Menu
BLOG

Povestea primului meu IRONMAN.

Este 5 dimineata si reflexul lui Pavlov de a ma trezi devreme nu m-a lasat sa dorm decat cateva ore.

Am terminat Ironman-ul din Tara Galilor, dar nu stiu cine pe cine a terminat, de fapt – eu pe el sau el pe mine… Concursul de ieri ar fi trebuit sa se numeasca IronDamn! Nu credeam ca imi va fi dat vreodata sa fiu nevoit sa pedalez pe atatea pante intr-o singura zi. Cat despre inot si alergare… Dar haia sa incep cu inceputul.

04.00 Desi am pus ceasul sa sune la 04.30, ceasul intern face un pic de exces de zel si imi da trezirea mai devreme. Culcandu-ma in urma cu 8 ore, nu am nicio urma de somn. Metoda mea ‚patentata’ de a ma asigura ca nu dorm mai mult decat ar trebui este de a bea multa apa inainte de culcare… Cateva miscari usoare de streching, un dus, o aplicare de Ice Power Hot (o crema cu ardei iute, care incalzeste musculatura si o pastreaza in conditii optime pentru aproximativ 12-15 ore),o imbracare rapida in haine de strada, o (re)verificare a pungii cu lucruri pentru bicicleta (bidonul de hidratare, o sticla cu apa pentru a spala nisipul de pe picioare inainte de proba de pedalat, o mini-borseta pentru partea din fata a bicicletei, pe care o cumparasem cu o zi inainte – pentru a pune jeleuri cu carbohidrati etc.) si apoi plec catre zona de tranzitie. Este foarte frig, probabil 5-6 grade, dar nu bate vantul si nici nu ploua – perfect! Imi continui drumul si ajung acolo cu vreo 2 minute dupa de ora 5 (cand se ‚deschidea’ oficial zona).

05.00 Intru in zona de tranzitie si gasesc rapid bicicleta, ii montez sistemul de hidratare si borseta frontala, spoi verific presiunea in pneuri: 8 bar in fata, 8 bar in spate. Excelent! Mai arunc o privire ‚de ansamblu’ la bicicleta si imi iau la revedere de la ea, rugand-o sa aiba grija de mine, pentru ca am familie si copii care ma asteapta acasa…

05.15 Micul dejun. Avand hotelul chiar langa zona de tranzit, mi-am permis sa ‚jonglez’ cu drumurile intre camera si zona de tranzit. M-am intors pentru micul dejun si, intr-o caserola, mi-am pus rezerve de mancare pentru zona de Special needs, care ar fi urmat sa se afle pe parcursul traseului de bicicleta, pe la kilometrul 110.

05.30 Ma intorc in zona de tranzit, pentru a imi lasa punga alba (cea cu hainele pe care le voi folosi dupa finish) si mancarea pentru Special needs.

06.00 Ma intorc in camera, pentru a ma imbraca in Wetsuit. Crema de incalzire a musculaturii a inceput sa isi faca efectul, iar pielea mea arde… De abia astept sa intru in apa.

06.15 Plec catre zona de start, care este la vreo 10 minute de mers pe jos, prin multimea de concurenti imbracti in neopren si sustinatori care vin sa vada startul. Este in continuare bezna. Imi fac incalzirea din mers, iar 15 minute mai tarziu ajung aproape de start. Accesul pe plaja se face greu, pentru cei aproape 1700 de concurenti trec printr-o poarta foarte ingusta, dar la 06.45 ajung in apa pentru a face 2-3 ‚sprinturi’ de acomodare cu apa. Vestea buna este ca nu sunt valuri!!

7.00 Un tun bubuie si sa da startul! Primul meu start cu alaturi de 1700 de inotatori! (la half-ul de la Mallorca, startul s-a dat pe categorii de varsta, cu cate 2-300 de participanti). Incepe lupta de care-pe care: coate in gura, picioare in cap, impins, tras, catarat pe cel din fata etc. Din fericire, am stat in lateralul ‚hoardei’ de inotatori si scap intreg, cu toti dintii in gura… Obiectivul meu este 1 ora si 30 de minute, cu 15 minute mai putin decat imi planificasem initial. Fiecare minut economisit va conta pentru cursa de bicicleta care ma asteapta. Inot la 2 brate si mai repede decat am facut-o vreodata. Ajung la prima baliza, pusa la jumatatea primului tur (au fost 2) dupa 22 de minute. Yuu-huu, sunt in grafic! Termin primul tur in 45 de minute (in spatele meu tocmai venea primul atlet profesonist, care terminase ambele ture!), ma simt excelent, pulsul mi s-a stabilizat si am intrat in zona de ‚pot inota oricat’. Intre timp, a rasarit soarele si imaginea cu bila rosie-galbuie iesind din ocean este spectaculoasa. Pacat ca nu am timp sa admir peisajul… A doua tura este mai rapida, neavand prea multi inotatori in jurul meu, asa ca o termin in 43 de minute. Inca un minut pana la poarte de masurare a timpului si… 1h 29m. Super! Urmeaza drumul spre zona de tranzit, unde ajung dupa vreo 7-8 minute. Ma schimb, ma asigur ca nu am uitat nimic, imi pun lucrurile de la proba de inot in punga albastra (unde fusesera hainele pentru bicla), iau bicicleta ‚de coarne’ si alerg pe langa ea pana la iesirea din zona de tranzit.

8.50 Ies din zona de tranzit, stiind ca am la dispozitie doar 8 ore si 40 de minute pentru a termina cei 182.2 km (organizatorii au lungit traseul). Nu suna complicat si, probabil, pe un traseul plat si in conditii normale de temperatura si de vant as termina in 7 ore – 7 ore 30 minute dar, dupa ce vazusem traseul cu o zi inainte, 8h 40m pare un obiectiv greu de atins pentru un cineva care s-a urcat pe bicicleta de abia in urma cu un an si a facut doar 5-6 ture de catarari mai serioase vara aceasta. Si care nu apedalat niciodata pe ploaie!

Prima parte a traseului are coborari si urcari moderate, perfecte pentru a ma acomoda cu bicicleta inchiriata. Soarele de dimineata a disparut, iar acum este inorat. Din fericire, nu ploua si, mai ales, nu este vant, ceea ce ma ajuta sa am o medie ora de 25 de kilometri pe ora. Luna de miere se incheie curand si incep urcarile. Daca bicicleta de acasa are pinioane de catarare decente (12/29), Felt-ul DA4 inchiriat are pinioane 12/25 (fapt pe care il stiam si mi l-am asumat), ceea ce face urcarile mult mai grele. Pe unele pante, 10-12 kilometri / ora este o viteza decenta pentru subsemnatul si incerc sa imi mentin concentrarea numarand fiecare respiratie (este o tehnica pe care o folosesc si atunci cand urc in alergare, la maratoane montane). Din fericire, dupa urcari vin si coborari, dar nu pot recupera prea mult timp, pentru ca drumul este foarte serpuit.

Dupa vreo 3 ore, in timp ce urcam o panta in ritm de melc, trece pe langa mine liderul din acel moment al concursului, un francez, care se afla la a doua tura a buclei respective si care ma lasa cu impresia ca stau pe loc…

Punctele de alimentare, puse la fiecare 30-40 de kilometri, m-au ajutat sa nu sufar de sete in v reun moment al cursei. Voluntarii sunt extraordinari, ne incurajeaza cu clasicul Well done! Apa, Isotonice, Pepsi (yah…), batoane energizante, banane si biscuiti – este oferta zilei.

Ajung aproape de jumatatatea traseului dupa aproximativ 4 ore, dar greul de abia acum incepe: 2 pante de 17 grade, despartite de numai 1 kilometru de drum drept (de fapt, o urcare de ‚doar’ 7-8 grade). Suntem deja la intrarea in oras, iar publicul de incurajeaza frenetic. Unii concurenti se dau jos de bicicleta si merg pe langa ea. Ma tenteaza si pe mine asta, dar imi zic ca asa ceva nu se cuvine pentru un aspirant la titlul de Ironman si pedalez de imi ies ochii din cap…

Incep bucla a doua si imi dau seama ca, daca vreu sa termin la timp, va trebui sa trag mult mai tare. Mai am la dispozitie doar 4 ore si 25 de minute, iar o eventuala pana sau defectiune mi-ar face imposibila misiunea. Cresc cadenta si abordez coborarile cu mai multa incredere. La prima tura, am franat de fiecare data cand am sarit de 45 de kilometri pe ora (instinct de conservare…). Bicileta se comporta excelent, se simte enorm diferenta intre ea si modelul entry-level de acasa (sper sa nu ma auda…).

Cand totul parea sa fie in grafic, incepe sa ploua si sa bata vantul. Pedalez tot mai greu, dar incerc sa pastrez aceeasi viteaza. Timpul trece, dar nu in favoarea mea. Partea buna este ca nu am dureri – nici musculare, nici clasicele frecari de sa (saua Adamo este geniala! In plus, am folosit un truc al concurentilor d ela Double si Triple Iron-uri: mi-am pus o pereche de pantaloni de tri pe sub pantalonii de bicicleta; zero frecare, zero dureri!).

A mai ramas o ora pana se inchide poarta zonei de tranzitie si mai am de parcurs 20 de kilometri, incluzand cele doua pante de 17 grade! Trag aer in piept si imi propun cea mai buna ora de pedalat din viata mea. Imi amintesc ca, inainte de cele 2 pante, este o portiune de coborare abrupta, in linie dreapta, de aproape 2 kilometri si imi propun sa nu mai stau cu mana pe frana inutil. Drumul este impecabil, ploaia s-a oprit si pot recupera timp pretios. Schimb pe foaia mare, pinionul mic si accelerez. Incepe coborarea, ma asez cat mai aerodinamic posibil si incerc pe cat posibil sa evit contactul vizual cu ciclocomputerul. Panta este aproape de final, privirea imi cade pe ecranul ciclocomputerului si ma panichez brusc: 92.4 de kilometri pe ora! (in continuare cred ca ciclocomputerul s-a defectat – mi-e greu sa cred ca am putut atinge viteza asta!) Ciupesc usor frana si reusesc sa reduc viteza suficient de mult incat pulsul sa imi revina la normal…

Ca fapt divers, a fost pentru prima data cand aerobarurile au avut un rol pur decorativ. Neavand portiuni drepte, nu am avut cand sa le folosesc.

Ajung la cele 2 pante si imi propun 15 kilometri pe ora. Imi iau privirea de la varful pantei si ma uit la fix un metru in fata bicicletei. Astfel, urcarea pare mai usoara. Pedalez, pedalez, pedalez si ajung in varf. Uffff, am scapat! Mai am doar 5 kilometri pana la finish si incep sa realizez ca am sanse bune de ajunge in timp util.

Intru in oras, ajung la zona de tranzitie si intreb: Did I make it? Yes, 10 minutes before the cut off time! Este momentul in care am o descarcare nervoasa si urmeaza vreo 3 minute de plans in continuu. Evident de fericre! Imi pup bicicleta, ii multumesc ca avut grija de mine si ca nu s-a defectat. Mai am la dispozitie 6 ore si 30 de minute pentru a termina maratonul. Deocamdata nu stiu in ce stadiu sunt picioarele mele, dupa efortul de la bicicleta, dar imi dau seama ca am suficient timp sa termin Ironman-ul, chiar daca va fi sa ma tarasc…

Stau in tranzit 10 minute. Dupa ce ma schimb, fac o scurta evaluare a musculaturii. Totul pare ok! Ies din zona de tranzit exact in momentul in care se inchide poarta pentru biciclisti, exact in fata a doi concurenti! Unul dintre ei se prabuseste pe jos, de disperare, iar celalat discuta aprins cu marshall-ul. Simt o mare parere de rau pentru ei si imi dau seama ca as fi putut fi in aceeasi situatie. Nici nu vreau sa ma gandesc cum m-as fi simtit, cred ma duceam direct la balamuc!

Este 17.30 si imi propun sa evit emotiile de la proba de bicicleta. Imi amintesc ca sunt alergator si imi zic ca, orice ar fi, trebuie alerg fara oprire, chiar daca viteza nu va fi mare de 9-10 km / ora. Primele 2 ture (au fost 4) trec destul de rapid si reusesc sa pastrez ritmul autoimpus, in ciuda a doua dealuri pe care trebuie sa le urcam. La tura 3 micsorez ritmul si abordez pantele cu un mers rapid. Incepe dilatarea kilometrilor si timpul trece tot mai greu. La fiecare tura primim cate o bratara (la prima verde, a doua galbena, a treia bleu, a patra roz), pentru ca organizatorii sa stie pe cine lasa sa treaca la ultima bifurcatie a traseului, care duce spre finish. La prima tura, sunt usor deprimat sa vad alergatori trecand pe langa mine cu 2-3 bratari, dar acest disconfort dipare de indata ce primesc si eu a doua brata.

Tura 3 trece fara a avea parte de ziduri (probabil ca le epuizasem pe toate la proba de bicicleta…). Intre timp, se face noapte si numarul participantilor scade considerabil.

Referitor la punctele de hidratare, acestea au fost puse din 2 in 2 kilometri, ceea ce a fost un adevarat rasfat… Dar si periculos, din punct de vedere al tentatiei de petrece 1-2 minute la fiecare punct.

La tura a 4, este un frig de imi ingheata mainile (noroc cu un poncho din folie de plastic pe care il primesc la un aid station). Raman pe traseul doar zombies, 99% dintre concurenti mergand ca in clipul lui MJ – Thriller. A fost portiunea unde am depasit cei mai multi participanti si care m-a urcat in clasament vreo 20 de pozitii la categoria mea de varsta (avantajul de a fi, la baza, alergator!).

Este aproape 22.30 si se vede, in sfarsit, finish-ul. Acolo, o atmosfera senzationala: sute de oameni pe marginea unui coridor de 100 de metri, bat in pancartele de pe margine (tocmai am pus un filmulet pe Facebook), tipa si aplauda. Speaker-ul anunta numele fiecarui concurent care intra in coridor: „Welcome Andrei Rosu, from Romania! And now, what do we say to Andrei?” si publicul explodeaza: „You are IRONMAN!!!”. Evident, mi se face pielea-gaina instant. Primesc medalia (care arata fabulos!), ma uit la cronometru (15h 25m) si ma indrept catre cortul atletilor. Acolo, ma salut cu cativa dintre colegii de suferinta intalniti pe traseu, rontai ceva in graba, apoi imi iau pungile si bicicleta. Las bicicleta la centrul de inchirieri improvizat chiar la iesire, apoi dau fuga in camera pentru a imi anunta familia si prietenii ca… sunt Ironman!!

A fost o experienta minunata, pe care o recomand oricui. A meritat din plin sa ma apuc de inot si de pedalat acum un an…

Am terminat cel mai greu Ironman din lume (cine m-o fi pus sa il aleg tocmai pe asta??) Urmeaza un maraton la Munchen (14 octombrie), la care o sutin pe Oana, sotia mea, sa termine primul ei 42,195 km. Apoi, Double Iron Florida, in 1-2 martie 2013. Realistic vorbind, am sanse 20-30% sa il termin in timpul limita (36 de ore), dar mai am 6 luni sa il pregatesc cum trebuie.

Revin cu vesti pe parcursul scurtei mele escale in Amsterdam.

Cu drag,

Andrei

PS – recitind randurile de mai sus, nu ma pot abtine sa nu lacrimez.

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (72)

72 de răspunsuri la “Povestea primului meu IRONMAN.”

  1. InsideBloom spune:

    Bai omule, esti fenomenal.
    Daca as avea picioarele intregi, stiu sigur ca te-as insoti in toate nebunia asta.
    Daca vrei un antrenor moral si niste chestii de coaching NLP pentru psihicul necesar in martie, sunt aici, cu tot sufletul si inima mea.
    Te iubesc, frate !

  2. Bogdan Popa spune:

    Fantastic !!! Din poveste pare atat de simplu in realitate foarte putini pot face asa ceva .feliciutari inca o data Andrei si multa sanatate .

  3. amonra spune:

    Felicitari si refacere rapida ! Vad ca te-ai pastrat la baza tot jurnalist, de ai mai avut puterea sa scrii impresiile asa repede.. Felicitari inca o data !

  4. lucian spune:

    am urmărit evoluția timpilor live pe site-ul lor aseară, bravo, e fascinant ce ai făcut! citim în continuare și luăm notițe 🙂

  5. Florentina Stanciu spune:

    Bravo, Andrei!

  6. Tare , Tare , Tare , … Esti Tare Draga !

  7. Alex Andronic spune:

    Felicitari Andrei, esti foarte tare. Ma bucur ca l-ai terminat, multa sanatate si spor la antrenamentele pentru DoubleIronMan!

  8. […] km şi au rămas fără medalii. Am înţeles că nu sunt singurul rămas fără medalie. Apropo de Andrei Roşu, ieri în timp ce eu alergam/mergeam şontâc-şontâc la acest cros, el participa la cel mai greu […]

  9. Hadrian spune:

    Fain, foarte fain! Bravo, bravissimo! Ce frumos raspunsul publicului la final, la invitatia speaker-ului!
    Excellenti, omule de fier! Spor la antrenamentele din „fierarie”, ca sa iasa un „aliaj” cat mai bun pentru primavara viitoare!

  10. Lorenzo spune:

    Omule esti fenomenal.:D Felicitari! Esti o adevarata inspiratie pentru cei din jurul tau si pentru cei ce-ti citesc site-ul. Nici nu pot sa-mi inchipui ce efort ai depus pe parcursul celor 15 ore dar sunt convins ca euforia de la final a meritat totul. Inca o data felicitari!:D

  11. Oana Vasiloiu spune:

    Felicitari Andrei! Deja cred ca ”felicitari” e un cuvant prea mic pentru ceea ce vrem sa iti transmitem. E de admirat ca ai reusit performanta de a fi IRON MAN! Bravo!
    Si…ca o paranteza…sa stii ca ai un talent fantastic de scriitor, pentru ca in timp ce am citit articolul, si eu m-am emotionat…
    BRAVO!

  12. Ludo spune:

    Felicitari. Am urmarit live rezultatele si am avut mari emotii. Ma bucur ca ai terminat cu bine. Bravo Ironman!

  13. Victor R spune:

    Geniala relatarea, mai ales proba de ciclism, Parca citeam cronica unei etape de catarare in le Tour. Felicitari, te asteptam acasa!!

  14. Mihai Botez spune:

    Sa-ti dea Dumnezeu sanatate sa mai poti face de astea si sa ne motivezi si pe noi sa scoatem la iveala cea mai buna versiune a noastra.

    Succes!

  15. coyoty spune:

    DA!, am spus, esti mare, am trait tot ce ai povestit si m-a pufnit plansul la propriu dupa relatarea cu bicla. Aceasta poveste ar trebui spusa in public, in scoli mai ales, elevilor de liceu care nu au obiective, sunt foarte debusolati.
    RESPECT major, ma inclin IRONMAN!!

  16. Ionut C. spune:

    Super! Asteptam invitatia la sesiunea de autografe! 😛

  17. Andreea Mihailescu spune:

    Sa stii ca s-au strans cativa omuleti care s-au uitat live la competitie si te-au incurajat secunda de secunda!!!! Nici eu nu stiu daca sa plang sau sa rad citind articolul tau, retraind parca toata aceasta experienta prin prisma ta de competitor. Felicitari este clar!!!!!!!!! Intipareste totul si bucura-te!!!!!!!!si da o petrecere ca merita:):):):):))::):)):)::):)):
    CONGRATSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS
    WEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE
    YUHUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU
    :):):)
    SA MAI LAS LOC SI PT ALTE COMENTARII!!!!!!!!!!!!
    :):):
    BRAVOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO

  18. Nick spune:

    felicitari!!! esti cel mai tare!!!!

  19. Felicitări, Andrei, pentru ceea ce faci şi pentru ceea ce ai realizat, dar şi pentru cum scrii (chiar dacă mai scapă câte o greşeală – deh, deformaţie profesională, sunt şi profă). Mi-au dat şi mie lacrimile de emoţie, de parcă aş fi fost în pielea ta (aş vrea eu!) sau aş fi fost acolo (şi asta aş vrea!). Eşti formidabil, bravo! Sănătate maximă şi succese nenumărate!

  20. Aaaa, daaa, eşti Ironman, man! Grozav, nu mă mai satur povestindu-le şi altora despre tine.

  21. alexstoian spune:

    Ironman Andrei, cred ca duminica ai mai depasit un record – cel mai urmarit eveniment al unui sportiv amator. Cum faci de iti ies TOATE asa de bine? Tu esti om sau cyborg 🙂 ? Esti sigur ca personajul ala care acum trei ani statea in fotoliu cu berea si telecomanda in mana erai tu?

    Eu pariez pe inca trei lucruri: 1.vei trece cu bine de Double, 2.cartea ta va fi un succes, 3.vei deveni cel bun speaker motivational din Romania.

    Felicitari, Andrei!

  22. Andrei Enescu spune:

    Mult respect!

  23. Narcis spune:

    FELICITĂRI! Toată stima și aprecierea pentru tot ceea ce faci!

  24. Tudor spune:

    Felicitari si Bun venit in randul sportivilor romani care au terminat un Ironman! Deocamdata suntem doar 43 de persoane!
    Lista membrilor „Familiei Ironman” o gasesti aici:
    http://familiaironman.blogspot.ro

  25. Mihai B. spune:

    Felicitari! Un exemplu ca orice este posibil atunci cand iti doresti ceva cu adevarat si faci si munca necesara……. Multumim pentru exemplul tau!

  26. gaby spune:

    Poate sa-mi explice si mie cineva, va rog frumos ,care este sensul primei fraze.Multumesc anticipat.

    • andreirosu spune:

      Ma trezesc zilnic la ora respectiva si, desi am incercat sa dorm mai mult in dimineata respectiva, nu am reusit. Era doar o metafora, o incercare de aluzie la gluma cu ‘reflexul lui Pavlov a constat, de fapt, in faptul ca Pavlov a continuat sa hraneasca cainele chiar si dupa ce experimentul se terminase’…

  27. Felicitari Andrei si bafta la Double!

  28. Aaaa si cel mai important: multa tarie si mult succes sotiei la primul ei maraton.
    Tu deja esti cal batran asa ca nu iti mai trebuie.

  29. Ludo spune:

    Vlad Mihalache – linkul cu detalii este http://www.tri247.com/participant_1147006.html (Event, Ironman Austria. Held On, 5th Jul 2009)

  30. Victor Visan spune:

    Felicitari pentru o realizare deosebita, sper sa poti aduce din ce in ce mai multi oameni spre miscare (pe mine stiu ca m-ai adus). Bucura-te de relaxare!

  31. […] Povestea primului meu IRONMAN […]

  32. Bogdan spune:

    Exceptional articol! In vara la Oradea sper sa intru si eu in familia Ironman! You make my day!!! :)) acum plec intr-o tura de 120 de km cu bicicleta!

  33. Andreea C spune:

    Lol, sunt in aceeasi situatie ca tine acum 1 an. Sunt alergatoare la baza si incep de la 0 cu inotul si bicicleta (pe bune, acum cateva luni nu stiam sa merg pe bicicleta :D) Diferenta este ca eu nu indraznesc sa sper ca pot acoperi asa deficite (de bici, de inot) intr-un singur an si sper la un IronMan abia peste 4-5 ani. Ce sa spun… m-ai pus un pic pe ganduri

  34. […] m-am simtit la primul meu Ironman? Click aici… […]

  35. vlad spune:

    Felicitari Ironman, respect !

  36. citeste spune:

    Andrei, ce fel de pantaloni de tri spui ca ai folosit pe sub cei de bicicleta? Nu ai folosit un trisuit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *