Pentru mine, ecuatia era relativ simpla: ma duc cu bicicleta la start, echipat ca la un ultramaraton, betonat cu isotonice si batoane energizante, fara truse de scule, camera de rezerva, pompe etc. (doar nu o sa fac pana tocmai azi…), pedalez cat ma tin picioarele, termin cei 55 de kilometri in maxim 3-4 ore, imi iau medalia de finisher si ma intorc acasa pentru a le povesti alor mei cum a mai terminat tati o cursa…

…Ceea ce, probabil, s-ar fi intamplat azi la Prima Evadare, DACA:

1. Nu ar fi plouat toata saptamana + in ziua concursului SAU daca as fi avut experienta la pedalat in astfel de conditii.

2. As fi pedalat mai repede, riscandu-mi plecarea in Himalaya (nu stiu daca s-a accidentat cineva, dar nu as fi vrut sa fiu tocmai eu acela – mai ales acum, cand mai am doar 2 maratoane pana la Grand Slam Club)

3. Nu as fi facut pana, as fi avut camera de schimb si as fi stiut cum se schimba un cauciuc la bicicleta :). Din fericire, dupa o ora de intrebat in stanga si in dreapta, am gasit un concurent care mi-a donat o camera si un altul care m-a ajutat sa o pun (multumesc Andrei!). Amandoi s-au retras din cursa inaintea mea, dar le datorez urmatorii 10 kilometri 🙂

4. M-as fi pregatit mai bine pentru concurs, atat fizic (mai multe iesiri cu bicicleta, mai ales pe poteci mlastinoase), cat si logistic (minim 2 camere de schimb, truse de scule – si sa invat cum sa le folosesc; m-ar fi ajutat si o frontala, in caz ca ma prindea noaptea…)

Sumarul cursei. M-am pozitionat strategic la start: am plecat ultimul, pentru a ma asigura ca nu ii incurc pe ‘profesionisti’ si ca nu ma depaseste nimeni :). Totul a fost acceptabil (in ciuada ploii torentiale) pana la kilometrul 10, unde ajunsesem dupa fix o ora. Lucrurile s-au schimbat total in momentul in care am iesit din padure in plin camp (pe langa aeroportul Otopeni) si a trebuit sa ma dau jos de pe bicicleta si sa o imping / trag prin namol. Din 5 in 5 metri rotile se blocau din cauza noroiului si trebuia sa le curat. Horror! 🙂 Pe la kilometrul 16-17 am iesit la un drum astfaltat, unde autocarele luau primele grupuri de abandonuri si zeci de biciclisti mestereau de zor pentru a schimba / curata roti, lanturi etc… Atunci am observat ca roata din fata este dezumflata :). Dupa ce am rezolvat – cu mult noroc – acest aspect, a inceput sa imi haraie lantul. Am ajuns intr-un sat in care exista o spalatorie de masini, unde  – in spiritul sustinerii sportului romanesc – o doamna ‘cumsecade’ spala bicicletele la minut, pentru 5 ron (ce bine ca aveam bani la mine, cine s-ar fi gandit ca o sa ajung la spalatorie…). Tocmai cand eram in culmea bucuriei ca apucasem in sfarsit sa pedalez si eu ceva pe ziua de azi, traseul ne-a condus din nou pe o campie, pe langa o cale ferata, apoi pe langa un lac. Aceeasi poveste: impinge, trage, curata… Am ajuns la check point 1 (cred ca pe la kilometrul 20, in zona Palatului Ghica) cu 5 minute inainte de inchiderea lui. Voluntarii de acolo ne-au asigurat ca partea grea a traseului se terminase. Au uitat sa ne spuna ca acum urma partea foarte grea… 🙂 Am luat-o de la capat cu caratul bicicletei in spate si, pe la kilometru 28 (adica pe la jumatatea cursei…), am vazut lumina de la capatul tunelului: un drum asfaltat! M-am uitat la ceas, era deja ora 15.00 si mi-am spus ca pot termina cursa la timp (se zvonea ca organziatorii prelungisera termenul limita). Asfaltul a tinut…200 de metri, apoi am intrat intr-o padure, pe cel mai mlastinos drum pe care pedalasem pana atunci. Dupa 2-3 metri, rotile au refuzat sa mearga mai departe, iar subsemnatul a realizat ca nu poate termina pe lumina aceasta cursa… M-am intors la drumul astfaltat, apoi am pedalat cu bucuria biciclistului care isi poate exercita ‘meseria’ catre Caciulati – Balotesti – DN 1 si… acasa! Am intrat sub dus asa cum eram si am devenit brusc cu 2 kilograme mai slab dupa ce m-am eliberat de balast / namol 🙂

Ce mi-a placut la cursa de azi:

1. Primarul Bucurestiului s-a deranjat sa vina si sa dea startul. In scop electoral sau nu, a promis ca municipalitatea va face mai multe pentru biciclisti.

2. Peisaje frumoase, multa verdeata, aer curat. Traseu bestial, dar astazi as fi preferat sa il alerg (mi-a venit de cateva ori sa smulg ghidonul de la bicicleta si sa alerg cu el pana la finish… :))

3. Multi concurenti, mult entuziasm (cel putin la start…)

4. Am reusit sa parcurg mai bine de jumatate de cursa, apoi am mai pedalat vreo 25 de kilometri pana acasa (si am inceput sa apreciez astfaltul…), deci a fost un antrenament reusit

5. Mi-am dat seama care este nivelul meu ‘biciclistic’ in acest moment. Pana sa ajung sa termin un Double Iron Man mai am de facut o caruta de antrenamente…

6. Biciclistii de pe traseu s-au incurajat si s-ajutat: da-mi pompa, ia o tigara, da-mi o cheie, ia un biscuite etc.

7. La cat namol am experimentat azi, nu cred ca voi avea vreodata reomatism…

8. Organizarea a fost buna (mai putin alegerea zilei de desfasurare a concursului :)): start punctual (10.00), marcaje vizibile, muzica energizanta la start, check point dotat cu alimente si bauturi etc.

9. Am invatat ca, uneori, este bine sa te recunosti invins si sa te duci acasa. Altfel, cred ca petreceam noaptea in padure 🙂

Concluzia mea: astazi nu am participat la o proba de ciclism, ci la un triatlon (pedalat pe loc, inot in mlastina si carat bicicleta in spate :)). Si tot respectul pentru biciclistii care au terminat cursa!! (ma intreb ce picioare, ce plamani si ce cauciucuri a avut belgianul care a trecut linia de sosire in doar 2 ore si 13 minute:))

Pe curand!

Am gasit pe YouTube sectiunea Howcast, in care inveti o gramada de lucruri interesante intr-un timp foarte scurt, ca de exemplu cum sa…

…calatoresti ieftin prin lume:

…alegi locuri bune in avion:

…supravietuiesti in cazul unor ‘probleme tehnice’ de avion:

…scapi daca nu ti se deschide parasuta 🙂

…supravietuiesti intalnirii cu un urs:

…iesi la liman daca te ratacesti prin padure:

…supravietuiesti in cazul unei rapiri:

…scapi in cazul unui atac armat: 

…alergi mai repede (asta ajuta si in cateva din cazurile de mai sus :))

Chiar daca drumurile ma duc prin locuri aparent nesigure, sper sa nu fie necesar sa apelez la tehnicile de mai sus. Si, bineinteles, nici voi 🙂

Va doresc un sfarsit de saptamana extraordinar, in care sa se intample tot ceea ce v-ati planificat!

Fara experienta in zona de ciclism, mountain biking, trail biking, city biking, mud drifting 🙂 etc., sunt un pic ingrijorat de ploaia din ultimele zile. Vremea este perfecta pentru alergat, dar nu stiu cum o sa se comporte bicicleta mea pe poteci mlastinoase…

Oricum, chiar daca ploaia nu se opreste pana duminica, sunt decis sa merg pana la capat – sa particip la Prima Evadare. Ar fi un debut frumos pentru mine la un concurs pe 2 roti daca as reusi sa termin in timpul limita impus de organizatori 🙂

Pentru ca, probabil, voi arata ca cei din pozele din acest articol, ma puteti ‘identifica’ dupa numar: 137. Ne vedem duminica pe traseu! 🙂

M-am intors in tara de aproape o saptamana si am inceput antrenamentele pentru experienta himalayana de luna viitoare – Maratonul Everest. Desi am toata convingerea ca il voi termina cu bine, am emotii pentru altitudinea la care se va desfasura (incepe de la Everest Base Camp – 5.364 metri), pentru ca nu stiu cum va functiona organismul meu ‘alimentat’ doar cu 50% din oxigenul cu care sunt obisnuit…

Concursul are loc pe 29 mai (ca in fiecare an, in cinstea primei cuceriri a Everest-ului – 29 mai 1953). Plec pe 14 mai, pe ruta Helsinki – New Delhi (unde stau 1 zi) – Kathmandu, Nepal (2 zile – aici este punctul de intalnire cu organizatorii) – Lukla, apoi urcam pe jos pana la Base Camp, aclimatizarea durand aproape 2 saptamani.

Deja mi-am facut bagajul 🙂 si, ca de obicei, voi publica check list-ul (in urmatoarele zile…), astfel incat sa fac viata usoara celor care vor alerga / calatori in Himalaya. La acest capitol am primit ajutor si de la 2 colegi de breasla care au alergat in Himalaya si carora le multumesc MUUUULT – Marian Chiriac si Serban Chiurlea.

Asadar, urmeaza competitia cu numarul 11 (tot nu imi vine sa cred ca am alergat 10 maratoane si ultra maratoane intr-un an!) si antrenamentele merg foarte bine. Comparativ cu anul trecut, cand inca nu prinsesem gustul ultra-urilor, am modificat putin programul de antrenament. Alerg doar de 3 ori pe saptamana (in loc de 5-6 ori), iar long run-ul de la sfarsitul saptamanii nu mai este de 20-30 km, ci de 35-50. De asemenea, pentru a diversifica antrenamentul am inclus  bicicleta in program si, din august, ma voi apuca de inot (pentru a invata crowl). Imi mentin intentia de a participa in 2012 la un Ultra Iron Man (pentru inceput, doar un Double :)) si pentru asta am de recuperat serios la capitolul ‘inot’ si ‘ciclism’…

Si, daca tot a venit vorba despre antrenament diversificat si despre familiarizarea cu pedalatul, o ocazie excelenta de a le imbina pe amandoua este PRIMA EVADARE, concursul de duminca, 8 mai.  Peste 1.000 de participanti, 55 de kilometri de ciclism cross country prin padurile dintre Bucuresti si Snagov, aer curat etc. Felicitari organizatorilor pentru perpetuarea acestei initiative si… ne vedem acolo!! Pentru mine o sa fie primul concurs pe 2 roti, dar sper sa il termin in timpul limita impus de organizatori (5 ore) 🙂

PS – am incarcat pe link-ul meu de pe Picasa pozele din Africa de Sud. Vizionare placuta 🙂

Plecarea spre tara este programata de abia maine la pranz, asa ca am profitat de ziua de azi pentru o noua experienta: un safari in Africa…

Adrenalina, animale in libertate, o masina de teren ‘tunata’pentru astfel de incursiuni si un sentiment de libertate si apropiere de natura pe care ai ocazia sa il simti foarte rar…

Pe foarte scurt:

> Am vazut “the big five” (elefant, leu, rinocer, bivol, leopard) in actiune, in mediul lor…

> Am avut pulsul 200 si ceva cand am stat la 5 metri de 3 lei, fara a avea vreun gard intre noi (din fericire, erau bine hraniti si nu pareau deranjati de prezenta noastra…)

> Emotii am avut si in apropierea rinocerilor si a elefantilor, care nu doar ca sunt ENORMI, dar pot fi si imprevizibili (de exemplu, elefantul isi folosea trompa pentru a arunca in noi cu crengi si pietre!!)…

>  Ne-am amuzat teribil cu 2 girafe (sunt animale foarte simpatice…)

> Am elucidat si misterul zebrei (este alba cu dungi negre sau invers? :))…

> Ne-am plimbat printre diverse specii de antilope si ne-am reintalnit cu prietenii nostri din zilele trecute – strutii…

Maine ma intorc la leii nostri (cei grei :)). Urmeaza un zbor de 2 + 11 + 1 ora (Cape Town – Johannesburg – Istanbul – Bucuresti) , apoi…la birou.

Sa ne vedem cu bine!

Sa incep cu inceputul: scuze pentru inactivitatea blog-istica din ultimele zile (promit sa ma revansez luna viitoare in Himalaya!). Am ajuns in Africa de Sud si peisajul m-a fermecat prea mult pentru a mai ajunge la calculator 🙂

Si acum, sa revin la obiectul vizitei mele in cel mai sudic stat al continentului african, respectiv ultra maratonul Two Oceans, supranumit “Cel mai frumos maraton din lume”.

In primul rand, isi merita pe deplin (re)numele! Desigur, nu am alergat in toata lumea, dar raportat la ce am vazut pana acum… locul 1!

Vremea. Localnicii spun ca am avut noroc, nu au mai vazut vreme atat de frumoasa in aceasta perioada (suntem in plina toamna…) de ani de zile. Intr-adevar, chiar daca diminetile si serile sunt reci (in jur de 7-8 grade), restul zilelor au fost calduroase, 20-25 de grade, fara vant (lucru total anormal pentru Cape Town) si cer foarte senin.

Peisajul. Orasul se afla pe malul oceanului Atlantic si este strabatut de un munte (Table Mountain). Vegetatia: multi, multi, multi palmieri, dar si brazi. Fauna: pinguini (da, pinguini!!), care merg printre masini, struti in libertate si babuini (mai numerosi decat cainii nostri vagabonzi) care iti fura lucrurile daca nu esti atent, foci, balene, delfini… Ai impresia ca in Cape Town s-au contopit toate continentele 🙂 Si inca ceva: orasul este sigur, ne-am plimbat nestingheriti pe strazi si nu ne-am simtit in vreun moment amenintati…

Concursul. Daca pana acum mai vazusem organizare perfecta, Two Oceans Marathon mi-a aratat ca exista si ‘mai mult ca perfectul’. 56 de kilometri, 33 de puncte de alimentare cu apa, energizante, fructe etc. Pulverizoatoare de apa la fiecare 15 km pentru a te racori. Band-uri de muzica africana la fiecare 5 km, dansand si batand cu frenezie tobele. Mii de oameni aplaudand pe tot traseul, multi dintre ei scotandu-si o masuta si scaune in fata casei (majoritatea fara gard :)) si bandu-si linistiti cafeau impreuna cu familia in timp ce ne incurajau: “Good job!”, “”Well done!”. Startul s-a produs fix la ora stabilita (6.25 dimineata).

Dupa ce 8.000 de piepturi au cantat imnul Africii de Sud facandu-mi pielea gaina, in boxe a rasunat o varianta remixata a hitului din anii ’80 din Dirty Dancing (“Time of life”…cred) si cu totii am pornit, infruntand intunericul si cele 7 grade. Dupa jumatate de ora de alergat prin centrul orasului, rasaritul ne-a gasit pe marginea oceanului Indian, lasandu-ne pe multi dintre noi cu gura cascata: plaje cu nisip alb, valuri spumoase, case ca in povesti si un abur care se ridica usor-usor de deasupra oceanului. A urmat un urcus si ne-am trezit pe un drum de coasta, la vreo 500 de metri deasupra nivelului marii. Imaginati-va un Transfagarasan in care lacul Balea este oceanul Indian iar Vidraru este oceanul Atlantic si mai adaugati niste palmieri…

V-as putea povesti o luna intreaga despre Cape Town si ultra maraton, despre cultura africana, despre mixul cultural, despre ‘pulsul’orasului, despre calatoria la Capul Bunei Sperante si la Cape Point (cel mai sud-vestic punct al Africii, pe unde au trecut Bartolomeo Diaz si Vasco da Gama), intalnirea cu colegul de celula al lui Nelson Mandela, bucuria de a fi condus – pentru prima data in viata – o masina cu volanul pe dreapta etc. dar deocamdata ma limitez a va spune ca am terminat cu bine si cel de-a 4-lea ultra din viata mea, cu un timp cu putin mai mare decat cel pe care il anticipasem: 5 ore si 52 de minute – suficient pentru a ma clasa in prima jumatate (poate chiar in prima treime – maine o sa aflu exact) si a termina in timpul limita impus de organizatori (7 ore). Nu a fost simplu sa alerg 3 ultra in 4 saptamani, dar a meritat si sunt fericit ca am depasit cu bine aceasta mare ‘provocare’ (scuze pentru acest cuvant oarecum corporatist, dar nu am gasit altceva :)).

Un Paste fericit si…pe curand!!

PS – La multi ani, Stan!!…si multumesc din suflet pentru ceea ce faci pentru Hospice (si nu numai :))

Pentru cei care nu isi amintesc, Africa de Sud a fost dominata aproape 50 de ani de o politica de separare a populatiei ‘albe’ de cea de ‘culoare’, numita apartheid.

Traind in plina epoca Obama, Jay-Z, Beyonce, Tiger Woods, Denzel Washington, Hale Berry, Kobe Bryant, Didier Drogba sau multimea de fotbalisti din liga 1 autohtona :), apartheid-ul pare rupt dintr-un film SF…

Dar el a existat si peste 3 zile o sa aflu daca mai exista in mentalitatea sud-africanilor si o sa vad cu ochii mei ‘urmele’ lasate de acel sistem. Sau daca vechiul si celebrul banc cu „se vede ca nu esti de pe aici!” mai este de actualitate… 🙂

Trecand peste acest aspect al  istoriei Africii de Sud, tara este una spectaculoasa (din cate am inteles…), cu o multime de locuri frumoase si motive pentru a o vizita. Este incadrata de 2 oceane (Indian si Atlantic), are munte, plaje superbe, colonii de pinguini, orase colorate (ma refer la case!), diversitate culturala si, fireste, un ultramaraton de 56 de kilometri care uneste cele 2 oceane…

Tara lui Nelson Mandela si a vuvuzelei este o mare necunoscuta pentru mine si de abia astept sa o descopar…

Pe curand!

De cand am inceput sa ma antrenez pentru maratoane (ianuarie 2010) au aparut cateva schimbari in viata mea: sunt mai organizat, mai sanatos (nu mai racesc), am o stare generala excelenta si o conditie fizica incomparabil mai buna. De asemenea, sunt mult mai atent la dieta, suplimente, calitatea somnului si alti factori care ma ajuta sa ma pastrez sanatos si sa imi imbunatatesc performantele (viteza si, mai ales, anduranta).

Referitor la nutritie, am devenit foarte curios sa aflu care sunt alimentele pe care le pot asimila 100% si care sunt cele pe care ar trebui sa le evit in dieta mea, nefiind tolerate de organismul meu (nu ma refer la alergii – din fericire nu am 🙂 – ci la starea de oboseala si micile ”eruptii” ale tenului pe care le ‘experimentez’ din cand in cand…)

Din fericire pentru curiozitatea mea, am gasit un test de toleranta alimentara care se face in Romania (ma rog, el se face in Anglia, dar recoltarea picaturii de sange din deget se face in Romania…) – York Test. Am facut testul acum 2 saptamani (mi-a placut ca au venit la noi acasa si nu a fost nevoie sa ne deplasam prin oras :)), atat pentru mine cat si pentru fiul meu. Alex are dermatita atopica – despre care dermatologii spun ca nu va scapa toata viata :(, dar merita sa cautam remedii (si, in principal, sa eliminam din dieta lui posibilele alimente care ‘intretin’ dermatita). Oana o sa faca testul dupa terminarea sarcinii (pana atunci, el este irelevant).

Ieri am primit rezultatele celor 2 teste, insotite de o discutie cu un doctor al York Test Romania. Ce am aflat?

Rezultatele vin sub forma unui ‘semafor’:

– in partea rosie sunt prezentate alimentele pe care organismul celui care isi face testul nu le tolereaza si care ar trebui eliminate din dieta zilnica. Alimentele notate cu +4 sunt cele mai ‘rele’ si trebuie eliminate urgent, iar cele notate cu +1 sunt ceva mai ‘bune’, dar trebuie eliminate si ele daca se doreste o functionare optima a organismului…

– in partea galbena sunt trecute alimentele ‘de granita’, care ar trebui consumate in cantitati moderate sau deloc…

– ultima parte include ‘unda verde‘, respectiv alimentele din care poti consuma linistit, pentru ca organismul le poate asimila cu usurinta…

Ce indica ‘semaforul’ pentru fiul meu si pentru subsemnatul?

Rezultatul testului York pentru Alex arata o intoleranta mare la albus (+4) si galbenus (+3) de ou, respectiv o intoleranta scazuta la precum si la produsele din lapte de vaca (+2), grau (+1) si gluten (+1). La ‘granita’ (in zona ‘galbena’) se afla porumbul. Pe scurt, va trebui sa ii schimbam dieta aproape total 🙁 …dar sa speram ca investitia merita si ca va scapa de dermatita.

Rezultatul testului York pentru mine este ceva mai bland. Nu am intoleranta severa (+4, +3) la niciun aliment, dar prezint intoleranta scazuta (+1) la ardei rosu (culmea ironiei: andrei rosu este intolerant la ardei rosu :))), soia (aici m-a cam lovit, pentru ca imi faceam o multime de shake-uri cu lapte de soia :(), caju (imi mai puneam din cand in cand in salate, dar il inlocuiesc cu nuci) si seminte de floarea soarelui (ce bine ca nu mai merg la meciuri de fotbal!). In zona de ‘granita’ sunt pestele alb, lintea, arahidele, alunele si drojdia (acum inteleg de ce nu ma simteam prea bine in liceu dupa ce beam 7-8 beri :))).

Din discutia avuta cu unul dintre doctorii companiei a reiesit ca trebuie sa imi fac un fine tunning in dieta pentru urmatoarele 6 luni, eliminand alimentele ‘interzise’, reintroducandu-le apoi treptat – daca simt ca imi este mare dor de ele… Sunt foarte curios sa vad consecintele noii diete asupra activitatii mele maratonistice!

In concluzie: daca ma invitati la masa, limitati oferta de linte, peste alb, arahide, alune si bere, nu imi dati ardei rosu sau iute, soia si caju, iar eu promit sa nu mananc seminte la voi pe covor… 🙂

PS – referitor la poza de mai jos: nicio intentie obscena, ci doar 2 degete pansate in urma testului York… 🙂

Organizatorii maratonului Sahara au postat un scurt film (CLICK AICI) despre ceea ce s-a intamplat la editia din acest an. Vizionare placuta si sper sa va deschida apetitul pentru editia din 2012! 🙂

Unul dintre putinele puncte slabe ale Dead Sea Ultra a fost numarul mare de zile (6) de care organizatorii evenimentului au avut nevoie pentru a posta rezultatele pe site-ul competitiei. De regula, la concursuri similare poti vedea rezultatele in aceeasi zi (cateodata ‘in timp real’) sau cel tarziu a doua zi.

Dar, trecand peste acest aspect care nu are prea mare importanta, ma bucur ENORM ca am reusit sa ma clasez conform asteptarilor mele, pe care le impartasisem in ‘pagina de jurnal’ din 1 aprilie. Atunci estimasem un timp de 4 ore si 45 de minute, o clasare in primii 10 la categoria mea si in primii 30 in clasamentul general. In final, ultra-ul din Iordania a insemnat pentru mine…

…Timp: 4h 41m 40 s

…Loc in clasamentul general (masculin + feminin): 28

…Loc in clasamentul general (masculin): 18

…Loc la categoria 30-39 ani (masculin + feminin): 8

…Loc la categoria 30-39 ani (masculin): 6 (yuu-huuu!!!)

Rezultatele complete sunt AICI.

Urmeaza Africa de Sud, chiar de Paste, iar la sfarsitul lunii mai maratonul Everest, de la care sper sa ma intorc cu o clasare in primii 5 la categoria alergatori straini (adica non nepalezi sau indieni, care sunt obisnuiti cu inaltimi > 5.000 m… :))

Pe curand!