Pentru ca am vazut ce efect are absenta de la vot.
Pentru ca protestatul in piata sau – in varianta “light”- pe Facebook, fara a merge la vot, e usor inutil.
Pentru ca avem nevoie de oameni noi in politica, care sa vrea si sa poata duce la bun sfarsit proiecte vitale pentru viitorul nostru (sistemul medical, invatamantul, infrastructura etc.), fara sa se ascunda in spatele unor scuze pe care nu le mai cred nici copiii de la gradinita (“nu vrea UE sa avem autostrazi”, “nu e nevoie de spitale noi / modernizate, pentru ca cele de stat ofera aceleasi conditii ca cele private”, “invatamantul romanesc este de top – nu vedeti ce buni sunt olimpicii nostri?”, “copiii mor in hazna din cauza statului paralel” etc.).
Pentru ca, daca noi votam, vor vota si copiii nostri, cand le va veni vremea.
Pentru ca… Auzi, de cate “pentru ca”-uri ai nevoie pentru a vota duminica? 🙂
*
Pe 26 mai nu voi fi in tara, dar am gasit o sectie de votare intra-un oras din apropiere. Ma rog, nu e chiar atat de aproape, dar pe acolo au autostrazi. I-a lasat UE.
Cand cosul de gunoi se umple si incepe sa miroasa (de regula, urat), il luam si il ducem la ghena sau la tomberon. Cand peste o ora avem de predat un proiect, lasam balta colegul care ne povestea episodul nr. 786 din Game of Trones si tastam de zor. Cand partenerul de viata ne roaga sa oprim la Kaufland si sa cumparam a, b, c, ne oprim la Kaufland si cumparam a, b, c.
Toate astea inseamna, de fapt, sa ducem la bun sfarsit niste sarcini. Sau niste proiecte (mai mici).
In martie 2016, cu o zi inainte de inceperea ultramaratonului 6633, stateam de vorba cu Vlad si Tibi, la cina, despre ceea ce avea sa urmeze. Stiam ca foarte putini alergatori reusisera sa termine acea cursa si, dintr-una in alta, ne-am trezit ‘pe masa’ cu o idee: „cat de tare ar fi sa terminam toti 3?”.
Evident, toti eram acolo pentru a termina cursa si / sau pentru a ne clasa cat mai sus. Dar in urmatoarele 7 (spre 8) zile, fiecare dintre noi a facut un lucru extrem de simplu, pe care il exersasem de sute (poate mii de ori) pe parcursul vietii: sa ducem lucrurile la bun sfarsit.
Aproape opt zile mai tarziu, eu si Vlad terminam impreuna cursa, la vreo 4 ore in spatele lui Tibi, intram in sala de sport a unei scoli dintr-un sat uitat de lume, pe marginea Oceanului Arctic, ne scoteam gluga inghetata, caciula, cagula si ochelarii de schi si treceam pe langa un tip cu fata umflata (asa cum o aveam si noi), care statea ghemuit pe o saltea si ne privea cu un zambet pierdut. Ne-a luat cateva secunde sa ne recunoastem reciproc, dar in ochii nostri se putea citi bucuria faptului ca, dupa ani de antrenament, dupa zeci de mii de kilometri alergati (inclusiv in zile in care nu aveam niciun chef de asta), dupa multe nopti de dormit afara sau pe balcon la temperaturi cu mult sub zero grade, si dupa o saptamana de infruntat -40, -50 de grade, am dus la bun sfarsit acel… ceva (nici acum nu stiu cum sa numesc cursa aia).
Si acum, hai cu concluzia. Orice proiect, oricat de mare ar fi, este format din proiecte mai mici. Care, la randul lor, sunt formate din proiecte si mai mici (scuze pentru folosirea obsesiva a cuvantului „proiect”, dar am lucrat multi ani ca manager de proiecte).
Asadar, indiferent daca ai sau nu in plan un proiect (sau un vis, un obiectiv maret), o abilitate pe care o poti exersa zilnic este cea de a duce lucrurile la bun sfarsit, la timp si cu calitatea promisa (sau pe care ti-o asumi). Fara perfectionism exagerat, fara superficialitate. Pentru ca felul in care facem lucrurile ‘marunte’ este definitoriu pentru felul in care facem orice lucru.
Mult succes!
Andrei
PS – voteaza pe 26 mai. Preferabil niste candidati care sa poata duce la bun sfarsit o autostrada, un spital, un sistem educational mai bun…
Asteptam de ceva timp organizarea unei curse de alergare in Romania la care sa putem participa alaturi de prietenul nostru canin. Si, iata ca a venit! Organizatorii Baneasa Race au decis includerea unei curse de canicross alaturi de cele de 11, respectiv 21 de kilometri.
Anul trecut, dupa traversarea Atlanticului in barcuta noastra cu vasle, Alex si Ema mi-au amintit de promisiunea facuta inainte de plecare: „tati, tati, ai zis ca ne luam un golden retriver dupa ce te intorci din Antigua!!!”. Promsiunea este promisiune, asa ca ne-am pus pe cautat. O saptamana mai tarziu, prin februarie, intr-o zi de vineri, il aduceam acasa pe „Yogurt”, un puppy de aproape 3 luni. Ca orice vegan care se respecta (si care nu concepe sa strige „iaurt” prin parc) si inspirat de prima pereche de pantofi de alergare in care s-a infipt, pentru rontaiala, „Yogurt”, am facut lobby intens pentru schimbarea numelui in… Hoka. Si toata familia a fost de acord. Ulterior, chiar daca am avut parte de o multime de „Hoka? Ce fetita draguta!” sau de „cum ai zis ca il cheama? Moca? Foca? Coca? Boca? Loca? Joca? Poca? Roca? Toca? etc.” – i-am pastrat numele… 🙂
Cand faci parte dintr-o familie incare se alearga constant si se mananca muuulte legume, fructe si cereale, este cam greu sa devii un caine sedentar, supraponderal si care se hraneste cu alimente facute din animale. Asa ca, in varianta scurta, Hoka a devenit un caine vegan extrem de activ, capabil sa ne insoteasca in drumetii si la antrenamentele de alergare (varianta lunga este cea cu „criminalule / boule / inconstientule, cum poti sa NU ii dai cainelui carne? Lasa-l pe el sa aleaga! O sa il omori prin infometare etc.” – reactii care nu m-au suprins, pentru ca nu toti au acces la Google si nu toti stiu faptul ca pe aceasta planeta exista sute de mii de caini vegani, pentru care industria de pet food a facut nutritie adecvata, sau ca toti cainii lu’ strabunicu’ se hraneau cu mamaliga, paine, mere, laturi si balegar 🙂 ).
Ok, daca ai ramas cu mine si dupa randurile de mai sus, hai sa trecem la subiect. Ce naiba este canicross-ul? O cursa in care alergi cu cainele. Daca esti pasionat de pedalat sau de schi, ajuta sa stii ca exista si bikejoring, respectiv skijoring. Daca in „afara” acest sport este extrem de popular (exista inclusiv un campionat mondial), in Romania el a ajuns (ca multe altele) ceva mai tarziu (nu cu mult, doar cu vreo 20 de ani :)). Dar important este ca a ajuns!
Antrenament. Dupa ce ne-am asigurat ca Hoka nu are displazie de sold (o conditie care afecteaza frecvent cainii din rasa lui), ca are analize perfecte si ca adora sa alerge, ne-am pus pe treaba. La inceput, plimbari. Apoi, am alternat plimbarile cu mersul rapid. Apoi, mersul rapid cu alergarea usoara. Apoi, alergarea usoara cu alergarea rapida. Si, in fine, alergarea rapida cu sprinturile. Practic, cam tot ceea ce facem si noi, alergatorii. Un fel de „42kRosu – de la canapea la maraton in 4 luni” 🙂
Echipament. Pana acum vreo 3 luni, foloseam o lesa „clasica”. In momentul in care am decis ca Hoka este 100% apt pentru a alerga distante mai lungi (macar o tura de Herastrau – aprox. 6 km), am investit intr-o borseta cu lesa hands free si un ham. Stiam ca nu sunt tocmai accesoriile potrivite pentru un concurs de canicross , dar era suficient pentru antrenamente si pentru a vedea daca Hoka & noi avem o ‘chemare’ catre acest sport. Pe viitor, daca Hoka este cuminte, isi face temele si mananca tot din farfurie, poate primeste un sistem de joring profesional (noi am pus ochii pe asta)…
Nutritie. „Performanta se face in bucatarie” – este valabil nu doar pentru oameni, ci si pentru caini. Daca in primele 3-4 luni de convietuire cu Hoka i-am gatit zilnic diverse alimente ‘permise’ (supe crema, linte, mazare, orez, quinoa, broccoli, cartofi dulci, morcovi, banane, afine etc. plus pudre proteice din plante), am descoperit – cu bucurie – ca exista, si in Romania, magazine care vand branduri de nutritie vegana pentru animale (Yarrah, Purina, Benevo, Green Petfood, V-Dog, Pitti Boris, Lukullus etc.). Dupa ce le-am testat pe toate, ne-am oprit la Yarrah, pentru ca sunt bio, pentru ca au mai multe sortimente si pentru ca ea contine tot ce ii trebuie lui Hoka.
Rase bune pentru canicross. In teorie, poti alerga impreuna cu orice caine, de la unul de rasa pana la unul ‘comunitar’, de la husky pana la cihuahua (cu mentiunea ca nu ai voie sa alergi cu el in buzunar). Totusi, unele rase sunt mai potrivite decat altele pentru alergarea unor distante mai lungi. Poti gasi aici un ghid (retriverii si labradorii sunt buni pentru „long, slow runs” – adica, un fel de ultramaratonisti :))
Cursa de canicross. Dupa o saptamana in care a plouat aproape fara intrerupere, ma asteptam ca potecile din padurea Baneasa sa arate ca in filmele istorice cu batalia de la Calugareni. Mai ales ca noi, participantii de la canicross, urmam sa luam startul in ‘ultimul val’, dupa cei +1.000 de alergatori de la probele individuale. Ca paranteza, as adauga faptul ca ne antrenasem de cateva ori pe traseul cursei, in saptamanile premergatoare evenimentului (pentru a imi reduce sansele de a ne rataci :)), dar niciodata in ‘mlastina’. Din fericire, situatia nu a fost atat de grava. Vremea a fost ideala pentru alergare (12-13 grade, cu nori, dar fara ploaie), atat pentru ‘humanoizi’, cat si pentru prietenii nostri patrupezi.
Desi au fost disponibile 30 de locuri pentru cursa de canicross, la start s-au prezentat doar 20 de alergatori – dar, chiar si asa, cifra mi se pare foarte buna pentru un prim concurs de acest fel. Sunt sigur ca peste 2-3 ani vor fi cateva sute. Toate lucrurile mari au inceputuri discrete… 🙂
Nu ma pricep prea bine la rasele de caini, dar am observat rapid doi vizsla – o rasa care, alaturi de weimaraner, domina cursele de canicross de pe aceasta planeta. Asa ca ne-am gandit imediat: „wow, ce cursa va fi aici!”. Zic „ne-am” gandit, pentru ca Alex a insistat sa alerge si el impreuna cu noi (le multumesc organizatorilor ca nu l-au oprit pe traseu pe race bandit-ul de 11 ani al familiei noastre :)).
Au inceput sa apara, apoi, o fetita labrador – de care Hoka s-a indragostit imediat -, inca un golden, un bulldog, un caine comunitar (care a castigat la „feminin”, devansand cu o secunda (!) locul 2) etc.
Nu stiu daca vreunul dintre participanti mai participase la o astfel de cursa, dar, la start, aratam ca o gasca simpatica si vesela, dar care nu avea vreo idee despre ce urma sa ne astepte :). Cainii pareau extrem de dornici sa inceapa cursa (sau, mai degraba, sa prinda din urma „valurile” de alergatori care luasera startul cu cateva minute mai devreme).
Primii 3-400 de metri, alergati pe asfalt, au fost un pic haotici, unii dintre caini avand mai multa treaba cu prietenii lor canini decat cu cursa de canicross. Hoka parea sa aiba o singura misiune – sa se invarta in jurul labradoritei :). In acest timp, primul dintre cei doi vizsla se departa tot mai mult si, cateva minute mai tarziu, intra in padure…
Cred ca de abia cand am ajuns si noi in padure, pe o poteca ingusta, pe care nu se puteau trecura mai mult de un caine + un alergator, Hoka si-a „amintit” de ce venise si a inceput sa alerge cu entuziasm, intr-un ritm un pic prea mare fata de ce stiam ca poate ‘duce’. Ca si in cazul oamenilor, adrenalina si entuziasmul din primii 2-3 kilometri ai unei curse te pot face sa alergi mult mai repede decat iti propui si sa iti toarne plumb in picioare in partea a doua a alergarii. Asa ca, pana la primul punct de hidratare (km 4), incarcam sa il temperam pe Hoka si aveam impresia ca incerc sa imblanzesc un cal salbatic 🙂
Dupa o scurta oprire la punctul de hidratare, unde organizatorii aveau pregatite si boluri cu apa pentru caini, alergarea naravasa a lui Hoka s-a transformat intr-un mers rapid (pentru el), respectiv intr-un galop cu limba scoasa (pentru mine) si un „yuuhuuu, ce tareeee!!” (pentru Alex – care imi spunea din 10 in 10 secunde: „hai, tata, ca sa terminam pe podium”; iar eu ii reaminteam cele discutate in zilele anterioare: „la prima cursa, obiectivul principal este sa ne simtim bine, iar cel secundar este sa o terminam”…).
Nu stiu cand au mai trecut inca 3-4 km, timp in care ne intersectam cu alergatorii de la celelalte probe si tipam „atteeentieee, vineee caiiineee!!”, de frica sa nu ne lovim unii de ceilalti sau sa ii agatam cu lesa. La km 7.5 a fost un nou punct de hidratare. Acelasi film ca la precedentul: Hoka – lipa, lipa, doua guri de apa -, iar eu si Alex cate un pahar.
Partea comica a unei curse de canicross alergate cu un caine mascul neobisnuit cu astfel de competitii este ca, tocmai atunci cand intri intr-un ritm decent de alergare, cainele se opreste, brusc, aruncandu-ti o privire nevinovata si… isi marcheaza teritoriul cu un pipi, a carui durata este direct proportionala cu graba ta :).
A urmat finalul, cu podium pentru Hoka (locul 2) la prima lui participare la un concurs de canicross. Si o portie mare de legume mexicane + boabe vegane pentru caini si o conserva din soia, cu legume si afine, de la Yarrah. Si, bineinteles, un masaj (tot pentru Hoka :)), apoi festivitatea de premiere, unde si-a reintalnit marea dragoste (labradorita), care terminase imediat dupa noi… 🙂
Ce urmeaza? Sper sa se mai organizeze in Romania astfel de curse. Pana atunci… continuam sa ne antrenam. Cine stie, poate ajungem si la un campionat mondial, intr-o buna zi….
Si inca ceva: felicitari echipei din spatele Baneasa Race pentru organizarea ireprosabila si pentru ideea de a include canicross-ul pe lista probelor!!
In urma cu cateva zile am citit un studiu din care reiese ca 6 din 10 romani isi doresc sa fie antreprenori, principalele motive fiind dorinta de independenta financiara si mai mult timp pentru pasiunile lor. In acelasi timp, in Romania sunt mai putin de 2 milioane de antreprenori (< 10% din populatie), din care aproape jumatate nu reusesc sa isi plateasca la timp intretinerea, curentul sau abonamentul de telefon. Procentul de antreprenori din tara noastra nu este departe de cel de pe planeta (vezi poza de la finalul postarii), dar hai sa revenim la intrebarea din titlul postarii.
Angajat sau antreprenor?
In 2011 eram la un maraton in Alaska (SUA) si, inainte de start, ma conversam cu un american, pe care tocmai il cunoscusem, in timpul incalzirii. Intrasem in vorba pentru ca avea pe tricoul de alergare numele diviziei de investitii a grupului financiar pentru care lucram – si am ‘descoperit’ ca eram colegi. Din vorba in vorba, am aflat ca el nu avea un singur job, ci 3 (trei)! In afara celui full time, de relationship manager, era si agent imobiliar, iar in weekend-uri vindea, impreuna cu sotia lui, inghetata si bauturi racoritoare intr-un parc.
Trei ani mai tarziu, in timp ce lucram la compania de leasing #1 din Romania, lansam programul CIA – Coaching in Alergare, care avea sa se transforme, in 2016, in programul online 42kRosu – de la canapea la maraton, in 4 luni. In acelasi an (2016), decideam sa intrerup cariera mea de peste 15 ani din companii multinationale si sa ma dedic soloprenoriatului si, in acelasi timp, unui proiect de anduranta extrem de solitant din punct de vedere logistic – traversarea Atlanticului intr-o ambarcatiune cu vasle.
Decizia nu a fost deloc simpla si am avut nevoie de aproape un an pentru a o lua. Pe de o parte, aveam o cariera excelenta, intr-o institutie solida, cu colegi misto si un salariu beton, care intra in cont fara intarziere (plus bonusuri si o gramada de beneficii) – astfel incat nu ma preocupa in niciun moment intrebarea „oare ce pun pe masa diseara copiilor?” -, iar pe de alta parte aveam perspectiva oarecum intunecata a antreprenoriatului, dar cu speranta ca voi putea dedica mai mult timp proiectelor personale si ca voi putea ajuta mai multi oameni sa isi construiasca o versiune mai buna.
Din fericire, antrenamentele si participarea la maratoane, ultramaratoane si ultratriatloane ma transformasera intr-un om disciplinat, responsabil si dispus sa isi asume mai multe riscuri. Astfel ca devenisem, de cativa ani, intraprenor – adica un „antreprenor intern” care propunea proiecte si le ducea la bun sfarsit, fara sa astepte sa „traga” zilnic cineva de el.
M-am gandit ca „proiectele sunt proiecte”, indiferent de cadrul formal in care lucrez. Asa ca, dupa ce mi-am luat ramas bun de la colegi, mi-am strans lucrurile din sertare si am plecat, recunoscator pentru abilitatile pe care dobandisem in toti acei ani, mutandu-mi biroul acasa.
Dintr-o data, bunastarea familiei mele depindea de ceea ce faceam zilnic, intr-o masura mai mare decat in urma 24 de ore. M-am uitat pe lista proiectelor pe care le aveam in plan in urmatoarele 12 luni, la task-urile de bifat pentru a finaliza fiecare proiect si… m-am pus pe lucru.
Au existat luni in care facturile utilitatilor au fost achitate la limita, dar mi-am platit intotdeauna la timp colaboratorii si nu au existat schimbari drastice ale stilului de viata in familia noastra. Doar ca masina „de serviciu” a fost inlocuita de vechiul nostru Seat Ibiza (care a implinit de curand 15 ani :)) si am preferat sa reinvestesc in permanenta profitul, decat sa il directionez catre un activ care isi pierde 25% din valoare in momentul in care ies pe usa dealer-ului auto…
Intr-adevar, este greu de previzionat un flux de numerar. „Cati oameni isi vor cumpara luna viitoare programul 42kRosu sau SanatosKRosu?”. „Ce corporatie ma va chema ca speaker la urmatorul ei eveniment?”. „La ce campanie voi fi invitat sa colaborez?”. A propos de acest ultim subiect, nu m-am abatut niciodata de la principiile si valorile dupa care ma ghidez, asa ca am refuzat sa ‘endorsez’ produse nesanatoase sau care contineau ingrediente de origine animala – oricat de bine ar fi sunat oferta si oricat de „la limita” as fi fost cu plata facturilor de utilitati. Dar asta m-a ajutat sa ma culc si sa ma trezesc zilnic impacat cu propria persoana si cu deciziile luate.
*
Spuneam ca am trait si experienta angajatului la stat si a liber profesionistului. Prima dintre ele a fost la finalul anilor 90, cand cantam intr-o formatie, iar maruntisul pe care il primeam de la organizatorii spectacolelor sau de la casele de discuri (imi amintesc ca am primit 3.000 de dolari pentru primul nostru album – bani care s-au impartit la 4 :)), ii dadeam – avand 20 de ani – pe haine, tigari si muzica.
Viata la acea varsta se vede altfel decat atunci cand ai copii, rate la banca si o casa de intretinut, dar norocul meu a fost ca, prin vara lui 2000, dupa 3 luni petrecute la mare, pline de concerte, betii si multa distractie, mi-am dat seama ca nu acela era mediul in care imi doream sa ‘evoluez’. Si am deciz sa imi tund pletele, sa ies din formatie – la apogeul ei – si sa imi caut un job, oricat de naspa ar fi fost. Aveam 24 de ani si eram constient ca imi va fi greu sa gasesc un loc de munca daca mai astept pana la 30.
Si l-am gasit, la stat, intr-un minister. Nu intru in detalii (am intrat acolo ‘pe recomandari’ – pentru ca altfel nu se putea) si nu am rezistat decat vreo 10 luni. Nu pentru ca nu as fi fost competent, ci pentru ca stateam aproape degeaba. Si mi-am dat seama ca zi de zi voi pierde timpul descarcand muzica de pe net si ca, indiferent de salariul la care voi ajunge, evolutia mea va fi zero barat.
Asa ca am trimis CV-ul catre toate bancile care aveau o adresa de contact (email). Nu radeti, in 2001 numarai pe degetele de la o mana bancile care dispuneau de asa ceva: Banca Transilvania, Demirbank, Raiffeisen Bank si inca vreo 2-3. Am ajuns la cateva interviuri, iar restul e istorie.
*
Dupa 3 ani de soloprenoriat, 2019 ma va gasi in fata unei noi provocari – cea de antreprenor. Lansarea unei afaceri de productie (branzeturi si iaurturi vegane) presupune un anumit numar de persoane angajate cu carte de munca, care sa isi primeasca la timp salariul – deci responsabilitati mult mai mari decat ale rolului de soloprenor. Sper ca va fi o experienta reusita!
Concluzia. Nu stiu daca este necesara o concluzie dar, daca te framanta aceasta intrebare – „Antreprenor sau angajat?” – , cred ca solutia poate fi de a experimenta ambele forme de „productie”, in paralel sau pe rand. Astfel, vei putea vedea care ti se potriveste mai bine in prezent, in functie de obiectivele tale personale si profesionale. Pana atunci, indiferent de cadrul in care iti desfasori activitatea, devino propriul tau CEO si exerseaza zilnic abilitatea de a duce la bun sfarsit (si la termen) proiectele asumate.
Mult succes!
Andrei
Hai să vedem care sunt cei mai feroce 7 „vampiri” energetici.
1. Haosul. Cred că, pe termen lung, nimic nu ne provoacă mai mult stres decât dezordinea din spațiul în care ne desfășurăm activitățile, la birou sau acasă. Creierul nostru percepe ca task (sau ca ‘lucru de făcut’) tot ceea ce se află în raza noastră vizuală, pe distanță de un metru (de la un memo la o cană cu apa și de la o șosetă aruncată aiurea la un charger usb), precum și activitățile pe care urmează să le facem, dar nu le-am pus într-o agendă, ca reminder (de exemplu, întâlnirea de ora 12, apelul telefonic ratat de care trebuie să mă ocup la un moment dat, oprirea la supermarket în drum spre casă, lucrurile pe care trebuie să le cumpăr și pentru care nu am o listă etc.), pentru că… „lasă, că le țin minte”. Și asta nu ar constitui o problemă, dacă creierul uman nu ar avea o limitare: poate gestiona, simultan, maxim 10 task-uri. După ce atinge acest prag, organismul nostru intră într-o stare pe care nu știu dacă ai experimentat-o vreodată: stres. Pur și simplu, nu mai știe în ce ordine să rezolve task-urile.
Soluția. De fiecare data când simți că stresul îți da târcoale sau că nivelul tău de energie a scăzut considerabil, fă-ți ordine pe birou, respectiv în casă, fără a înghesui într-un sertar / dulap toate lucrurile care zăceau imprăștiate în jurul tău. Aranjează-le astfel încât să le găsești cu ușurință când vei avea nevoie de ele.
2. Lipsa agendei. Am mai vorbit despre acest subiect și mă bucur că o pot face din nou. Ce lucruri ai de făcut azi? Care sunt cele mai importante? Dar cele mai urgente? În ce ordine le faci? Cât durează să termini fiecare task? Ce poți delega? La ce proiect renunți (sau îl amâni) dacă managerul sau colegii te roagă să îi ajuți cu un nou proiect?
Absența răspunsurilor pentru toate aceste întrebări conduce la o scădere drastică a productivității și a nivelului de energie, concomitent cu o creștere substanțială a nivelului de stres.
Soluția. Folosește agenda / calendarul pentru toate activitățile relevante, atât din viața personală, cât și din cea profesională. Este ca și cum ai avea un asistent care te ajută să îți eliberezi memoria și care îți amintește ce și când ai de făcut. Și e gratis!
3. Hrană versus ‘mâncare’. Se spune că „hrana te hrănește, mâncarea te mănâncă”. Într-adevăr, nu orice aliment care ajunge în stomacul tău îți va da energie. Există o mulțime de alimente pe rafturile supermarketurilor care nu doar că îți vor scădea nivelul de energie, dar îți vor afecta – uneori grav – și sănătatea.
Soluția. „Pentru sănătatea dumneavoastră, consumați zilnic fructe și legume. Evitați consumul de zahăr, sare și grăsimi.” (și așa mai departe). Sunt sigur că știi cu ce să te hrănești. Ai nevoie doar de un pic mai multă disciplină în nutriția ta zilnică…
4.Hidratarea. Dacă vrei să vezi cum îți scade drastic nivelul de energie, asigură-te că nu consumi niciun lichid o zi întreagă… Da, hidratarea este foarte, foarte, foarte importantă!
Soluția: hidratează-te constant!
5. Sedentarismul. Probabil că nu îți amintești, dar ai fost, la un moment dat, cel mai rapid dintre zeci de milioane de spermatozoizi! Îmi place să cred că nu ai avut norocul de a te naște doar pentru a sta pe un scaun sau de o canapea, de dimineață până seară…
În viață nu este suficient să vrei să faci lucruri, trebuie să și poți. Iar asta presupune un corp sănătos, armonios, în formă, apt de mișcare și cu o imunitate care să te țină departe de boli grave, probleme de postură și depresii.
Soluția: mens sana în corpore sano (o minte sănătoasă într-un corp sănătos). Ai grijă de locul în care îți vei petrece tot restul vieții (corpul tău) și fă suficientă mișcare pentru a dobândi energia pe care ți-o dorești!
6. Statul peste program. Nu știu cum să îți spun asta, dar statul peste program nu a fost, nu este și nu va fi niciodată expresia unei productivități extraordinare ci, dimpotrivă, o compensare prin cantitate acalității muncii tale. Obiceiul de a face zilnic ore suplimentare (chiar și doar pentru „a da bine în poză”) conduce, inevitabil, la frustrare, boli și o scădere considerabilă a nivelului de energie.
Compania la care lucrezi are nevoie, zilnic, de cea mai bună versiune a ta: una odihnită, productivă și capabilă să adopte deciziile potrivite.
Soluția. O ai deja, dacă ai parcurs resursele anterioare. Cuvinte cheie: agendă, productivitate, familie, hobby-uri și… începe ziua în forță!
7. „Acei” oameni. Fără a intra în detalii despre acest subiect, cred că ai observat că există, în jurul nostru, oameni care au ‘talentul’ de a ne ‘stoarce’ energia. Fie că se plâng în continuu de diverse lucruri, fie că au ‘plăcerea’ de a ne da doar vești proaste, fie își impărtășesc problemele (fără a fi neapărat interesați de rezolvarea lor), fie ne întrerup la fiecare 2-3 minute, fie sunt depriman(n)ți, descurajatori sau într-o stare de agitație permanentă – prezența lor ne dă o stare proastă.
Soluția: amintește-ți că devenim asemenea celor cu care „ne bem cafeaua”. Deci… rezervă-ți dreptul de a îți selecta anturajul din viața personală și profesională.
BONUS. Absența obiectivelor. În caz nu știai, somnolența, absența energiei și plictiseala pot fi cauzate și de lipsa unui obiectiv major în viața ta, în care să crezi foarte mult, care să te trezească fără alarmă, să te pună într-o stare „de flux” – în care productivitatea are un nivel maxim – și care să îți dea ‘aripi’.
Soluția: Stabilește-ți, urgent, un obiect major, la indeplinirea căruia să lucrezi zilnic, în următoarele 3-4 luni.
***
Text extras din resursele programului EnergyKRosu, pe care primii 4.000 de inscrisi la Crosul Companiilor B2RUN 2019 (Iasi, Cluj, Bucuresti) il primesc gratuit!
Pe curand,
Andrei … Roșu 🙂
Hai să vedem de ce, apoi cât de devreme.
Aproape toate civilizațiile de pe planeta noastră au câte un proverb despre beneficiile trezitului devreme: „the early bird catches the worm” (american), „cine se trezește înainte de răsăritul soarelui timp de 360 de zile pe an își va îmbogăți familia” (chinez), „cine se trezește de dimineața departe ajunge” (mioritic) și așa mai departe.
Este greu de crezut că vom auzi vreo poveste de succes care începe cu „mă trezeam zilnic la prânz, mă uitam la televizor până după-amiază, iar seara ieșeam la o bere cu băieții, până în zori…”.
Așa că, hai să vedem 7 beneficii pe care le oferă trezitul devreme.
1. La prima oră a zilei scad considerabil șansele de a avea întreruperi, deci te poți dedica pasiunilor tale, fără riscul de a fi sunat din 5 în 5 minute sau de a ți se cere prezența în altă parte. Iar asta înseamnă AUR pentru productivitate și pentru obiectivele tale.
2. Ai timp pentru introspecție (adică pentru un dialog cu tine, în care să afli dacă ești pe drumul cel bun). Liniștea și calmul de la prima oră a dimineții sunt extrem de potrivite pentru a face asta.
3. Ai 2-3 ore avans față de cei care încă dorm. Psihologic, contrează enorm să știi că 99% dintre cei care sunt pe același fus orar cu tine sunt scufundați în lumea viselor, în timp ce tu lucrezi la visurile tale.
4. Nivelul tău de stres scade considerabil. Pentru că vei scăpa de sentimentul că „nu am timp”…
5. …Pentru că ai timp pentru sport, pentru un mic dejun sănătos, pentru o dimineață extrem de liniștită cu familia, pentru un început în forță la birou și… pentru multe altele.
6. Zilele par mai lungi, chiar dacă te vei culca mai devreme. Te-ai trezit vreodată în weekend la ora 5 (sau chiar mai devreme) pentru a pleca la mare (sau la munte)? Îți mai amintești cât de lungă a fost ziua respectivă?
7. Eviți traficul. Trezindu-te mai devreme, poți pleca mai devreme către birou, evitând orele de vârf.
Dacă ți se par convingătoare beneficiile de mai sus, hai să vedem acum ce înseamnă „devreme”.
Pentru mine înseamnă 5 a.m., dar pentru tine poate însemna orice oră, atât timp te trezești cu 15, 30, 60 sau 120 de minute mai devreme decât de obicei.
Hai să vedem și 5 strategii pentru a menține, pe termen lung, obiceiul de a te trezi (mai) devreme:
1. Începe ușor, apoi progresează. Un obiectiv realist (și ușor de menținut) ar fi o scădere săptămânală cu 10-15 minute a orei de trezire.
2. Menține aceeași oră de trezire și în weekend. Știu, e frustrant („de abia așteptăm să vină weekend-ul pentru a mă odihni!!!”), dar amintește-ți că sfârșitul de săptămâna este ocazia ideală pentru odihna psihică (ieșit în natură, „rupere” de viața cotidiană etc.). Pentru refacerea fizică, vezi punctul următor.
3. Culcă-te (mai) devreme. Dacă uiți că e timpul pentru nani, folosește alarma sau un reminder recurent în calendar pentru a îți aminti că a venit momentul să o iei spre dormitor.
4. Pune-ți alarma departe de pat, astfel încât să nu poți „da snooze”.
5. Alege un motiv consistent pentru a te trezi la ore pe care unii oameni le consideră „imposibile”. Și amintește-ți-l de îndată ce auzi alarma.
***
Text extras din resursele programului EnergyKRosu, pe care primii 4.000 de inscrisi la Crosul Companiilor B2RUN 2019 (Iasi, Cluj, Bucuresti) il primesc gratuit!
Pe curand,
Andrei
Am folosit această introducere pentru a îți spune că una dintre întrebările pe care le primesc cel mai frecvent este: „Andrei, ce te motivează să îți păstrezi zilnic direcția?”
Ei, bine, nu cred în motivație. Sau, mai bine zis, cred că motivația ne ajută să începem diverse proiecte, dar ceea ce ne ajută să le ducem la bun sfârșit este suma obiceiurilor zilnice pe care le avem. Exact ca dușul de dimineață, pe care îl facem pentru că am dobândit obiceiul de a îl face. Dacă nu mă crezi, întreabă orice copil dacă are chef să facă duș sau baie…
Așadar, cum îți poți menține „motivația” și concentrarea pe obiectivele pe care le ai în viața personală și cea profesională, mai ales atunci când „nu prea mai ai chef”?
Iată 5 dintre strategiile mele.
1. Aleg un singur obiectiv (principal) pe trimestru. Dacă am avea 7 obiective în același timp (de exemplu: să slăbesc, să mă hrănesc sănătos, să fac sport, să citesc x cărți pe an, să mă las de fumat, să îmi găsesc alt job, să scriu o carte etc.), ele vor intra în concurență. Imaginează-ți cum ar trebui să ia creierul tău decizii, atunci când ai 30 de minute libere: „mă duc să fac sport?”, „…sau citesc o carte?”, „…sau mă duc la piață să îmi cumpăr legume pentru o salată sănătoasă?”. Probabil că, până alegem una dintre variate, au trecut cele 30 de minute.
Atunci când ai un singur obiectiv major (de exemplu, „să mă pregătesc pentru un maraton”), lucrurile sunt mult mai simple: când am 30 de minute libere în agendă, fac un scurt antrenament.
Și încă ceva: dacă ai în plan 3-4 obiective pentru următoarele 365 de zile, începe să lucrezi la ele într-o ordine care să te ajute. De exemplu, dacă începi prin a te pregăti pentru maraton, o parte din celelalte obiective (să slăbești, să te hrănești sănătos etc.) s-ar putea să fie parțial sau total bifate atunci când vei ajunge la finalul celor 3-4 luni de antrenament.
2. Împarte obiectivele majore în proiecte (sau pași) mai mici și mai ușor de atins. Dacă am continua cu exemplul maratonului, probabil că un plan de antrenament întins pe 4-5 luni sună (și chiar este!) copleșitor. Dar, dacă ai primi săptămânal câte un plan cu 3-4 antrenamente, maratonul ar fi mult mai ușor de pregătit.
Și încă ceva: sărbătorește-le fiecare pas bifat!
3. Privește în urmă, la cât de multe ai realizat! Da, te antrenezi de 6 săptămâni pentru maraton și simți că entuziasmul îți scade, că progresul este lent și că, în curând, vei abandona antrenamentele…
Îți mai amintești primul antrenament, când de abia te mișcai și gâfâiai la fiecare pas? Acum, în săptămâna 6, alergi deja 10 kilometri, cu lejeritate, iar „colaceii” din jurul taliei au început să dispară. Imaginează-ți cum va fi peste încă 5-6 săptămâni!
4. Evită gândirea “totul sau nimic”. Orice acțiune (în direcția bună) este mai bună decât nicio acțiune.
Este acceptabil și dacă bifezi, într-o zi, doar jumătate de antrenament sau dacă, din diverse motive, nu reușești să faci toate antrenamentele pe care ți le-ai propus săptămâna aceasta (atât timp cât absenteismul nu devine un obicei).
5. Amintește-ți constant care a fost motivul pentru care ai început să lucrezi la acel proiect / obiectiv. Oricare ar fi fost motivul, sunt sigur că a fost important pentru tine. Să îți construiești o versiune mai bună, să devii un model pentru copiii tăi, să îți realizezi un vis din copilărie, să obții independența financiară sau mai mult timp liber etc. – dacă motivul nu s-a schimbat între timp, faptul că ți-l (re)amintești zi de zi îți va da un motor în plus…
***
Text extras din resursele programului EnergyKRosu, pe care primii 4.000 de inscrisi la Crosul Companiilor B2RUN 2019 (Iasi, Cluj, Bucuresti) il primesc gratuit!
Pe curand,
Andrei
PS – am un mesaj pentru CEO-ul vostru:
Incepeti voi (parintii) prin a face sport. Cumparati-le echipament sportiv. Rugati-i sa va insoteasca (de exemplu, sa mearga cu bicicleta, trotineta, rolele etc. pe langa voi, cand alergati). Iesiti cat mai des in parc si, in weekenduri, in natura. Implicati-i in jocuri distractive, care presupun si multa miscare. Alaturati-va unor grupuri de parinti si copii activi. Amenajati in casa un ‘colt de sport’, cu mingi, elastice, mini-gantere, bara de tractiuni, perete de catarat etc. Asociati recompensele dulci cu un anumit numar de minute de miscare. Fara tablete si telefon pana nu au bifat minutele respective. Dati-i la un sport. Dati-i la mai multe sporturi, pana cand il gasesc pe cel care le place. Creati-le obiceiul de a iesi din casa si de a face miscare imediat dupa ce au venit de la scoala. Luati-le un caine (activ). Vorbiti-le cu pasiune si entuziasm despre sport si despre ceea ce inseamna pentru voi. In vacante, mergeti in excursii („expeditii”) si alergati cu ei pe plaja sau pe poteci de munte. Cand faceti bagajele pentru vacanta, incepeti cu echipamentul de sport. Hraniti-va sanatos si explicati-le ca asta va ajuta sa faceti sport. Aratati-le video-uri cu sportivi de performanta sau amatori (in actiune) si vorbiti-le admirativ despre ceea ce fac. Povestiti-le despre oameni in varsta care fac sport si sunt in forma. Duceti-i la un concurs sportiv (in prima faza ca spectatori – de exemplu, sa vada maratonistii pe traseu). Participati cu ei la o cursa dedicata copiilor sau familiilor. Inramati-le diplomele de participare si puneti-le la loc de cinste medaliile de finisher.
Devino ceea ce vreti sa iti devina copiii.
PS – hai si tu cu cateva idei 🙂
Andrei Rosu
Pentru ca ma face sa ma simt excelent.
Pentru ca ma trezeste fara alarma.
Pentru ca ma pune in starea necesara de a face lucruri.
Pentru ca previne stresul.
Pentru ca, astfel, ma asigur ca se intampla.
Pentru ca ma trimite la culcare mai devreme.
Pentru ca vad 365 de rasarituri pe an.
Pentru ca ziua pare mai lunga.
Pentru „calire”.
Pentru ca am timp pentru mine.
Pentru introspectii.
Pentru ca ma mentine in forma.
Pentru tinerete.
Pentru ca imi da energie.
Pentru ca ma ajuta sa comunic mai bine.
Pentru ca imi pune un zambet pe buze.
Pentru a fi in natura.
Pentru sanatate.
Pentru a ii inspira pe copii sa faca asta, la randul lor.
Pentru ca ma face sa fiu un om mai bun.
Care sunt motivele tale pentru a face sport la prima ora a zilei?
Andrei Rosu
Noi, oamenii, suntem fiinte diurne. In evolutia noastra de milioane de ani hormonii ne-au trezit odata cu rasaritul soarelui, ne-am cautat hrana prin savana in prima parte a zilei (pentru a evita arsita), am revenit in pestera sau bordeiul nostru inainte ca apusul sa ne transforme in victime sigure ale pradatorilor nocturni si ne-am dus la nani de indata ce soarele disparea de pe cer. Aparitia electricitatii ne-a schimbat putin programul dar, in continuare, organismul nostru este mult mai activ dimineata, pana in pranz.
In urma cu 9 ani am facut tranzitia de la programul de somn „miezul noptii” – 7 (mai degraba 8, dupa cateva snooze-uri), la 22.00 – 05.00. Cam tot 7 ore de somn, dar in alt interval. Uneori, ora de culcare devine 21.30 sau 22.30, iar cea de trezire 5.30 sau 4.30 – dar ideea ramane neschimbata.
Cu ce ma ajuta culcatul odata cu gainile (dar si trezitul odata cu cocosul)?
Ar mai fi de punctat si alte beneficii ale culcatului si trezitului devreme, dar le las pentru o postare viitoare. La final, te-as invita sa iti amintesti un weekend in care te-ai trezit la 4 (dimineata) pentru a pleca la mare. Cat de greu ti-a fost sa te trezesti, stiind ca urmeaza sa faci ceva misto? Si cat de lunga ti s-a parut ziua respectiva (chiar daca nu ai rezistat pana la miezul noptii)?
Descopera-ti „marea” si trezeste-te devreme. O sa iti placa! 🙂
Andrei
3 pasi esentiali pentru a ajunge de la
ZERO LA MARATON IN 4 LUNI
Lasa-ti aici e-mail-ul pentru a descarca e-book-ul "30 de lucruri esentiale pentru un alergator serios" si pentru a primi notificare de indata ce postez ceva!