Menu
BLOG

5 lucruri cu care te vei alege daca inoti.

21

Suntem in sezonul rece si poate ca unii dintre noi vor lua in calcul inceperea unor cursuri de inot si/sau aprofundarea acestui sport. Mai jos, un articol care sa ne inspire in luarea deciziei. Personal, am beneficiat enorm de pe urma includerii inotului pe lista sporturilor pe care le practic: este cross-training-ul perfect si o modalitate excelenta de refacere dupa concursurile de alergare sau turele lungi de pedalat; mi-a deschis usa catre lumea formidabila a (ultra)triatloanelor; m-a ajutat sa devin un tata care nu se mai teme de apa si, deci, nu va transmite copiilor aceasta temere…

*

Inotul este un dar care vine sub multe forme. Desigur ca sunt si o multime de “momente ratate” precum acele petreceri despre care doar auzi vorbindu-se in diminetile de luni (despre care oricum nimeni nu-si mai aminteste prea multe). Dar acele mici lucruri vor parea amuzante sau complet irelevante in anii care urmeaza momentului in care iti pui in cui costumul de inot.

Dar desi exista acele “momente ratate”, ai parte si de lucruri extraordinare. Unele dintre acele lucruri misto apar atunci cand concurezi; prieteniile care se leaga dupa ce treci un examen pentru ca nu ai avut timp sa inveti din cauza antrenamentelor sau faptul ca esti singura persoana care are abdomenul impecabil lucrat.

Alte lucruri insa vor avea nevoie de timp pentru a fi apreciate. Vor aparea incet si in momente in care te astepti cel mai putin.

Ani mai tarziu te vei uita inapoi cu nostalgie la zilele in care inotai. In continuare gasesti 5 modalitati prin care inotul iti va influenta intreaga viata.

 1. Esti membrul unei comunitati uimitoare.

Inotatorii formeaza o mare fratie si asta pentru ca avem cu totii trecutul presarat de doua antrenamente pe zi si nenumarate weekend-uri petrecute la bazine slab ventilate (sau cu apa rece). Aceasta comunitate se extinde cu mult dincolo de bazin, dupa cum vei observa in anii ce vor urma.

Chiar si la zece ani dupa ce am renuntat la inotul competitiv, ma pot duce la un antrenament de grup si pot observa acolo chipuri cunoscute fie printre antrenori, fie printre copii prietenilor mei sau ai unor oameni impotriva carora am concurat. Chiar si unii oficiali raman in acest sport chiar si dupa ce proprii lor copii au crescut mari. Noua generatie si longevitatea celor care nu au alt motiv pentru a ramane decat dragostea pentru acest sport, reprezinta dovada suprema a legaturii profunde pe care o creaza acest sport printre cei care il practica.

 2. Sportul si antrenamentele, in general, nu te vor intimida niciodata.

Poate ca stii deja asta. Ti-ai luat deja portia aceea de “saptamani nebune” si antrenamente in prima zi a anului de 10 x 1000 astfel incat sa nici nu mai clipesti cand auzi de vreo provocare fizica. Inotatorii au un nivel al fitness-ului cardiovascular ridicol de ridicat astfel incat atunci cand practicantii altor sporturi se plang de duritatea antrenamentelor lor, de obicei vorbesc cu peretii pentru ca urechile unui inotator sunt imune la asemenea lamentari.

3. Acea disciplina si tarie psihica pe care le dobandesti ca inotator, te vor ajuta foarte mult.

Te vei bucura la gandul ca nu va mai trebui sa te trezesti la 4:30 dimineata pentru a merge la antrenamente, mult timp dupa ce vei parasi arena competitiva. Asta pot sa iti promit. Dar acea disciplina care te facea sa te trezesti la orele alea va ramane mereu cu tine, gata sa fie iarasi dezlantuita odata ce ti-ai gasit alta pasiune.

4. Sindromul “si daca…” va aparea de fiecare data cand se apropie sezonul competitional.

Eu patesc asta de fiecare data si merge pana acolo incat abia daca ma pot uita la TV la vreo competitie la care stiu ca m-as fi descurcat bine. Ganduri precum “Daca umarul nu-mi ceda…” ies la iveala. Incearca sa eviti acest sentiment de regret si lasa totul, toate gandurile acolo la bazin astfel incat sa nu te uiti la Olimpiada zece ani mai tarziu si sa te intrebi daca nu cumva ai putea sa revii si sa-ti intri in forma astfel incat sa mergi la Rio in 2016. Indiferent de asteptarile pe care le ai de la cariera ta de inotator, fie ca vorbim de Olimpiada sau sa castigi un concurs, accepta oportunitatile de a calatori, competitia si camaraderie pe care inotul ti le scoate in cale.

5. Bazinul va fi intotdeauna “casa” ta.

Intotdeauna vei fi un inotator. Oamenii joaca baschet, joaca fotbal sau hochei dar tu esti un inotator. Este un sport pe care majoritatea nu-l intelege si nu-l apreciaza decat in preajma Olimpiadei si este OK asa. Lasa-i sa se bucure de sporturile lor, pentru ca inotul va fi mereu al tau.

Inotul va apartine sportivilor de la diferitele grupe de varsta care se chinuie sa obtina rezultate. Va apartine pustilor care vor sa devina vizibili pentru vreun program universitar. Va apartine atletilor care concureaza la Olimpiada, fericiti sa fie acolo. De la sportivul amator la detinatorul recordului mondial, acest sport ne apartine si, in timp ce poate ca mai aruncam cate un “orice sport are parte de atentia cuvenita…” din cand in cand, in multe privinte ar trebui sa fim fericiti cu locul pe care il ocupam si rolul nostru in cadrul acestui sport.

Sursa articolului: Swimswam.com

Traducerea si aadaptarea: Vlad Tanase 

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *