Intr-o buna zi mi-am zis: „Gata. Ma reinventez. De acum inainte imi construiesc cea mai buna versiune. Una capabila sa imi indeplineasca obiectivele personale si profesionale. Una de care sa fiu multumit la finalul vietii si care sa justifice norocul imens de a ma naste (oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca sansa de a ne naste este de una din 10 la puterea 2685000, adica…spre zero).
Nu am facut mare lucru. De fapt, am facut lucruri pe care milioane de oameni le fac deja pe aceasta planeta. Am renuntat la fumat (fumam de la 16 ani). Am inceput sa alerg (nu mai alergasem din copilarie). Am inceput sa pedalez. Am luat lectii de inot. Am invatat sa vaslesc. Mi-am invins cele 2-3 (zeci) de temeri si m-am inscris la curse pe care unii oameni le considera ‘extreme’. M-am suit in avion, chiar daca pulsul imi zbura la 140-150. Am alergat la temperaturi foarte joase sau foarte inalte, la altitudini mari sau in conditii de teren dificile. Dar, in niciun caz, in locuri sau la temperaturi pe care oamenii sa nu le mai fi trait inaintea mea. M-am trezit de mii de ori la 5 dimineata. M-am culcat de mii de ori inainte de ora 22. M-am antrenat sau am concurat in weekend-uri, de sarbatori, de ziua mea si in alte zile in care, „de obicei”, unii oameni prefera sa stea in casa. Am citit carti si articole la care oricare dintre noi are acces. Mi-am adaptat nutritia la obiective. Ca sa nu existe dubii, mananc alimente care se gasesc pe aceasta planeta – chiar si la supermarketul sau piata din colt. Pe scurt, nu am facut nimic complicat sau ceva care nu ar putea fi replicat.
Daca m-as gandi la momentele in care mi-am zis „baga-mi-as p……* in el de antrenament! [* – picioarele 🙂 ], probabil ca, da, a fost greu. Sa imi pun echipamentul, vineri seara, dupa ce imi culcam copiii si dupa o saptamana de lucru si antrenamente, cand cea mai mare dorinta a mea era sa dorm – macar ‘un pic – si sa alerg toata noaptea, de la Comarnic la Bucuresti, sau sa pedalez pana dimineata, sau sa plec la mare si sa inot vreo 10 ore intr-un golf cu apa foarte rece si plin de meduze, sau sa vaslesc in continuu tot weekendul, printre vomitaturile provocate de raul de mare – nu este chiar atat de digerabil.
Dar am cautat, chiar si in cea mai neplacuta experienta, partea frumoasa. Rolul transformational. Lectia invatata.
Si am avut in minte, in permanenta, „de ce”-ul. Adica, de ce am inceput sa fac toate astea?
Sunt alt om. Chiar daca am 10 ani in plus (si cateva fire de par alb – noroc ca nu se vad :)), simt ca am intinerit. Si, in acelasi timp, ca m-am maturizat. Si ca sunt pe drumul cel bun.
Ma bucur ca familia mea face sport, mananca sanatos si ca are alt destin decat daca as fi ramas lipit de canapeaua aia. Si ca ceea ce fac depaseste ‘granitele’ familiei, inspirand si alti oameni, care – la randul lor – inspira. Si tot asa.
Nu stiu ce imi rezerva viata in urmatorii 60-70 de ani :), dar cred ca sunt pe drumul cel bun. Este un sentiment pe care il am pe deplin atunci cand ma trezesc sau cand ma duc la culcare (a propos, este 21.30, asa ca ma pregatesc sa inchei aceasta postare…).
De fapt, asta si fac, zi de zi.
*
Va doresc un weekend activ!
Andrei Rosu (re-inventator)
Inainte de a va lasa cu filmarea, doresc sa multumesc partenerilor nostri si altor companii care au au sustinut proiectul si datorita carora am reusit sa ne indeplinim visul – Kaufland, Cango, Avenor, Ascendis, Allianz Tiriac, Holcim, Isostar, Regina Maria, Porsche Mobility, Aqua Carpatica, A&D Pharma, Selsib Tehnic, Azochim, Cabinet de Avocatura Razvan Nicolau, Castrol, Bella Casa, Professional Broker de Asigurare, Lateral, Uttis Industries, Home Store, Royal Residence – si tuturor celor care au donat (sau vor dona :)) pentru dezvoltarea campusului socio-medical Hospice de la Copaceni.
PS – pentru amatorii de statistici:
Pe curand!
Privind in urma, cred ca am reusit toti patru mai mult decat ce am putea reusi pe Atlantic. Sa ajungem la startul celei mai grele curse de vaslit din lume este fantastic si, probabil, cel putin la fel de greu cum este sa o terminam.
Drumul pana aici a fost lung, dar frumos (chiar daca presarat uneori cu “damburi” si gropi). Patru oameni fara experienta de navigatie, fara a fi vaslit vreodata in viata lor, fara experienta unor proiecte de o asemenea anvergura, fara certitudinea ca vor vedea “luminita de la capatul tunelului”… au ajuns in acest punct, la doar cateva sapamani de plecarea pe Atlantic.
Mi se pare absolut fabulos ca vom avea sansa sa fim o “frunzulita” intr-un ocean gigantic. Ca ne vom recalibra, fiind un punct pe radarul Universului. ca ne vom vindeca orice frica si ca vom gasi raspuns la multe dintre intrebarile noastre existentiale. Ca vom avea parte de transformare fizica, pshica si, mai ales, spirituala.
Este normal sa avem frici. Au existat si mai exista din cand in cand momente in care gandul ca vom fi in mijlocul necunoscutului ne face sa ne … (scuze, dar nu intru in detalii) pe noi de frica. Dar este normal sa avem temeri – altfel am ramane prinsi in zona de confort si am rata posibilitatea de ne explora limitele. Sau am fi roboti.
Ma bucur ca voi fi in aceeasi barca cu 3 oameni extraordinari. Si 3 oameni la fel de normali ca mine. Sau ca tine.
Avem incredere in soarta noastra pe Atlantic si sunt sigur ca putem conta unii pe ceilalti. Promitem ca vom face tot ce ne sta in putinta pentru a ajunge cu bine in Antigua. Avem sotii, (6) copii, parinti si multi prieteni, parteneri si sustinatori care ne asteapta “acasa”. Pentru ei, pentru voi, pentru toti cei care cred in reusita noastra, vom vasli atat cat va fi nevoie.
Tragand linie pana aici, lucrurile au mers FOARTE BINE. Avem barca, avem echipament, avem accesorii, avem echipa si avem sustinerea voastra.
Indraznesc sa fac pariu ca nicio alta echipa nu va ajunge la start mai bine pregatita mental decat noi. Sute de antrenamente si o traversare a Marii Negre care ne-a ajutat enorm. Daca am ajuns pana aici, inseamna ca avem tot ce trebuie pentru a ajunge si pana pe partea cealalta.
Fiind ultima postare pe acest blog (pana ajungem in Antigua), va multumim mult pentru sprijin! Ati fost alaturi de noi in acesti doi ani de pregatiri, ne-ati incurajat si ne-ati dat forta de a merge mai departe.
Va multumim si pentru donatiile facute! Campusul socio-medical de la Copaceni avanseaza cu fiecare RON donat. Le puteti schimba viitorul copiilor cu boli limitatoare de viata (si familiilor acestora) donand prin SMS la numarul 8844 (cu textul OPTIMISM), sau prin intermediul acestui link.
Pe 27 noiembrie plecam catre La Gomera. Vom avea un race tracker la bord si ne veti putea urmari AICI, incepand din 12 decembrie.
Urmatoarea postare va fi una foarte scurta (pentru ca vom avea rau de uscat…), din Antigua, cu mesajul: “AM REUSIT!”
Sa aveti (sau, mai degraba, sa va faceti) un An Nou excelent!
Ramaneti cu bine, ramaneti cu noi,
Echipa Atlantic4
Prima mea reactie la aceasta intrebare a fost sa raspund „alearga linistita, pentru ca toate mamiferele (probabil) fac miscare cand au pui”. In plus, din experienta familiei noastre, imi amintesc de cateva curse de semi-maraton dupa care Oana a hranit-o pe Ema (si nu au existat efecte secundare, in afara faptului ca Emei ii place sportul :)), dar am zis ca este mai bine sa ma documentez si sa vin cu un raspuns care sa ofere un confort suficient pentru o alergatoare pasionata si, totodata, mamica responsabila.
Cel mai bine documentat articol gasit pe aceasta tema mi s-a parut unul postat pe pagina BreastfeedingUSA.org, din care reiese ca antrenamentele moderate nu afecteaza cantitatea si compozitia laptelui sau cresterea copilului. Nivelul acidului lactic inregistreaza o usoara crestere in cazul unor antrenamente la intensitate maxima, dar fara efecte asupra bebelusului. Cateva studii au evidentiat absenta unui impact imunologic dupa antrenamentele moderate si o usoara scadere a nivelului de proteina cu rol de stimulare a imunitatii, dar acest nivel revenea la normal in mai putin de o ora.
Deci, totul pare ok. Totusi, pentru mamicile extrem de precaute, am gasit cateva recomandari:
In concluzie, dragi mamici: iesiti la alergare, pentru a reveni rapid in forma si pentru a redobandi un nivel excelent de energie, de care veti avea nevoie in urmatorii ani… 🙂
Privind in urma, lucrurile au mers in linie cu planurile, iar acolo unde ne-am lovit de “neprevazut”, am fost suficent de flexibili si de creativi (calitate autohtona :)) pentru a gasi solutii. Au existat si situatii mai putin placute – de exemplu, la intoarcerea de pe Marea Neagra, barca de salvare a fost distrusa in vama din Turcia, iar o parte din echipament, printre care si para-ancora, a disparut, dar tot raul a fost spre bine: am descoperit ca barca de salvare era uzata (luase ceva apa si fusese ‘roasa’), deci – daca am fi avut nevoie de ea pe Atlantic -, nu am fi putut-o folosi. Iar referitor la para-ancora, am facut rost de una mult mai buna decat cea pierduta – acum avem una nou-nouta cu diametrul de 5 metri, in locul celei vechi, de 3 metri. Asta inseamna ca, in timpul furtunilor, vom fi ‘aruncati’ inapoi mult mai putin si vom avea stabilitate mai mare.
Am bifat sute de ore de vaslit, la ergometru sau cu barca, dar traversarea Marii Negre a fost, cu siguranta, cel mai bun antrenament pe care il puteam face pentru cursa din decembrie. Am ‘simulat’ cea mai grea parte a traversarii Atlanticului (primele 7-8 zile), cand organismul uman nu intege ce naibii i se intampla si face eforturi mari de adaptare. Asa ca acum stim ce ne va astepta si vom avea un nivel mai scazut de stres (si de kilograme pierdute in prima saptamana…).
A propos de greutate, am tratat cat se poate de serios subiectul ‘ingrasatului’. Atunci cand participi la o cursa la care oamenii pierd – in medie – 20 de kilograme, ultimul lucru pe care ti-l doresti este sa ajungi la startul ei ‘numai piele si os’. A te ingrasa sanatos nu este chiar cel mai usor lucru din lume, dar m-am simtit ca un actor de la Hollywood care trebuie sa ajunga la greutatea optima pentru urmatorul rol. A fost ciudat sa pun la loc ‘balastul’ de care scapasem in 2010 (cand am inceput sa alerg), dar… arta cere sacrificii. Sunt sigur ca la finalul cursei oceanice vom reveni toti patru la o forma decenta.
Dincolo de cresterea in greutatate, m-am gandit sa impartasesc cu voi si stadiul altor ‘capitole’ ale proiectului nostru.
Echipa. Cu siguranta, aceasta este cheia traversarii noastre. Daca iei 4 oameni de pe strada si ii incui cateva zile intr-o camera, sunt sanse mari sa apara conflicte intre ei. Daca marim perioada la aproape doua luni si adaugam si stresul supravietuirii intr-un mediu ostil… devine foarte clara importanta relatiilor dintre noi. Barca poate fi mai lenta sau mai rapida, echipamentele si accesoriile mai mult sau mai putin performante, hrana mai mult sau mai putin buna, dar felul in care relationam pe tot parcursul acestei calatorii nu poate fi decat unul: excelent. In caz contrar, misiunea noastra se duce pe apa… Atlanticului. Din fericire, in ultimii ani am participat si la evenimente la care am facut echipa cu alti sportivi amatori (chiar daca au fost competitii mai scurte, de 1-2 zile sau de o saptamana), ceea ce mi-a dat ocazia de a observa si cauta anumite calitati la oamenii cu care ma asociez. Si sunt sigur ca le-am gasit la membrii actuali ai echipei Atlantic4 (Vasi, Ionut si Marius). Daca aparem in Antigua cu ochii vineti (sau in formula incompleta), inseamna ca m-am inselat…
Barca. Orele de vaslit pe mare ne-au ajutat enorm sa avem incredere in „Maria” si sa ne obisnuim cu felul ei de a pluti pe valuri. Cu doua traversari la activ (Marea Neagra, in 2017 si Atlanticul, in 2016), cred ca alegerea ei a fost un inspirata. De curand, i-am adaugat inca un derivor, pentru un plus de stabilitate, deci… este perfecta :).
Echipamentul si accesoriile. Exceptand 2-3 cazuri cu rau de mare sever, nimeni nu a abandonat pana acum o cursa peste Atlantic din motive fizice (ma doare nu-stiu-ce). Abandonurile au fost cauzate de probleme tehnice (defectiuni – carma, derivor, pilot automat, GPS, desalinizator etc. – care nu au putut fi remediate sau pentru care nu a existat un plan B, plan C, plan D…). Din toate cartile citite pana acum despre expeditiile reusite ale unor exploratori, am invatat un lucru: sa cumpar cel mai bun / performant echipament si sa am cel putin doua rezerve. Ceea ce am si facut. Avem 3 desalinizatoare, 3 GPS-uri si chiar 4 piloti automati. Iar daca se strica toate, avem suficiente piese de schimb si ‘scule’ pentru a le repara.
Energia. Barcile de vaslit oceanic au ca principala sursa de energie (pentru desalinizator, echipamente de navigatie etc.) panourile solare. In ultimii ani, unele echipaje au folosit ca sursa suplimentara (pentru zilele cu nori), Efoy fuell cells (cu metanol). A fost o decizie inspirata, in principal pentru diminuarea nivelului de stres („Aoleo, raman fara energie pentru facut apa si navigat!”), care – oricum – este foarte ridicat. Costa cat jumatate dintr-o masina, dar speram sa merite fiecare banut.
Hrana si confortul. De regula, echipele care traverseaza Atlanticul au ca principala sursa de hrana mancarea liofilizata. In cazurile fericite, participantii isi aleg un brand, testeaza fiecare produs si isi fac o lista cu necesarul zilnic. In cazul nostru, am ales 3 branduri de top si am testat (pe Marea Neagra) aproape 130 de sortimente. Pe Atlantic vom avea aproape 80, plus conserve de legume, fructe s.a.m.d. In plus, strategia noastra este de a ‘pacali’ primele 10 zile cu hrana ceva mai apropiata de cea naturala (exista legume si fructe proaspete – de ex. portocale, mere, lamai, morcovi, avocado – care rezista destul de mult pe mare; am primit sugestia de a lua si telina, dar cred ca ne va folosi mai mult cand ajungem in Antigua :)). In ceea ce priveste confortul (ala care poate fi in cei cativa metri patrati… :)), sursa suplimentara de energie ne va ajuta sa avem apa sufiecienta pentru hidratare si spalare (yuuhuuu!!), muzica, telefon si chiar internet (nu va bucurati prea mult, va fi unul foarte, foarte lent, dar vom incerca sa incarcam macar 1-2 poze / zi :)).
Campusul socio-medical Hospice. Ne-am atins pana acum un sfert din obiectiv (multumim donatorilor!!) si suntem increzatori in atingerea target-ului propus. Avem suficient spatiu in cabina in care dormim pentru a scrie numele tuturor celor care doneaza peste 100 ron (inclusiv). In zilele cu furtuni, in care vom sta inchisi in cabina, vom avea sansa de a va invata foarte binele numele – probabil ca vom si discuta cu voi, chiar daca doar telepatic… 🙂
Revenim cu vesti!
Andrei (Atlantic4)
Obiectivul acestei postari (in afara prezentarii beneficiilor alergarii) este de a iti aminti ca, la un moment dat, ai fost cel mai rapid dintre multe, multe milioane de spermatozoizi. Si ca noi, oamenii, am fost inzestrati cu un corp care poate face aproape orice (sa mearga, sa alerge, sa sara, sa se catere, sa se rasuceasca, sa inoate, sa pedaleze, etc.). Dar nu am fost facuti pentru a sta pe scaun ore, zile, saptamani si luni in continuu.
Orice miscare este mai buna decat nicio miscare, asa cum o actiune – oricat de mica -, ne ajuta sa schimbam un context in care parem ‘intepeniti’. Exista sute de sporturi pe care le putem practica, dar cele mai multe dintre ele au in comun un lucru: alergarea.
Din momentul in care invata sa mearga, copiii au doua viteze: repede si foarte repede. Din pacate, pe masura ce avansam in varsta si dobandim un anumit confort, relatia noastra cu sportul devine tot mai distanta, cu consecintele de rigoare (riscul aparitiei unei boli ‘moderne’ si pierderea treptata a beneficiilor care vin la pachet cu miscarea).
Dupa cum te-am mai anuntat pe acest blog, in vara anului trecut am lansat 42kRosu – de la canapea la maraton, in 4 luni – un program online care te ajuta sa te ridici de pe canapea, sa integrezi cu usurinta alergarea in stilul tau de viata, fara accidentari si fara a iti neglija familia, prietenii sau cariera si, in maxim 4 luni, sa poti alerga un maraton (adica 42 de kilometri si 195 de metri).
Comunitatea creata pe Facebook in jurul acestui program a depasit, de curand, 1.300 de membri si tot atatea povesti de viata in care oamenii lasa la o parte scuzele sau temerile si devin o sursa de inspiratie pentru cei din jurul lor.
Incepand de astazi si pana pe 13 septembrie te poti inrola in programul 42kRosu la un pret… de toamna.
DETALII AICI DESPRE PRETUL-CADOU!
Ce primesti?
DETALII AICI DESPRE PRETUL-CADOU!
Ce spun membrii comunitatii 42kRosu?
A fost intr-adevar cum ai spus – ” De la canapea la Maraton…” :). M-a ajutat tare mult programul si inca ma ajuta! Robert A.
Avantajele inrolarii: am cunoscut oameni minunati, am acces la o multime de informatii utile, am integratsportul in viata mea, imi place vremea indiferent de starea ei , m-am convins ca limitele sunt numai in mintea mea… iar varsta este doar un numar. Multumesc, Andrei! Vlad I.
Pentru mine a insemnat, pe langa maratonul alergat, un mod de disciplinare personala, mai mult curaj, mai multa eficienta. De asemenea, de foarte mare importanta si foarte motivanta este comunitatea 42kRosu! 🙂 Paul P.
Pentru mine a insemnat categoric o eficientizare a timpului, o mai buna organizare si implicit imbunatatirea rezultatelor. Eu am ales sa intru in program pentru ca proiectul meu de suflet dion acest an se numeste „42km la 42 de ani” . Am mai alergat pana acum cateva semimaratoane si alte curse mai scurte, dar – desi alerg de cativa ani -, simteam ca nu progresez. Prin urmare m-am inscris la MIB si apoi in program, pe care mi l-am calculat astfel incat sa se incheie chiar inainte de cursa. Sper si cred ca voi termina onorabil maratonul si sunt absolut sigura ca acest lucru se va datora in mare masura programului conceput de Andrei! Alina G.
Cu ajutorul programului mi-am dezvoltat un obicei sanatos (alergarea dar si alte activitati sportive). Chiar și dupa finalizarea programului alerg de minim trei ori pe saptamana. Cu ajutorul programului sunt mai atent la ceea ce mananc :). Mulțumesc, Andrei! Ciprian P.
DETALII AICI DESPRE PRETUL-CADOU!
Ne vedem in program!
Andrei
Sa va mai spun ca 99% din documentar este filmat cu telefonul (exceptand imaginile din drona) – am avut la bord doua iPhone 7 Plus de 256 GB – cu o camera video extraordinara si cu memorie mai mult decat suficienta pentru cele 11 zile, timp in care am strans vreo 100 de GB. Pentru cele 50-60 de zile pe care le vom ‘petrece’ pe Atlantic ne vom inarma si cu niste memorie mobila (Leef iBridge), care sa ne ajute sa avem si ceva back-up (in caz ca ne inghite vreun rechin telefonul :)).
Revenind la documentar, regizorul (felicitari, Adrian & Co.!) a reusit sa capteze multe dintre starile noastre si experientele prin care am trecut in cele 11 zile. Cred ca l-am cam oripilat cu filmarile in care folosim galeata (stit voi pentru ce), ne vaietam de dureri dorsale, vomitam, facem baie dezbracati sau ne flenduram fundurile (si alte parti ale corpului) in stanga si in dreapta. Din fericire, in documentar nu apar decat putine astfel de scene si, in general, sunt „blurred” :).
In afara de a avea o amitire frumoasa la care sa ne intoarcem din cand in cand si sa o vedem alaturi de nepotii si stranepotii nostri, ne-am gandit sa folosim acest documentar pentru a multumim muuuult tuturor celor care au donat, doneaza sau vor dona pentru proiectul social pe care il sustinem, respectiv dezvoltarea campusului socio-medical Hospice de la Copaceni. Toti cei care au donat pana acum vor primi in zilele urmatoare acest documentar. Daca nu ai apucat sa donezi, te invitam sa intri pe acest link si sa ai un impact asupra vietii unor copii diagnosticati cu boli rare sau limitatoare de viata. Nu exista o limita de suma solicitata in schimbul documentarului (donezi cat vrei…), dar ar ajuta sa stii ca, in plus fata de acesta, poti primi:
Vizionare placuta!
Echipa Atlantic4
1. Acceptarea diversitatii. Calatorind, am invatat sa accept oamenii asa cum sunt: rezultatul educatiei, istoriei, culturii si obiceiurilor locului respectiv.
2. Increderea in oameni (si in omenire). Lumea este un loc mult mai sigur (si cu oameni mult mai prietenosi) decat ni se prezinta in media.
3. Deschiderea catre nou. Vazand locuri noi, intalnind oameni noi, incercand lucruri noi si chiar mancand altceva decat de obicei, am devenit mult mai deschis catre schimbarile care apar, inevitabil, in viata noastra.
4. Iesirea din zona de confort. O viata implinita presupune invingerea temerilor, inclusiv a fricii de necunoscut. Sau de zbor cu avionul. Sau de multe altele.
5. Relaxarea si rabdarea. Zboruri lungi, cozi interminabile in aeroport, drumuri si mai lungi cu masina sau pe jos pentru a ajunge la destinatia dorita… Cateodata nu ai ce sa faci decat sa ai rabdare. Si sa te relaxezi.
6. Ca se poate si altfel. Sosele asfaltate, trotuare curate, soferi (si taximetristi) politicosi, respect pentru natura etc. La intoarcerea dintr-o calatorie, standardele se schimba si nu mai tolerez orice. Si imi doresc sa fiu parte a schimbarii.
7. Recalibrarea. Calatorind frecvent, in locuri unde nu te stie nimeni sau in locuri in care oamenii traiesc cu mai putin de un dolar pe zi, sansele de a te rupe de realitate sunt destul de mici. Pana la urma, suntem doar un punct minuscul pe radarul Universului.
8. Dialogul interior. In ziua de astazi petrecem tot mai putin timp cu noi insine. Calatorind, am sansa de a privi si in interiorul meu, de a imi face un bilant si de a vedea daca sunt pe drumul cel bun, raportandu-ma si la ceea ce vad, aud, simt sau experimentez pe parcursul calatoriei.
9. Reinventarea. Dialogul cu oameni din alte culturi sau cu o viata traita “la maxim” m-a inspirat sa imi contruiesc o versiune mai buna, zi de zi.
10. Limbi straine. Imi place sa vorbesc in alte limbi si, de aceea, am invatat engleza si franceza in liceu, germana in facultate, italiana in cei 15 ani de corporatie cu actionari italieni si spaniola pentru ca imi suna bine (si ma ajuta sa inteleg Despacito :)). Se spune ca o limba straina este un cap in plus si, de asemenea, ca vorbitul unei limbi straine iti mentine creierul activ (si tanar), asa ca orice calatorie este o ocazie excelenta de a exersa limbile invatate.
11. Spiritualitate. Nu intru in detalii (dar e de bine…).
12. Creativitatea. Acest proces implica generarea unor idei noi – sau noi asocieri intre idei sau concepte existente. Dupa fiecare idee, “bagajul” informational cu care m-am intors m-a ajutat, cu siguranta, sa am un nivel superior al creativitatii.
13. Simplitatea. Viata este frumoasa atunci cand o simplificam. Am invatat acest lucru tocmai de la oameni care traiau cu putine resurse, dar care isi dedicau timpul si energia relatiei cu semenii lor si cu natura.
14. Implicarea sociala. A sustine o cauza sociala (sau mai multe) este, in foarte multe tari, un lucru la fel de normal si de frecvent ca spalatul pe dinti sau dusul de dimineata.
15. Sa ma descurc. Aici nu ma refer la autohtonul “a te descurca” (a face combinatii, a fi smecher etc.), ci la a fi capabil de a ajunge la timp (si in siguranta) din punctul A in punctul B, indiferent ca este vorba despre o calatorie intr-un oras extrem de aglomerat sau in nu stiu ce pustiu. Si de a fi orientat spre solutii constructive.
16. Idei de afaceri. Am venit cu cateva. Unora le-am dat curs, altele sunt “in asteptare”. Unele tari sunt cu cativa ani inaintea noastra, iar asta insemna ca putem prelua si implementa idei. Este ca si cum am calatori in viitor. Iar in tarile mai putin dezvoltate putem “exporta” idei. A propos, un proiect foarte interesant (si de impact pentru felul in care un copil isi poate alege un drum in viata) mi s-a parut KidZania – daca te tenteaza sa aduci franciza in Romania… go for it!
17. Locuri de refugiu. Nu planific momentan sa parasesc Romania, dar nu stim ce ne rezerva viitorul. Schimbari drastice de clima, razboi, azil politic, situatie economica dezastruoasa etc. – sunt situatii care pot insemna o relocare – temporara sau permanenta. Calatoriile m-au ajutat sa imi fac o idee despre locurile de pe aceasta planeta in care mi-ar placea sa traiesc, daca am fi nevoiti sa plecam din tara.
Au ramas multe tari pe care mi-as dori sa le vizitez si, cu siguranta, multe lucruri de invatat. China, Japonia, Coreea (preferabil de Sud…), zone din Pacificul de Sud (Fiji, Samoa etc.), Mongolia, Bhutan, Costa Rica, Bolivia, Peru, Nicaragua, Namibia – sunt doar cateva dintre locurile puse pe lista urmatorilor 10-20-50 de ani.
Si, fireste, Antigua – un motiv in plus pentru a face tot posibilul sa traversez Atlantciul vaslind… 🙂
Cam atat pentru astazi. Si, pentru ca imi citesti blogul, te invit sa contribui la aceasta postare, impartasind lucrurile pe care le-ai invatat sau abilitatile pe care le-ai dobandit in calatoriile tale…
O saptamana frumoasa!
Nu stiu daca exista o stiinta a purtarii pantofilor de alergare proaspat cumparati, asa ca am sa scriu din propria experienta. In primul meu an de alergare ma regaseam perfect in descrierea de mai sus. Imi amintesc perfect cand mi-am luat primii pantofi ‘ca lumea’. Era o pereche de Asics Nimbus Gel 11 (intre timp, s-a ajuns pe la 19 :)), de care m-am indragostit din secunda in care i-am pus in picioare. Era o diferenta uriasa fata de ‘adidasii’ de strada pe care ii purtasem pana atunci (in general la iarba verde, gratare, mers la cumparaturi etc.). Simteam ca imi vin ‘turnati’ si ca pot alerga oricat in ei. Ceea ce am si facut, inca din prima zi. Ma pregateam pentru primul meu maraton (cel de la Polul Nord), iar in planul de antrenament urma o sesiune de vreo 20 de kilometri. Tocmai venise primavara, asa ca mi-am pus pantofii si am zburat spre parc. Ma simteam foarte bine in ei, impactul cu asfaltul era mult mai mic decat cu pantofii anteriori si totul parea ca decurge perfect. Pe la jumatatea antrenamentului am inceput sa simt dureri la unul dintre genunchi. Am incetinit, dar durerea se mentinea. M-am oprit, am facut cateva exercitii de stretching si am reinceput alergarea. Dupa cateva minute, durerea a reaparut, asa ca am decis sa opres antrenamentul.
Primele mele ganduri au fost: „m-am accidentat!”, „o sa ratez maratonul de la pol!”, „…daca nu o sa mai pot alerga niciodata?!” s.a.m.d. Am ajuns acasa, m-am descaltat, am facut dus si am intrat pe net, cautand informatii care sa ma ajute sa gasesc cauza durerii si eventuale remedii. Intr-unul dintre articolele citite am gasit o intrebare: „durerea coincide cu o schimbare (suprafata de alergare, pantofi, tehnica, distanta parcursa etc.)?”. Asa ca am luat in calcul faptul ca s-ar putea ca durerea sa fie cauzata de noii pantofi – o varianta care nu imi convenea, mai ales ca dadusem pe ei o mica avere. Au urmat alte intrebari: „Oare nu sunt buni acesti pantofi?”. „Oare pot sa ii returnez sau sa ii vand altcuiva?” etc.
Durerile au trecut, asa ca a doua zi am alergat din nou. De aceasta data, cu vechii pantofi (niste Reebok de prin 1900 toamna, cu o talpa atat de tocita incat cred ca s-ar fi incadrat la categoria pantofilor minimalisti). Zero dureri! La urmatoarele antrenamente am alternat cele doua perechi de pantofi (la antrenamentele mai scurte folosind noua pereche, la cele lungi pe cei vechi). Treptat, picioarele s-au obisnuit cu noii pantofi si durerile nu au mai aparut.
Ce am invatat din aceasta experienta (si din cele care au urmat), in ceea ce priveste folosirea pantofilor de alergare?
1. In prima saptamana ii folosesc doar pentru mers. Prima zi prin casa, a doua zi pe afara (plimbare 30-40 minute), a treia zi ii folosesc in locul celor ‘smart casual’ etc. Purtandu-i in prima zi doar prin casa ofera si avantajul de a ii putea returna – in cazul in care apare vreun disconfort.
2. In a doua saptamana ii folosesc la doua dintre antrenamentele scurte (si de intensitate redusa) – maxim o tura de parc Herastrau, deci vreo 7 kilometri (incluzand si drumul de la intrarea in parc si inapoi).
3. In a treia saptamana ii folosesc la doua dintre antrenamentele scurte si la una dintre alergarile lungi (si de intensitate redusa).
4. Din a patra saptamana ii folosesc ‘normal’, cu mentiunea ca prefer sa am tot timpul in garderoba doua perechi de pantofi de alergare intr-o stare relativ decenta (deci cu un nivel de uzura scazut), pentru a alterna purtarea lor.
5. (poate ar fi trebuit sa incep cu acest punct) Nu ies din magazin pana cand nu sunt 101% sigur ca perechea aleasa este the one (la finalul acestei postari este un link referitor la alegerea pantofilor).
Spor la alergare!
3 pasi esentiali pentru a ajunge de la
ZERO LA MARATON IN 4 LUNI
Lasa-ti aici e-mail-ul pentru a descarca e-book-ul "30 de lucruri esentiale pentru un alergator serios" si pentru a primi notificare de indata ce postez ceva!