Menu

Ce e mai bine: angajat sau antreprenor?

Postat de Andrei Rosu pe 8 aprilie, 2019

Ma consider norocos, pentru ca am avut ocazia sa fiu atat angajat (la stat si in mediul privat), cat si liber profesionist si soloprenor. Si, pentru ca lucrurile se vad intotdeauna un pic diferit „din afara” (de exemplu, un angajat are tendinta de a isi imagina antreprenorii stand zilnic pe plaja, cu un cocktail in mana, in timp ce cateva sute de oameni muncesc pe branci pentru a ‘aduce valoare’ companiei, iar un liber profesionist isi poate imagina ca angajatii sunt niste zombies fara viata personala, care evita sa isi asume riscuri), m-am gandi sa scriu un articol despre un subiect la care ne-am gandit cu totii, cel putin o data in viata: angajat sau antreprenor?

In urma cu cateva zile am citit un studiu din care reiese ca 6 din 10 romani isi doresc sa fie antreprenori, principalele motive fiind dorinta de independenta financiara si mai mult timp pentru pasiunile lor. In acelasi timp, in Romania sunt mai putin de 2 milioane de antreprenori (< 10% din populatie), din care aproape jumatate nu reusesc sa isi plateasca la timp intretinerea, curentul sau abonamentul de telefon. Procentul de antreprenori din tara noastra nu este departe de cel de pe planeta (vezi poza de la finalul postarii), dar hai sa revenim la intrebarea din titlul postarii.

Angajat sau antreprenor? 

In 2011 eram la un maraton in Alaska (SUA) si, inainte de start, ma conversam cu un american, pe care tocmai il cunoscusem, in timpul incalzirii. Intrasem in vorba pentru ca avea pe tricoul de alergare numele diviziei de investitii a grupului financiar pentru care lucram – si am ‘descoperit’ ca eram colegi. Din vorba in vorba, am aflat ca el nu avea un singur job, ci 3 (trei)! In afara celui full time, de relationship manager, era si agent imobiliar, iar in weekend-uri vindea, impreuna cu sotia lui, inghetata si bauturi racoritoare intr-un parc.

Trei ani mai tarziu, in timp ce lucram la compania de leasing #1 din Romania, lansam programul CIA – Coaching in Alergare, care avea sa se transforme, in 2016, in programul online 42kRosu – de la canapea la maraton, in 4 luni. In acelasi an (2016), decideam sa intrerup cariera mea de peste 15 ani din companii multinationale si sa ma dedic soloprenoriatului si, in acelasi timp, unui proiect de anduranta extrem de solitant din punct de vedere logistic – traversarea Atlanticului intr-o ambarcatiune cu vasle.

Decizia nu a fost deloc simpla si am avut nevoie de aproape un an pentru a o lua. Pe de o parte, aveam o cariera excelenta, intr-o institutie solida, cu colegi misto si un salariu beton, care intra in cont fara intarziere (plus bonusuri si o gramada de beneficii) – astfel incat nu ma preocupa in niciun moment intrebarea „oare ce pun pe masa diseara copiilor?” -, iar pe de alta parte aveam perspectiva oarecum intunecata a antreprenoriatului, dar cu speranta ca voi putea dedica mai mult timp proiectelor personale si ca voi putea ajuta mai multi oameni sa isi construiasca o versiune mai buna.

Din fericire, antrenamentele si participarea la maratoane, ultramaratoane si ultratriatloane ma transformasera intr-un om disciplinat, responsabil si dispus sa isi asume mai multe riscuri. Astfel ca devenisem, de cativa ani, intraprenor – adica un „antreprenor intern” care propunea proiecte si le ducea la bun sfarsit, fara sa astepte sa „traga” zilnic cineva de el.

M-am gandit ca „proiectele sunt proiecte”, indiferent de cadrul formal in care lucrez. Asa ca, dupa ce mi-am luat ramas bun de la colegi, mi-am strans lucrurile din sertare si am plecat, recunoscator pentru abilitatile pe care dobandisem in toti acei ani, mutandu-mi biroul acasa.

Dintr-o data, bunastarea familiei mele depindea de ceea ce faceam zilnic, intr-o masura mai mare decat in urma 24 de ore. M-am uitat pe lista proiectelor pe care le aveam in plan in urmatoarele 12 luni, la task-urile de bifat pentru a finaliza fiecare proiect si… m-am pus pe lucru.

Au existat luni in care facturile utilitatilor au fost achitate la limita, dar mi-am platit intotdeauna la timp colaboratorii si nu au existat schimbari drastice ale stilului de viata in familia noastra. Doar ca masina „de serviciu” a fost inlocuita de vechiul nostru Seat Ibiza (care a implinit de curand 15 ani :)) si am preferat sa reinvestesc in permanenta profitul, decat sa il directionez catre un activ care isi pierde 25% din valoare in momentul in care ies pe usa dealer-ului auto…

Intr-adevar, este greu de previzionat un flux de numerar. „Cati oameni isi vor cumpara luna viitoare programul 42kRosu sau SanatosKRosu?”. „Ce corporatie ma va chema ca speaker la urmatorul ei eveniment?”. „La ce campanie voi fi invitat sa colaborez?”. A propos de acest ultim subiect, nu m-am abatut niciodata de la principiile si valorile dupa care ma ghidez, asa ca am refuzat sa ‘endorsez’ produse nesanatoase sau care contineau ingrediente de origine animala – oricat de bine ar fi sunat oferta si oricat de „la limita” as fi fost cu plata facturilor de utilitati. Dar asta m-a ajutat sa ma culc si sa ma trezesc zilnic impacat cu propria persoana si cu deciziile luate.

*

Spuneam ca am trait si experienta angajatului la stat si a liber profesionistului. Prima dintre ele a fost la finalul anilor 90, cand cantam intr-o formatie, iar maruntisul pe care il primeam de la organizatorii spectacolelor sau de la casele de discuri (imi amintesc ca am primit 3.000 de dolari pentru primul nostru album – bani care s-au impartit la 4 :)), ii dadeam – avand 20 de ani – pe haine, tigari si muzica. 

Viata la acea varsta se vede altfel decat atunci cand ai copii, rate la banca si o casa de intretinut, dar norocul meu a fost ca, prin vara lui 2000, dupa 3 luni petrecute la mare, pline de concerte, betii si multa distractie, mi-am dat seama ca nu acela era mediul in care imi doream sa ‘evoluez’. Si am deciz sa imi tund pletele, sa ies din formatie – la apogeul ei – si sa imi caut un job, oricat de naspa ar fi fost. Aveam 24 de ani si eram constient ca imi va fi greu sa gasesc un loc de munca daca mai astept pana la 30.

Si l-am gasit, la stat, intr-un minister. Nu intru in detalii (am intrat acolo ‘pe recomandari’ – pentru ca altfel nu se putea) si nu am rezistat decat vreo 10 luni. Nu pentru ca nu as fi fost competent, ci pentru ca stateam aproape degeaba. Si mi-am dat seama ca zi de zi voi pierde timpul descarcand muzica de pe net si ca, indiferent de salariul la care voi ajunge, evolutia mea va fi zero barat.

Asa ca am trimis CV-ul catre toate bancile care aveau o adresa de contact (email). Nu radeti, in 2001 numarai pe degetele de la o mana bancile care dispuneau de asa ceva: Banca Transilvania, Demirbank, Raiffeisen Bank si inca vreo 2-3. Am ajuns la cateva interviuri, iar restul e istorie.

*

Dupa 3 ani de soloprenoriat, 2019 ma va gasi in fata unei noi provocari – cea de antreprenor. Lansarea unei afaceri de productie (branzeturi si iaurturi vegane) presupune un anumit numar de persoane angajate cu carte de munca, care sa isi primeasca la timp salariul – deci responsabilitati mult mai mari decat ale rolului de soloprenor. Sper ca va fi o experienta reusita!

Concluzia. Nu stiu daca este necesara o concluzie dar, daca te framanta aceasta intrebare – „Antreprenor sau angajat?” – , cred ca solutia poate fi de a experimenta ambele forme de „productie”, in paralel sau pe rand. Astfel, vei putea vedea care ti se potriveste mai bine in prezent, in functie de obiectivele tale personale si profesionale. Pana atunci, indiferent de cadrul in care iti desfasori activitatea, devino propriul tau CEO si exerseaza zilnic abilitatea de a duce la bun sfarsit (si la termen) proiectele asumate. 

Mult succes!

Andrei

Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (1)

Un răspuns la “Ce e mai bine: angajat sau antreprenor?”

  1. ioana spune:

    Cum se numeste firma de branzeturi? 🙂 E on deja?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *