Menu
BLOG

Cele mai dificile 7 competitii de alergare si greselile pe care le-am facut.

Pentru ca 2012 se apropie si multi alergatori isi pun la punct calendarul competitional de anul viitor, va prezint un top personal al celor mai dificile maratoane si ultramaratoane la care am participat. Obiectivul acestui clasament nu este de a va determina sa le evitati, ci de a va inpira sa alegeti competitii cel putin la fel solicitante, care sa va motiveze sa va antrenati si sa gasiti modalitati de a ajunge acolo…

In alegerea gradului de dificultate al alergarilor am tinut cont de distanta parcursa, diferenta de nivel, suprafata de alergare, conditii meteo si, fireste, cat de sifonat am iesit din ele. ­čÖé La fiecare competitie am adaugat greselile pe care le-am facut si care au contribuit la cresterea gradului de dificultate. Ma bucur ca le scriu, pentru ca – astfel – le voi tine minte si am sanse mai mari de a nu le repeta…

7. Dead Sea Ultra.┬áCompetitia de 50 de kilometri din Iordania avea – in imaginatia mea – toate premisele unei alergari simple: distanta destul de mica, mare parte a traseului in coborare, final la minus 400 si ceva de metri, cu 8% mai mult oxigen decat la nivelul marii, conditii meteo decente… In realitate, lipsa unui antrenament adecvat pentru zeci de kilometri de coborare, coroborata cu o viteza peste media propusa si suprafata dura (asfalt), au condus la dureri de gambe pe care nu le-am mai trait (nici pana atunci, nici ulterior…) si 2-3 zile in care am mers mai greu (ca un robot ruginit :)).

6. Eco-Trail de Paris 80k. Prima mea competitie montana a adus si alte premiere: alergarea pe ploaie (si noroi), pe intuneric (la lumina frontalei) si pe suprafata mixta (poteci si asfalt). Ce am gresit? Pentru a ma incadra in timpii intermediari impusi de organizatori am fortat (inutil) in primii 30-40 de km (majoritatea in urcare), ceea ce s-a tradus intr-un mare plumb in picioare pe la kilometrul 65-70 si un finish destul de lent. De atunci, am invatat sa  imi dozez mai bine efortul, astfel incat sa am mai multa energie spre finalul curselor.

5. North Pole Marathon. Chiar daca este genul de competitie pe care nu as mai alerga-o a doua oara si in pofida suprafetei dificile de alergare si a┬áconditiilor extreme de temperatura, maratonul de la Polul Nord nu se afla pe ‘podiumul’ acestui top. Si asta pentru ca l-am pregatit paranoic de bine (fiind primul…). Ce as fi putut face mai bine? Cred ca as fi putut alege niste incaltari mai usoare (de exemplu pantofi de trail, din Goretex) in locul ghetoaielor de 2 kg in care am alergat. Si cred ca as mai fi putut da jos macar un strat de echipament. Si, nu in ultimul rand, as fi terminat mult mai sus in clasament daca as fi alergat macar 2-3 maratoane inainte de acesta. Dar, desigur, povestea nu ar mai fi fost aceeasi…

4. Sahara Marathon. A fost, cu siguranta, competitia care mi-a intarit convingerea ca subsemnatul nu a fost nascut pentru alergari la temperaturi care o depasesc pe cea a camerei… Daca la temperaturi negative poti sa te ‘joci’ cu echipamentul (mai scoti o bluza, mai pui o geaca etc.), la + 40-50 de grade nu mai ai ce sa pui sau sa scoti (si sa nu iti fie rusine daca apari in vreo poza :)). In plus, alergarea pe nisip este, fara indoiala, cea mai solicitanta; in afara de sentimentul alergarii ‘in gol’, intervine si disconfortul provocat de nisipul care intra in adidasi si provoaca niste basici ‘criminale’. La alergari viitoare pe nisip o sa ma inarmez cu niste pantofi mai buni si cu sand gaitors adecvati…

3. Everest Marathon. Ce poate fi dificil la 5000 si ceva de metri? Pana nu am coborat sub cota 4.000 respiram ca Darth Vader, ‘alergam’ ca Neil Armstrong si priveam neputincios cum localnicii (sherpa) defileaza pe langa mine, unii dintre ei cu 80-100 de kilograme in spate… In plus, inteligenta mea spatiala fiind foarte scazuta m-am ratacit si am pierdut cateva ore… Ce as face diferit? Dupa modelul concurentilor polonezi care au participat la acest maraton, m-as aclimatiza escaladand un munte de 6-7000 de metri inaintea cursei, astfel incat coborarea in zona de start a maratonului sa imi ofere un tonus mai bun. Si, bineinteles, cateva exercitii pentru imbunatatirea abilitatii de orientare in spatiu…

2. Antarctic Ice 100 k.┬áPana la sosirea in Antarctica nu aveam in plan sa alerg vreun ultramaraton si, in niciun caz unul de 100 de kilometri. Si, cu siguranta, nu a doua zi dupa ce alerg un maraton. Si, categoric, nu fara a ma fi antrenat in prealabil pentru asta. Dar, daca tot eram acolo… Pretul: dureri musculare (pe la kilometrul 80) de care nu vreau sa imi amintesc…

1. Creemore Vertical Challenge. Cine s-ar fi gandit ca un ultra de doar 50 de kilometri, desfasurat vara, in Canada, pe dealuri si coline, fara mare diferenta de nivel, la doar cateva mile de zona urbana, intr-o zi insorita, fara ploaie, fara vant, poate fi cea mai dificila dintre cursele alergate pana atunci ?! Ei bine, adaugati la cele de mai sus o umiditate de 96% combinata cu temperatura de 30 si ceva de grade, pantofi impermeabili (desi nu era cazul) si lipsa de gheata la ultimele aid station-uri ale trasului si veti intelege de ce am cazut la finalul cursei ca soldatul necunoscut si de ce am pierdut cateva unghii la picioare (intre timp mi-au crescut la loc…). O competitie pe care v-o recomand cu drag!! (sunt sadic, nu? :))

Bonus: alergarea de la Brasov la Bucuresti. In ciuda distantei mari si a suprafetei dure (asfalt), aceasta cursa neoficiala nu a fost nici pe departe cea mai dificila dintre alergarile mele de pana acum, motiv pentru care nu a incaput in topul de mai sus. Cred ca principalele motive pentru reusita cursei au fost: motivatia foarte puternica (strangerea de fonduri pentru Hospice), planificarea si abordarea foarte echilibrata a alergarii, antrenamentul, experienta ultramaratoanelor anterioare, sprijinul logistic si mesajele (sms-urile) de sustinere. Ce voi face diferit la astfel de alergari? Ma voi hidrata mai bine (in ultimii 40-50 de kilometri ai cursei am cam ‘uitat’ sa beau apa). Voi abandona camelback-ul (care pare din ce in ce mai greu pe masura trecerii timpului…) si voi planifica puncte de hidratare / alimentare la intervale mai scazute de timp. Voi convinge mai multi prieteni sa alerge impreuna cu mine… ­čÖé

In februarie – martie 2012 urmeaza ultimele 2 ultra din seria celor 7 continente, Bedrock50 in Noua Zeelanda (alergare montana) si Supermaratona in Brazilia (alergare mixta: oras – plaja). Aparent, acestea par mai simple decat cele de mai sus. Totusi, faptul ca voi alerga (in premiera) 2 ultramaratoane la interval de doar o saptamana (‘recordul’ personal fiind de unul la 2 saptamani) si dorinta de a invata din greselile (dar si din lucurile bune) anterioare – sunt motive suficiente pentru a ma asigura ca iau masurile necesare si ca le termin cu bine.

Va doresc o saptamana cat mai frumoasa!

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (8)

8 r─âspunsuri la “Cele mai dificile 7 competitii de alergare si greselile pe care le-am facut.”

  1. Salut Dragul Meu ,
    citesc si oftez , … este o experienta model , … urmeaza-ti visul si FUGI ANDREI , FUGI !
    Cu Consideratie ,
    cristi .

  2. Foarte frumos…Bravos Andrei.

  3. andorra spune:

    Drag─â Andrei, acest material mi-a pl─âcut f.mult ptr.c─â frumuse┼úea vie┼úii, ├«n cazul t─âu bucuria fiec─ârei victorii/maraton&ultramaraton finalizat poate fi cumva exprimat─â ┼či astfel „zi ┼či noapte nimic nu-i u┼čor pe p─âm├ónt, u┼čor nu e nici c├óntecul, c─âci roua e sudoarea privighetorilor ce s-au ostenit toat─â noaptea c├ónt├ónd”. ├Än 2 s─âpt.anul istoric ’11 se va ├«ncheia – ├«┼úi doresc Andrei ca ├«n ’12 s─â finalizezi ce ┼úi-ai propus ┼či s─â te vedem ├«n Cartea Recordurilor!

  4. stanimira spune:

    Andrei, foarte frumoasa povestea! multumim! success, sanatate, totul bine in belsug in 2012 si continua cu poveste, poze, filmuleti ( adauga si bonusuri (poate fi in varietate)).

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *