E prima dată (din 2020 încoace) când postez ceva pe acest blog, dar m-am gândit că un record mondial merită câteva rânduri, care să rămână într-un mediu virtual pe care l-am considerat mereu ca fiind un jurnal…

Au trecut câteva săptămâni de la recordul de genuflexiuni – suficient timp pentru a-mi „aduna” gândurile, pentru certificarea Guinness Book și pentru a primi rezultatul testului anti-doping (pe care l-am solicitat din proprie inițiativă Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), pentru a înlătura orice suspiciune).

Apropo de rezultatul testului, acesta a fost negativ (adică de bine :)). Nu că aș fi avut vreo emoție – nu m-am „dopat” niciodată –, dar se poate întâmpla ca anumite suplimente să fie contaminate pe linia de producție. Din fericire, nu a fost cazul de așa ceva. [Dacă te interesează acest subiect, găsești pe pagina ANAD lista substanțelor interzise].

Revenind la povestea noastră, totul a început pe 13 septembrie 2024, cu o postare în social media, în care anunțam obiectivele mele de fitness pentru a șasea decadă a vieții (> 50 de ani), având în vedere că în 2026 voi schimba „prefixul” 🙂

Ce îmi propuneam? Să pot face 500 de genuflexiuni, 50 de flotări sau 5 minute de „plank” fără pauză, să pot sări coarda 60 de minute, să am o medie zilnică a pașilor de 20.000, să alerg 50 de km (pe plat) sub 5 ore, să am un VO₂ Max de minim 50, un BMI sub 20, o greutate în jurul celei actuale (67 kg) etc. – lucruri pe care (exceptând genuflexiunile) le făceam sau le aveam deja în actuala decadă a vieții.

În mod bizar, cele mai multe comentarii negative au fost pe tema genuflexiunilor (de genul – sau de genu’ – „nimeni de pe Pământ nu poate face asta”), așa că am decis – a doua zi, la finalul long run-ului – să văd dacă pot face cele 500 de genuflexiuni, fără oprire. Înainte de această experiență, nu îmi amintesc să fi făcut vreodată mai mult de 100 de repetări, în diverse „circuite” de antrenament, dar – spre surprinderea mea – am reușit să le fac în vreo 17 minute, fără să mă simt „terminat”.

Privind în urmă, explicația este oarecum simplă: de fiecare dată când alergăm, flexăm genunchii – chiar dacă doar 20–30% din amplitudinea completă a unei genuflexiuni clasice – deci avem deja musculatura pregătită pentru un astfel de efort.

Două minute mai târziu, citeam pe pagina Guinness Book despre recordurile de genuflexiuni, iar privirea mi s-a oprit la cel de 24 de ore: 27.000. Și, pentru că am reflexul de a reduce obiectivele mari la unele mult mai „digerabile”, am împărțit 27.000 la 24 de ore (=1.125) și m-am gândit: „Hm, dacă am reușit 500 în 17 minute, cred că aș putea face măcar 1.200–1.300 pe oră”.

Am ajuns acasă și m-am pus pe planificat. De fapt, am început cu ChatGPT: „Fă-mi un plan de antrenament pentru a putea ajunge, în maximum 9 luni, să pot face 30.000 de genuflexiuni în 24 de ore. Nivelul actual este de 500 de genuflexiuni”.

Nu mă așteptam să primesc cine știe ce plan („de unde l-ar fi putut lua?”), dar am primit unul, pe care l-am adaptat pe parcurs, în funcție de rezultatele pe care le aveam și de felul în care mă simțeam după fiecare săptămână de antrenamente. Menționez și faptul că am lucrat, pe parcursul ultimelor 4 luni, cu un antrenor de atletism (mersi, Costi!), pentru a corecta eventuale greșeli tehnice și pentru ajustarea planului. A fost o decizie înțeleaptă.

Planul

Cu ce m-a ajutat acest plan:

1. Cu faptul că a existat un plan. Fără el, mă îndoiesc că aș fi progresat prea mult sau că aș fi avut parte de un antrenament structurat.
2. Antrenamentele lungi. Este fascinant câtă încredere îți dă să atingi, progresiv, borne psihologice importante: primul antrenament de o oră; cel de 2 ore; cel de 4; cel de 6; cel de 8; cel de 8 făcut noaptea; cel de 8 făcut trei zile la rând (total 24 de ore); cel de 12 ore ș.a.m.d.
3. Antrenamentele rapide. Obiectivul meu final era să pot face cu ușurință 1.500 de genuflexiuni pe oră (adică 25 pe minut), astfel încât să îmi rămână o rezervă de 4 ore, pe care să o repartizez de-a lungul celor 24 de ore (în medie, 12 minute/oră), pentru diverse pauze strategice și evenimente neprevăzute. Pentru a face lejer 1.500 de genuflexiuni pe oră (ritmul folosit la majoritatea antrenamentelor lungi), antrenamentele rapide (30 minute – 2 ore) au presupus un ritm de 30–40 de genuflexiuni pe minut. Am detestat la maximum aceste antrenamente, dar le-am iubit pentru ajutorul dat 🙂

Nutriția

Teoretic, a duce la bun sfârșit un plan de antrenament de 9 luni pentru un eveniment de anduranță de 24 de ore nu ar fi presupus vreo ajustare a dietei pe care o am în mod normal („pe plante”) și care m-a ajutat în pregătirea curselor de 24h+ (ultramaraton, ultratriatlon, etc.), dar corpul are nevoie (din câte am observat) de mai multe proteine atunci când facem genuflexiuni, decât atunci când alergăm, înotăm, pedalăm sau vâslim.

Din fericire, asta nu a fost un motiv de panică, de tip „aoleu, de unde îmi iau proteinele, fără să adaug 1–2 mese / zi (și caloriile / kilogramele de rigoare)?!”. Pur și simplu, am adus în dietă câteva linguri în plus de pudră proteică (vegană) – varianta cu prebiotice (fibre) și probiotice.

Viva Republica Bio*!

*Dacă nu ai încercat până acum pudrele lor proteice, am o veste bună: până la finalul lunii august ai 15% reducere la oricare din cele 2 variante, folosind codul: VEGAN15

CLICK AICI pentru a vedea produsele. 

În rest, aceeași dietă plant-based pe care o am din 2011. De ce plante (în afară de motivele evidente – animale și mediu)? Pentru că plantele au efect antiinflamator, antioxidant, antiîmbătrânire, imunizator, susțin microbiomul (fibrele se găsesc doar în plante), accelerează procesul de refacere post-efort, protejează articulațiile și, bineînțeles, sunt combustibilul principal în sportul de anduranță.

Recordul

După 9 luni și peste 400.000 de genuflexiuni, a venit și „săptămâna patimilor”. Emoțiile, volumul cumulat de antrenament, valul de căldură și alte mici provocări, inclusiv profesionale, mi-au dat de înțeles că cele 24 de ore ar fi mult prea simple dacă aș fi 100% în formă, așa că m-am ales cu o răceală (prima după mult timp), cu doar 6–7 zile înainte de ziua X.

Firește, reacția normală ar fi fost „de ce să mi se întâmple chiar acum?!”, dar știam că nu mă ajută, așa că am folosit întrebarea deja clasică: „cum pot să trec rapid peste asta?” – o întrebare care obligă creierul să găsească soluții.
Soluțiile? Reducerea volumului de antrenament la minimum. Odihnă la greu (desigur, în măsura în care se putea…). Hidratare cât cuprinde. Ultra-imunizare. Vitamina C în exces (atât din alimente, cât și din suplimente). Doză suplimentară de pudră proteică și alimente funcționale (ghimbir, cuișoare, scorțișoară… și multe altele). Exerciții de stretching și de respirație profundă. Băi cu săruri. Fizioterapie. Și cam tot ce aveam în „arsenalul” anti-răceală. Dar fără medicamente, care:

1. ar fi oferit un confort suplimentar, dar ar fi încetinit procesul de vindecare;
2. ar fi avut un efect negativ asupra funcției renale;
3. ar fi făcut inutil testul anti-doping (majoritatea medicamentelor pentru „răceală și gripă” conțin pseudoefedrină – interzisă în sport).

Din fericire, cu o zi înainte de cele 24 de ore mă simțeam 90% refăcut, mai ales după somnul-record de 9 ore din noaptea de miercuri spre joi, care avea să conteze enorm. Și asta fiindcă în ultima noapte (joi spre vineri) nu am reușit să dorm decât 4 ore. Pentru că… emoții, căldură (cred că a fost cea mai călduroasă noapte din iunie), copii (care tocmai intraseră în vacanță și se alergau prin casă pe la miezul nopții :)) etc. – dar nu m-am panicat. Din experiențe anterioare, ultima noapte nu contează atât de mult, atâta timp cât corpul a primit suficientă odihnă în zilele și nopțile precedente.
De altfel, sunt o mulțime de cazuri în care sportivii de nivel olimpic nu dorm înainte de o finală, dar performează excelent a doua zi.

Logistica

Se spune, pe bună dreptate, că probele scurte (maraton, semimaraton etc.) sunt provocări fizice, iar cele lungi (de la ultramaraton în sus) sunt provocări logistice.

De cele mai multe ori, încerc să parcurg în minte astfel de evenimente, cu mult timp înainte de a participa la ele. Asta mă ajută să îmi imaginez și să îmi pun la punct întreg „arsenalul” necesar, de la echipament (inclusiv cel de schimb), la nutriție, hidratare, suplimente / energizare și lucruri care țin de igienă, confort sau eventuale probleme medicale (de ex. plasturi).

Referitor la confort, a trebuit să îmi sacrific 3 șorturi de alergare, scurtându-le semnificativ, eliminându-le stratul interior și decupându-le în lateral, astfel încât să fie (semnificativ) mai ușoare și să opună cât mai puțină rezistență (frecare). De asemenea, din motive similare, am ales maiouri în loc de tricouri. Tot din dorința de a fi cât mai ușor, am dat jos aproape 3 kilograme în luna de dinaintea recordului.

Rămânând la capitolul confort (extrem de important la evenimentele de anduranță), îmi pregătisem și un arsenal de muzică (un playlist cu peste 1.000 de melodii preferate – exclus piese lente :), podcasturi, filme și seriale, dar – deși la antrenamente preferam videoclipurile –, în timpul celor 24 de ore am preferat doar să ascult muzică, astfel încât să pot fi mai atent la ritmul de genuflexiuni și la indicațiile voluntarilor Hospice (care au fost la înălțime!).

Un eveniment de anduranță de 24 de ore presupune să ai o strategie nutrițională, una de hidratare și pauze strategice. Și, mai ales, să respecți aceste strategii, în condițiile în care tentația este de a amâna „încă puțin” momentul în care trebuie să te hrănești, să te hidratezi sau să te oprești, mai ales în primele ore de efort, când totul decurge normal și crezi că e o pierdere de vreme să ronțăi ceva (atât timp cât nu îți e foame), să te hidratezi (deși nu îți este sete) sau să faci o pauză (chiar dacă nu simți oboseală).
Dar această amânare este calea sigură spre probleme gastro și musculare, spre scăderea constantă a nivelului de energie, spre oboseală severă și, în final, spre abandon…

De asemenea, pentru un eveniment static, locația are o mare importanță – și am avut norocul de a fi găzduit de Kinetic Sport & Medicine – un centru de recuperare sportivă și medicală (care, între timp, a deschis o nouă locație – Flagship – cea mai mare și modernă din România).

Avantajele unei astfel de locații? 

• Familiaritate (merg aici săptămânal din 2018, pentru prevenție: kineto + fizioterapie). 
• Controlul temperaturii (22–23 de grade constant). 
• Totul la îndemână. 
• Acces la terapie, 24 de ore din 24.

Și acum să revenim la strategii.

Hidratare
La antrenamentele făcute în ritmul de 1.500 genuflexiuni / oră consumam între 500 și 650 ml la fiecare 60 de minute. La 24 de ore, înseamnă cam 12–15 litri. Am avut la mine 16 bidoane de hidratare (+ o rezervă de 6 litri de apă plată), ordonate în funcție de ore. Unele doar cu apă, altele cu apă + electroliți, apă + carbohidrați, apă + pudră proteică și, nu în ultimul rând, „poțiunea magică” pentru ultimele 8 ore (când știam că voi avea nevoie de un boost) – o doză bună de matcha latte (care înlocuiește cu succes clasica cofeină, având aceleași beneficii, dar fără efectele secundare ale cafelei – puls crescut și „crash”-ul de după – datorită prezenței aminoacidului cu efect adaptogen L-teanină).

Ronțăială
Am folosit acest cuvânt în loc de „mâncare”, pentru că nu obișnuiesc să consum cantități mari de alimente în timpul efortului de anduranță – prin asta înțelegându-se că prefer să ronțăi ceva (chiar în timpul mișcării) la fiecare 1–2 ore, decât să mă opresc și să umplu o farfurie – ca la all inclusive – la fiecare 4–6 ore.
Ce am „ronțăit”: cookies de ovăz (am postat video cu rețeta în social media), geluri cu carbohidrați, fructe, wrap-uri Rawdia, paste, tofu (Filgud, firește!), salate. Doar alimente cu care eram obișnuit de la antrenamentele lungi. „Nimic nou în ziua cursei” este regula de aur la orice eveniment de anduranță și nu se referă doar la echipamente sau accesorii.

Pauze
Știam că în primul sfert al zilei nu voi avea nevoie de pauze prea lungi, așa că le-am limitat la 2–4 minute / oră (din cele 12), astfel încât să îmi păstrez diferența pentru momentele în care voi avea mai multă nevoie. Majoritatea pauzelor au fost dedicate terapiei, Kinetic ajutându-mă cu doi terapeuți (mulțumesc Gabi & Nuțu!), care au fost prezenți pe întreaga durată a evenimentului și care au intervenit (cu viteza cu care mecanicii de la Formula 1 înlocuiesc pneurile) de fiecare dată când a fost nevoie de un masaj sau de Kinesio tape.

Acum ar fi trebuit, probabil, să îți scriu despre cum au decurs efectiv cele 24 de ore – despre momentele dificile, despre dureri insuportabile, despre somnul care ar fi îngreunat seriile de genuflexiuni, despre „A fost vreun moment în care te-ai gândit să abandonezi?” etc., dar – din păcate (sau din fericire) – nu au existat astfel de momente.

Desigur, am avut ceva dureri, m-am simțit obosit o anumită perioadă de timp (până când aveam programat Matcha Latte-ul :)), m-am confruntat cu ceva monotonie – dar nimic din ce nu experimentasem în antrenamente sau în cursele la care am participat.

Totuși, ca să menționez câteva momente emoționante (pentru mine):
– fiecare vizită-surpriză a familiei și prietenilor. De exemplu, Alex (fi-miu) a venit pe la miezul nopții, de la o petrecere, împreună cu 2 colegi, și a stat aproape două ore. Oana (soția :)) a venit de vreo 3–4 ori și, cu o oră înainte de final, ne-am reunit cu toții (inclusiv Ema). Lucrurile sunt mai simple când „de ce”-urile mele sunt acolo.
– când am atins borna recordului anterior, de 27.000 de genuflexiuni (cu vreo 3 ore înainte de final) și am știut că fiecare genuflexiune pe care urmează să o fac înseamnă un nou record. Îmi amintesc că am ieșit pe balcon și am avut o descărcare emoțională (un plâns necontrolat), gândindu-mă la cele 9 luni de antrenamente, cu peste 400.000 de genuflexiuni și cu zeci de weekenduri sacrificate pentru a reuși să îmi ating obiectivul. Am citit despre aceste descărcări că sunt un mecanism natural de autoreglare, deci nu reprezintă motive de îngrijorare…

Dacă tot am vorbit despre balcon, să îți mai povestesc despre o strategie importantă: montarea unei toalete portabile în imediata apropiere a locului în care făceam genuflexiunile.
În mod normal, dacă aș fi folosit una dintre toaletele de la centrului de recuperare, aș fi pierdut pe drum cel puțin un minut (dus-întors), la fiecare utilizare. Înmulțit cu (vreo) 20 și ceva… ar fi rezultat echivalentul a sute de genuflexiuni

Cât despre abandon… nu am abandonat niciodată o cursă în cei peste 15 ani de sport de anduranță, din câteva motive foarte simple:

• Abandonul începe (de cele mai multe ori) la antrenamente, iar eu nu am „fentat” / scurtat niciun antrenament. Niciodată. Dacă era pus în calendar, îl făceam, indiferent de cât „chef” aveam de el. Uneori, „pofta vine mâncând”…
• La fiecare cursă am susținut un proiect social, ceea ce mi-a dat un „motor” în plus. Cum să mă opresc dintr-o cursă sau să mă plâng, dacă mă doare „stomăcelul”, un „degețel” sau o „unghiuță”, atât timp cât sunt susținut de oameni care cred în mine și care își dedică viața implicându-se pentru pacienți, pentru mediu, pentru animale, pentru incluziune socială, pentru educație sau alte cauze de impact?

Dacă tot am vorbit de implicare, îți mulțumesc dacă ai donat (sau dacă o vei face curând) pentru pacienții HOSPICE, trimițând un SMS la 8864, cu textul TIMP.

„Ce urmează?”

Să încep cu ce a urmat. Cuvântul cheie a fost „recuperare” – din secunda în care am terminat cele 30.000 de genuflexiuni și poza de grup. De fapt, recuperarea începuse în timpul celor 24 de ore (prin nutriție, hidratare și terapie) și a continuat cu 15 minute de mers pe bandă și alergare ușoară, stretching (fără să forțez), un duș (ce bine a intrat!) și o oră de masaj (evident, nu deep tissue…).
Apoi am plecat acasă, am mâncat, m-am hidratat, am ieșit la o plimbare [cel mai rău lucru pe care îl poți face după un eveniment de anduranță este să te oprești brusc și să stai pe canapea sau să te culci – îți garantează o înțepenire totală în următoarele 3–4 zile…], am făcut testul antidoping (reprezentantul ANAD a venit la noi acasă, pentru prelevare probe urină – proces care a implicat vreun litru de apă băut în 5 minute și vreo 30–40 de minute de așteptare…), apoi am făcut tot posibilul să nu adorm, pentru a nu intra pe alt ‘fus orar’. Am mai făcut o plimbare, iar spre seară (adică ora 19:00, în cazul de față…) o baie cu săruri și niște stretching. Apoi nani, nani, vreo 12 ore. Iar a doua zi dimineață, alergare ușoară și vreo 5–6 minute de genuflexiuni (pentru „revenire”).

Cât despre ce va urma, sunt 100% sigur că voi continua să fac zilnic sport, până la finalul vieții. Astfel, nu doar că pot spera la o calitate bună a vieții, dar voi avea o bază pentru orice cursă sau potențial record ar apărea la orizont…

Îți doresc mult succes în tot ceea ce îți propui să realizezi în viață. Totul începe cu alegerea unor obiective transformaționale, cu un plan pentru realizarea lor și cu un pic de consecvență (adică: să lucrezi zilnic la acel plan…).

…Și încă ceva: te aștept la Transmaraton, pe 7 septembrie!

**

Mulțumiri încă o dată și partenerilor care m-au susținut în realizarea acestui record: Kinetic Sport & Medicine, Filgud, Rawdia, Republica Bio, Next Advertising.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Andrei, aș putea renunța cu ușurință la carne, dar mi-ar fi aproape imposibil să renunț la brânzeturi și la lactate, iar alternativele pe care le-am încercat până acum au un gust nasol”. Am auzit această frază în urmă cu vreo doi ani, discutând cu un prieten foarte bun despre impactul devastator pe care îl are creșterea animalelor asupra mediului și despre soluțiile pe care noi, oamenii, le avem la îndemână. Discuția mi-a aprins un beculeț…

Este greu să îi convingem pe cei din jurul nostru să își ajusteze nutriția, deși beneficiile (pentru oameni, animale și mediu) ar fi enorme, în absența unor produse accesibile, sănătoase și gustoase. Realitatea este că nu toată lumea are chef să investească timp (și alte resurse) în a învăța și, apoi, în a produce lapte de migdale sau brânză și iaurt din caju, astfel încât să beneficieze la maxim de savoare și de nutrienți.

Așa că am decis să fiu parte a soluției și m-am pus pe treabă. Am făcut un curs de gătit, întins pe câteva luni. Am investit în ustensile. Am căutat și experimentat o mulțime de rețete. Am discutat cu oameni care au o experiență îndelungată în bucătăria vegană. Am contactat specialiști, inclusiv medici nutriționiști. Am participat la târguri și expoziții, atât în România, cât și în străinătate. Am făcut o mulțime de research pe net. Și, în final, m-am asociat cu o prietenă pasionată de bucătăria vegană, iar în 2019 am înființat o firma care urma să dezvolte o serie de produse de calitate, de care să fim foarte mulțumiți, care să placă (și adulților, și copiilor), care să ajute oamenii să facă o tranziție ușoară și sănătoasă către o dietă bazată pe (mai multe) plante și care, la finalul zilei (și al vieții :)) să ne aducă satisfacția că am contribuit la o lume mai bună. Adică, să ne simțim bine, din toate punctele de vedere.

Ce a urmat?  Branding și dezvoltare de produse. Am găsit locația de producție potrivită. Am căutat (și găsit) ambalaje reciclabile. Am încercat diverse variante de etichetare. Am mărit echipa, aducând alături de noi oameni de calitate. Am obținut înregistrarea mărcii și certificarea de produse bio. Am făcut sesiuni foto pentru produse, am finalizat site-ul și…

…Iată că lansăm FILGUD!

Nu știm cât de populare vor fi produsele noastre, dar avem câteva certitudini:

1. Produsele au suficient de multe proteine 🙂 De exemplu, laptele de migdale Filgud oferă 32 de grame de proteine (deci cam cât o friptură sau cât un lapte de origine animală).
2. Produsele sunt delicioase (nu am găsit ceva mai bun în magazine – dar, firește, există o doză de subiectivism…). În prima gamă lansată vei găsi „lapte” de migdale, două tipuri de „brânză” și un „iaurt” din caju și, nu în ultimul rând, „icre” de amaranth.
3. Produsele sunt sănătoase (nu le prelucrăm termic / UHT, nu „diluăm” rețele și am preferat un termen de valabilitate redus, în locul unei liste interminabile de E-uri care să „ajute” produsele să stea la raft sau în depozit ani de zile).
4. Sunt 100% din plante (fără lactoză, fără colesterol „rău”, bogate în fibre, delicioase și sățioase, pline de vitamine și minerale). Pot fi consumate și în perioadele de posturi religioase. În plus, lăsăm văcuțele să pască liniștite, alături de vitelușii lor. Sau, dacă îți plac icrele, nu este nevoie să depopulăm mările, oceanele și lacurile planetei, ci îți oferim un produs făcut din amaranth, care poate păcăli orice pescar…
5. Avem și un produs din caju („feta”), fermentat natural, cu peste 130 de miliarde de culturi active (excelent pentru imunitate).
6. Folosim ambalaje (sticlă, carton, hârtie) prietenoase cu planeta noastră.
7. Nu ne oprim aici. Lucrăm la o nouă gamă, care va include unt, smântână, „parmezan”, „brânză nobilă”, granola, batoane… și multe altele.

*

Nu știu dacă te-a convins postarea mea, dar îți recomand cu drag să încerci produsele* și să ne trimiți feedback-ul tău (constructiv). Fiind la început de drum, orice sprijin este binevenit, pentru a ajusta din timp traseul. Pentru că este mai bine să mergem în direcția potrivită, decât să alergăm în direcția greșită, cu entuziam… 🙂

Vrei să încerci produsele Filgud*, cu 30% reducere?

CLICK AICI și folosește codul de reducere I-WANT-TO-FILGUD

Îți doresc poftă bună și îți transmit mulțumiri din partea noastră, a animăluțelor și a planetei!

Andrei

Pentru că folosesc acest blog (și) pe post de jurnal personal, mi-am făcut obiceiul (terapeutic? :)) de a scrie câteva gânduri atunci când adaug un an. Cred că va fi interesant, peste 50-60 de ani, să citesc despre felul cum vedeam viața la 35, 44, 63, 87 etc. Pentru că, după cum spunea un mare filosof, „o viață care nu este examinată nu merită trăită”…

PS – Vrei să faci un cadou drăguț de ziua mea? Hai să ajutăm 44 de copii să aibă acces la echipament sportiv, pentru a își putea realiza visurile! Click aici.

Înainte de a intra în detaliile acestei postări, te invit să îți amintești numărul 24, pentru că voi reveni la el. Și acum, hai să vorbim despre săritul corzii…

În urmă cu vreo două luni, la câteva zile după începerea autoizolarii, mi-a venit ideea de a include în rutina mea zilnică o nouă provocare sportivă, care să mă țină „în priză”, care să completeze antrenamentele pe care le făceam deja în casă (pedalat pe hometrainer, gimnastică etc.) și care să îmi mute atenția de la incertitudini, temeri și, bineînțeles, mâncat compulsiv… 🙂

Și, uite așa, a apărut un challenge de 60 de zile de sărit coarda, după formula +1/zi, pe care o testasem cu succes de câteva ori în ultimii ani. Adică: 1 minut în prima zi, 2 minute în a două și tot așa, până la 60 de minute în ziua 60.

Am avut ceva emoții când am anunțat public această provocare pe pagina privată a grupului nostru de alergători (42kRoșu), pentru că nu știam cum va reacționa corpul (mai precis – tendoanele :)), pe măsură ce minutele și orele se vor tot aduna. Dar mi-am zis că există o mulțime de soluții pentru a preveni accidentările (încălzire, o tehnică dececenta, revenire, stretching și – în cazuri nașpa – repaus, gheață etc.), așa că am început să …sar. Sau, mai degrabă, să țopăi [te invit să îți amintești și acest verb – a țopăi – pentru că voi reveni, de asemenea, la el :)].

Primele zile au fost cam ciudate (nu știu ce alt atribut să folosesc), pentru că mă simțeam că o păpușă voodoo zgâlțâită de un copil mic: mă împiedicam de coardă la fiecare 10-15 sărituri, ridicam genunchii până la vecinii de la etajul 1 și aveam senzația că creierul se lovește de cutia craniană, iar zona cervicală urmează să se dezmembreze curând… Aaa, și aveam febră musculară la gambe și la tibiali (în pofida rigurozității cu care am inclus în rutina mea stretching-ul și automasajul).

Din fericire, corpul a început să se acomodeze, ușor, ușor, iar săriturile au devenit din ce în ce mai mici, opririle (impiedicarile) tot mai rare, musculatura mai relaxată, creierul la locul lui, iar gambele și tibialii într-o stare mult mai bună.

De fapt, privind în urmă, problemele cele mai mari nu au fost de ordin fizic, ci – mai degrabă – au ținut de partea tehnică (am rupt 4 corzi, până când m-am „deșteptat” și am cumpărat sârmă oțelită, pentru a face economii mari la bugetul familie – am redus de 10 ori costul unui speed rope :)) sau de cea fiziologică (atunci când consumi multe lichide, e cam complicat să țopăi zeci de minute fără să ai un disconfort sau dorința de a întrerupe sesiunea – dar am supraviețuit :)).

Dacă îți plac statisticile, iată câteva:

• Zile consecutive: 60
• Total minute: 1830 (adică vreo 30 de ore)
• Total sărituri:> 220.000 (ritmul meu a fost de 125-126 sărituri / minut)
• Total calorii consumate: > 20.000
• Corzi rupte: 6 (4 originale, plus 2 improvizate)
• Puls mediu: 135-140 (în primele zile, când țopăiam până la cer), 120-125 (până prin ziua 50), 110-115 (ultimele zile).
• Accidentari: zero.

Dacă te întrebi care e treaba cu „24 de ore” și cu „țopăiala”, hai să elucidez misterul…

**

Fundația Inovații Sociale Regina Maria lansează o provocare în online pentru a strânge fondurile necesare educației a 200 de copii din familii vulnerabile. “Școala s-a oprit și sunt copii pentru care continuarea educației în mediul online nu poate fi o opțiune, fiindcă nu au nici măcar un telefon cu butoane sau curent electric acasă. Copiii din centrele noastre educaționale (Băneasa și Clinceni) au nevoie să fie susținuți să treacă cu bine peste vară, să recupereze lecțiile pierdute și să fie pregătiți pentru, sperăm noi, o reîntoarcere la școala reală din septembrie. Ceea ce ne dorim de fapt este să-i susținem în continuare pe acești copii să creadă mai departe în visele lor!” (Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației).

Provocarea a avut startul duminică, 24 mai, atunci când ar fi trebuit să aibă loc cea de-a IV-a ediție a evenimentului sportiv caritabil Marea Tzopăială, anulat în contextul restricțiilor actuale, și va continua atâta vreme cât obiectivul de strângere de fonduri este atins. Prin aceasta provocare Fundația Inovații Sociale Regina Maria își propune să strângă 24.000 EUR din 12.000 de SMS-uri trimise de către participanți. Ideea acestei provocări se învârte în jurul numărului 24, atunci când ar fi trebuit să aibă loc evenimentul Marea Tzopaială, dar și a sumei necesare pentru a-i ajuta pe copii să își continue educația (24.000 EUR).

Aceasta constă în realizarea unei scurte filmări a unei activități sportive cu 24 de repetări și postarea ei pe canalele lor de social media împreună cu hashtag-ul #24micatzopaiala, nu înainte de a DONA 2 eur/lunar prin SMS la 8844 cu cuvântul VISE.

**

În concluzie, dacă vrei să ajuți 200 de copii să își continue educația:

1. donează 2 euro prin SMS la 8844 cu cuvântul VISE;
2. fă un video în care faci 24 de repetări ale unei activități sportive (sărit coarda, flotări, genuflexiuni, burpees etc.) sau 24 de  secunde / minute / ore / kilometri de efort fizic;
3. postează video-ul, cu hashtag #24micatzopaiala;
4. invită-ți rudele, prietenii, colegii etc. să doneze.

Idei de provocări sportive legate de numărul 24 sau 2.4 pot fi găsite pe website-ul fundatiei, pe paginile de Facebook, Instagram și TikTok dar și urmărind hashtag-ul #24micatzopaiala, unde se vei găsi și video-uri cu provocări realizate de diverse persoane publice care au intrat deja în joc.

Eu am terminat de sărit coarda (24 de ore plus ceva mărunțiș) și tocmai am donat. Îți mulțumesc anticipat pentru implicare!

[Dacă nu ai chef să citești toată postarea, la finalul ei găsești versiunea video…]

Ți-ai spus vreodată: “dacă aș sti ce mă pasionează cu adevărat, nu ar mai trebui să lucrez nicio zi din viață”? Dacă răspunsul este „da”, bine ai venit în clubul nostru! Personal, am fost „bântuit” de această idee ani de zile, timp în care am căutat un răspuns, încercând tot felul de metode pentru a îmi descoperi pasiunea – sau acel „ceva” care să fie atât de simplu și să îmi placă atât de mult, încât să nu simt în niciun moment trecerea timpului. Și, în plus, să pot trăi din această pasiune și să îmi ofere o satisfacție enormă, 24 de ore din 24.

Îmi amintesc că am citit sute de articole și cărți pe această temă, am completat o mulțime de teste de carieră, am discutat cu oamenii din jurul meu, am fost atent la subiectele despre care vorbeam cel mai frecvent sau despre care căutam informații pe net și, bineînțeles, întorcându-mă la perioada copilăriei, am încercat să îmi amintesc ce doream să devin „când voi fi mare” sau care erau acele lucruri și activități școlare si extrașcolare la care mă pricepeam și care îmi plăceau foarte mult. Dar, din păcate, fără rezultate notabile, pentru că – de exemplu – în copilărie visam să călătoresc prin Univers, cu viteza luminii, dar ambițiile mele evident că nu se potriveau cu tehnologia prezentului…

Probabil că m-aș fi învârtit și astăzi în acest cerc, căutându-mi „pasiunea”, dacă nu aș fi înțeles câteva lucruri, extrem de simple.

În primul rând, că nu îmi voi descoperi niciodată pasiunea sau pasiunile făcând zi de zi aceleași lucruri și discutând cu aceiași oameni, despre aceleași subiecte. Cum poți ști ce îți place, dacă nu încerci lucruri noi?

La început a fost greu, pentru că orice început presupune incertitudini și, mai ales, schimbare. O activitate nouă, o comunitate nouă, abilități noi de dobândit etc. Iar asta ne scoate din vestita „zonă de confort”, dar citisem – sunt bune la ceva cărțile! – că lucrurile minunate se întâmplă muuult în afara acestei zone – de regulă, acolo unde începe zona de „panică”.

De exemplu, cum te-ai simți dacă, în weekendul următor, ar trebui să urcăm pe Everest?

Personal, deși mi-ar plăcea foarte mult să fac asta (într-o bună zi…), aș îngheța de frică, pentru că sunt total nepregătit (acum) pentru o astfel de ascensiune.

Dar, dacă un alpinist experimentat mi-ar spune: „Andrei, peste 5 ani urcăm pe Everest. Până atunci, ne antrenăm în fiecare zi, atât acasă, cât și pe munte. Începem cu munți mai ușori, de exemplu munții Dobrogei, apoi urcăm pe Moldoveanu, apoi în Alpi și, tot așa, până când vom fi suficient de pregătiți pentru Everest…” – atunci m-aș simți, cu siguranță, mult mai confortabil și mai încrezător în șansele mele de reușită.

Revenind la căutările și încercările mele, am început să fac sport. Sau, mai degrabă, sporturi (alergare, înot, pedalat, vâslit…). Am făcut cursuri de tango (un eșec total!). Apoi de percuție. Plus câteva de gătit. Am lansat un blog, sub forma unui jurnal, unde am scris aproape zilnic. M-am familiarizat cu tehnologia și am învățat să folosesc softuri și aplicații de editare video. Am participat anual la festivaluri de muzică, târguri și expoziții. Am vizitat foarte multe locuri în care nu mai fusesem. Am vorbit cu necunoscuți. Mi-am făcut noi prieteni. M-am implicat în proiecte de voluntariat. Am organizat evenimente sportive și de fundraising. Am făcut o școală nautică. Și una de pilotat baloane cu aer cald. La serviciu, am schimbat de câteva ori direcția carierei mele, explorând diverse arii de activitate, în vânzări, training, resurse umane, marketing și project management. Am participat la zeci de cursuri, atât în compania în care am lucrat aproape 15 ani, cât și în afara ei. Apoi, mi-am început propria afacere, lansând programe online și aplicații.

Și, poate cel mai important, am aplicat constant, în viața personală și în cea profesională, câte puțin din fiecare lucru nou învățat… Cam asta a fost!

De asemenea, am realizat că pasiunea și cariera nu trebuie să însemne, neapărat, unul și același lucru, și nici nu este nevoie să se excludă. De exemplu, te poate pasiona psihologia sau comunicarea, dar job-ul tău de resurse umane să îți ofere interacțiune cu colegii doar în jumătate din timpul petrecut la birou, iar restul să presupună calcule, memo-uri și rapoarte.

Sau te poți dedica unei profesii, de la 9 la 5, timp în care să faci task-uri administrative, care nu sunt neapărat idealul tău, dar care să îți ofere o atmosferă de lucru foarte bună, cu colegii simpatici și de la care ai ce învăța, iar remunerația să fie suficient de bună pentru a îți acoperi facturile și pentru a te dedica, în timpul liber, pasiunii tale.

Știu, poate să pară un compromis, dar am descoperit că nu există job-ul perfect, în care să faci – în continuu – doar ceea ce îți place. Chiar și pentru un artist, de exemplu un pictor, a îți exercita pasiunea nu înseamnă să pictezi non-stop. Ai nevoie – probabil – de studiu, de cercetare, de testări, de învățat noi tehnici, de cumpărat diverse accesorii, de discutat cu colegii de breaslă sau cu studenții, cu mass-media sau cu reprezentanții unor galerii de artă, de călătorit (pentru inspirație), de cărat echipamente destul de voluminoase, de făcut ordine și curățenie în atelier… și tot felul de asemenea activități – multe dintre ele mai puțin atrăgătoare pentru un artist.

Sau, ca să folosesc un exemplu la îndemână, îmi place la nebunie să pilotez un balon cu aer cald, dar pregătirea de zbor a balonului și, apoi, strângerea lui sunt activități plictisitoare, care durează mai mult decât zborul propriu-zis și pe care le-aș evita cu cea mai mare plăcere!

În plus, a te dedica 24 de ore din 24 unei pasiuni „arzătoare” nu este, neapărat, cel mai sănătos lucru pe termen lung, pentru că asta înseamnă, de multe ori, o viață dezordonată, cu mese sărite, cu nopți nedormite, cu autoizolare și cu neglijarea multor aspecte care țin de igiena fizică și psihică a unui om. Deci ajută enorm să scăpăm de convingerea „totul sau nimic” – și asta nu doar când ne căutăm și trăim pasiunile, dar și în alte aspecte ale vieții noastre…

Am mai descoperit și că găsirea și trăirea pasiunii reprezintă un proces continuu. Așa cum oamenii și tehnologia evoluează, pasiunile se pot schimba sau transforma, iar ceea ce ne place acum s-ar putea să ni se pară plictisitor sau irelevant peste 5 sau peste 10 ani.

Un alt aspect important al pasiunilor noastre este că, dincolo de a afla ce ne place să facem, contează foarte mult și cum facem lucrurile, în general. Și întrebarea mea este: aducem suficientă pasiune, energie, entuziasm și determinare în ceea ce facem în prezent? Sau suntem plictisiți, blazați de tot ce avem de făcut, fie că este vorba despre mega-proiectul companiei în care lucrăm sau despre un simplu sandviș?

De foarte multe ori, oamenii entuziaști reușesc să își găsească mai ușor „pasiunea” și să se simtă mai bine la finalul zilei, indiferent de contextul personal sau profesional în care se află. Ca în dilema păsărilor: ele ciripesc pentru că sunt fericite sau sunt fericite pentru că ciripesc?

După acești mulți ani de căutări, de încercări și de proiecte, în care am încercat să găsesc  un răspuns la eterna întrebare („care este, cu adevărat, pasiunea – sau vocația – mea?”), am ajuns la concluzia că …sunt pe drumul cel bun, dar mai am de căutat.

Așa că, în această perioadă, dacă tot nu mergem afară, în exteriorul casei, poate folosim o parte din timp pentru a merge în interiorul nostru și pentru a căuta răspunsuri la întrebări precum: „Ce mi-ar plăcea să fac în următorii 5 sau 10 ani, dacă – de exemplu, aș câștiga la loterie?” sau „Cum pot aduce mai multă pasiune în ceea ce fac, zi de zi?” sau „Cum îmi pot ajuta semenii făcând ceea ce îmi place sau schimbându-mi atitudinea față de ceea ce fac în prezent?” sau „Ce abilități noi aș putea dobândi în această perioadă?”.

Și tu, și eu suntem capabili de lucruri incredibile, atunci când ne direcționăm pasiunea, energia, timpul și celelalte resurse spre obiectivele pe care ni le stabilim. Fiecare dintre noi are propriul Everest de urcat, propriul canal al Mânecii sau Altantic de traversat, dar toate lucrurile mărețe din viața noastra presupun să ieșim, constant, din „zona de confort”.

Adică să avem curajul de a lăsa în urma noastră țărmul. Pentru că „ambarcațiunile sunt în deplină siguranță în port, dar nu pentru asta au fost construite”…

Mult succes! …Și amintește-ți să faci minim 30 de minute de mișcare în fiecare zi. Te va ajuta să trăiești cu mai multă pasiune!

Andrei Roșu

https://vimeo.com/405568020

Dincolo de panica provocată de coronavirus, îngrijorarea colectivă se îndreaptă către posibila criză economică care va afecta planeta și, inevitabil, România. Am văzut numeroase postări și articole care au în titlu, în primele rânduri sau în concluzie propoziția „nimic nu va mai fi la fel”… 

Trăim, cu siguranță, într-un context diferit de cel de acum câteva săptămâni. Iar lucrurile vor evolua, într-o direcție sau altă, bună sau mai puțin bună, în timp ce incertitudinea pare să ne afecteze, momentan, mai mult decât pandemia.

Dar când, oare, am trăit vremuri în care „totul a fost la fel”?

• Ne-am născut și, din acel moment, nimic nu a mai fost la fel, pentru niciunul dintre noi. 
• Am început să mergem și nimic nu a mai fost la fel. 
• Am învățat să vorbim și nimic nu a mai fost la fel. 
• Am mers la grădiniță și nimic nu a mai fost la fel. 
• Am fost la școală și nimic nu a mai fost la fel. 
• Am intrat la liceu și nimic nu a mai fost la fel. 
• Ne-am apucat de fumat și nimic nu a mai fost la fel.
• Ne-am îndrăgostit și nimic nu a mai fost la fel. 
• A venit „revoluția” și nimic nu a mai fost la fel.
• Am terminat o facultate și nimic nu a mai fost la fel. 
• A apărut internetul și nimic nu a mai fost la fel.
• Am găsit un job și nimic nu a mai fost la fel. 
• Au apărut telefoanele mobile și nimic nu a mai fost la fel.
• Ne-am făcut cont pe Facebook și nimic nu a mai fost la fel.
• A venit criza economică din 2008 și nimic nu a mai fost la fel.
• Am pierdut pe cineva drag și nimic nu a mai fost la fel. 
• Ne-am îngrășat 20 de kilograme și nimic nu a mai fost la fel. 
• Am terminat un maraton și nimic nu a mai fost la fel.
• Am slăbit 20 de kilograme și nimic nu a mai fost la fel. 
• Ne-am căsătorit și nimic nu a mai fost la fel. 
• Am devenit părinți și nimic nu a mai fost la fel.
• Ne-am luat un câine sau o pisică și nimic nu a mai fost la fel.
• Copiii noștri au început să meargă, să vorbească, să crească, să se revolte, să se îndrăgostească, să plece de acasă și nimic nu a mai fost la fel.

De mii de ani, lucrurile se schimbă, pandemiile apar și dispar, iar omenirea evoluează. Așa că lasă-l pe „nimic nu va fi la fel” și îmbrățișează-l pe „poate”, gândindu-te la ce au adus bun în viață noastră ultimele săptămâni.

• Poate că petrecem mai mult timp cu familia. 
• Poate că aerul pe care îl respirăm este mai curat.
• Poate ne redescoperim anumite pasiuni, hobby-uri din copilărie. 
• Poate reluăm sau începem proiecte abandonate de-a lungul timpului. 
• Poate ne odihnim cu adevărat.
• Poate citim mai mult.
• Poate ne lărgim orizontul.
• Poate facem (mai mult) sport – chiar și doar în interiorul casei noastre. 
• Poate ne resetam nutriția, astfel încât să ne hrănim sănătos.
• Poate descoperim noi abilități. 
• Poate ne schimbăm obiceiurile de consum.
• Poate ne auzim la telefon sau facem video-calls cu rude, prieteni sau oameni din trecutul nostru cu care nu am mai vorbit de mult.
• Poate ne împrietenim mai bine cu tehnologia. 
• Poate ne apucăm de grădinărit, dacă stăm la curte (sau, dacă stăm la bloc, poate ne comandăm online niște ghivece cu plante comestibile). 

Poate… un pic de izolare ne va folosi, până la urmă.

Andrei Roșu

Nu știu dacă mai ai răbdarea de a citi “încă un articol despre virusul ăsta…”, dar m-am gândit să abordez o temă de interes pentru cei care fac mișcare zilnic și care își pun o întrebare foarte simplă: este sigur să fac sport, în continuare?

Departe de a transforma această postare într-o listă cu recomandări, voi scrie câteva dintre ideile pe care le-am discutat cu alți alergători și acțiunile pe care-am implementat sau urmează să le implementez.

1. Continuă să faci mișcare, te ajută să îți păstrezi un nivel bun al imunității (și al rezistenței organismului la ‘atacul’ virusului, în cazul în care te vei îmbolnăvi).
2. Starea de bine pe care o dobândești alergând (endorfine, serotonina, dopamine…) te va ajuta îți păstrezi luciditatea și să nu cazi pradă disperării, anxietății, stresului etc. – factori care îți afectează, la rândul lor, imunitatea.
3. Respectă recomandările autorităților, dar lasă panica la o parte și relaxează-te. Amintește-ți că nu poți fi relaxat și stresat, în același timp. Alege-ți metoda preferată de relaxare (ascultă muzică, meditează, etc.).
4. Păstrează-ți obiceiurile bune. Dacă ai dobândit în ani și ani de zile un nivel excelent de autodisciplină, care te-a ajutat să faci sport, să te hrănești sănătos, să citești etc., nu arunca totul la gunoi, alegând să zaci non-stop pe canapea, lipit de televizor și consumând niște mizerii pe care nu ți le-ai fi cumpărat acum o săptămână sau două.
5. Hrănește-te sănătos. Dacă nu o faci deja, acum este momentul optim pentru a îți ajusta nutiriția. Fă-ți abonament lunar la o firmă de catering (eu îmi comand prânzul, de vreo 8 ani, de la Rawdia, iar vestea bună este că ei continuă să livreze, chiar și în perioada asta), gătește (mai ales dacă lucrezi de acasă), consumă fructe și legume proaspete (comandă online – sunt și vânzători din piețe care livrează).
6. În zilele în care vei face mai puțin efort decât de obicei, pune mai puține calorii în farfurie. În caz contrar, la finalul pandemiei te vei trezi cu câteva kilograme în plus, cu haine care nu te mai încap, cu o părere proastă despre propria persoană, cu regretul că nu ți-ai dat cu pliciul de muște peste degete atunci când ți-ai pus porțiile #2 și #3 și cu perspectiva unor diete nasoale și ore suplimentare de sport.
7. Aleargă în locuri mai puțin frecventate (de exemplu, în pădurea de la marginea orașului) sau la ore suficient de matinale încât să nu te intersectezi cu prea multă lume.
8. Renunță la alergările foarte lungi și la cele foarte intense – sau redu, pe cât posibil, numărul lor. După astfel de alergări imunitatea corpului scade câteva ore (sau chiar zile).
9. Evită sălile de sport și alergările de grup (chiar și cele în doi, exceptând partenerul de viață / copiii / alte persoane care locuiesc cu tine – soacra?).
10. Dacă ai în casă o bandă de alergare sau o bicicletă staționară (sau home trainer pentru bicicletă), acum este timpul ideal pentru a le folosi.
11. Dacă nu dispui de ele, comandă online – după buget – diverse accesorii de fitness, pentru a face sport în casă: saltea de gimnastică, greutăți, benzi elastice, coarda de sărit, placă de echilibru, bară de tracțiuni (care se montează în tocul ușii), etc.
12. Dacă nu îți surâde ideea de a face cumpărăturile de mai sus, amintește-ți de exercițiile pe care le făceai în școală, la ora de educație fizică, și pune-te pe gimnastică (flotări, genuflexiuni, abdomene etc.).
13. Ajută organismul să se refacă rapid. Pentru asta, crește durata și, mai ales, calitatea somnului. Culcă-te mai devreme decât o făceai până acum.
14. Exceptând cazurile care o impun cu adevărat, înlocuiește mersul la masaj sau la kinetoterapeut cu automasaj făcut cu rola de spumă. Și/sau încălzește-te bine înainte de sport și fă mai mult stretching decât faci de obicei la finalul antrenamentului.
15. În zilele însorite deschide geamul și stai cât mai mult expus la soare, pentru vitamina D. Ok, dacă stai la parter, într-o zona cu mult trafic, unde oamenii tușesc și scuipă de zor, ignoră această idee. Du-te pe casă sau pe bloc.
16. Pentru a nu aduce în casă tot ceea ce ți se lipește de tălpi (nu intru în detalii…), lasă pantofii (inclusiv cei de alergare) la intrare sau descalță-te la ușa, apoi ia-i pe sus și du-i pe balcon. Dacă ai un câine, spălați-va amândoi bine pe lăbuțe.
17. Hidratează-te constant. Nu te va ajuta să ții la distanță virușii, dar îți va ajuta organismul să funcționeze la parametri optimi. Alcoolul nu intră în această categorie…
18. Acceptă ideea de stat în casă / la izolare. Am stat închis 38 de zile într-o barcă de 8 metri, conumand apă distilată și o mâncare grețoasă, vâslind 12 ore pe zi alături de 3 bărbați transpirați (și parțial sau – câteodată – total dezbrăcați), pe un ocean de agitat, vomitand de sute de ori. Și am supraviețuit. Iar uneori m-am și distrat. Nu poate fi mai rău acum, în propria casă, împreună cu cei dragi și având acces la hrană și la apă decentă…

*

Sper că te ajută ideile de mai sus, pentru a traversa mai ușor următoarea perioadă. Și, ca să terminăm într-o notă optimistă, îți (re)amintesc că momentele dificile sunt temporare, iar o întrebare care ne ajută foarte mult în acest nou context este:

“Cum pot depăși cu succes această perioada?”

Ne va orienta către soluții, în loc de lamentări.

Sănătate!

Andrei Roșu

Alerg, în medie, 20 de kilometri pe zi. Adică (aproape) un semimaraton. În ultimii 10 ani am depășit circumferința Pământului, la Ecuator. Dar această postare nu este despre „mamă, ce tare sunt!”, ci despre locul în care începe (și continuă) orice alergare: bucătăria.

Ecuațiile sunt, din punctul meu de vedere, foarte simple:

sport + hrană sănătoasă = love.

sport + mâncare nașpa =  nasol.

sedentarism + mâncare proastă = foarte nasol.

Așa că, în ultimii 10 ani (timp în care nu m-am accidentat niciodată – noroc?! :)) am adaptat nutriția obiectivelor mele personale și profesionale. În acești 10 ani am descoperit că pot face, cu ușurință, ajustările necesare pentru a avea în coșul de cumpărături, apoi în frigider și în farfurie, alimentele potrivite pentru a ne atinge obiectivele – o anumită greutate (am slăbit cu ușurință 20 de kilograme și le-am pus la loc, atunci când am avut nevoie de ele pentru a traversa Atlanticul, apoi am dat jos rapid surplusul rămas, pentru a putea alerga din nou fără probleme), un nivel de energie constant pe parcursul întregii zile, refacere rapidă după efort, încetinirea procesului de îmbătrânire și… multe altele.

În urmă cu (fix) un an am lansat programul Sănătos-k-Roșu: o nutriție sănătoasă, în 30 de zile, dintr-un motiv foarte simplu: să împărtășesc ceea ce am învățat și testat.

Peste 500 de oameni au încercat, deja, acest program, iar feedback-ul a fost foarte bun. Îl poți găsi pe grupul privat Facebook SănătoskRoșu.

Hai să îți spun ce abilități poți dobândi în drumul tău către o nutriție optimă, dacă alegi să urmezi acest program și să investești zilnic maxim 10 minute (!!), în următoarele 30 de zile (a propos, știai că 10 minute înseamnă mai puțin de 1% dintr-o zi?):

> iți asumi responsabilitatea nutriției tale.
> îți cunoști necesarul de calorii și de macronutrienți.
> îți cunoști necesarul zilnic de apă și te hidratezi / vitaminizezi, încă de la prima oră a zilei.
> îți iei porția zilnică de seleniu, din cea mai puternică sursă naturală de pe planetă.
> știi să prepari o ciocolată „raw” demențială.
> mesteci corect alimentele.
> ai în casă un ulei de calitate (o sursă de grăsime sănătoasă).
> eviți cu ușurință ingerarea inutilă de pesticide.
> reduci consumul zilnic de clorură de sodiu („sare”).
> faci diferența dintre o ‘mâncare’ de nota 4 și o hrană de 10.
> știi să prepari un super mic dejun.
> pofta de dulciuri nu te mai ia prin surprindere.
> poți rezista o zi fără zahăr rafinat.
> reduci cantitatea de zahăr rafinat consumată zilnic.
> afli din ce carențe provin poftele de produse nocive organismului și ce alternative sănătoase ai.
> știi să prepari brânză vegetală.
> îți faci cumpărăturile într-un mod mai înțelept.
> ai în casă o plantă aromatică și hrănitoare.
> cunoști beneficiile fructelor și legumelor de culoare roșie, portocalie, galbenă, verde, albă și violet (& albastră și neagră).
> consumi zilnic fructe și legume din tot spectrul lor de culori, oferindu-i organismului tău fitochimicalele de care are nevoie pentru o funcționare optimă.
> faci un prim pas către mese de prânz sănătoase și lipsite de stres.
> înveți / exersezi rețete de mic dejun, prânz și cină rapide și sănătoase.
> aduci nutrienți suplimentari (încerci fructe noi și reintroduci în alimentație fructe de care “uitasei”).
> câștigi expertiză în oleaginoase.
> înlocuiești pâinea albă cu o pâine mai sănătoasă.
> (re)descoperi drumul către piață.
> ești, cel puțin pentru o zi, Captain Planet si idolul animalelor domestice.
> te speli pe dinți cu o pastă sănătoasă.
> scapi de stresul întrebării “eu de unde îmi iau proteinele?”.
> ieși în oraș și faci alegeri nutriționale inspirate.
> termini programul de 30 de zile Sănătos-k-Roșu!!!

(După completarea formularului de înscriere în program și a introducerii codului de mai sus, apăsă butonul „Adaugă cupon”, apoi „Înscrie-te acum”)

Dacă mă „urmărești” de ceva timp, atunci sunt sigur că nu te-a surprins titlul acestei postări. Și, cu siguranță, cunoști și câteva dintre motivele pentru care continui să fac asta de vreo 10 ani încoace. Dar cred că ajută să le mai menționez din când în când…

1. Am (mult mai mult) timp pentru mine.

2. Încep ziua în forță.

3. Evit orele „de vârf”.

Traficul aglomerat există pentru că suntem în el. Deși prefer mersul pe jos (pentru orice destinație aflată la mai puțin de 45 de minute), sunt situații în care trebuie să folosesc mașina sau mijloacele de transport în comun. Un start luat devreme înseamnă: (mult) mai puțin timp în trafic, (mult) mai mult timp pentru alte activități, cu valoare mai mare adăugată vieții mele.

4. Mă hrănesc sănătos.

5. Termin mai repede ziua de lucru.

BONUS: Mă culc mai devreme.

Centura neagră la trezit devreme.

Mă trezesc devreme, pentru că de dormit o să dorm destul pe lumea cealaltă…

Ps – Ai nevoie de un plus de auto disciplină? Iți recomand acest webinar:

O veste bună! Începând de astăzi poți descărca și folosi gratuit, timp de o lună, aplicația „42kRoșu”, din cadrul programului „42kRoșu – de la canapea la maraton, în 4 luni”. Ea este disponibilă atât în App Store, cât și în Google Play. Citește în continuare ce funcționalități are și cum te poate ajuta să alergi cu ușurință 5, 10, 21, 30 sau 42 de kilometri.

Alerg de mai bine de 10 ani, timp în care am depășit cu mult, ca număr de kilometri, circumferința Pământului la Ecuator (40.075 km). Încă din ziua 1 de alergare, chiar dacă primul meu obiectiv major era să termin maratonul de la Polul Nord, viziunea pe termen (foarte) lung a fost să pot alerga până la adânci bătrâneți, cu multă plăcere și fără accidentări. Începutul nu a fost deloc ușor, pentru că „antrenorul” meu a fost internetul, un loc plin de informații, dar – din nefericire – nu foarte structurate.

După sute de articole citite, după cursuri online cu antrenori „de peste ocean”, după vreo 20 de kilograme date jos, după mii de zile în care m-am trezit la 5 dimineața (sau mai devreme) pentru a mă antrena, după aproape o sută de curse de maraton, semimaraton, ultramaraton, triatlon și ultratriatlon terminate cu bine prin diverse părți ale planetei (Polul Nord, Cercul Polar, Antarctica, Sahara, Himalaya etc.), am găsit o formulă de antrenament potrivită pentru noi, sportivii amatori, care a stat la baza programului „42kRoșu – de la canapea la maraton, în 4 luni„, lansat în 2016.

De atunci, comunitatea creată în jurul acestui program a ajuns la 3.500 de membri (cărora le mulțumesc pentru încredere!) și continuă să crească.

În 2017 am lansat o primă versiune a aplicației 42kRoșu, la vremea respectivă doar pentru iOS, iar de atunci s-a tot lucrat la ea, fixând câteva erori și, mai ales, cerând feedback și îmbunătățindu-i constant funcționarea.

Anul trecut am lansat și versiunea Android a aplicației, iar anul acesta (începând de azi :)), o poți testa gratuit, pentru o luna – timp în care (dacă respecți planul de antrenament și indicațiile din video-urile incluse în programul „42kRoșu – de la canapea la maraton, în 4 luni”) poți ajunge la a alerga o oră fără oprire. Iar dacă îți dorești să continui antrenamentele în următoarele 3 luni, pentru a alerga primul tău maraton*, ai opțiunea de a plăti (în 3 rate lunare egale, de 29 euro – tva inclus) programul aferent următoarelor 3 luni.

Odată cu utilizarea aplicației primești și acces în grupul privat de suport Facebook 42kRoșu, precum și 16 resurse video săptămânale, cu informații și resurse utile (găsești aici descrierea lor). Accesul la resurse, în aplicație și în grupul de suport rămâne diasponibil și după terminarea programului.

*4 ore și 37 de minute este timpul mediu cu care au terminat primul lor maraton participanții din programul „42kRoșu – de la canapea la maraton, în 4 luni”. Timpul este calculat pe baza răspunsurilor oferite în chestionarul completat (opțional) la finalul programului, de către absolvenți.

Ce face aplicația?

Hai să încep cu ce nu face. Nu aleargă în locul tău. Nu postează pentru tine. Nu este conectată la GPS (deci nu îți arată cât și pe unde ai alergat) – pe ideea keep it simple, am considerat că aceste informații nu sunt relevante atunci când te antrenezi pentru primul tău maraton :).

Referitor la ce face, aș puncta 3 dintre funcționalități. Are inclus planul de antrenament, care se deschide la ziua curentă. Dispune de avertizare vocală la finalul / începutul fiecărui interval de alergare sau de mers (dacă nu îți place vocea mea, poți selecta o voce feminină, în limba engleză :)). Metronom (este funcția mea preferată!), care te va ajuta să menții cu ușurință ritmul de alergare.

La finalul acestei postări vei găsi un tutorial.

Cum poți folosi aplicația / programul 42kRoșu?

„Mă pot retrage din program, dacă nu îmi place / nu mai am chef de el?”

Vrei să afli mai multe despre programul 42kRoșu?

Vizionează webinarul gratuit: 3 pași esențiali pentru a ajunge de la zero la maraton, în doar 4 luni

Succes!

Andrei