Menu
BLOG

Inamolit si impotmolit la Prima Evadare…

Pentru mine, ecuatia era relativ simpla: ma duc cu bicicleta la start, echipat ca la un ultramaraton, betonat cu isotonice si batoane energizante, fara truse de scule, camera de rezerva, pompe etc. (doar nu o sa fac pana tocmai azi…), pedalez cat ma tin picioarele, termin cei 55 de kilometri in maxim 3-4 ore, imi iau medalia de finisher si ma intorc acasa pentru a le povesti alor mei cum a mai terminat tati o cursa…

…Ceea ce, probabil, s-ar fi intamplat azi la Prima Evadare, DACA:

1. Nu ar fi plouat toata saptamana + in ziua concursului SAU daca as fi avut experienta la pedalat in astfel de conditii.

2. As fi pedalat mai repede, riscandu-mi plecarea in Himalaya (nu stiu daca s-a accidentat cineva, dar nu as fi vrut sa fiu tocmai eu acela – mai ales acum, cand mai am doar 2 maratoane pana la Grand Slam Club)

3. Nu as fi facut pana, as fi avut camera de schimb si as fi stiut cum se schimba un cauciuc la bicicleta :). Din fericire, dupa o ora de intrebat in stanga si in dreapta, am gasit un concurent care mi-a donat o camera si un altul care m-a ajutat sa o pun (multumesc Andrei!). Amandoi s-au retras din cursa inaintea mea, dar le datorez urmatorii 10 kilometri šŸ™‚

4. M-as fi pregatit mai bine pentru concurs, atat fizic (mai multe iesiri cu bicicleta, mai ales pe poteci mlastinoase), cat si logistic (minim 2 camere de schimb, truse de scule – si sa invat cum sa le folosesc; m-ar fi ajutat si o frontala, in caz ca ma prindea noaptea…)

Sumarul cursei. M-am pozitionat strategic la start: am plecat ultimul, pentru a ma asigura ca nu ii incurc pe ‘profesionisti’ si ca nu ma depaseste nimeni :). Totul a fost acceptabil (in ciuada ploii torentiale) pana la kilometrul 10, unde ajunsesem dupa fix o ora. Lucrurile s-au schimbat total in momentul in care am iesit din padure in plin camp (pe langa aeroportul Otopeni) si a trebuit sa ma dau jos de pe bicicleta si sa o imping / trag prin namol. Din 5 in 5 metri rotile se blocau din cauza noroiului si trebuia sa le curat. Horror! šŸ™‚ Pe la kilometrul 16-17 am iesit la un drum astfaltat, unde autocarele luau primele grupuri de abandonuri si zeci de biciclisti mestereau de zor pentru a schimba / curata roti, lanturi etc… Atunci am observat ca roata din fata este dezumflata :). Dupa ce am rezolvat – cu mult noroc – acest aspect, a inceput sa imi haraie lantul. Am ajuns intr-un sat in care exista o spalatorie de masini, undeĀ  – in spiritul sustinerii sportului romanesc – o doamna ‘cumsecade’ spala bicicletele la minut, pentru 5 ron (ce bine ca aveam bani la mine, cine s-ar fi gandit ca o sa ajung la spalatorie…). Tocmai cand eram in culmea bucuriei ca apucasem in sfarsit sa pedalez si eu ceva pe ziua de azi, traseul ne-a condus din nou pe o campie, pe langa o cale ferata, apoi pe langa un lac. Aceeasi poveste: impinge, trage, curata… Am ajuns la check point 1 (cred ca pe la kilometrul 20, in zona Palatului Ghica) cu 5 minute inainte de inchiderea lui. Voluntarii de acolo ne-au asigurat ca partea grea a traseului se terminase. Au uitat sa ne spuna ca acum urma partea foarte grea… šŸ™‚ Am luat-o de la capat cu caratul bicicletei in spate si, pe la kilometru 28 (adica pe la jumatatea cursei…), am vazut lumina de la capatul tunelului: un drum asfaltat! M-am uitat la ceas, era deja ora 15.00 si mi-am spus ca pot termina cursa la timp (se zvonea ca organziatorii prelungisera termenul limita). Asfaltul a tinut…200 de metri, apoi am intrat intr-o padure, pe cel mai mlastinos drum pe care pedalasem pana atunci. Dupa 2-3 metri, rotile au refuzat sa mearga mai departe, iar subsemnatul a realizat ca nu poate termina pe lumina aceasta cursa… M-am intors la drumul astfaltat, apoi am pedalat cu bucuria biciclistului care isi poate exercita ‘meseria’ catre Caciulati – Balotesti – DN 1 si… acasa! Am intrat sub dus asa cum eram si am devenit brusc cu 2 kilograme mai slab dupa ce m-am eliberat de balast / namol šŸ™‚

Ce mi-a placut la cursa de azi:

1. Primarul Bucurestiului s-a deranjat sa vina si sa dea startul. In scop electoral sau nu, a promis ca municipalitatea va face mai multe pentru biciclisti.

2. Peisaje frumoase, multa verdeata, aer curat. Traseu bestial, dar astazi as fi preferat sa il alerg (mi-a venit de cateva ori sa smulg ghidonul de la bicicleta si sa alerg cu el pana la finish… :))

3. Multi concurenti, mult entuziasm (cel putin la start…)

4. Am reusit sa parcurg mai bine de jumatate de cursa, apoi am mai pedalat vreo 25 de kilometri pana acasa (si am inceput sa apreciez astfaltul…), deci a fost un antrenament reusit

5. Mi-am dat seama care este nivelul meu ‘biciclistic’ in acest moment. Pana sa ajung sa termin un Double Iron Man mai am de facut o caruta de antrenamente…

6. Biciclistii de pe traseu s-au incurajat si s-ajutat: da-mi pompa, ia o tigara, da-mi o cheie, ia un biscuite etc.

7. La cat namol am experimentat azi, nu cred ca voi avea vreodata reomatism…

8. Organizarea a fost buna (mai putin alegerea zilei de desfasurare a concursului :)): start punctual (10.00), marcaje vizibile, muzica energizanta la start, check point dotat cu alimente si bauturi etc.

9. Am invatat ca, uneori, este bine sa te recunosti invins si sa te duci acasa. Altfel, cred ca petreceam noaptea in padure šŸ™‚

Concluzia mea: astazi nu am participat la o proba de ciclism, ci la un triatlon (pedalat pe loc, inot in mlastina si carat bicicleta in spate :)). Si tot respectul pentru biciclistii care au terminat cursa!! (ma intreb ce picioare, ce plamani si ce cauciucuri a avut belgianul care a trecut linia de sosire in doar 2 ore si 13 minute:))

Pe curand!

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (4)

4 răspunsuri la “Inamolit si impotmolit la Prima Evadare…”

  1. solomongaby spune:

    Felicitari pentru cursa. Ai rezistat eroic šŸ™‚
    Pentru pene iti recomand camerele cu solutie anti-pana in ele

  2. Pircu spune:

    Fane, nu-mi vine sa cred ce vreme urata e acolo! In plus cred ca e frig. Daca ma intorceam la DN1 stateam la ia-ma nene, in nici un caz nu ma duceam acasa pe bicicleta!
    Cand eram eu ilfovean, in luna Mai jucam leapsa la Snagov, haleam cirese si pe la jumatatea lunii eram mai bronzat decat … Berlusconi!
    Aici, in NRW, nu a plouat de o luna si mai bine, a ajuns Rinul cat Ialomita, isi trag astia barjele cum trageai tu de bicicleta prin smarc! ;)))
    Bine c-ai ajuns nevatamat acasa. Cum oare o fi facut belgianul acela, vorba ta??? Mai ales pe coclauri nefamiliare, cum sunt codrii mlastinosi din Campia Romana. Ce o fi mancat el la mama lui ca sa faca un timp asa bun?
    Cand vorbeai de paduri, mlastini, camp, aproape ca mi se facea dor de tara…
    Pe curand Rosule,
    Pircu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. CĆ¢mpurile obligatorii sunt marcate cu *