A sumariza o experienta pe mare care a durat mai mult decat orice cursa de anduranta la care am participat pana acum si in care am impartit cativa metri patrati cu alti patru oameni nu este cea mai usoara misiune, dar voi incerca sa punctez cateva dintre reperele acestei calatorii extraordinare…

*

A trecut o saptamana de cand am vazut coasta georgiana, dupa mai mult de 11 zile in care in jurul nostru vedeam doar apa, apa, apa. Era 27 iunie, ora 7 dimineata, cand ne-am oprit din vaslit si ne-am holbat catre orizont, unde se vedeau niste puncte mici, albe – probabil cladirile din Batumi. Iar in spatele lor ceva care semana a munte, cu zapada din loc in loc. Am fost tentati sa credem ca in cateva ore ajungem, dar GPS-ul ne spunea ca suntem inca departe de tarm. Chiar si asa, niciunul dintre noi nu a mai mancat in ziua aceea. Fiecare dintre noi visa la mancare “adevarata” si ne pastram pentru o cina pe care ne-o imaginam fabuloasa. Personal, tanjeam dupa o salata maaaareeee, cu “de toate”, pentru ca singurele alimente proaspete pe care le avusesem la bord si care rezistasere eroic pana aproape de finalul traversarii fusesera morcovi, lamai, mere si portocale.

Asteptarile noastre nu s-au potrivit cu realitatea, pentru ca am atins tarmul pe la ora 21, apoi au urmat 4-5 ore de formalitati vamale, operatiuni in marina din Batumi (am scos barca din apa si am pus-o pe remorca), poze si discutii cu extraordinarii nostri prieteni care ne-au asteptat in Georgia, telefoane acasa, eforturi de a ne tine pe picioare (“raul de uscat” ne-a afectat echilibrul vreo cateva ore) etc. Pe la 3 dimineata reuseam, in sfarsit, sa ne cazam, sa ne cantarim (a fost prima noastra grija cand am ajuns la hotel) si sa ne asezam pe terasa unui restaurant si sa ne delectam cu unele dintre cele mai gustoase mancaruri de care avusesem parte vreodata…

A propos de slabit, cifrele erau in linie cu ceea ce anticipam: intre 4 si 6 kilograme de persoana.

Ca dupa orice efort de durata si perioada cu somn putin, imi doream sa pot dormi doua zile in continuu. Dar niciodata nu se intampla asta, asa ca pe la 7-8 dimineata eram cu totii in picioare, veseli si plini de energie, dar insetati si infometati de parca nu am mai fi mancat de cateva saptamani.

“Cum a fost pe Marea Neagra?”. Greu, usor, folositor si frumos.

Greu.

• Unde este tarmul? Dupa jumatate de zi de vaslit, nu am mai vazut tarmul. Un nod in gat.
• Am inceput traversarea cu 3 zile de furtuna si mare agitata. Fulgere, tunete, ploaie torentiala, valuri mari – tot tacamul.
• Rau de mare in primele 3 zile. Cu sau fara legatura cu furtuna, am vomat de atat de multe ori incat devenisem expert in a vasli si voma in acelasi timp. Partea buna este ca, incepand din ziua a doua, vomatul se transformase in spasme (nu mai aveam ce sa vomit).
• Defectiuni. Am avut probleme cu tot ce se putea strica: carma, sistemul de navigatie, autopilotul, etc.
• Traversarea unor zone de exercitii militare. Desi am calculat destul de bine traseul, furtuna ne-a impins in mijlocul unei zone marcate cu „Firing Danger Area”. Din fericire, am plecat de acolo inainte ca bubuiturile pe care le auzeam in departare sa se apropie de noi…
• Privare de somn. Pe hartie, timpul pe care il aveam la dispozitie pentru odihna era mai mult decat suficient. Fiind 5, schimburile aratau asa: 2 ore de vaslit, 2 ore de pauza, 2 ore de vaslit, 4 ore de pauza. Apoi se repetau. Deci, in 24 de ore, 10 ore de vaslit si 14 ore de pauza. In viata reala, dand la o parte igienizarea (nu este deloc usor sa faci dus pe punte), prepararea hranei, verificarea sistemelor de navigatie si siguranta, discutiile cu colegii, lupta cu caldura, stresul si zgomotele din cabina (pilotul automat haraie intr-un mare fel), am avut fiecare 3-4 ore de somn pe zi – si acela superficial.
• Inghesuiala. In furtuna, am folosit de doua ori para-ancora si, timp de cateva ore, a trebuit sa stam inchisi in cabina. Sa stai in pozitie fetus, fara vreo marja de miscare, intr-o cabina in care sunt 40 de grade, langa alti doi barbati dezbracati si transpirati… e tot ce puteam sa imi doresc de la viata 🙂
• Mancare de rahat. Nu neaparat ca hrana de expeditie ar fi rea la gust, dar orice ai manca in exces timp de cateva zile la rand devine, la un moment dat, greu de suportat. In plus, corpul stie ca o parte din ce ingerezi este artificial, asa ca nu se simte prea fericit.
• Lucrurile simple. De exemplu sa iti tai unghiile. Sau sa te barbieresti. Astfel de activitati se terminau, de obicei, dupa cateva ore sau chiar in alta zi decat cea in care le incepeam.
• Intimitate. Care intimitate? Una dintre situatiile des intalnite la bord era cea in care vasleai, in stanga ta un coleg manca sau vomita (uneori aproape in acelasi timp), in dreapta ta statea cineva pe o galeata (ghici de ce), iar in fata ta un coleg statea complet dezbracat si urla de durere in timp ce se dadea cu spirt sau cu crema in diverse zone (pe care nu tineai neaparat sa le vezi)…
• Efort fizic intens. Zece ore de vaslit in fiecare zi sunt, totusi, 10 ore.
• Dureri. Oricat de tabacite ar fi palmele si in ciuda manusilor de ’n’ tipuri folosite, nu am avut cum sa evitam basicile. Apoi, statul atat de mult timp pe un scaun de lemn nu are cum sa nu iti solicite fundul, pana in punctul in care te uiti cu groaza la postul de vaslit, atunci cand iti vine randul. Si, fireste, ceva maruntis: articulatiile, tendoanele, muschii…
• Caldura. Daca in primele trei zile am clantanit de frig (mai ales in timpul noptii), pe masura ce ne apropiam de Georgia, intervalul 10 dimineata – 6 dupa amiaza era aproape insuportabil, indiferent de masurile noastre de protectie (echipament anti-UV, creme, sepci etc.). Doar o galeata cu apa e de mare turnata in cap, din cand in cand, mai reusea sa ne racoreasca pentru cateva minute.

Usor.

• “Transpira mult la antrenamente, pentru a sangera mai putin in lupta”. Un an de antrenamente (vaslit pe mare, vaslit la ergometru, exercitii de mobilitate, sala de forta, team building-uri etc.) si-au spus cuvantul: in ciuda dificultatilor, vaslitul a fost mai usor decat ne asteptam, iar relatiile dintre noi au functionat foarte bine – lucru deloc simplu cand ai 5 oameni inghesuiti in cativa metri patrati.
• Am avut inspiratia de a completa hrana uscata de expeditie cu alimente mai apropiate de ceea ce avem acasa: fructe crude, fructe uscate, legume, compoturi, pateuri, nucifere, seminte, etc.
• Exista o solutie pentru orice problema. Da, am avut parte de defectiuni, dar totul a fost rezolvat. Cu creativitate (noi, romanii, suntem campioni la improvizat), cu o trusa de scule bine pusa la punct si cu o doza importanta de rabdare si ironie.
• Momentele dificile sunt temporare. Stiam ca raul de mare va trece dupa 2-3 zile. Ca, dupa o noapte intunecata urmeaza rasaritul. Ca, dupa furtuna, vom avea cer senin. Si asa mai departe. Deci, nu am fost in nicun moment cuprinsi de disperare.

Folositor.

Chiar daca traversarea Marii Negre a fost, pentru fiecare dintre noi, “aventura vietii” de pana acum, gandul nostru a fost, evident, la cursa din decembrie, in care vom traversa Atlanticul. Asa ca, cele 11 zile pe mare au reprezentat o ocazie excelenta de a ‘simula’ conditiile care ne vor astepta acolo: furtuni, rau de mare, dor de casa, hrana de expeditie, comunicarea cu echipa, gestionarea momentelor tensionate, repararea echipamentelor etc.

Frumos.

• Din Mangalia au plecat in barca 5 amici. In Batumi au ajuns 5 prieteni. Ceea ce va face foarte dificila sarcina de a ramane in formula de 4, la startul cursei din decembrie. De altfel, dupa strangerea de fonduri pentru dezvoltarea campusului socio-medical Hospice de la Copaceni (a propos, va multumim mult pentru donatii!!), principalele noastre obiective sunt, in aceasta ordine: 1) sa ramanem prieteni toata viata. 2) siguranta la bord. 3) sa traversam Atlanticul si sa ne bucuram de aceasta experienta.
• Turcoaz. Marea Neagra a fost turcoaz. De la un capat la altul.
• Delfini. Am avut show cu delfinii, pe langa barca, absolut in fiecare zi.
• Rasariturile. Sa vezi atatea rasarituri, cu bila de foc iesind din apa…merita tot efortul.
• Asfintiturile. …Iar daca o vezi si intrand la loc in apa, ce poti sa mai vrei?
• Stelele. …A, da, stiu ce pot sa mai vreau: sa ma simt ca la observatorul astronomic. Au fost cateva nopti in care ne-am simtit ca in spatiu. De cateva ori am lasat vaslitul pentru cateva minute, ne-am intins pe spate si am privit constelatiile de deasupra noastra.
• Tarmul. Sa il vezi dupa 11 zile… de nepretuit!

Pe foarte scurt, cam asa a fost cea mai rapida traversare a Marii Negre facute vreodata intr-o ambarcatiune cu vasle. Si, poate mai important decat “cea mai rapida”, cred ca a fost cea mai frumoasa.

Multumim familiilor noastre, partenerilor,  donatorilor si prietenilor care ne-au incurajat pe parcurul calatoriei si, fireste, celor care ne-au asteptat la aeroport. Toate vaslele sus! Sa vina Atlanticul.

Mai multi oameni au calatorit in spatiu decat au traversat Atlanticul intr-o ambarcatiune cu vasle.

Echipa Atlantic4

Incep sa realizez dimensiunea competitiei Atlantic Challenge de abia acum, cand imi dau seama ca „traversarea Marii Negre intr-o barca cu vasle” este ‘doar’ un antrenament (dar unul foarte serios!) care sa ne pregateasca pentru cei 5.000+ de kilometri pe care ii vom avea de parcurs in perioada decembrie – februarie 2017.

Din experiente de anduranta anterioare (alergat, inot, pedalat etc.) stiu ca este imposibil sa fii 100% pregatit pentru o cursa de amploare, dar poti simula la antrenamente acele momente grele, in care predispozitia la abandon este destul de mare (oboseala, dureri, glicemie scazuta, distanta mare fata de linia de sosire, dorul de casa, de o masa calda, de un dus etc.). De aceea, cei 1.100-1.200 de kilometri pe care ii vom bifa (sper!) non-stop intre Romania (Mangalia) si Georgia (Batumi), incepand cu 16 iunie, sunt antrenamentul ideal pentru echipa noastra.

Dupa 12 luni de antrenamente bifate integral (fara scuze si pauze de sarbatori, sfinti, weekenduri, aniversari etc.), dupa ore intregi de ‘tras’ in sala, exercitii de mobilitate, vaslit la ergometru sau pe mare si, nu in ultimul rand, dupa o cura de ingrasare pe care am respectat-o cu rigurozitate, suntem pregatiti pentru ‘faza urmatoare’: sa vaslim departe de tarm… 

A propos de crestere in greutate, azi dimineata am atins cu mandrie borna de 78 kg (yuuuhuuu!!), pentru prima data din 2009 incoace – si sunt in grafic pentru cele 85 pe care mi-am propus sa le am la startul cursei transatlantice, 12 decembrie 2017 (iti reamintesc ca participantii la Atlantic Challange pierd, in medie, 20 de kilograme pe parcursul cursei). Traversarea Marii Negre va fi un prilej excelent si pentru a vedea cate kilograme pierdem in conditii ‘reale’.

Recordul de traversare a Marii Negre intr-o ambarcatiune cu vasle a fost stabilit anul trecut, in luna iunie si este de 29 de zile. Noi speram sa ‘furam’ Marii Britanii acest record, dar nu stim ce ne rezerva marea si vremea… :).

Sper sa fii alaturi de mine si de echipa noastra si de aceasta data (sa ne tii pumnii :)). In plus, daca stai bine cu ghicitul, te invit sa ghicesti durata traversarii noastre (zile, ore, minute), completand (pana pe 15 iunie) acest scurt formular. Daca raspunsul tau se apropie cel mai mult de realitate, atunci ai castigat!

…Ce poti castiga?

• un weekend cu Atlantic4 la antrenamentele pe mare in perioada 7-9 iulie (presupunand ca reusim sa revenim din Georgia pana atunci; daca nu, stabilim de comun acord o data :)).
• 2 invitatii la festivalul Neversea (Constanta).

PS – Link-ul la care vei putea urmari in timp (aproape) real evolutia noastra pe mare (cu update la fiecare 30 de minute) este acesta. Iar cel pentru donatii catre Hospice, pentru construirea campusului socio-medical de la Copaceni, este acesta (multumesc anticipat pentru donatie!).

A trecut 1 an (fix) de cand am anuntat public proiectul „Atlantic 4”, respectiv participarea la competitia de vaslit oceanic „Atlantic Challenge”, intr-o echipa de 4 sportivi amatori. Nici nu stiu cand au trecut aceste 12 luni, dar ma bucur ca am reusit sa bifez, impreuna cu „baietii”, tot ce aveam in plan pana acum, de la a forma o echipa, in adevaratul sens al cuvantului, pana la a termina toate antrenamentele planificate, a participa la diverse cursuri si a trece cu succes toate testarile si provocarile iesite in cale.

In cele (la fel de fix) 6 luni ramase pana la plecare in La Gomera au mai ramas multe lucruri de facut (printre care si sa mai „punem”, fiecare dintre noi, inca vreo 10 kg), dar am incredere ca vom reusi, ca pana acum, sa ne respectam obiectivele si termenele limita.

In postarea de azi nu voi intra in detalii tehnice (cei interesati le pot urmari pe www.atlantic4.ro), ci voi face referire la cateva „citatate inspirationale” tematice, pe care le am in minte de fiecare data cand ma urc in barca pentru a vasli, dar si in alte
situatii, in viata personala sau cea profesionala.

Am scris cate un scurt comentariu in dreptul fiecarui citat, dar sunt sigur ca fiecare dintre voi are propria interpretare si propriile experiente de viata care se potrivesc ideilor de mai jos.

1. „Nu putem traversa oceanul decat daca avem curajul de a pierde contactul vizual cu tarmul.”

Pana nu renuntam la ‘plasa de singuranta’ si la vestita ‘zona de confort’ este foarte greu sa ne stabilim obiective marete si sa le urmam.

2. „Marinarii buni se formeaza in furtuna.”

De cand ne antrenam pe mare, ‘vanam’ vremea urata, marea agitata cu valuri mari, noptile lungi si racoroase, oboseala dusa la extrem etc. Pentru ca tocmai acestea sunt conditiile care provoaca, in astfel de curse, abandonul. Si in viata, situatiile care ne ajuta sa crestem, cu adevarat, sa devenim puternici, creativi si sa ne construim o versiune mai buna, sunt ‘furtunile’.

3. „Daca nu stii in ce port vrei sa ajungi, orice vant este favorabil.”

De cele mai multe ori astam sa ‘ni se intample’ ceva. Ca sa mentin ideea, in viata avem doua optiuni: sa lucram pentru visele noastre sau pentru ale altora.

4. „Barcile sunt in siguranta in port, dar nu pentru asta au fost construite.”

Lumea este un loc mult mai sigur decat ni-l prezinta media. In ultimii ani, desi am calatorit intr-o multime de tari ‘nesigure’ si am participat la diverse curse ‘extreme’, singura data cand viata mi-a fost pusa in pericol a fost cand vecina de deasupra noastra a lasat aragazul pornit vreo 4 zile si era sa provoace o explozie…

5. „Nicio barca nu navigheaza singura”.

Lucrurile se intampla usor, dar nu se misca pana nu le miscam. Mai este nevoie sa detaliez?

6. „Nu poti controla vantul sau curentii, dar poti ajusta carma.”

Contextul in care actionam este cam acelasi pentru fiecare dintre noi: traim in aceeasi tara, am avut acces la acelasi sistem de educatie, putem obtine informatii de pe net cu aceeasi usurinta, iar zilele nostre au aceeasi durata. Este simplu sa plasam in afara noastra responsabilitatea pentru ceea ce ni se ‘intampla’, dar vom ajunge intr-un punct in care nu mai putem da vina pe nimeni in afara persoanei care ne priveste cu regret din oglinda.

*

La antrenamente simulam conditiile cursei din Atlantic: doua ore vaslim, doua ore ne odihnim – de cate 6 ori pe zi. Este primul articol pe care il scriu in barca, intr-una dintre aceste pauze. Ca sa nu imi ies din mana… 🙂

Cu multa simpatie,

Andrei Rosu

Daca intrebam pe strada 10 romani despre cum ar arata vremea „ideala” in tara noastra, probabil ca vom primi 10 raspunsuri diferite. Si, indiferent cum ar fi afara, se pare ca avem o placere in a ne plange – e „prea cald”, „prea frig”, „prea umed”, „prea nu-stiu-cum”. Traind cu aceasta meteo-dependenta mai bine de 33 de ani, mi-am dat seama, apucandu-ma de alergat, ca – intr-adevar – nu exista vreme rea, ci doar imbracaminte neadecvata. Si ca, daca folosesc ‘vremea’ ca scuza pentru a sta in casa, acest obicei va fi transmis (inevitabil) si copiilor.

A propos de copii, poate ca ati observat bucuria lor de a calca prin toate baltile si de alerga prin ploaie. Treptat, aceasta bucurie dispare sau, mai degraba, este ‘temperata’ de parinti sau de alti oameni ‘mari’. Observand, zilele trecute, ca Alex (fiul meu de aproape 9 ani) s-a incruntat la auzul vestii ca ‘saptamana viitoare va fi cam ploioasa’, l-am rugat sa imi spuna cateva motive pentru care ar trebui sa ne bucuram atunci cand ploua. Mi-a dat un raspuns, apoi am insistat sa imi dea inca unul, si inca unul, pentru a gasi macar 10. Acest exercitiu a durat vreun sfert de ora (si admit ca i-am sugerat, prin intrebari – de tipul „cum este aerul dupa ploaie?” -, o parte dintre ele), dar cred ca a meritat – o sa scriu mai jos de ce. Iata cateva raspunsuri:

• „parcul este mult mai liber si ma pot juca cu ce vreau”
• „aerul este mai curat”
• „poate vedem curcubeul, dupa aceea”
• „pot trece cu bicicleta prin balti” (se pare ca asta ii place foarte mult)
• „pomii inverzesc mai repede”
• „ne spala masina”
• „face strazile mai curate”
• „ne relaxeaza” (sunetul)
• „fac pipi mai des” (nu stiu daca asta e neaparat un avantaj, dar…)
• „vom avea recolte mai bune in toamna”
• „poate o sa iti creasca parul din nou” 🙂

De ce am scris aceste randuri? Ca adulti, avem de mult ori tendinta de a vedea partea urata a lucrurilor sau a oamenilor. Am observat ca viata se imbunatateste substantial atunci cand alegem sa vedem ‘cealalta’ parte.

Daca ne referim la oameni, gandeste-te la unul pe care il detesti. Nu, nu la ala cu mustata. Altul, care sa nu aiba neaparat legatura cu politica :). Prima reactie este de a te gandi la defectele lui (este „asa si pe dincolo”, ma enerveaza pentru ca…, nu ii suport faptul ca…). Acum, incearca acest exercitiu: scrie principalele 5 calitati ale acestui om. O sa ai o surpriza placuta (din nou, nu te gandi la calitatile aluia cu mustata, ca sa nu incepi sa il placi prea mult :)).

Deci…cine zicea ca ploua?

Andrei

Pentru noi, amatorii, alergarea (si alte sporturi) reprezinta – printre altele – un instrument de dezvoltare personala, adica o modalitate de a dobandi, exersa si perfectiona abilitati care sa ne ajute in construirea unei versiuni mai bune, in explorarea potentialului nostru urias si, in final, in gasirea sensului personal al vietii. Sportul este, pana la urma, o proiectie a vietii personale sau profesionale; ca si in alte arii ale vietii, pentru a ajunge din punctul A in punctul B parcurgem cativa pasi: ne stabilim obiective, ne facem planuri, actionam, depasim momentele grele etc. Si, pentru ca viata este un proces continuu de invatare, m-am gandit sa scriu astazi cateva randuri despre cateva lectii utile invatate in acesti 7 ani, de cand sportul a devenit parte importanta a rutinei mele.

1. Cel mai dificil moment este sa te ridici de pe canapea. 

Am avut nevoie de 33 de ani pentru a face asta, deci stiu despre ce vorbesc :). Indiferent ca este vorba despre un nou sport, un obiectiv ambitios, un alt loc de munca, un nou partener de viata, un nou proiect, o noua echipa, lansarea unui nou produs etc. – toate acestea presupun schimbare, iar noi, oamenii, suntem destul de rezistenti la „nou”. Din fericire, de indata ce spunem „o fac si pe asta”, cateva zile sunt suficiente pentru a ne obisnui cu ideea schimbarii si pentru a merge in directia potrivita.

2. Este mai bine sa mergi in directia potrivita decat sa alergi in directia gresita.

Daca tot am vorbit mai devreme despre a merge in directia potrivita, alergarea – in special cea montana – m-a invatat ca un lucru mai rau decat a alerga in directia gresita este sa alerg in directia gresita… cu entuziasm. Dintre multiplele tipuri de inteligenta pe care le are orice om de pe planeta, atunci cand a fost distribuita cea spatiala (a orientarii) eu nu am prins loc in fata, asa ca ma ratacesc destul de usor. Au existat curse prin padure (chiar si in padurea Baneasa, pe care o cunosc destul de bine si care are marcaje destul de ok) in care alergam singur de ce ceva timp si imi spuneam „ce bun sunt, nu ma ajunge nimeni!”, dar alergam de minute bune in cu totul alta directie decat ar fi trebuit. Si in viata ‘reala’ exista momente in care putem realiza ca am investit timp, energie, pasiune si alte resurse intr-o directie gresita. De aceea, ajuta – din cand in cand – sa ne trezim mai devreme si sa dedicam, in liniste, 10-15 minute intrebarii: „unde sunt acum fata de directia in care mi-am propus sa ajung?”. Presupunand ca exista o astfel de directie. A propos, exista doua momente importante in viata oricarui om: ziua in care se naste si ziua in care intelege de ce s-a nascut. 

3. Cine se trezeste devreme, ajunge departe.

Nu stiu daca sunt necesare explicatii. Suntem fiinte diurne, iar creierul nostru functioneaza la capacitate maxima in prima parte a zilei. De asemenea, trezitul dis-de-dimineata pentru a lucra la obiectivele tale (in timp de ceilalti dorm si viseaza la ‘ce-frumos-ar-fi-daca…’) iti creste exponential sansele de a face, deveni sau avea altceva decat in prezent. Pentru ca, la 5-6 dimineata nu are ce sa ‘apara’ (in afara de snooze) in calea actiunilor tale. Si da, pentru a te trezi devreme in mod constant, ajuta sa te culci devreme. Sacrifici TV-ul pentru a iti trai propriul film.

4. Obiectivele mari sunt transformationale.

Un obiectiv in sine nu inseamna mare lucru. Pentru mine, drumul pana acolo conteaza mult mai mult. Pentru ca, la finalul lui, devin alta persoana. Fizic, mental, emotional, spiritual. Daca imi propun ca peste un an sa pot fi capabil sa ridic o bara de 100 de kilograme, drumul pana acolo presupune sa imi adaptez stilul de viata, nutritia, agenda zilnica, cercul de oameni cu care ma intalnesc etc. la noul obiectiv.

5. Limitele sunt doar in capul nostru. 

Putem alerga doar atat cat credem ca putem alerga. „Andrei, nu stiu cum poti alerga 4 ore, eu nu pot nici macar 5 minute”. Nu am auzit pe nimeni spunand pana acum: „Andrei, iti citesc blogul de 5 ani, asa ca am decis sa ma trezesc devreme, sa ma culc devreme, sa am o nutritie sanatoasa, sa ma antrenez zilnic etc. si, dupa acesti ani de eforturi mici, dar constante, nu pot alerga mai mult de un kilometru”…

6. Neplanificarea succesului inseamna planificarea esecului.

Sportul m-a invatat ca, pentru a atinge un obiectiv, am nevoie de organizare si disciplina. A face planuri si a le respecta, indiferent de ce ‘apare’ in calea lor, este esential pentru a duce lucrurile la bun sfarsit, la termenul, calitatea si cantitatea promise.

7. Viata nu este un maraton, ci o serie de sprinturi.

Oricat de mult mi-as dori sa petrec un an intr-o bibilioteca, sa fac un team building de 2 ani cu coechipierii din Atlantic4 sau sa lucrez 8 ore in continuu la un proiect, sunt realist ca trebuie sa profit de fiecare „calup” de 5, 10 sau 15 minute pentru a avansa inca 2-3 milimetri. Multitasking-ul nu este despre a jongla cu 7 lucruri, ci despre a bifa, pana la finalul unei zile, 2-3 task-uri relevante pentru viata ta profesionala si personala si carora le-ai acordat ‘sprinturi’ pe parcursul zilei respective.

8. Munca in echipa este despre ‘a vasli in aceeasi directie’. Dar si despre a transmite stafeta la timp.

„Andrei, tu practici, in general, sporturi individuale. La conferinta ai putea sa incluzi si cateva idei despre munca in echipa?” Da, munca in echipa este despre a lucra pentru atingerea unor obiective comune, despre comunicare, de a directiona realizarile individuale spre obiectivele companiei etc., dar si despre a iti face bine job-ul pentru care esti platit, astfel incat colegul tau sa preia la timp ceea ce ai facut si sa il duca mai departe.

9. Momentele dificile sunt temporare.

Cunosti pe cineva care nu a avut parte de momente dificile in viata personala si cea profesionala? Cu totii avem astfel de momente, iar daca asteptarile tale sunt ca viata va fi ca urmatorul maraton sau viata ta, per ansamblu, va fi doar roz-bonbon… S-ar putea sa ai o dezamagire. Vestea buna este ca dupa fiecare noapte lunga urmeaza un rasarit. Dupa fiecare furtuna, cer senin. Deci momentele dificile sunt temporare. De asemenea, sunt revelatoare – poti afla pe cine te poti baza (in vremuri bune, toti sunt alaturi de tine, nu? :)) si, in plus, poti descoperi adevaratul „tu”. Nu sti cat esti de puternic pana cand a fi puternic ramane singura ta optiune.

10. Motivatia te ajuta sa incepi, dar ceea ce te ajuta sa reusesti sunt obiceiurile.

Faci dus zilnic? Te speli pe dinti in fiecare zi? Ai nevoie de motivatie pentru a face toate astea? Nu, pentru ca au devenit obicei. Transforma in obicei toate acele lucruri de care ai nevoie pentru a evolua (trezit devreme, culcat devreme, hranit sanatos, miscare etc.) si pentru care ai nevoie de „motivatie” in prezent. Si viata ti se va imbunatati semnificativ.

11. Putem invata si din succese, nu doar din esecuri.

Ce m-a ajutat sa am succes? Ce pasi am parcurs pana acolo? Metodele folosite ma vor ajuta si de acum inainte? Care sunt principalele lectii invatate in acest proces? Cum pot folosi succesul pentru a ii ajuta si pe alti oameni sa il dobandeasca? Aceste intrebari (si multe altele) ne ajuta sa ne construim si perfectionam propria metoda de a avea succes.

„Andrei, dar eu nu sunt super-erou / om de fier (otel, titan, etc.) asa cum esti tu. Deci nu cred ca pot sa fac toate astea…”.

Poti folosi asta ca  justificare pentru multele amanari (pana la „Pastele cailor”…), dar undeva acolo, in adancul tau, stii foarte bine ca suntem suma obiceiurilor zilnice. Si rezultatul temerilor, dependentelor si scuzelor pe care le lasam sa stea in calea a ceea ce am putea deveni, face sau avea.

Iti multumesc ca ai avut rabdarea de a citi aceasta postare si te invit sa ne impartasesti, la randul tau, cateva dintre lucrurile invatate din sport.

*

Te-ar mai putea interesa: Daca s-ar face un film inspirat din viata ta, publicul ar adormi la el?

In urma cu aproape un an va anuntam* intentia de a participa la cea mai grea cursa de vaslit din lume. Timpul a trecut destul de repede si, odata cu el, cateva sute de antrenamente – vaslit (mult vaslit!), exercitii de forta si exercitii de mobilitate. Pe 12 decembrie 2017 va incepe Atlantic Challenge – editia cu cele mai multe ambarcatiuni din istoria cursei: 34 (7 solo, 11 perechi, 14 echipaje de 4 – printre care si noi). Ce s-a intamplat in acest an si ce urmeaza sa facem de acum incolo?

Pentru cei care ne-au urmarit evolutia pe pagina oficiala a proiectului (Atlantic4.ro), voi incerca sa nu repet informatiile postate acolo :), ci doar sa punctez cateva ‘borne’ ale proiectului. Am mai facut acest lucru pe blog, in urma cu cateva luni, dar reiau stadiile proiectului, actualizand acolo unde este cazul…

• Iunie 2011 – Am aflat de existenta acestei curse.
• Iulie 2011 – Primele lectii de inot
• Aprilie 2012 – Cursuri de navigatie
• Ianuarie 2015 – Inceperea discutiilor cu organizatorii Atlantic Challenge
• Iulie 2015 – Inceperea proiectului (cautarea de parteneri / sponsori)
• Aprilie 2016 – Cumpararea barcii
• Mai 2016 – Lansarea oficiala a proiectului Atlantic4 si a concursului de gasire a celorlalti membri ai echipei
• August 2016 – Botezul barcii („Maria”), o noua faza a procesului de preselectie si (dupa Deca-ul din Elvetia), inceperea „procesului” de ingrasare (aproximativ 1 kg / luna). In cele 60 de zile de vaslit pe Atlantic, vom pierde fiecare intre 15 si 20 de kilograme, deci trebuie sa avem de unde da jos…
• Septembrie 2016 – finalizarea listei „scurte” cu potentiali coechipieri si inceperea antrenamentelor comune pe mare
• Noiembrie 2016 – revizia barcii si absolvirea cursului de radiocomunicatii (obtinerea certificatelor de operator radio)
• Decembrie 2016 – inceperea antrenamentelor indoor (cu ergometrul) si participarea la startul editiei 2016 a Atlantic Challenge.
• Aprilie 2017 – o noua faza a procesului de preselectie (am ramas 4+1; avem o „rezerva” pentru cazul in care ‘se intampla ceva’) si reluarea antrenamentelor pe mare
• Mai 2017 – absolvirea cursurilor obligatorii de navigatie, supravietuire si vaslit oceanic (in Marea Britanie)
• Iunie 2017 – traversarea, in premiera pentru o ambarcatiune cu vasle, a Marii Negre, de la Mangalia pana la Batumi (Georgia), aproximativ 1.200 km
• Octombrie 2017 – finalizarea procesului de selectie (ramanem in formula de 4)
• Noiembrie 2017 – ultimele retusuri (barca, echipament, nutritie etc.) si transportatul barcii in La Gomera
• 27 noiembrie 2017 – plecarea echipajului  in La Gomera (Insulele Canare, Spania)
• 12 decembrie 2017 – startul cursei (+ 2 saptamani de vacanta cu familiile si prietenii, in Caraibe :))
• februarie 2018 – finalul cursei
• martie 2018 – anuntarea urmatorului proiect 🙂

In acest moment, echipa initiala (eu si Vasi) este completata de Marius Alexe, Ionut Olteanu si Alex Dumbrava. Fiecare dintre ei are o poveste foarte frumoasa si urmeaza sa le aflati in urmatoarele luni pe acest blog.

In decembrie 2016, odata cu deplasarea in La Gomera, pentru a asista la startul editiei trecute, am intrat in contact cu o legenda a vaslitului oceanic – scotianul Leven Brown. El detine 5 recorduri mondiale si a traversat oceanele Atlantic si Indian de… 7 (!) ori. Calea cea mai rapida de a invata un lucru nou este de a vorbi cu oameni care deja il fac, la un nivel ridicat. Asa ca am batut palma cu Leven pentru a deveni consultantul echipei noastre. Consultanta va include cateva drumuri la Limanu, pentru a pune la punct barca si pentru a nota toate circuitele, instalatiile etc. (astfel incat sa ne poata acorda si asistenta de la distanta – daca va fi cazul), intalnire in La Gomera inainte de start (pentru a face ultimele verificari) si, nu in ultimul rand, asistenta pe perioada cursei (inclusiv sugestii privind traseul optim sau ajustarea acestuia). Ne simtim mai increzatori acum! 🙂

In weekend-ul proaspat incheiat am reluat antrenamentele pe mare (nu am avut parte de valuri, din pacate, din cauza unui vant dinspre tarm), iar in timpul saptamanii continuam cu antrenamentele indoor (ergometru, sala de forta, yoga etc). In urmatoarele weekend-uri (exceptand vreo 3-4), ne reintoarcem la Limanu, pentru a beneficia de cat mai multe antrenamente pe mare (vom avea si cateva antrenamente pe care le incepem de joi seara si vom vasli non-stop pana duminica seara).

Formatul de vaslit standard este „2 cu 2”, adica doua ore vaslim (doi dintre noi), apoi doua ore ‘stam’ (mancam, ne odihnim, verificam sistemul de navigatie etc. Acelasi tipar este folosit atat ziua, cat si noaptea.

In ceea ce priveste antrenamentele cu ergometrul, iata cum au aratat saptamanile trecute. Tinta noastra este de a vasli constant sub 2 min / 500 m. Momentan, suntem pe la 2.10-2.05 (in grafic :)).

Luni: 800 m (incalzire) + 15 km (stroc 15/16) + revenire 500 m

Marti: 800 m (incalzire),  3 x 1.500 m (stroc 25/26, cu vaslit usor dupa fiecare serie 500 m) + revenire 500 m

Miercuri: 800 m (incalzire) + 4 x 2.000 m (stroc 28/29) + revenire 500 m

Joi: 800 m (incalzire) + 2.000 m (stroc 12) + 14 km (stroc 15/16) + pauza 90 de secunde + 10 km (stroc 14/15) + revenire 1.000 m

Vineri: 800 m (incalzire), 2 x 500 m (stroc 34/35, cu pauza+ pauza 90 de secunde intre serii) + 12 km (stroc 22/23) + revenire 1.500 m

Sambata: 5.000 m (incalzire) + 2.000 m (stroc 34/35) + pauza 15 secunde + 500 m (stroc 34/35) + 5.000 m (stroc 15/16) + revenire 2.000 m.

Cam atat pentru astazi. Pe curand!!

Andrei

* Te-ar mai putea interesa: Anul viitor voi traversa Atlanticul vaslind. Facem echipa?

Iti spun de la inceput ca titlul nu se refera (momentan) la fapte care au legatura cu tara noastra. Dar, daca vei citi pana la capat aceasta postare, s-ar putea sa nu ma injuri (prea mult).

Chiar daca noi, romanii, ne pricepem extraordinar de bine la politica si la fotbal, se pare ca eu sunt unul dintre acei oameni din categoria exceptiei care confirma regula. Daca fotbalul nu ma mai intereseaza nici macar cat sa ii mai aloc un minut din viata mea, evenimentele din ultimele doua luni m-au facut sa imi reconsider atitudinea fata de „politica”. Nu pentru ca as avea vreo ambitie in acest domeniu (cei care ma suspecteaza ca imi doresc sa devin presedinte, prim-ministru sau senator ar trebui sa stie cred ca pot trai foarte bine si fara sa am o coloana de masini cu girofaruri in jurul …bicicletei mele), ci pentru ca mi-am propus sa contribui la schimbarea pe care o dorim cu totii in aceasta tara, pentru noi, pentru copiii si nepotii nostri. Asa, mai din randul doi (sau chiar 5).

Doua dintre „mantrele” dupa care ma ghidez de vreo 7 ani incoace sunt: „motivatia ma ajuta sa incep, dar obiceiurile ma ajuta sa duc lucrurile la bun sfarsit” si „fiecare zi este o miniatura a vietii”. Repetam aceeasi zi de mii de ori (gandeste-te la rutina ultimelor tale 2-3 zile) si o numim viata. Am observat ca viata se schimba FOARTE USOR (simplu & rapid) atunci cand pun pe hartie toate obieciurile si activitatile zilnice si imi adresez intrebarea: „au acestea legatura cu obiectivele mele? ma ajuta sau ma saboteaza?”. Si, uite asa, au disparut din „agenda” mea obiceiuri precum fumatul, mancatul aiurea, sedentarismul, TV-ul, stiva de hartoage de pe birou (si de email-uri necitite din Inbox) etc. Si au aparut unele care mi-au imbunatatit substantial starea fizica si psihica, mi-au crescut productivitatea, m-au condus in locuri si contexte noi si – poate cel mai important – mi-au schimbat fundamental prezentul si viitorul. Pentru astazi, m-am gandit sa fac un o lista acestor obiceiuri.

1. Trezitul devreme. Daca as fi nevoit sa ma limitez la un singur obicei din lista, acesta ar fi sa ma trezesc mai devreme decat 95% dintre oamenii pe care ii cunosc. Pentru mine, „devreme” a insemnat, in toti acesti 7-8 ani, ora 5.00. Dar au fost si multe weekend-uri in care m-am trezit la 4 sau la 3, pentru a face un antrenament mai lung. Deci… ma trezesc devreme. Nu ca sa impresionez pe cineva, ci pentru a bifa toate acele lucruri de care nu as mai avea timp dupa ce se trezesc ceilalti. …Fara snooze!

2. Abdomene si exercitii pentru zona lombara. De indata ce am deschis ochii (poate chiar inainte :)), dedic primele 2-3 minute exercitiilor fizice pentru ‘zona mediana’. Direct in pat, ca sa ma asigur ca ma trezesc cu adevarat si ca incep ziua bine. Un abdomen si un spate bine lucrate contribuie la stabilitatea corpului. Iar asta ma fereste de accidentari (a propos, zero accidentari in 7 ani).

3. Apa, multa apa. Si un fruct pe stomacul gol. Ecuatia este simpla: suntem facuti in principal din apa, iar pe parcursul noptii ne deshidratam. In plus, jumatate de litru de apa da trezirea organelor interne mai bine decat 3 cafele. Si un fruct (nu ma refer neaparat la un pepene de 5 kg, este ok si un mar. Sau portocala. Sau piersica. Sau 2 caise, 2 mandarine, 2 prune, 4 capsuni, etc. Pentru un plus de energie la antrenament.

4. Miscare! Daca citesti acest blog, imi place sa cred ca esti deja familiarizat cu beneficiile practicarii unei forme de exercitii fizice. A incepe ziua cu alergare, inot, pedalat, mers rapid sau, mai nou, vaslit este garantia unei zile foarte bune. Indiferent de vreme. Sau de vremuri. De ce dimineata? Pentru ca, astfel, ma asigur ca se intampla. Si ca „hormonii rai” (adrenalina, noradrenalina, cortizol) vor avea un nivel scazut, iar cei buni (dopamina, serotonina, endorfinele) unul ridicat. Deci stres scazut, fericire maxima!

5. Micul dejun este principala masa a zilei. Si cantitativ (caloric) si calitativ (nutritenti). De cand am adaptat si nutritia la obiectivele din viata mea, lucrurile s-au simplificat mult si in bucatarie: „ceea ce am acum in farfurie imi reface organismul pentru a avea energie in restul zilei si pentru a fi 100% capabil sa ma antrenez si maine?”. Daca raspunsul este „Nu”, atunci imi reconsider strategia de nutritie. Si inca ceva: ca si in cazul miscarii, a manca ceea ce trebuie dimineata imi da garantia ca, si la capitolul ‘mancare’, am bifat, inca de la prima masa a zilei, aproape jumatate din necesarul corpului meu. Deci nu mai am prea mult de ‘muncit’ in restul zilei.

6. Merg pe jos. Sau cu bicicleta. Locuiesc intr-un oras aglomerat (Bucuresti), am o cariera care presupune (si) statul cu ochii in computer, particip la intalniri (majoritatea indoor), asa ca mersul pe jos reprezinta una dintre putinele ocazii de a sta in aer liber si de a fi in contact cu natura – mai ales daca imi fac trasee care trec prin parcuri. In caz contrar, m-as muta din „cutia” numita casa in cea numita „vehicul”, apoi in cea numita „cladire de birouri” (si inapoi). Sau, de pe canapeaua de acasa pe bancheta masinii, apoi pe scaunul de la birou.

7. Incep ziua de lucru la 8 (sau mai devreme). Suntem – de sute de mii de ani – fiinte diurne, cu un randament extraordinar in prima parte a zilei, cand creierul nostru „duduie”. Dupa cum probabil ai observat, pe masura ce ne apropiem de pranz / dupa-amiaza / seara / noapte, nivelul nostru de concentrare scade. Asa ca…termin pana in pranz aproape 80% din ceea ce am pus ca find „de facut” in ziua respectiva.

8. Incep ziua de lucru cu ceea este important / relevant / dificil. Tentatia de a incepe dimineata cu email-uri, citit stiri, navigat pe net etc. este mare. Dar, de obicei, prefer sa aloc primele 2 ore ale zilei de lucru task-urilor care au legatura cu obiectivele majore ale vietii mele personale si profesionale. Fara alerte pe ecran, notificari pe telefon, apeluri, intalniri etc. Zero intreruperi – un fapt mai putin probabil dupa ora 9.30-10. Apoi, lucrez in ‘sprinturi’ de 20-30 de minute, concentrandu-ma pe un singur lucru. Pentru mine, multi-tasking inseamna sa bifez mai multe sarcini pe parcursul unei zile, nu sa le fac pe toate in paralel.

9. Nu sunt luat niciodata prin surprindere de „foame”. Pranzul e pranz. Am un abonament (de acum vreo 5 ani, cand am devenit vegetarian) la o firma de catering raw vegan (multumesc, Rawdia!). Asa ca am rezolvat dilema „oare ce mananc azi la pranz?”, plus timpul alocat aiurea pentru a cauta sau pregati masa de pranz. Cand sunt plecat din oras, ma asigur ca am ce / unde sa mananc, astfel incat sa imi mentin glicemia la cote decente si, in plus, sa imi pastrez un nivel de energie foarte bun.

10. Nuci si seminte. Am observat ca acea ‘foame de lup’ pe care risc sa o am – daca nu mananc in intervalul 11.00 (cand iau pranzul) – 18.00 (cina) dispare daca rontai (pe la ora 15) un pumn (mic) de nuci si seminte (uneiri si ceva fructe uscate). Asa ca, daca ma scuturi bine (ca pe nuc), o sa cada de pe mine nuci (de diverse feluri) si seminte (x tipuri). Fibre, grasimi etc.

11. Ma scot din priza la 16.30. Daca nu termin ceea ce aveam programat, las pentru maine dimineata. Adica incep ziua de lucru de maine mai devreme decat azi. Munca este un proces fara sfarsit (mereu apare cate un ‘task’), asa ca exista un mare risc sa ma prinda noapte cu coatele pe birou. Ceea ce nu prezinta niciun avantaj. Randamentul dupa ora 17 scade substantial, iar sansele de a avea un creier obosit a doua zi cresc exponential. In plus, ma asteapta familia. Sa nu uit: inainte de a termina ziua de lucru imi verific agenda de lucru pentru maine (pentru a sti cu ce voi incepe si, mai ales, pentru imi scoate – temporar – din cap proiectele profesionale). „Andrei, dar programul meu se termina, oficial, la 17.30”. Ok, atunci decupleaza-te la 17.00 si foloseste ultimele 30 de minute pentru a face ordine pe birou, pentru o discutie finala cu managerul etc. Avand in vedere ca ajungi a doua zi mai devreme, nu cred ca se va supara cineva…

12. Ultima masa la 18.00. Stiam teoria, asa ca m-am gandit ca ar ajuta sa o si aplic :). Toata familia este la ora aceea acasa, masa pregatita, asa ca… Rezultatul? Un control al greutatii si un somn de foarte buna calitate.

13. Iesire in parc. Poate ca nu locuiesc in cel mai ‘verde’ oras, dar parcul Herasrau este relativ aproape (dupa cativa ani de participat la curse de alergare, cam toate locurile par aproape :)). Indiferent de sezon, a iesi din casa macar doua ore inainte de culcare… este sanatate curata. Simt ca ma ‘descarc’ de tot ‘balastul’ zilei. Si, de asemenea, este un cadru excelent pentru a petrece timpul familia.

14. Fara TV. Da, stiu, ar trebui sa imi para rau pentru sutele de emisiuni ale lui capatos, gadea, badea etc. pe care le-am pierdut in acesti 7 ani. Sau pentru ‘blockbusters’. Sau pentru meciurile de fotbal din liga1, liga 2 sau liga campionilor. Prefer sa traiesc cu acest regret. Sau…imi face cineva un rezumat? 🙂

15. Viata sociala? O data pe saptamana. „Andrei, dar tu nu mai ai viata sociala? Te-ai calugarit?”. In niciun caz. Doar ca nu vad o mare valoare adaugata vietii mele in discutiile in care am o bere in mana, iar conversatia duce spre „mai tii minte cum era in liceu?”. I don’t give a fuck anymore despre cum era in liceu (chiar daca a fost super fun). Ma intereseaza ce fac astazi sau in viitorul apropiat. Ma intereseaza ideile care pot schimba lumea din jurul nostru (mai mult o barfa sau starea vremii). Ma intereseaza experientele care ma scot din afara zonei de confort. De exemplu, maine seara (30 martie) voi canta pe scena Tribute. Ma rog, este impropriu spus „voi canta”, pentru ca nu am mai facut-o de 17 ani, deci va fi un fel de raget. Totusi, pana la urma, reprezinta un context inconfortabil, dar si un motiv suficient de bun pentru a iesi in oras cu sotia. A propos, inca un obicei pe care il recomand cu drag: IESI IN ORAS CU PARTENERUL DE VIATA (macar) O DATA PE SAPTAMANA (preferabil fara copii). Igiena de cuplu :). Dar nu ca in bancul cu cuplul de la Hollywood (sotul miercurea, sotia joia :)).

16. Ma culc devreme. Asta inseamna ca la 21.30 o tund spre pat. Pentru asta, Alex si Ema sunt deja in pat de la 20.30. Evenimentele politice din ultima vreme m-au tinut ocazional si dincolo de 21.30-22.00 (frica de a nu mai fi data inca o OUG13 :)), dar mi-am reintrat, usor-usor, in ritm. Da, ma culc odata cu gainile. Dar ma trezesc odata cu cocosul :).

BONUS: Fara cumparaturi & activitati casnice in weekend! Exceptand eventuale „last minute”-uri, nu am de ce sa pierd 2-3 ore intr-un hipermarket, sambata sau duminica. Sau sa dau cu aspiratorul sambata la pranz (de ce nu joi dupa-amiaza; sau, daca esti suparat pe vecinii tai, luni dimineata la 5… :)). Imi planific intotdeauna pentru weekend activitati outdoor. Asta inseamna aur pentru corp si creier.

Cam acestea sunt obiceiurile mele. Cum le dobandim? Foarte simplu. Dar despre asta vom discuta alta data (sau, daca te grabesti, te astept in programul Spalatoria).

Pe curand,

Andrei Rosu

PS – e aproape 16.30, deci a venit timpul sa scot laptopul din priza…

In discursurile mele povestesc, printre altele, despre obiceiul pe care il am, de vreo 5 ani, de a alerga – de ziua mea – un numar de kilometri egal cu varsta pe care o implinesc. In plus, adresez spectatorilor invitatia ca, in 2076, sa fie alaturi de mine la alergarea de 100 de kilometri – pentru care, a propos, am creat de ceva timp un eveniment pe Facebook. Si, pentru ca intalnesc, uneori, cateva zambete usor ironice de tipul „eu nu stiu daca prind 50 de ani si tu ne vorbesti de alergare la 100…”, dau cateva exemple de octogenari, nonagenari si chiar centenari care continua sa fie activi (si cu rezultate extraordinare pentru varsta lor). Pentru astazi m-am gandit sa scriu despre 4 dintre ei.

Ed Withlock (UK / Canada)

S-a stins din viata in urma cu doar cateva zile, la varsta de 86 de ani. Atlet pasionat (pe distante scurte) in copilarie, Ed a abandonat sportul pentru aproape 25 de ani. A reinceput sa alerge („de intretinere”) la 41 de ani. Sapte ani mai tarziu, fiul lui (14 ani!) i-a spus ca a alergat zi de zi timp de un an si ca isi doreste sa alerge un maraton, impreuna cu tatal sau. Nu doar ca s-a antrenat cot la cot cu fiul sau si ca a alergat acel maraton, dar l-a terminat in… 2 ore si 31 de minute! Ce a urmat? La 74 de ani a alergat un maraton in 2 ore si 58 de minute (!!), devenind persoana cea mai varstnica de pe planeta noastra care termina cei 42.2 km sub 3 ore. Au urmat multe alte recorduri mondiale (vreo 15), printre care si „cel mai varstnic om care termina un maraton in mai putin de 4 ore” (la 85 de ani!).

Fauja Singh (India UK)

Cel mai varstnic om care a alergat vreodata un maraton oficial va implini 106 ani peste doar cateva zile si are o poveste foarte interesanta. Nu a putut sa mearga pana la varsta de 5 ani. In tinerete a adorat miscarea, dar a renuntat la sport la 36 de ani, afectat de evenimentele politice din tara lui. S-a intors la alergare in anii ’90, dupa ce – intr-un interval de doar doi ani – si-a pierdut sotia si doi dintre copii, apoi a emigrat in Anglia. A alergat primul maraton la 90 de ani, iar la 92 a realizat PB-ul (5 h 40 min) care l-a facut celebru in intreaga lume. De atunci, a bifat o multime de recorduri mondiale. Este vegetarian si sustinator al drepturilor animalelor.

Robert Marchand (Franta)

Ca sa nu spuneti ca doar alergatorii traiesc mult (sau ca varstnicii prefera alergarea in detrimentul altor sporturi). Coleg de generatie cu indianul de mai sus, Robert este – inca – activ, la 106 (o suta sase) ani! Si Robert are o istorie tumultoasa. Pompier in anii ’30, prizonier in al Doilea Razboi Mondial. Imediat dupa razboi a participat la Grand Prix de Nations, unde a terminat pe locul 7. A renuntat la sport si s-a mutat in Venezuela dupa razboi, unde a lucrat ca sofer de camion si agricultor. Apoi in Canada, ca taietor de lemne, iar din anii ’60 a revenit in Franta, unde a lucrat ca gradinar si vanzator de vinuri.S-a pensionat in 1987. La 67 de ani s-a reapucat de sport, la recomandarea doctorilor. A reinceput sa pedaleze. De la 100 de ani doboara anual recordul orei la categoria lui de varsta. La 102 ani a reusit aproape 27 de km intr-o ora! Doctorii lui au murit demult.

Elena Pagu

Nu doar domnii si nu doar „strainii” au cu ce sa se mandreasca. Uite ca o avem si noi pe Elena. Am avut placerea sa o cunosc in vara anului trecut, in studiourile TVR, unde am fost invitat impreuna cu fiul meu, Alex (ii voi arata poza cu noi 3 de fiecare data cand va avea vreo intrebare pe tema longevitatii in sport…). Dincolo de multele titluri castigate si recorduri mondiale doborate, povestea Elenei este,cu siguranta, una care inspira. S-a apucat de alergat cu putin timp inainte de a iesi la pensie, incercand (si reusind) sa scape de o depresie. Ca lectie de viata, ea spune ca „este esential sa ai proiecte, un obiectiv pentru care sa te pregatesti”. Uneori, iarna, alearga cu picioarele goale prin zapada. Raceste foarte rar. Secretele ei? Sportul si… ardeii iuti.

*

Nu stiu daca este necesara vreo concluzie. Totusi, as adauga faptul ca traim la intaltimea asteptarilor noastre. Si, personal, decat „batran si bolnav”, prefer batran si sportiv.

Andrei Rosu (junior, 41 de ani)

De ce dracu’ te intorci acolo, fratica? Daca o sa castigi, nu va fi nimic spectaculos – ai castigat si anul trecut, asa ca e foarte normal ca lumea sa astepte sa castigi si anul asta. Daca iesi pe orice loc in afara de locul 1, lumea va fi dezamagita… Chiar daca nu i-am zis-o, cam asta gandeam despre participarea lui Tibi, pentru a doua oara consecutiv, la cel mai dur utramaraton arctic din lume. Pun accent pe „arctic”, pentru a nu ii supara pe cei care alearga in jungla, in desert, pe asfalt sau pe munte. Dar, in sinea mea, dupa mai mult de 100 de competitii de anduranta terminate pe aceasta planeta, in aproape toate conditiile de clima si teren, as inclina sa afirm ca 6633 este cea mai grea experienta cu care un atlet amator se poate confrunta.

Nimic nu m-a rupt in mai multe bucati decat combinatia frig extrem – vant – 566 km – 7 zile de efort – privare de somn – halucinatii – imensitate alba – degereturi – durere – 16 ore de intuneric pe zi. Sunt intrebat adesea „Cum a fost la Cercul Polar?” (sau, de catre cei care nu fac diferenta intre 66 de grade si 90 de grade latitudine, „cum a fost la Polul Nord? – cu mentiunea ca la Cercul Polar, in luna martie, este mai frig decat la Polul Nord). De fiecare data, amintirea acelei ‘competitii’ imi provoaca fiori si prefer sa evit subiectul. Mai mult, mi-am jurat ca nu ma mai duc acolo vreodata si sper sa ma tin de cuvant.

Tibi ne spusese, mie si lui Vlad Tanase, ca se va intoarce – „intr-o zi” – la 6633. Dar nu banuiam ca se va intoarce atat de curand.

Tibi este, indiscutabil, personaj de roman (a propos, iti recomand cartea lui, „27 de pasi„). De cele mai multe ori, oamenii care ajung in inchisoare se auto-victimizeaza, considerandu-se absolut nevinovati. Intotdeauna, altcineva a fost de vina pentru esecul lor – societatea, familia, anturajul, politistul din colt, judecatorul etc. Dar Tibi este din alt material. Si-a invatat lectia, a tras linie si a luat-o de la zero. Cu vocatia, cu relatiile si cu stilul de viata.

De la jafuri armate la ultramaratoane este cale lunga. Amandoua presupun sa fugi, dar in primul context fugi de ceva, in al doilea catre ceva.

De vreo doua zile ma tot gandesc: ce naibii ne lipseste, ca natie, sa fim toti ca Tibi? Sa induram tot ce avem de indurat, sa mergem inaine prin intuneric spre acea luminita indepartata, ignorandu-ne lacrimile inghetate, pana ne atingem scopul.

Am mai zis-o si imi place sa o repet: cea mai importanta abilitate pe care o putem dobandi si exersa constant este cea de a duce lucrurile la bun sfarsit, la termenul si cu calitatea promise. Nu promise parintilor, nu promise colegilor, nu promise sefului, ci – in primul rand – propriei persoane.

Se spune ca devenim asemenea celor cu care ne bem cafeaua. Sau, in cazul meu (nebautor de cafea), asemenea celor cu care imi alerg ultra-maratoanele. Asa este. Am devenit acel andrei rosu pentru ca am imprumutat un pic din fiecare ultra-maratonist pe care l-am intalnit, de la Vlad Tanase si Tibi Useriu la septagenarii si octogenarii pe care i-am vazut alergand muscandu-si buzele de durere.

Avem un talent natural de a ne autosabota. Stim perfect ce avem de facut, dar amanam la infinit. Sau renuntam exact cand suntem la un pas de a reusi. Nu doar ca indivizi, ci si ca natie. De fapt, natia = tu + eu + ei. Daca vrem sa ajungem undeva, ca popor,  tara etc. avem doar varianta ca eu + tu + ei sa devenim tot mai buni, pe zi ce trece. De la „puscariasi” la „meseriasi”.

In urma cu vreo ora nu stiam ce sa scriu. Simteam nevoia sa notez cateva idei in acest jurnal personal numit „blog”, asa ca mi-am intrebat prietenii de pe facebook: „despre ce propuneti sa scriu?”. Mai jos sunt raspunsurile primite pana in momentul in care am inceput sa scriu (va multumesc pentru inspiratie!):

Cu gandul la tine, la Tibi Useriu, dar si la ceea ce ar trebui sa continuam sa avem noi toti: determinare si perseverenta = # rezistenta 🙂

Cum lupti cu autosabotarea…

Despre determinare, despre Tibi. Despre frig.

 Despre cum antrenezi creierul sa treaca peste durerea fizica.

Despre relaxare si fara atata graba si pe repede…

Despre cum te pui pe repetitii chiar si atunci cand nu ai chef, stare. 

Scrie despre tine, Andrei.

Despre what it takes pentru a-ti depasi limitele. Despre putere interioara, despre motivatie, despre autodepasire.

Despre faptul ca rezisti !

Pe mine ma preocupa filosofia libertarii. Ar fi interesanta perspectiva ta.

Despre cum (imi doresc de mult timp) sa imi trag un sut in fund si sa ma apuc de alergat putin. Mereu gasesc altceva de facut

Despre faptul ca „existi frumos „, despre motivatie , determinare , incredere , bine , bunatate , minunat si IUBIRE ! ( PS. cu trimitere si la TIBI )

Sportul ca modalitate de evolutie personala si chiar spirituala!

Scrie ceva legat de lupta incredibila a lui Tibi

Cand realizezi ca esti fericit chiar daca tot ce te inconjoara e complet aiurea? Cu asta m-am trezit eu azi in gand

Despre temeri ….si despre ce consideri ca te poate invinge.

6633 … Tibi, tu, Vlad, …

Ferma Animalelor

Andrei, ar fi minunat daca ai scrie un articol despre leadership si ce inseamna sa fii un adevarat leader….