Menu
BLOG

Ce se intampla in corpul nostru la un Ironman?

Athletes in pain KONAWeekend-ul care tocmai s-a incheiat a adus cu el o noua editie a “Ironman”-ului de la Oradea si, odata cu acesta, zeci de triatlonisti au ‘bifat’ primul lor 70.3 sau chiar full. Unii au plans, unii au ras, iar altii si-au blestemat (mai mult sau mai putin serios) ziua in care au decis sa se ‘imbarce’ in aceasta aventura. Indiferent in care dintre situatii s-au aflat, terminarea unui Ironman ramane un eveniment de care isi vor aminti pe parcursul intregii vieti, din categoria “mi-a schimbat viata” sau “de povestit nepotilor”.

O cusa de anduranta ne transforma fizic, psihic si spiritual. Daca impactul acestor transformari difera de la un sportiv la altul, postarea de azi isi propune sa raspunda intrebarii: “ce simte corpul nostru la un Ironman?”. Va las cu un articol care raspunde, in mare masura, la acesta intrebare…

**

Din exterior, inotul, mersul pe bicicleta si alergarea par a fi simple miscari. Dar din interiorul corpului triatlonistului, par a fi mai degraba acceleratori ai timpului.

4 nprpdxSangele circula rapid prin vene si artere si arata precum traficul pe autostrada surprins noaptea, intr-un video filmat in secvente. In interiorul celulelor musculare, moleculele de glucoza si trigliceridele sunt aruncate in focul aprins al mitocondriilor, intr-un ritm foarte rapid, ca si cum un DVD cu intreg procesul ar rula de 4 ori mai repede. Armate de radicali de oxigen gauresc membranele celulelor musculare, ducand la deteriorarea generala; asta te face sa-ti aduci aminte de acele animatii pe calculator care arata o persoana imbatranind 20 de ani in 10 secunde.

Intr-adevar, privind din interior, seamana putin cu a imbatrani 20 de ani, in timp ce stai pe canapea 12 ore. Cu alte cuvinte, schimbarile pe care care organismul le resimte in 12 ore de efort intens sunt similare cu cele care apar in decursul a doua decenii de sedentarism, ca rezultat al procesului natural de imbatranire. Din fericire, vei recupera acei ani in cateva saptamani. Apoi este timpul sa te gandesti din nou sa te dai bine pe langa cel cu coasa.

Hai sa privim mai in detaliu felul in care participarea la Ironman afecteaza diferite parti din anatomia corpului tau. Prin acest exercitiu nu urmarim sa evidentiem ceva anume, dar s-ar putea sa te faca sa apreciezi mai mult reusita de a trece de linia de sosire la Ironman.

1. Corpul simte ca… ceva foarte dificil se apropie. Ironman incepe sa-ti influenteze organismul inca dinainte de a incepe concursul. Studiile au aratat ca anticiparea unui antrenament creste viteza de circulatie a sangelui prin muschii care urmeaza a fi folositi, precum si consumul de oxigen si eliberarea de hormoni, inclusiv epinefrina (adrenalina), principalul hormon folosit in activitatea musculara. Acest raspuns anticipativ este controlat de o parte mai veche a creierului, numita regiunea periaqueductal gri (material cenusie), care este responsabila de reglarea raspunsului cardiorespirator in timpul antrenamentului.

Agitatia interioara pe care o simti cand te dai jos din masina la locatia evenimentului in dimineata concursului, inconjurat de ceilalti concurenti si de atmosfera Ironman, este in principiu cam acelasi sentiment pe care il simte catelul tau cand ii arati lesa. Cand concursul incepe efectiv, starea biochimica a fiecarui sistem din corpul tau se schimba pe masura ce fiecare raspunde pe rand la inot, la pedalat si in final, la alergat. Printre cele mai importante modificari fiziologice se afla reglarea temperaturii corpului, deshidratarea, deteriorarea muschilor, absorbtia si procesarea nutrientilor, si oboseala creierului.

2. Temperatura corpului. Reglarea temperaturii corpului nu este o problema mare in timpul probei de inot de la Ironman, din moment ce apa rece (chiar si cea calduta) transfera foarte eficient caldura din corp. Dar lucrurile stau altfel in timpul probelor de alergare si bicicleta, mai ales in zilele calde. Aproape trei sferturi din energia eliberata de muschi in timpul pedalatului si alergatului este de fapt caldura irosita. Daca acestei calduri i s-ar permite sa se acumuleze in muschi, ar provoca deteriorari grave la nivelul tesuturilor.

Organismul tau dispune de mai multe metode de a preveni aceasta caldura sa se acumuleze. Cea mai cunoscuta si printre cele mai eficiente este transpiratia. Dar cea mai eficienta dintre toate este reglarea intensitatii antrenamentului. Cu cat incetinesti mai mult, cu atat corpul va produce mai putina caldura. Asta e motivul pentru care performanta este mai scazuta in zilele calduroase. Ai putea crede ca temperatura corpului incepe sa creasca treptat de la inceputul probei de bicicleta si continua sa creasca pe parcursul cursei, atingand nivelul cel mai ridicat atunci cand treci linia de sosire. Rareori se intampla asa.

“In primele 10-20% din concurs, temperatura corpului creste relativ repede”, spune doctorul Jonathan Dugas, specialist in fiziologie sportiva la Universitatea din Chicago. “De exemplu, in acel interval ar putea creste de la 37,5 la 38,75° Celsius. Apoi, pentru restul concursului se modifica foarte putin – poate cu 0,1-0,2 °.”

Nivelul maxim la care temperatura inca nu este periculoasa este 40° Celsius. Chiar si in cele mai calduroase zile, participantii la Ironman trec rareori de acest prag. Potrivit lui Dugas, asta se intampla deoarece creierul monitorizeaza constant temperatura corpului si daca percepe ca lucrurile sunt pe cale sa se complice, va produce senzatii de disconfort si oboseala care te forteaza sa incetinesti si sa generezi mai putina caldura. Uneori, triatlonistii confunda aceste simptome neplacute cu indicatori ai unei probleme de sanatate legate de temperatura corpului insa, de fapt, ele sunt un rezultat al mecanismului de auto-aparare care previne astfel de probleme.

Totusi, acest mecanism de auto-aparare esueaza. Si asta probabil din cauza ca insusi creierul poate sa atinga o temperatura prea ridicata pentru a functiona normal in timpul antrenamentelor in medii calduroase. Cand se intampla asta, sistemul nervos central incepe sa se comporte gresit, iar sportivul devine ametit, dezorientat si lipsit de coordonare, si ar putea chiar sa lesine.

3. Consumul de energie. Din punct de vedere fiziologic, cea mai mare provocare in timpul unui Ironman este alimentarea muschilor cu energie suficienta pentru a parcurge distanta intr-un timp cat mai scurt. In medie, participantii la Ironman consuma mai mult de 6.000 calorii pe parcursul concursului. Aceste calorii provin din grasimile stocate in tesutul adipos si in cel muscular, din glicogenul stocat in muschi si ficat, din aminoacizii eliberati din descompunerea proteinelor si suplimentele nutritive consumate in timpul evenimentului, de obicei sub forma carbohidratilor.

Consumul diferitelor elemente se schimba pe parcursul zilei. In timpul inotului si in prima parte a probei de bicicleta, aproape jumatate din energia muschilor provine cel mai probabil din carbohidrati, iar restul este asigurat in mare parte de grasimi si foarte putin de proteine. Pe masura ce depozitele de glucide scad, contributia acestora scade, iar majoritatea energiei va fi furnizata de grasimi. Cel tarziu pe la jumatatea maratonului, glicogenul din muschi atinge nivelul minim in gambe, cvadricepsi si tendoanele poplitee. Prin urmare, contributia glucidelor la alergare va scadea si mai mult, va creste oxidarea grasimilor, iar aminoacizii vor furniza pana la 15% din energia necesara muschilor.

Incapacitatea de a furniza suficienta energie muschilor este unul dintre motivele principale pentru care care persoanele care nu se antreneaza pentru Ironman nu pot termina unul. Anduranta este strict limitata de disponibilitatea glicogenului in ficat si in muschii care lucreaza. Cand aceste depozite scad foarte mult, esti terminat. Dar chiar si cei mai pregatiti triatlonisti nu pot stoca suficient glicogen pentru a le ajunge pe tot parcursul evenimentului. Din fericire, antrenamentul creste capacitatea de a arde grasimile, ceea ce ii permite sportivului sa economiseasca glicogen, ajungandu-i pentru mai mult timp.

4. Transpiratia. Cel mai vizibil efect al participarii la Ironman asupra corpului este producerea unei cantitati enorme de transpiratie. Slava Cerului ca exista transpiratia! Aceasta este un mecanism vital de racire a organismului. Sangele transporta o mare parte din caldura in exces produsa de muschi in timpul mersului pe bicicleta si a alergarii, de la muschi la capilarele aflate aproape de suprafata pielii, de unde paraseste corpul. Glandele sudoripare preiau o parte din lichidul din sange si o parte din caldura, eliberandu-le la suprafata pielii, de unde se evapora, astfel racorind pielea. In final, sangele astfel racit isi reia ciclul prin corp pentru a prelua si distribui mai multa caldura.

Singura problema a acestui mecanism este faptul ca te saboteaza. Cu cat transpiri mai mult, cu atat volumul sangelui se micsoreaza si cu cat volumul sangelui este mai mic, cu atat sistemul circulator va transporta mai putina caldura de la muschii care lucreaza. Totusi, contrar a ceea ce se spune, deshidratarea creste temperatura corpului foarte putin. Cel mai mult afecteaza performanta, deoarece pe masura ce volumul sangelui scade, eficienta cardiaca (cantitatea de oxigen pe care inima o poate transporta la muschi in timpul unei contractii) scade si ea.

In timpul unui Ironman, participantii produc in medie aproximativ un litru de transpiratie per ora in timpul probei de bicicleta si alergare. Pentru cei mai multi atleti, asta inseamna peste 9 kg de lichid pierdut. Daca aceste fluide nu ar fi inlocuite cu altele, triatlonistii nu ar fi in stare sa termine cursa atat de repede pe cat si-ar dori. Pana sa ajunga la maraton, volumul sangelui va fi atat de mic, incat pana si mersul ar necesita un efort foarte mare.

Chiar si avand la dispozitie tot felul de bauturi sportive si apa, cei mai multi triatlonisti termina concursul cantarind mult mai putin decat atunci cand au inceput. Cu toate astea, un consum modest de lichide pare sa fie suficient pentru a permite organismului sa-si mentina volumul sangelui, deoarece corpul poate extrage lichide si din alte compartimente (si, pentru asta, mare parte din greutatea pierduta in timpul unui Ironman provine din metabolizarea nutrientilor si din eliberarea apei stocate impreuna cu glicogenul). Un studiu realizat in 2007 la Universitatea Cape Town din Africa de Sud a aratat ca, in timp ce participantii la Ironman au pierdut circa 5% din greutatea lor corporala, volumul sangelui a crescut.

5. Deteriorarile musculare. Stresul aparut in tesutul muscular ar putea cea mai mare provocare cu care organismul se confrunta in timpul unui Ironman. Multe celule sunt distruse, deteriorate si descompuse pe parcurs. Principala cauza a deteriorarii musculare este stresul mecanic, cauzat in principiu de contractiile musculare excentrice. Contractia excentrica presupune ca muschiul se alungeste in timpul contractiei (de exemplu cand cobori greutatea dupa o flexie a antebratului pe brat) in loc sa se scurteze ca intr-o contractie concentrica (de exemplu flexia antebratului pe brat) sau sa-si pastreze lungimea ca in contractiile izometrice (cand incordezi bratul pentru a-ti arata bicepsii). In timpul contractiei excentrice muschiul este tras simultan in doua directii diferite, fiind astfel simplu sa-ti dai seama cat de usor se poate ajunge la ruptura.

O a doua cauza a deteriorarii musculare in timpul efortului este descompunerea proteinelor din muschi pentru energie, proces numit catabolism. Proteina nu este o sursa de energie preferata in timpul antrenamentului, dar spre sfarsitul concursului, cand depozitele de carbohidrati se epuizeaza, organismul apeleaza la proteine pentru energie. Dupa cum am mentionat mai sus, pana la sfarsitul unui Ironman, pana la 15% din energia necesara pe parcurs va fi furnizata de proteine. Daca ai terminat vreodata un concurs sau un antrenament mirosind a amoniac, inseamna ca ai consumat multa proteina din muschi, intrucat amoniacul este un produs secundar al catabolismului proteinelor. Cand nivelul glicemiei din sange scade in timpul antrenamentului, glandele suprarenale secreta hormonul stresului numit cortizol, hormon care asista procesul de descompunere a glucidelor, grasimilor si proteinelor pentru a elibera energie. Cele mai multe proteine descompuse se regasesc in muschi.

Deteriorarea musculara este cauzata si de stresul oxidativ din timpul activitatii fizice. Un procentaj mic (2-5%) din moleculele de oxigen care intra in corp pierd un electron in urma participarii la eliberarea de energie in mitocondrii, devenind radicali de oxigen. Asta le creste instabilitatea, iar pentru a si-o restabili ii determina sa fure un electron de la o celula vie. Rezultatul consta adesea intr-o reactie in lant de deteriorare a membranelor celulare de catre radicalii liberi, a ADN-ului si a diveritor proteine structurale. In timpul antrenamentelor de anduranta rata consumului de oxigen poate creste pana la de 7 ori peste nivelul normal, cu o crestere direct proportionala in productie de radicali de oxigen.

Cate deteriorari musculare va experimenta organismul tau in timpul unui Ironman? Unul dintre biomarker-ii folositi pentru a estima deteriorarea muscularea este creatina kinaza (CK), care este eliberata in sistem in urma rupturilor celulelor musculare. Potrivit doctorului Bryan Berman, specialist in fiziologie sportiva la Carmichael Training Systems, in medie, in stare de repaus, nivelul CK al unui atlet este de aproximativ 125 U/l. La 24 de ore dupa terminarea unui semi-maraton, nivelul CK se dubleaza. La o zi dupa un antrenament intens pe bicicleta, cu 70% VO2max (putin mai intens decat un Ironman), nivelul CK ajunge si la 700 U/l. Si un studiu recent a aratat ca timp de 16 ore dupa terminarea unui Ironman, triatlonistii au avut un nivel CK mediu de 1500 U/l, sau altfel spus, de peste 10 ori mai mare decat cel normal.

6. Problemele gastrointestinale. In 1997, dupa participarea la Ironman Hawaii, triatlonistul profesionist australian Chris Legh a suferit o operatie de urgenta pentru a-si indeparta jumatate din colon. In timpul concursului, o mare parte din organ a murit la propriu din cauza lipsei de oxigen. Cu toate ca acest tip de situatie este destul de rar intalnit in cadrul concursurilor Ironman, iar in cazul lui Legh a fost legat probabil de o problema congenitala la inima, participarea la Ironman este un eveniment foarte stresant pentru sistemul gastrointestinal al fiecarui concurent. Cele mai intalnite probleme sunt disconfortul la stomac, balonarea, greata, starea de voma si diareea.

Specialistii in fiziologie sportiva nu inteleg complet cauzele acestor simptome ale problemelor gastrointestinale din timpul efortului intens. Dar au identificat cativa factori care contribuie la aparitia acestora. In 2005, intr-o recenzie publicata in International SportMed Journal, autorii acestuia – doctorii Stephen Simons si Gregory Shaskan – au scris: “Pana in acest moment, teoriile privind factorii care conduc la aparitia acestor probleme au in vedere agitatia mecanica a intestinului, schimbul de fluide, fluxul sanguin scazut, deshidratarea, cresterea activitatii sistemului nervos simpatic si parasimpatic, endotoxemia, schimbarile tranzitului intestinal, schimbarile hormonale si cele autoimune. Totusi, nici una dintre acestea nu explica toate simptomele sistemului gastronintestinal.”

In acelasi timp, tratlonistii isi cauzeaza propriile probleme gastrointestinale deoarece incearca sa consume prea multe lichide, suplimente sau alimente care sunt foarte greu de digerat pe parcursul concursului. In timpul activitatilor fizice, sistemul gastrointestinal nu poate tolera acelasi ritm si tip de alimentatie ca in stare de repaus. Studiile au aratat ca sportivii care consuma cele mai multe suplimente nutritive in timpul evenimentelor de anduranta au sanse mai mare sa dezvolte probleme gastrointestinale [Nota mea: conteaza foarte mult si calitatea suplimentelor, frecventa adminstrarii, etc. – nu as recomanda parcurgerea unui Ironman aflandu-ne la polul opus, cu zero suplimente si energizante].

7. Ultimii kilometri. Daca ai terminat vreodata un Ironman, ai aflat ca ultimii kilometri ai maratonului sunt o experienta unica, ce poate semana doar cu ultimii kilometri ai unui maraton obisnuit. Organismul este atat de slabit de la efortul depus peste zi incat poate fi chiar distractiv. Simplul act de a-ti ridica piciorul de pe pamant pentru a face pasul urmator se simte ca atunci cand vrei sa faci o genuflexiune cu bara la spate. Conform unui studiu realizat de Institutul National de Educatie Fizica si Sport din Paris, costul energetic al alergarii de la sfarsitul unui triatlon este exponential mai mare decat cel din timpul alergarii cu aceeasi viteza dar fara sa fi mers pe bicicleta si sa fii inotat inainte. Si acela este un triatlon pe distanta olimpica.

Sunt mai multe cauze ale acestor probleme aparute spre finalul alergarii la Ironman. Forma pasului este diferita la sfarsitul unei alergari din cadrul unui triatlon fata de cea dintr-o alergare independenta. Aceaste schimbari care cresc consumul energetic al alergarii de la sfarsitul unui triatlon sunt in sine cauzate in parte de oboseala locala a anumitor muschi, ceea ce necesita o schimbare a formei ca si atunci cand simti crampe in gamba piciorului drept si ai incerca sa exerciti mai putina tensiune in genunchi pentru a o proteja. Nu este nici efficient, nici dragut, dar sigur are rezultate mai bune decat alte variante.

Atat in alergarile din cadrul unui triatlon, cat si in cele inependente, oboseala si pierderea eficientei mecanice sunt asociate cu cresterea frecventei contactului cu pamantul. Cu cat esti mai aproape de linia de sosire, cu atat este mai greu sa ridici piciorul de pe pamant. Corpul nu te mai asculta deoarece creierul transmite mai greu comenzile de coordonare catre muschii care lucreaza. Este metoda creierului de a te impiedica sa alergi mai repede si, poate, chiar de a te forta sa incetinesti, ca raspuns la semnalele primate din corp.

Insusi creierul tau ar putea fi obosit la sfarsitul concursului, fenomen cunoscut sub numele de oboseala cronica. Ca si muschii, el ramane fara nutrienti critici si acumuleaza cantitati mari de metaboliti care interfereaza cu activitatea sa, conducand la aparitia disconfortului, pierderea dorintei de a continua, gandirea fragmentata, schimbarea starii de spirit si scaderea abilitatii de a activa neuronii motori care pun in miscare muschii.

38. Efectele post-Ironman. Corpul are nevoie de mult timp pentru a se reface dupa stresul la care a fost supus in cadrul unui Ironman. Un studiu austriac a aratat ca timp de aproape trei saptamani dupa participarea la Ironman nivelul enzimelor antioxidante din sange a ramas foarte scazut, in timp ce biomarker-ii deteriorarii musculare si ai inflamatiei au inregistrat valori foarte crescute. Sistemul imunitar joaca un rol foarte important in a ajuta corpul sa-si revina dupa efort intens, dar in acelasi timp, el insusi este stresat de pe urma evenimentelor de anduranta si a efectelor acestora. Functiile celulelor imunitare sunt slabite pana la trei zile dupa concurs, crescand predispozitia sportivului catre infectii virale si bacteriene [nota mea: este recomandabil sa amanam cu 3-4 zile “baia de bere” pe care ne-am propus sa o facem dupa terminarea cu success a unui Ironman…]. Cauzele acestui fenomen sunt multiple si nu sunt intelese complet. O parte a problemei este faptul ca in timpul efortului intens rezervele de nutrienti ale celulelor imunitare, cum ar fi aminoacidul glutamina, sunt epuizate. In acelasi timp, se pare ca sistemul imunitar incetineste raspunsul la deteriorarea musculara, pentru a evita aparitia inflamatiei sistemice necontrolate care ar rezulta din deteriorarea musculara masiva suferita. Dar aceasta incetinire afecteaza abilitatea sistemului imunitar de a lupta contra celulelor straine.

In saptamanile de dupa concurs, triatlonistii mai sufera adesea de o boala cunoscuta sub numele de “depresie post-Ironman”. Este posibil ca o astfel de stare depresiva sa fie un simptom al sindromului suprasolicitarii – destul de des intalnit la sportivii de anduranta in urma unui astfel de test. Supra-antrenarea poate afecta neurotransmitatorii care influenteaza starea de spirit. S-a spus chiar ca depresia, ca simptom al supra-antrenarii, este metoda creierului de a te te impiedica sa te suprasoliciti din nou – in acest caz sa te impiedice sa participi la urmatorul Ironman…

**

Cum m-am simtit la primul meu Ironman? Click aici… 🙂

2

Sursa: Triathlete Europe

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (4)

4 răspunsuri la “Ce se intampla in corpul nostru la un Ironman?”

  1. „pana la 15% din energia necesara pe parcurs va fi furnizata de proteina” = ??? … CUM ?

  2. … mmmh ! … nu am „agatat” nici un partener de discutie , voi continua solitar … fiziologia umana are mai multe necunoscute , decat cunoscute … „interventia” proteinei ca substrat energetic sa zicem ca o intalnim de regula o singura data , la inceputul unei contractii musculare anaerobe , cand instantaneu sant declansate si reactiile de resinteza a ATP (ATP-ul , acidul adenozintrifosforic este sursa imediata de energie folosita de muschi pentru contractie , nepermitand efectuarea unui efort fizic decat pe o durata de 5 secunde) . Primul carburant folosit pentru resinteza ATP este fosfocreatiana rezultata din aminoacidul creatina stocat in fibra musculara , si asigura suportul energetic necesar unor eforturi fizice intense pe durata a maxim 30 de secunde . ATUNCI cand durata efortului fizic intens depaseste 30 de secunde , nevoile ATP ale muschiului sunt mai mari decat posibilitatile de resinteza a ATP pe seama fosfocreatinei , din acest moment muschiul apeleaza la energia eliberata prin degradarea glucozei in lipsa oxigenului , GLICOLIZA ANAEROBA . Daca efortul fizic va continua pe o durata mai mare de 2-3 minute , intr-o intensitate submaximala , transportul de oxigen prin sistemul cardiomuscular permite din ce in ce mai mult ca majoritatea cantitatii de ATP sa fie furnizata prin GLICOLIZA AEROBA (glicogen putem avea stocat in muschi ~ 1600kcal , si in ficat ~ 400kcal , acoperior pentru ~ 3ore) , ajungand ca dupa 20 – 30 de minute , in prezenta unei cantitati mai mari de oxygen , mitocondriile din fibrele musculare sa produca energia necesara sintezei ATP si din surse neglucidice , si anume din lipide , LIPOLIZA (lipide avem stocate in tesutul adipos ~ 70.000.kcal , acoperitor pentru 20 – 40 de ZILE) .
    Eeeei dragii mei ! … si cum spuneam de la inceput , ca fiziologia are mai multe necunoscute decat cunoscute , s-ar parea ca corpul uman dupa ce va termina si resursa de lipide va folosi exclusiv ca si substrat energetic PROTEINA … ?! … to be , or not to be !

  3. […] Ce se întâmplă în corpul nostru la o competiţie de Ironman? Aflaţi răspunsul pe blogul unuia care a făcut trei Ironman-uri în trei zile consecutive; […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *