Menu
BLOG

Drumul spre casa.

Am revenit ieri in Kathmandu, dupa ce am decolat de pe aeroportul din Lukla.

Chiar daca zborul a fost unul linistit, recunosc ca nu m-am simtit deloc comfortabil la decolare, vazand pista de doar 300 de metri iar la capatul ei o prapastie de un kilometru…

In cele 2 zile de coborare de la Namche Bazaar la Lukla am mutat obiectivul aparatului foto de la peisaje la oameni. Daca la dus am stat numai cu privirea in sus, la varfurile himalyene, acum am fost mai atent la ce se intampla in fata caselor (bordeielor) serpasilor.

Am vazut multi caini (mai pasnici decat ai nostri, probabil budisti si ei :)) stand linistiti la soare, magari, cai si iaci asteptand sa le vina randul la carat, serpasi (si serpase) aducand cosuri cu cateva zeci de kilograme de lemne sau alte lucruri pentru gospodarie, mame gospodarind prin curte si copii imbracati in zdrente, jucandu-se cu ambalaje, capace de suc sau pietre, amintindu-mi de Saharawi 🙁

Am aflat ca un serpas castiga 700-1000 de rupii nepaleze pe zi (7-10 euro) pentru transportul unei incarcaturi (30-80 kg), aproximativ aceeasi suma primind-o si cei care transporta marfa cu iacii. Din pacate (sau din fericire pentru spatele lor…) nu gasesc zilnic de lucru, mai ales in ‘extra sezon’ (vara si iarna) cand Himalaya este vizitata de foarte putini alpinisti si turisti.

Am mai aflat (de la doctorii expeditiei noastre) si ca Nepal este singura tara din lume in care speranta de viata a barbatilor este mai mare decat a femeilor.

Pe drumul care Lukla m-am intalnit cu 2 bulgari, care stateau de mai bine de o luna in Himalaya, dormind exclusiv in cort. Un proaspat student absolvent si un administrator de retea, au ajuns si ei la Base Camp dupa ce au mers de la Plodviv la Istanbul cu autocarul, apoi au zburat cu un low cost (Air Arabia, parca…) pana la Kathmandu, costandu-i 240 de eur de persoana dus-intors! Asa ca, cine mai spune ca viseaza sa ajunga in Himalaya si nu poate din cauza banilor…sa se mai gandeasca! 🙂

In Lukla am descoperit un Starbucks (singurul pe care l-am vazut in India si Nepal!) – nu ca as fi mare bautor de cafea, dar am o prietena care colectioneaza cani Starbucks inscriptionate cu nume de orasele si ma bucur sa o pot ajuta cu completarea colectiei – sunt sigur ca va fi piesa de rezistenta a colectiei 🙂

La festivitatea de inchidere a maratonului Everest am fost onorati cu prezenta de Peter Hillary (fiul lui Sir Edmund Hillary) si de fiica acestuia – Amalia Rose Hilary, careia i-am luat un interviu foarte interesant (o sa il postez pe blog in saptamanile urmatoare). Toata admiratia pentru modestia acestei familii si pentru felul in care promoveaza valorile lui Sir Edmund Hillary!

Astazi au inceput sa plece spre casa participantii de la maratonul Everest, editia 2011. Ca de obicei dupa astfel de competii extreme, la care participa un grup restrans de alergatori si am timp sa ii cunosc pe fiecare, ma incearca o doza de regret 🙁 – dar imi revin gandindu-ma ca vom pastra legatura si ca ne vom mai intalni in viitor :); nu a existat pana acum vreun concurs la care sa nu intalnesc macar 1-2 alergatori pe care ii cunoscusem anterior…

Revenind cu picioarele pe…Kathmandu, arat din nou ca un corporatist, m-am tuns si barbierit. Pentru prima data in viata am fost la barbier, m-a costat 1 euro ras in cap + barbierit (nu va speriati, a folosit lame noi!) :). In capitala nepaleza am fost izbit de caldura, umiditatea si poluarea mare, in totala antiteza cu atmosfera himalayana. Oricum, sunt ceva mai relaxat decat acum 2 saptamani, mai putin paranoic cu ceea ce mananc si cu dispozitie de a ma plimba printre sutele de gherete din centru, pentru a admira creatiile vestimentare nepaleze, mirodeniile si, mai ales, imbracamintea si echipamentul de munte sau de alergat extrem de ieftin (de la vecinii chinezi). De fapt, cred ca produsele de aici au pretul real (de vreo 10-15 ori mai mic), neicorporand costuri precum transport naval, asigurare, chirie la Mall, salariul angajatilor firmei importatoare, publicitate, “brand” si multe, multe, multe altele… 🙂

Sambata dimineata plec inspre casa, pe ruta Kathmandu – New Delhi – Helsinki (voi sta o zi, deci o sa revin cu impresii…) – Bucuresti.

Mi-e dor de casa.

Pe curand!

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (2)

2 răspunsuri la “Drumul spre casa.”

  1. Pircu spune:

    Bai Rosule, ce-i aia corporatist, si de ce zici ca asa chelios aduci a corporatist? Tataie nu era membru la CAP, nu era corporatist? Si nici chelie n-avea.
    Vezi ca baietii aia in poza cu vaca iti fac semne de ramas bun.
    Brava tie taica ca te-ai plimbat la munte! Ai facut-o si p’asta Roscovane!
    Pircu, tailorist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *