Menu
BLOG

ZIUA 1. A inceput ultraduatlonul… Suntem in Bulgaria!

S-a incheiat prima etapa a 1000 km Balkan Challenge. Sunt obosit dar multumit. A fost o zi grea, dar – cu siguranta – cea mai usoara dintre toate… 136 de kilometri, cateva urcari (si coborari), vreme racoroasa dar frumoasa (nu a plouat, desi dimineata pe la 6 cadeau cativa stropi…), o trecere emotionanta a podului de peste Dunare (a propos, mi se pare distractiv cum acest pod este o paragina in partea romaneasca si extrem de ‘cosmetizat’ in partea bulgara :)), drum acceptabil (totusi, vreo 40 de km pe criblura, in Bulgaria), o oprire mai lunga in Ruse, unde am fost intampinati la Primarie cu paine si sare, apoi ni s-a oferit un program de dansuri traditionale! – mi s-a parut cam exagerat, avand in vedere ca suntem doar niste amatori, dar promovarea televiziunilor locale a dat roade, iar oamenii de aici ne-au primit cu mare bucurie… Foarte dragut!
Suntem 15 biciclisti, am ajuns cu totii bine la destinatie; suntem in Byala, la un motel mai mult decat decent, iar mancarea oferita aici ne-a cazut foooooarte bine, dupa cele 3-4000 de calorii consumate azi… Alaturi de noi sunt voluntarii Hospice (care fac o atmosfera foarte buna!), rude, prieteni si participantii de la proba de alergare. Maine seara ni se vor alatura mai multi biciclisti romani si bulgari de la partenerii nostri Rompetrol.
Maine ne trezim la 6 (rasfat!), la 6.30 mic dejun, la 7 sedinta tehnica, iar la 7.30 plecam. Ziua a 2-a ne ‘ofera’ 146 de km, cu multe urcari (vreo 1000 de metri diferenta de nivel pozitiva), iar Ziua 3 se anunta deosebit de interesanta…
Revin cu vesti. Pozele sunt pe Facebook.
PS – am scris aceste randuri aseara, dar nu le-am putut posta (probleme cu internetul). Referitor la vremea de azi: este foarte frig… šŸ™‚

PS’ – pentru donatii, click AICI… Multumesc din suflet tutor celor care au donat pana acum!!

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (1)

Un răspuns la “ZIUA 1. A inceput ultraduatlonul… Suntem in Bulgaria!”

  1. […] can read a description in Romanian on Gabriel Solomon’s blog or Andrei Rosu‘s blog. You can also see a photo set […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. CĆ¢mpurile obligatorii sunt marcate cu *