Menu
BLOG

Primul antrenament serios de bicicleta.

Daca astazi ar fi avut loc un Ironman 70.3, probabil ca antrenamentul de pedalat la care am participat s-ar fi incadrat perfect in peisaj: drumuri aproape impecabile, o vreme perfecta, biciclisti experimentati, biciclete ‘muncite’, cadenta buna si viteza pe masura…

‘Adunarea’ s-a dat cam tarziu pentru gustul meu (8.30), dar asta mi-a permis sa mai scriu cate ceva la cartea mea. Baietii au fost extrem de punctuali (spre rusinea mea, am intarziat cateva minute pentru ca am ratat drumul unde trebuia sa cotesc dreapta din DN1 si a trebuit sa dau un ocol…) si, cand ajuns, erau deja echipati si isi faceau incalzirea. Prietenii mei de la Mos Ion Roata ar fi fost foarte mandri de grupul nostru, 3 dintre bicilete fiind marca Felt…

Am fost in total 7  – eu, Vlad, Octavian (foto), Marius x 2, Angel si Doru – din care cunosteam doar doi, pe Vlad si pe Octavian, fosti colegi de serviciu ai sotiei – pe vremea cand lucra la o companie de telefonie mobila. Ca sa nu ziceti ca am obsesie pentru cifra 7, antrenamentul nu a fost organizat de mine… 🙂

Nu a fost drumul spre Giurgiu, asa cum anuntasem ieri; o schimbare de ultim moment ne-a condus din DN1 catre Manastirea Caldarusani, via Dimieni. Bucla urma sa aiba „60 si ceva” de kilometri, deci „2-3 ore”. Cu vantul in fata, baietii au luat antrenamentul in serios si, in cateva minute, pedalam deja cu 33-34 de km / ora si, usor-usor, ii vedeam departandu-se. Am strans din…aerobaruri si am inceput sa pedalez mai repede decat eram obisnuit pe trainer-ul meu indoor. Nu doar ca nu doream sa ma ratacesc pe acolo, dar nici nu aveam de gand sa ii incetinesc pe baieti, in cazul in care ar fi stat dupa mine; nu de altceva, dar mi-ar placea sa ma mai ia la antrenamente… 🙂

La un moment dat, ma simteam ca Mutulica din Alba ca Zapada si cei 7 (era sa scriu Biciclisti :)) Pitici; baietii din fata vorbeau, iar eu, de acolo de undeva, din spate, intrebam: „ce a zis?, ce a zis?”… :). Pauza de 10-15 minute de la Manastirea Caldarusani mi-a prins foarte bine, am dat repede pe gat diverse Isostar-uri pe care le aveam prin buzunare. Inainte de asta, am avut grija sa mai trag o cazatura, din ciclul „cand am oprit, am uitat ca pedalez cu SPD-uri” 🙂 Oricum, nimic grav, doar o julitura mica…

Dupa popasul de la manastire, unde am aprins cu totii lumanari (cand mergi cu bicileta pe DN1 si prin comunele limitrofe, este foarte bine sa ai pile la Cel de Sus… :)), a inceput partea a doua a antrenamentului. Chiar daca m-am energizat bine, nu am fost singurul, asa ca raportul de forte a ramas neschimbat: baietii in fata, pedaland relaxati si discutand, eu in spate, gafaind… La un moment dat, un nene aflat la a x-a bere pe terasa unui birt (isi facea curaj pentru mers la slujba duminicala… :)), ma intreaba: „Prima evadare?”. Nu, dar mi-as fi dorit sa fi fost o astfel de vreme la editia de anul trecut… 🙂

Pe masura ce ne apropiam de finalul antrenamentului, vantul parea ca sufla frontal din ce in ce mai tare, ca bicicleta trage din ce in ce mai greu, ca soseaua incepe sa se incline (din pacate, nu in sensul dorit) si ca plutonul se asemana cu orizontul: cu cat ma apropiam mai mult de el, cu atat pararea ca se departeaza… Oricum, baietii au fost foarte intelegatori cu mine, nu s-au departat foarte mult. In plus, mi-au dat o multime de sfaturi utile, in special legat de schimbatul vitezelor (in care ma incurc tot timpul :)) si m-au asigurat ca, la un moment dat, o sa ajung sa ‘simt’ bicicleta (pana una-alta, eu nu imi mai simteam picioarele :))

Cam asta a fost primul meu antrenament ‘adevarat’ cu bicicleta (si sunt sigur ca pentru baieti a fost unul usor :)). Din fericire, am iesit mai putin sifonat decat ma asteptam, ba chiar am reusit sa includ in programul de azi si o alergare de 10 kilometri.

Baieti, va multumesc si sper sa ma mai luati cu voi!! 🙂

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *