Menu
BLOG

Copiii si sportul. De ce il practica, de ce renunta la el si cum ii putem ajuta.

In urma cu vreo 3 ani scriam un articol despre miscarea pe care ar trebui sa o faca zilnic copiii nostri. Vazand destul de putini copii in parc zilele acestea, m-am gandit sa incepem saptamana reluand acest subiect si, de aceasta data, avand ca suport cateva idei din Triathlon Competitor, de la profesionisti…

**

Iubesc sporturile pentru copii. Nu e nimic mai pur decat sa vezi o suta de copii sprintand la viteza maxima, multi razand, pe un camp deschis la startul unei curse de cross-country, sau sa-i vezi in elementul lor, experimentand adrenalina unei abilitati noi invatate pe o bicicleta la viteza mare, role sau schiuri.

medals-315x421Insa, lucrurile devin mai incurcate pe masura ce exploram performanta copiilor in sport si dezvoltarea copiilor nostri in viitori Michael Phelps, Paula Radcliffe sau Craig Alexander. Raspund deseori intrebarilor de la parinti despre cum sa-si antreneze copilul pentru a le ajuta performanta. De obicei, asta starneste conversatii despre volumul adecvat de antrenamente, numarul de zile pe saptamana si ce fel de intervale. Ce se pierde de multe ori in aceste conversatii este “de ce”-ul.

Suntem inconjurati de imagini ale victoriei si atleti eroi. Castigul si sportul profesionist sunt deja somptuoase. La patinoarele de hockey locale vad parinti legand patine de 300$ pe picioarele copiilor lor in varsta de 10 ani in timp ce le ofera ultimele indicatii despre cum sa fie cei mai buni si cum sa castige. Aud de asemenea si povesti despre case re-ipotecate care platesc pentru scoala de hockey.

Daca vorbesti cu multi atleti de success, iti vor povesti cum sustinerea parintilor a fost critica pentru succesul lor. Ai fi surprins sa afli ca mesajul parental pentru acei atleti, in majoritatea cazurilor, nu era “fii cel mai bun” sau “joaca pentru a castiga”. In final, atletii buni sunt atletii buni. Ce am observat in anii mei ca antrenor de performanta este ca genetica joaca un rol mai mare in succesul unui atlet decat cele mai bune facilitati, cel mai bun antrenament, cel mai bun echipament, etc. Atletii buni se vor remarca. Cei care raman in sport si iubesc sportul vor cauta indrumarea necesara pentru a continua sa exceleze. Isi vor pastra o pasiune care se transforma in angajamentul necesar pentru a fi buni. Parintii joaca un rol crucial in asta: de a sustine, a facilita si de a oferi dragoste neconditionata. Am vazut multi atleti promitatori care renunta pentru ca nu e distractiv, sau se tin o vreme pentru ca o fac pentru tatal lor – nu pentru ca abia asteapta sa mearga la antrenament.

Desi copii nostri sunt unici si stilurile parentale difera, exista o serie de etape clasice pentru dezvoltarea cognitiva care impacteaza experienta sportului si deciziile pe termen lung ale copiilor. Profesionistii website-ului Winning Edge Sport Psychology le surprind foarte bine:

1. Copii mici (7-10 ani) se confrunta cu doua mari provocari in sport: #1 sa invete cum sa se inteleaga cu prietenii, si #2 sa invete cum sa interactioneze cu figuri ale autoritatii altele decat parintii lor. La varsta aceasta, sa invete sa coopereze intr-o echipa si sa faca compromisuri pentru interesele altora sunt realizari majore. Copii la aceasta varsta tanara in sport abia incep sa isi dezvolte abilitatea de a vedea lumea din perspectiva altora. Din moment ce copilul invata, trebuie sa le oferim oportunitatea de a creste prin incercare si eroare ghidata. E important sa tinem minte ca distractia, explorarea si dezvoltarea iubirii fata de sport sunt elemente cheie in aceasta etapa. Daca spiritul de competitie si castigul devin temele principale, ele sunt cel mai probabil intretinute de catre parinti, iar adultii trebuie sa-si domoleasca natura competitiva.

2. Pre-adolescentii (10-13 ani) se confrunta cu provocarile de a dezvolta prietenii solide si de a fi acceptati de catre cei de varsta lor. Relatiile sociale sunt unul dintre pragurile de dezvoltare pe care aceasta grupa de varsta trebuie sa il depaseasca. Vor sa faca parte dintr-un grup si se tem de a se face de rusine. Obtinerea acelui cel mai bun prieten de acelasi sex este o sarcina majora a acestei etape sociale. Pre-adolescentii tind sa fie loiali prietenilor si iau multe decizii bazate pe mentinerea prieteniilor. Saritul de la sport la sport este un exemplu de decizii bazate pe mentinerea prieteniilor. Acest lucru se intampla cand un pre-adolescent schimba sporturi sau se opreste din a participa la anumite sporturi datorita prieteniilor. In aceasta etapa de dezvoltare, antrenamentele structurate care permit interactiunea sociala sau exercitii de team building contribuie la dezvoltarea relatiilor in cadrul echipei si mentin copii in sport. Sugeram folosirea activitatilor structurate de team building: jocuri, exercitii si lucrul in perechi prin rotatie sau grupuri mici pentru a exersa abilitati. 

 3. Adolescentii (14-18 ani) se confrunta cu provocarea de a defini cine sunt si cum se integreaza ei in lume. Dezvoltarea identitatii este un proces complex care presupune aplicarea antrenamentului si invataturilor pe care le-am oferit lor, in timp ce adolescentul “probeaza” diferite identitati. Adolescentul incearca sa descopere cine este si sa-si clarifice valorile prin explorarea diferitelor fatete ale personalitatii lor. Tolerarea adolescentului pe masura ce incearca noi idei e un comportament important pentru parinti si antrenori. Cea de-a doua tranzitie majora in etapa adolescentei este recunoasterea ca sportul este cu adevarat important in viata lor. Adolescentul face tranzitia in identitate de la “Joc fotbal” la “Sunt un jucator de fotbal.” Participarea la sport si a fi un atlet devine o bucata importanta din identitatea lor. Ajutarea adolescentului sa isi imbunatateasca abilitatile in sportul ales, in acelasi timp cu sustinerea cresterii lui ca individ, este provocarea cu care se confrunta atat parinti cat si antrenori.

In concluzie, care este mesajul de luat acasa? Ia in considerare urmatoarele idei:

> Incurajeaza-ti copilul sa se concentreze pe excelenta personala. Obiectivul principal al experientei sportului este provocarea propriei persoane si imbunatatirea continua. Cand un copil da tot ce are mai bun si pierde, trebuie sa-l ajuti sa se simta ca un invingator. Ajuta-ti copilul sa invete ca succesul si esecul nu sunt cuantificate de, sau egale cu, a castiga sau a pierde.

> Fa-l distractiv. Distractia mentine copii in sport. Distractia potenteaza mediul de invatare si s-a dovedit de asemenea ca sustine peformanta. Cand un copil nu se mai distreaza si incepe sa ii fie groaza de antrenamente sau competitie, inseamna ca e momentul ca tu, ca parinte, sa examinezi mediul sportiv.

Un studiu realizat de catre USA Swimming a intrebat inotatorii cu varste intre 7 si 18 ani de ce inotau, iar rezultatele au oferit o intelegere importanta in motivele pentru care atletii raman atleti. Inotatorii au notat urmatoarele patru motive: #1 pentru a se distra; #2 pentru fitness; #3 sa petreaca timp cu prietenii; #4 pentru competitie.

> Protejeaza-le stima de sine. Copii vor sa se simta iubiti si acceptati si sa stie ca parintii lor au o parere buna despre ce fac ei. Cand copii sunt intr-un mediu atletic care ii face sa aibe o parere buna despre ei si sa simta valorizati, vor invata mai repede, se vor bucura mai mult si vor performa mai bine sub presiune competitiva.

Sustine, dar nu face pe antrenorul. Fii cel mai mare fan al copilului tau! Ofera-i sustinere si incurajare (si transport, bani, etc.!). Ultimul lucru de care are nevoie copilul tau si vrea sa auda de la tine dupa o performanta dezamagitoare sau pierdere este ca a facut greseli tehnice sau strategice.

 Kathleen Noonan a surprins succinct in articolul ei pentru Australia’s Courier Mail, “Adevaratul motiv pentru care copii nostri sa lasa de sport”:

3“Asadar, de ce se lasa de sport majoritatea copiilor? Unul dintre principalele motive, pe langa cele evidente – nu le-a placut antrenorul, nu aveau destul timp, prea multa presiune – este unul la care parintii nu vor sa se gandeasca: drumul spre casa in masinaDrumul spre casa dupa ce au avut un meci poate schimba situatia. Indiferent ca ai 5 sau 16 ani, drumul spre casa poate fi un moment non-stop de educatie de la parinti. Indiferent ca ai jucat bine sau prost, tatal tau iti va spune ce ar fi trebuit sa faci. Ar fi trebuit sa alergi cand ai pasat, ar fi trebuit sa lovesti mingea, etc. Devine unul dintre acei tati care are o parere despre orice… Drumul in masina spre casa este momentul cand copilul vrea sa asimileze jocul in liniste – indiferent ca castigat sau a pierdut.

Ei stiu daca au jucat bine sau prost. Nu trebuie sa le spui. Masina e un mediu inchis destul de intens. Iti simt fiecare gand, dezamagire, furie, chiar si un pic prea multa mandrie. Sunt toate acolo, ingramadindu-se. Fiecare suspin, miscare sunt amplificate.”

99% dintre atletii tineri nu ajung sportivi de elita, profesionisti; deci, care e atitudinea noastra ca parinti? Care sunt lectiile sportului? Speranta mea personala pentru copiii mei este sa invete sa valorizeze sanatatea si fitness-ul, sa invete abilitatile de a fi potriviti pentru viata, inclusiv miscarea eficienta si cunostinte suficiente de antrenament. Sper ca ei sa se bucure de sport suficient de mult pentru a ramane pasionati de el pe termen lung si sa internalizeze lectiile de viata ale jocului in echipa si etica in munca.

Sunt primul care recunoaste ca ma simt mandru cand imi vad copilul doborand un record personal, cand inscrie un gol sau reuseste o noua saritura pe bicicleta. Traiesc indirect prin copii mei – recunosc si iubesc asta. Si, desi ii sustin cu toata inima (si pe toti copii), imi aduc aminte de asemenea sa imi tin filtrul ferm intact cand comunic cu ei despre cum s-au descurcat in joc…

**

Sper ca v-a placut acest articol si ca va este de ajutor in relatia cu viitorii campioni ai Romaniei (si ai lumii?) – copiii nostri :).

CCCChallenge

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *