate un lucru pentru obiectivul respectiv, ajungem la 90 de pasi facuti in directia dorita (ceea ce este enorm!). Apoi, putem trece mai departe. O strategie eficienta este sa alegem corect ordinea acestor obiective. De exemplu, daca suntem sedentari, fumatori, avem 50 de kilograme in plus fata de greutatea noastra optima si ne-am propus sa slabim, sa renuntam la fumat, sa devenim ultra-productivi la birou si sa alergam un maraton, primul obiectiv ar trebui sa fie ajustarea nutritiei. Apoi, dupa 3 luni, includerea miscarii in rutina noastra zilnica. Dupa alte 3 luni, sa punem tunurile pe schimbarile necesare pentru a deveni ultra-productivi (si sa gestionam corect to do list-ul zilnic si stresul). Si, de abia dupa ce ne-am transformat in niste alergatori care mananca corect si zbarnaie in viata profesionala, putem sa ne concentram pe o viata fara fumat (daca ea nu survine natural, pe masura ce devenim tot mai ‘curati’ in interior, iar plamanii ‘urla’ la fiecare alergare…).

7. Motivatia, automotivarea, vointa etc. ne ajuta doar in clipa in care incepem schimbarea. Dar ceea ce ne ajuta sa permanentizam aceasta schimbare si sa o integram in personalitatea noastra este adoptarea unui obicei nou. Nu avem nevoie de vointa de fier pentru a ne spala pe dinti zilnic. Sau de un nivel enorm de automotivare pentru a face dus. Toate acestea au devenit parte din rutina noastra.

BONUS: Este important sa ne concentram pe obiective pozitive (in detrimentul celor negative). Un  obiectiv pozitiv reprezinta o actiune pe care dorim sa o facem, in timp ce unul negativ reprezinta una pe care dorim sa o evitam (sau sa o oprim). Este foarte greu sa invatam sa nu facem un lucru (poti sa nu te gandesti la o masina rosie cu buline albe? :)), asa ca, daca ne concentram pe anihilarea unui comportament existent, nu vom reusi sa adoptam obiceiuri noi. Preferi sa dezvolti obiceiul de a „nu mai fi atat de sedentar” sau pe cel de a „face zilnic minim 60 de minute de miscare”?

Asadar, se apropie Anul Nou. Ora 24.00 a zilei de 31 Decembrie va fi o ocazie excelenta de a face un prim bilant: ce mi-a adus schimbarea facuta in urma cu cateva zile (sau saptamani / luni)? Sunt in grafic cu slabitul? Mai simt nevoia de a fuma? Cati bani am economisit renuntand la fumat? Cate ore am petrecut in plus cu familia? Cat de organizat arata spatiul meu de lucru? (ar ajuta o poza facuta inainte si dupa). Mananc mai sanatos? (asta include si masa de Revelion!). Am reusit sa deschid un cont de economii (chiar si cu cativa RON amarati)? Am investit ceva in dezvoltarea mea personala? Cate carti am citit? Mi-am cumparat un bilet de avion catre o destinatie pe care imi doream de mult sa o vizitez? Mi-am ales o cauza pe care sa o sustin? Si asa mai departe…

Sa avem cu totii un An Nou extraordinar. Dupa cum il construieste fiecare dintre noi.

Andrei Rosu

Share: Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (1)

Un răspuns la “7+1 strategii pentru a respecta promisiunile facute de Anul Nou (si nu numai).”

  1. […] & tips-uri foarte bune care ne vor ajuta in respectarea rezolutiilor pe 2016. Articolul sau, 7+1 strategii pentru a respecta promisiunile facute de Anul Nou (si nu numai), ne da de gandit; dar mai ales, ne da […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *