Menu

„As fi surprins sa aflu despre tine ca…”

Postat de Andrei Rosu pe 31 octombrie, 2018

In urma cu cativa ani, pe vremea cand lucram intr-o companie de leasing, am fost la un training – stiu, nimic spectaculos pana aici. Ca icebreaker, trainer-ul ne-a invitat sa ne prezentam intr-un “mod diferit” si sa punctam acele lucruri din istoricul nostru care ar surprinde colegii de curs si de companie. Exercitiul mi-a placut (asa am aflat ca x de la contabilitate rupe podeaua de dans in fiecare miercuri, iar y de la audit picteaza in weekend) si m-am gandit sa impartasesc cu cititorii blogului meu cateva aspecte din viata mea, mai putin cunoscute. Fara un scop anume 🙂 Asadar…

  1. M-am nascut in Brasov, pe 30.06.1976. Am fost conceput la Cluj, de doi studenti, pe 30 septembrie 1975… 🙂
  2. Am dat foc scolii generale nr. 85, din Vatra Luminoasa (Bucuresti), in clasa a treia (prin octombrie). Motivul: am vrut sa ma incalzesc si am aprins cu chibrituri magazia cu maculatura a scolii. Consecinta: tata, muncitori, cheltuiala, refacut magazia, scapat de exmatriculare. Dar nu am scapat de retinerea cravatei de pionier, pentru aproape o luna. Si da, am plans. Eram singurul din clasa fara cravata…
  3. La gradinita am scris cu mana stanga, dar la scoala am fost obligat sa scriu cu dreapta (pentru cei care nu isi amintesc comunismul: toti eram condamnati sa fim la fel). A fost naspa (mana dreapta legata la spate, etc.), dar am supravietuit. Totusi, scriu oribil cu dreapta (nu inteleg niciodata ce am scris). Noroc cu computerele…
  4. Cea mai veche amintire a mea dateaza din gradintita. Si este olfactiva. Imi amintesc doua mirosuri: de cantina (oribil!) si de clor, din wc-uri (la fel de oribil)…
  5. In clasa a doua am casigat faza “pe sector” a Cantarii Romaniei, cu un desen numit “Chipul mamei”. Picasso ar fi fost mandru, dar mama s-a oripilat…
  6. In scoala generala scriam literatura SF, motiv pentru care am frecventat, timp de un an, “cenaclul” Palatului Copiilor si Soimilor Patriei. Intr-o zi, mi-am uitat caietul cu povestiri intr-o cofetarie si, de suparare, nu am mai scris niciodata literatura SF…
  7. Singurul sport pe care l-am practicat in copilarie (in afara de fotbal in curtea scolii) a fost ‘orientarea turistica’ (intre clasa a 3-a si clasa a 4-a). Am renuntat la el pentru ca nu imi placea sa alerg…
  8. In clasa a 10-a am fost exmatriculat pentru doua saptamani, pentru ca am umplut peretii liceului cu graffiti. In cele doua saptamani de stat acasa mi-am ocupat timpul cu ascultatul de muzica si visatul cu ochii deschisi. Imi doream sa fiu intr-o formatie si sa am succes la fete (fiind o fire mai degraba introverta, nu prea imi reusea capitolul asta). Am umplut un caiet de 100 de file cu posibile nume de formatii. Pe coperta 4 am gasit, in sfarsit, un nume de care am fost multumit: Gaz pe Foc. Primele versuri pe care le-am scris au fost despre exmatricularea mea si au aparut in melodia “X-matriculat”, intr-un album de la finalul anilor ’90…
  9. Primele trei videoclipuri Gaz pe Foc au fost regizate de Tudor Giurgiu. Preferatul meu era “Spune-mi”. Acum rad de fiecare data cand ma uit la acele video-uri. Vintage, frate…
  10. Ne placea sa cantam live, dar nu aveam tot timpul posibilitatea tehnica de a o face. La un concert dintr-un club din Petrosani, organizatorii aveau doar doua microfoane (noi eram 4), asa ca am fost nevoiti sa improvizam. Eu am cantat la un picior de scaun (de lemn), iar unul dintre colegii mei la o lanterna – care s-a aprins in timpul spectacolului…
  11. Am plecat din Gaz pe Foc in 2000, pentru ca nu imi mai placea sa “fac sincroane”, adica sa dansez in sincron cu colegii de trupa. La fiecare concert (fara exceptie), uitam ‘sincroanele’ si, ca sa nu par de kko, coboram in public si dadeam mana cu fanii (sau, mai degraba, cu fanele…)…
  12. La 19 ani am fost casatorit, timp de aproape 12 luni, cu o colega de facultate. Nu am avut copii si am divortat de comun acord…
  13. Am picat examenul pentru permisul auto de 5 ori. De fiecare data, la proba de traseu…
  14. Prima mea masina a fost Olcit-ul parintilor. Am ramas de nenumarate ori (in) balta cu ea. Era o chestie cu capacul de delcou, parca…
  15. In perioada 1998-1999 am facut armata, timp de 6 luni, la unitatea de jandarmi de la Magurele. Tehnic vorbind, sunt sublocotenent…
  16. In perioada 2000-2001 am lucrat ca director artistic pentru o casa de discuri (Alpha Sound). Printre artistii cu care am colaborat atunci se numarau Parazitii, Nadine, Quartz & Gianina Corondan si o formatie din Constanta care canta muzica orientala cu versuri romanesti (adica manele) si pe care am ‘repozitionat-o’ ca boysband. Trupa a avut vanzari de un milion de albume intr-un an. In plus, „la cererea publicului”, casa de discuri a lansat o carte despre trupa respectiva, care s-a vandut (in aproape 100.000 de exemplare!) impreuna cu hiturile acesteia. Si pe care, la autor, apare numele meu. Formatia se numea L.A…
  17. Am plecat de la casa de discuri dupa mai multe divergente, pe teme artistice, cu managerul ei (un iranian foarte simpatic). I-am propus, fara succes, sa semnam cativa artisti ale caror demo-uri imi placeau (si, mai important, credeam ca vor avea un impact bun). Acestia se numeau O-zone, Akcent si Marius Moga (pe care tocmai il convinsesem sa se mute in Bucresti si sa lucreze in studioul nostru)…
  18. Eu si Oana am fost colegi de liceu, dar nu ne-am intersectat pana in 2005. Octombrie. 23. Intr-un supermarket, la coada. Ajunsesem acolo pentru a imi cumpara grepuri, dupa o noapte de petrecere (cu mult alcool). Auzisem ca sucul de grep ajuta la hangover. Ne-am casatorit 9 luni mai tarziu…
  19. Primele lectii de tobe le-am luat la 32 de ani…
  20. Am grupa de sange A2, Rh negativ. Pana in 2011 mi-a fost frica sa donez sange (am frica de ace). De atunci, mi-am depasit temerile si donez minim o data pe an…
  21. La fiecare 9 ani fac cate o schimbare majora in viata. In ’92 am inceput sa cant, in 2001 m-am apucat de banking, in 2010 de alergare. Am emotii pentru 2019…

Ar mai fi vreo 200 de lucruri de scris, dar le las pentru alte dati, cand voi cadea din nou in butoiul cu amintiri :). Pana atunci, va doresc o viata interesanta!

Andrei Rosu

Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (10)

10 răspunsuri la “„As fi surprins sa aflu despre tine ca…””

  1. Maria Mocanu spune:

    Foarte frumos povestit…
    Ma impresioneaza foarte mult la tine faptul ca esti un om dechis si sincer…. Dupa povestirea ta am incercat ” sa-mi mai amintesc de mine” poate intr-o zi voi reusi sa si scriu… Ne esti tare simpatic .. .. Ne-am regasit in unele momente… fie noi fie copii nostri… Esti un norocos ….
    Baiatul iti seamana ?! sau doar fizic. Stii deja ca, parintii percep aceasta poveste „un pic la alta dimensiune” atunci cand este vorba de copii lor…. Avem ceva in comun cu voi, am fost intotdeauna si suntem si acuma foarte buni prieteni cu copii nostri. ( acuma sunt mari… Oana Maria este casatorita, Stefan baiatul nu este casatorit inca… face in curand 27 ani ) ! Mi-am incurajat copii de cand erau mici sa – si spuna parerea (sa riposteze) atunci cand sunt neandreptatiti daca isi pot asuma riscurile…. Si au fost si momente critice dar le-am fost mereu aproape. Oana Maria si Stefan au ceva intamplari asemanatoare cu ale tale… Imi sunteti dragi asa cum imi sunt dragi .. si copii mei . Sunteti „oameni frumosi” … Sunt fericita ca i-am inteles si le – am fost mereu aproape….. Eu si sotul meu le-am fost prieteni deschisi si sinceri desi generatia mea a avut in general „un altfel de comportament” in „educatia” copiilor. Prietenii ne spuneau ca, ne crestem copii ca in „vest” nu erau inca atat de multe i formatii.Nu stiu exact cum era in vest dar cu siguranta stiu ca, am fost si suntem buni prieteni…. Parintii ar trebuie sa stie ca, prietenia copilariei, copiilor lor li se va intoarce candva….
    Va doresc si iti doresc sa aveti parte dor de momente frumoase alaturi de copii vostri…

  2. Matei Teofan spune:

    Frumos… Prima data cand am auzit de Andrei Rosu eram cu taica-meu afara in august 2015 si venise vorba de plaja si Dunare (satul in care locuiesc este pe malul Dunarii, mai precis unde Oltul se varsa in Dunare: Islaz, Teleorman, consatean cu Draknea din pacate dar puteti sari peste randul asta) si de curentii acesteia. Discutia a deviat la Canalul Manecii si el mi a spus ca in urma cu cateva saptamani vazuse la stiri primul roman care a reusit traversarea Canalului Manecii, dar nu retinuse si numele si treaba asta m a intrigat, asa ca am dat un search pe google. Nu mai auzisem de Andrei Rosu si nici de performantele sale, atunci a fost momentul cand am aflat si mi a ramas in minte acest model. Anul viitor aflu ca inca un roman a traversat inot temutul canal, de data asta fara costum de neopren, Avram Iancu. Mi s a intiparit in minte si acest nume, mai ales ca l mai auzisem pe la istorie. Vazusem ca si el practica mai multe sporturi, printre care ciclism, alergare si inot, pe care le fac si eu, dar evident la un nivel mult mai mic (momentan..). 2 romani care au reusit sa invinga apele inghetate ale Canalului Manecii, 2 idoli pentru mine, asa ca le am dat follow pe pagina de fb.. In aprilie 2017 in timp ce pierdeam vremea pe facebook, dau de o postare de-a lui Avram in care spune ca vrea sa strabata toata lungimea Dunarii inot. Primul meu gand a fost „mamaa, asta trece pe aici pe la noi pe langa sat, trebuie sa merg si eu cu el neaparat, vreau sa fac o poza cu el sau chiar mai multe”. Asa ca l am contactat. Raspunsul lui a venit rapid si a spus ca voi stii cand va trece prin zona unde locuiesc. Ulterior am aflat ca el a raspuns asa mai mult din politete, nu si imagina ca eu chiar o sa vreau sa inot alaturi de el. Asa ca am asteptat vara, am scapat si de admitere (sunt student la medicina) si impreuna cu varul meu am inceput sa inotam distante din ce in ce mai mari pe Dunare. Astfel ca, pe data de 31 august 2017, dis de dimineata (nu mai mersesem niciodata asa devreme la plaja, iar apa era foarte calda, spre mirarea noastra) alaturi de parintii mei care ne supravegheau din barca, am facut jonctiunea cu un adevarat sportiv si patriot, Avram Iancu, insotit de un kaiac in care se afla si producatorul de film Sabin Dorohoi. 17 km am inotat alaturi de el, am crezut ca mi cade piciorul drept dupa ce am iesit din apa, insa a meritat. A fost o zi pe care nici daca as vrea n as putea sa o uit. O amintire foarte frumoasa si unica. Astfel ca ajunsesem sa mi cunosc unul din „idolii” mentionati mai sus. Cum ramane cu celalalt? Dupa ziua de 31 august, nu am mai avut niciun chef de Dunare sau de inotat. Asa ca nu mi ramasese altceva de facut decat sa pierd vremea pe facebook, din nou.. Fiind abonat la pagina de facebook a lui Andrei, am inceput sa tot dau de postari cu webinar „42k rosu programul transformational”, „ai amanat destul, hai la alergat” si etc. Am zis ca trebuie sa ma inrolez in program avand deja 2 motive bune: sa l cunosc pe Andrei (eventual sa fac poza si cu el) si sa ma reapuc de alergat (mai alergasem in copilarie la un club sportiv, dar fericirea n a durat mult si m am lasat). Insa n am facut o… Am stat un an pe bara privind webinarele si spunandu mi ca trebuie sa ma inrolez, insa nu faceam miscarea decisiva. In august 2018 m am decis in final sa achit taxa si sa ma inrolez in program cu gandul de a alerga primul maraton pe data de 1 decembrie 2018. Si asa a inceput.. Cand am reinceput facultatea, in octombrie, am avut ocazia sa ma inscriu la bucharest marathon. Pe grupul 42kRosu se anuntase o intrunire inaintea cursei pentru incalzire si poze. Andrei facuse acest call si spusese ca va fi si el acolo. Clar nu puteam sa ratez asa ceva, atat o incalzire profesionala pentru prima mea cursa oficiala, cat si faptul sa l intalnesc pe recordman. In dimineata de 14 octombrie 2018, in parcul Izvor, am avut ocazia sa vad omul care parea atat de simplu, in spatele caruia se ascundeau atatea performante si atatia km parcursi in diferite conditii de altitudine si temperatura. Si evident.. am facut si poza 😀
    PS: dorinta de a face poze cu cei 2 romani (care ma fac sa ma simt mandru ca s de aceeasi natie cu ei) nu mi a furat mintea, astfel ca am trait clipele alaturi de ei la maxim si cu regretul ca i temporar…

  3. Andreea spune:

    Superba poveste. Mi-a placut foarte tare.

  4. Nicoleta spune:

    Vroiam demult sa scriu ceva aici in spatiul tau, uite ca acum imi fac curaj! Te admir foarte mult si sunt impresonata mereu de spiritul tau de aventurier care m a facut sa imi doresc sa imi depasesc limitele! Am 46 de ani si acum 2 ani am inceput sa alerg , 1 km apoi 2 si tot asa… inte timp am alergat 5 semimaratoane,un maraton si doua trail run 🙂. Dar lipsea ceva ( toate au fost in afara tarii ,pentru ca viata m a purtat pe drumuri nebanuite…) simteam ca nu e complet, ca mi e dor de acasa,ca vreau sa alerg acasa si vreau sa conteze , sa nu fie doar o alergare si atat. Uite asa fix pe 16 septembrie 2017 cand am alergat un semimaraton am aflat intampaltor de Transmaraton!Wow am zis,ce combinatie Andrei Rosu, Transfagarasanul( acasa) si o cauza pentru care pot sa fac ceva! Asa ca pe 16 septembrie 2018 am participat impreuna cu sotul meu la Transmaraton!A fost, de departe, cea mai fumoasa alergare a noastra de pana acum ( planuim sa continuam🙂). Am primit si un premiu pentru ca am reusit sa strangem cei mai multi bani pentru „Padurea Copiilor”( din pacate a trebuit sa plecam imediat dupa cursa ,sa prindem un avion… si nu am a dat mana cu tine Andrei, un adevarat OM) in schimb am furat o poza cu tine 😉 la inceputul cursei si ne am si intersectat pe drum cu minunatii tai Oana si Alexandru, ei alergau 30 noi 21 !Ce stim, cu siguranta, atat cat va depinde de noi, in 2019 vom veni la Transmaraton si poate vom alega alaturi de ei 42 km! Multumim ,datorita tie am adaugat inca o amintire pretioasa in cartea amintirilor noastre.Oameni ca voi ma fac sa cred ca inca mai exista speranta ,pentru noi romanii sa ne facem bine si ca mai presus de tot ar trebui sa fim Oameni! Ce stiu, pana acum, alergarea m a facut sa scot la iveala copilul din mine din nou, sa imi reamintesc toate visele copilariei si sa ma simt ca atunci cand totul era posibil in mintea mea de copil. Abia astept sa aflu ce ce schimbare majora vei face in 2019! Sa auzim numai de bine!

  5. Ionel spune:

    Ma risc sa fac pe Urania. Daca ai dat foc la scoala, ai pus gaz pe foc si apoi ai alimentat L.A.-ul; daca in ultimii ani ai fugit ca din pusca… 2019 cred ca va fi tot … de foc. Sper doar la modul personal sau individual. Nu c….
    In ’99 (bai ce batran trebuie sa te simti cand povestesti! – de unde stiu? 🙂 ) eram rugat sa bag dedicatii pe L.A. , Elegance si ce draq mai era in voga. Eram sef pe regie la emisiuni muzicale la o televiziune locala. Si ghici ce? In loc sa aprecieze educatia muzicala pe care le-o ofeream cu Ramstein, Guns’n Roses si Eric Clapton ei imi trimiteau … de-ale gurii. Tarziu m-am prins sa imi schimb regimul alimentar.
    Ceva asemanari am avea. Si eu am dat foc, dar nu unei cladiri, ci unui sef. Si nu la propriu, dar suficient de tare incat sa imi incep cariera cu un „I” mare de tipar.
    Poate povestim la o bere. Sau doua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *