Menu
BLOG

Povestea celor 126 de ore de Quintuple Ultra Triathlon – partea a 3-a.

In teorie, privarea de somn si efortul continuu ar trebui sa conduca la extenuare si la o stare fizica si psihica deplorabila. Prima intrebare pe care am primit-o dupa Quintuple de la prietenii din tara a fost: „poti sa mai mergi?„. In acest context, poate parea ciudat faptul ca Frank Fumich (castigatorul probei de Quintuple), care nu a dormit pana la finalul cursei, a participat duminica (la doar doua zile de la terminarea probei de alergare) la un concurs de running de 15 km, in memoria tatalui sau. Sau faptul ca am topait la festivitatea de premiere, ca merg normal, iar mijlocul de transport pe care il folosesc in drum spre / dinspre birou este bicicleta…

O legenda urbana spune ca toate cazinourile din Vegas pompeaza oxigen in instalatiile de aer conditionat, pentru a diminua apetitul de somn al turistilor si a ii determina sa joace toata noaptea. Efortul fizic face cam acelasi lucru, aducand aproaqpe de 15 ori mai mult oxigen in plamanii nostri. Poate ca acesta este motivul pentru care organismul nostru rezista foarte bine la astfel de evenimente de anduranta.

Quintuple-ul din Virginia a avut cateva ‘ingrediente’ care l-au facut mai dificil decat competitii similare.

1. In primul rand, a avut un timp limita mai mic cu 12 ore (132 in loc de 144 de ore). De asemenea, termenul limita pentru a ma da jos de bicicleta a fost de 84 de ore (de la start).

2. Deadline-urile nu ar fi fost o problema serioasa, daca terenul ar fi fost plat. Dar cred ca am avut parte de unul dintre putinele ultratriatloane (poate chiar singurul) care se desfasoare pe un circuit cu diferenta de nivel (atat la pedalat cat si la alergare). Nu stiu daca aceasta depaseste 100 de metri per tura de 8 km (pedalat) si 40-50 la cea de alergare (3.2 km), dar inmultiti cu 112, respectiv 65…si vedeti ce rezultate obtineti. La ultimele ture de la proba de bicicleta am simtit ca urc Everestul (si nu cred ca am fost departe de adevar… :)).

3. Sa pedalezi intr-o rezervatie naturala este superb…ziua. Pe parcursul noptii, acea splendoare se transforma in ultimul loc in care ti-ai dori sa fii. Am vazut tot felul de animale, de la veverite si sconcsi la caprioare si cerbi, dar un panou de la intrarea in rezervatie anunta cu mandrie si prezenta ursilor… A propos de sconcsi, un astfel de animal a provocat panica maxima in a treia noapte, cand s-a plimbat prin zona de tranzitie; organizatorii s-au speriat mai rau decat in cazul unui leu – am inteles ca, daca ne pulveriza un ‘spray’, concursul se amana pentru mult timp…

4. Ma simt ok cand fac sport la temperaturi scazute sau la temperaturi ridicate. Dar trecerea rapida de la o temperatura la alta, de la uscat la umed, de la soare la ploaie, de la acalmie la vant puternic… reprezinta factori de stres suplimentari.

Inainte de urmatoarea idee, gasiti aici un tabel xls cu check list-ul meu pentru Virginia Quintuple. Sper sa va foloseasca!

DSC_0912Sunt cateva abilitati pe care un sportiv de anduranta trebuie sa le dobandeasca. Una dintre ele este capacitatea de a manca, de a consuma lichide si de a ‘rezolva’ anumite necesitati fiziologice din alergare / in timpul pedalatului. Calculul este simplu: o oprire inseamna cel putin un minut pierdut; doua opriri pe ora = aproape o ora / zi. La o cursa de 5-6 zile, aceste opriri se traduc in cateva ore – de cele mai multe ori suficiente pentru a te ‘ajuta’ sa depasesti termenul limita…

O alta abilitate este cea de a mentine ochii deschisi atunci cand corpul tipa „vreau sa dorm!!!”…

In fine, de mare ajutor este si capacitatea de a trece peste disconfortul fizic provocat de dureri musculare, articulare, de cap, de stomac (unde este cazul) etc. Vestea buna este ca, in timpul unui efort indelungat, durerea ‘se plimba’ prin corp, iar problemele fizice se repara ‘din mers’ (daca avem atitudine pozitiva :))…

*

Ziua 2. M-am simtit bine pe bicicleta, inca de la primele ture. Cu un ochi pe cadenta si unul pe puls, mi-am vazut de pedalat, stand cat mai mult timp pe foaia mica. Traseul incepea aproape de nivelul lacului, cu o urcare de aproape un kilometru, dupa care urma o foarte scurta portiune de plat, apoi din nou urcare, apoi scurte urcusuri si coborasuri, terminadu-se cu o panta de vreo 300 de metri pe care o coboram pana la check point. Apoi ne intoarceam, aproape de pe loc (fapt care se intampla si la celalalt capat al circuitului).

DSC_0332Orele au trecut fara incidente notabile – mai putin un cerb care mi-a sarit in fata, in timpul noptii, tocmai cand incepusem o coborare. Am reusit sa il evit (de fapt, a fugit el la timp…) si, dupa ce mi-a trecut spaima de rigoare, m-a distrat gandul ca aerobarurile bicicletei mele s-ar fi confruntat cu coarnele lui :). Evident, ar fi castigat… In planul de cursa aveam inclus un somn „fortat” de la ora 3 la 6 dimineata, dar – vazand ca nimeni nu are chef de somn (inclusiv subsemnatul) – l-am redus la 2 ore (intre 4 si 6). M-am trezit destul de usor (sunt obisnuit cu astfel de ore si cu intunericul aferent :)), dar as mai fi dormit un pic… In fine, jumatate de banana si cateva minute de pedalat mi-au alungat cheful de somn, iar venirea luminii (pe la 7) mi-a incarcat binisor bateriile. Pe parcursul noptii fusese frig, dar fara precipitatii.

Nu imi amintesc foarte multe lucruri din ziua respectiva. Stiu doar ca pedalam, pedalam, pedalam, iar din cand in cand ii mai vedeam pe Jim si pe Frank, salutandu-ne de fiecare data si transmitandu-ne incurajari.

A doua noapte de pedalat a fost extrem de grea. La miezul noptii am avut parte de o furtuna atat de puternica incat pavilionul organizatorilor (cel cu computere, instaltii de masurat timpii nostri etc.) a fost intors pe dos, iar ploaia a facut ravagii pe acolo [tocmai am postat pe Facebook un filmulet facut de Frank in timpul furtunii]. Timp de 3-4 ore, numaratoarea turelor noastre s-a facut manual. In punctul maxim al furtunii, Jim si Frank s-au oprit (Jim s-a culcat, iar Frank posta mesaje pe facebook si isi verifica mail-urile de la birou :)), dar eu am continuat – mi s-a parut o oportunitate buna de a ma apropia de Frank, care avea deja avans vreo 15 ture. Frank s-a crucit si mi-a spus ca sunt un „crazy badass„. Cateva ore mai tarziu, frecarea cu saua mi-a explicat ce inseamna, cu adevarat, bad ass… 🙂

DSC_0477Am sperat ca ploaia il va trimite la culcare pe Frank (cum il trimisese pe Jim), dar – de indata ce ploaia a scazut in intensitate – Frank era din nou pe bicicleta. La ora 5 dimineata am avut parte de un cadou minunat din partea naturii: eclipsa totala de luna. Adaugati asta la frigul care imi intrase in oase, la aburii din padure, la oboseala, la zgomotele din padure si la faptul ca eram aproape singur pe traseu…si va puteti da seama ca ma asteptam ca – dintr-un  oment in altul – sa apara varcolaci si vampiri pe urmele mele :).

Din fericire, a venit si lumina diminetii – ceea ce insemna ca supravietuisem si noptii cu nr. 2. Dar greul de abia acum incepea…

[va urma]

DSC_0502

 

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *