Menu
BLOG

Otillo, povestea celei mai grele curse de o zi din viata mea – partea I.

Finish Otillo

Daca as incepe cu finalul, v-as spune ceea ce atat eu, cat si Razvan Staicu – coechipierul meu de la aceasta competitie extraordinara, am comentat dupa ce am trecut linia de finish: “Ironman este o joaca de copii comparativ cu Otillo!”

In urma cu aproape un an, eu si Razvan discutam despre proiectele fiecaruia din 2015. El avea ca obiectiv un record personal pe distanta Ironman (respectiv, sub 9h 30 m), motiv pentru care se inscrisese la finala campionatului national de triatlon din Austria, care urma sa aiba loc pe 5 septembrie 2015. Discutand si despre alte competitii de pe aceasta planeta, am ajuns la Otillo si am inceput sa ‘visam’: “ce tare ar fi sa participam la concursul asta!”. Prima problema: Otillo urma sa aiba loc la 36 de ore dupa finish-ul Ironaman-ului lui Razvan. “Relax, o sa fie bine, o sa abordam cursa non-competitiv, pentru distractie” – l-am asigurat pe Razvan. “OK, hai sa incercam! …Oricum, probabil ca nu ne vor accepta in concurs” – mi-a raspuns Razvan, argumentand conditiile de inscriere (printre care participarea la curse de calificare de swimrun). Portita de salvare a fost categoria “merit” – organizatorii ofera anual cateva locuri echipelor ai caror membri au un palmares in zona de anduranta. Asa ca, in primavara acestui an, primeam vestea cea mare: am fost acceptati la Otillo 2015!

Uitandu-ne pe filmele de prezentarea ale competitiei, ecuatia parea simpla: intram in apa, inotam; apoi, iesim pe uscat si alergam. Si facem asta de 26 de ori, pana bifam 10 km de inot si 65 de alergar. Asa ca niciunul dintre noi nu s-a stresat in a se antrena specific pentru Otillo – cu atat mai mult de a ne antrena prrea mult impreuna (am bifat doar niste tempo running). Ne-am gandit ca avem suficienta experienta pentru a pastra constant un ritm de alergare sau de inot.

Pe masura ce concursul se apropia, pregatirile noastre logistice se intensificau. Echipamentul potrivit pentru aceasta competitie include:

> wetsuit, taiat de la genunchi si coate in jos, astfel incat sa permita mobilitate la alergare, dar sa pastreze, totusi, un confort termic decent in ape de 10-13 grade.

> trisuit (pus pe sub wetsuit, pentru a evita frecarea).

> casca de neopren.

> dopuri de silicon.

> ochelari.

> pantofi de trail cu o talpa extrem de buna, pentru a evita sa ne rupem gatul pe bolovanii uzi (pantofii nostri Inov-8 si-au meritat fiecare banut!).

> sosete subtiri (de alergare sau de pedalat), care sa nu retina prea multa apa.

> (optional) plutitor, palmare, jambiere de compresie, cordelina elastica (pentru a nu ne pierde unul de celalalt la proba de inot si pentru a ne ajuta – trage unul pe altul – la proba de alergare). Am apelat la toate aceste accesorii, mai putin la palmare – doar Razvan a preferat sa le pastreze. Eu m-am antrenat rar cu ele si, la un inot de 10 km, as fi riscat sa imi supra-solicit umerii si sa ma accidentez.

> Creme antifrecare (una cu vaselina, una cu zinc), plus kinesio-tape aplicat in zonele in care, traditional, costumul de neopren se freaca cu pielea (de ex. ceafa).

> Ceas cu GPS (hartile Garmin Epix-ului meu ne-au salvat de cateva ori si ne-au ajutat sa nu ne ratacim –  chiar daca traseul a fost marcat decent).

> obliatoriu (impuse de organizatori): busola (aveam la ceas, deci nu a mai fost necesara), fluier, suport impermeabil pentru harta traseului, bandaj elastic impermeabil, rucsac sau borseta impermeabile.

Daca nemtii se pot mandri cu o organizare perfecta, suedezii ne-au impresionat cu una mai mult decat perfecta :). Conditii excelente de transport (feribot) si de cazare, punctualitate exagerata, o engleza perfecta (fapt intalnit la toti suedezii cu care am interactionat in cadrul concursului sau pe strada), un simt al umorului mai degraba latin etc.

De altfel, atat eu cat si Oana ne-am declarat indragostiti de ceea ce am intalnit in Suedia. Stokholm este un oras superb, cosmopolit, curat,eco (pana in 2020, tot transportul in comun va renunta la combustibil fosil) si bike-friendly :), neaglomerat, cu o atmosfera parizian-new yorkeza si cu oameni care fac extrem de mult sport. In weekend-ul premergator Otillo-ului [a propos, se scrie  Ö till Ö si se traduce „insula la insula”] a avut loc un eveniment de alergare (10 km) dedicat in exclusivitate femeilor si la care au participat 34.000 (!!) de alergatoare.

Revenind la cursa, m-am intalnit cu Razvan pe 6 septembrie (cursa a vut loc pe 7), la feribotul care ne-a luat din centrul orasului (Stockholm este amplasat in mijlocul unui arhipelag de cateva zeci de mii de insule). Dupa Ironman-ul din Austria (pe care l-a terminat in 9h 23m – al doilea timp al sezonului in Romania), el dormise doar 3 ore, fiind nevoit sa sa trezeasca extrem de devreme, pentru a prinde avionul Viena – Stockholm, care pleca la 6.30 a.m. Privind in urma, cred ca cele mai mari emotii in privinta lui Razvan au fost legate de prinderea avionului. Daca l-ar fi ratat – adio Ottilo pentru amandoi :).

Dupa un drum de aproape 3 ore, am ajuns pe insula unde urma sa aiba loc startul competitiei – nu ma intrebati cum se numeste, sunt foarte greu de tinut minte denumirile in aceasta limba, care seaman un pic cu klingoniana sau limba elfilor :). Desi aveam in plan o alergare impreuna, plus cagteva sesiuni de sauna + baie in piscina de afara (pentru calire), Razvan era mult prea obosit si avariat pentru astfel de „nice to have”-uri, asa ca s-a dus la culcare si mi-am vazut singur de alergare si de sauna.

La ora 17 a avut loc sedinta tehnica, la finalul careia organizatorii au citit lista celor 24 de tari din care proveneau participantii (am fost foarte mandru sa aud acolo „”Romania” :)), precum si numele catorva VIP-uri prezente la aceasta editie aniversara (a 10-a) a Otillo, printre care fostul campion mondial Ironman (2013), belgianul Frederick Van Lierde (pe care il intalnisem si in 2014, la triatlonul de la Abu Dhabi), tripla castigatoare a UTMB (Ultra Trail de Mont Blanc), Rory Bosio (SUA), un artist hip-hop suedez (foarte renumit prin zona), cumnatii printului William al Marii Britanii (Pippa si James Middleton) etc.

Cina urma sa aiba loc la ora 18, asa ca l-am trezit pe Razvan (aflat intr-o foame permanenta dupa Ironman-ul de sambata A propos, in caz ca nu stiati, in urma cu 4 ani Razvan cantarea peste 100 de kg (acum are vreo 70) si nu avea nicio tangenta cu sportul (poarta si acum o poza in portofel de pe vremea cand atinsese 0.1 tone – nu l-am recunoscut!!). Si-a luat antrenor de triatlon si s-a pus pe treaba, iar rezultatele au inceput sa apara: un prim Ironman terminat in 11 ore si jumatate (cea mai lunga cursa a lui Razvan inainte de Otillo), apoi sub 11, sub 10 si, probabil destul de curand, sub 9 :). Poate ca 4 ani reprezinta o perioada scurta de timp, dar 1400 de zile de eforturi mici, dar constante, nu au cum sa nu produca rezultate extraordinare.

Dupa cina, respectiv pe la ora 19, ne-am dus in camera, sperand sa adormim rapid si sa bifam cat mai mult somn (trezirea urma sa fie la ora 4). Dar am reusit a adormim de abia pe la 10, chiar daca ne pregatisem de dupa-amiaza echipamentul de a doua zi si to do listul – deci nu am mai fost prinsi in ”operational”, dar emotiile concursului si stretchingul lui Razvan, care incerca sa mai repare pagubele de la Ironman (de abia putea sa indoaie genunchii, avea gleznele umflate si degetul mare de la piciorul drept operat imediat dupa cursa din Austria, din cauza unui hematom sub unghie; plus un nivel energetic foarte scazut 🙁 – probabil ca, ina ceste conditii, orice om normal ar fi zis ”pas” concursului de a 2-a zi, dar Razvan este departe de fi un om ‘normal’ :)). Mi-am dat seama ca nu avea sa fie, in nicun caz, o cursa „de distractie” ci, mai degraba, una de supravietuire si de lupta cu cut off time-urile intermediare – extrem de stricte (organizatorii vor sa se asigure ca nu ne prinde intunericul pe vreo insula sau prin Marea Baltica). Si exact asta avea sa se intample.

Razvan ma avertisaze inainte de cursa: “Urasc alergarea si frigul!”. Probabil ca toata lumea uraste frigul, dar nu ma asteptam ca un Ironman de calibrul lui Razvan sa deteste alergare (pedalatul este proba care ii place cel mai mult – deci exact cea care lipsea de la Otillo :)). Nu mai alergase niciodata o distanta mai mare decat cea a maratonului si nu participase la vreun concurs in ape reci. In plus, inotul in mare nu ii era familiar. Asa ca Otillo era o ocazie perfect pentru a iesi din zona de confort si a dobandi noi abilitati :)…

Dimineata a venit extrem de rapid, dar ne-am trezit amandoi cu cateva minute inainte de alarma telefoanelor (3 la numar, pentru a nu fi stresati de teama ca nu ne vom trezi la timp :)). Ne-am echipat, ne-am dus la masa, apoi ne-am lasat bagajele in feribotul care avea sa le duca la finish. Ne-am indreptat catre start, printr-un semi-intuneric si o ploicica ”racoritoare”, alaturandu-ne celorlalte 120 de echipe.  La 6.00 se dadea startul unei competitii pline de aventur si intamplari memorabile, care avea sa devina cea mai grea cursa de o zi din viata naostra. Cel putin, de pana acum…

[va urma!]

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (15)

15 răspunsuri la “Otillo, povestea celei mai grele curse de o zi din viata mea – partea I.”

  1. mikiaandy spune:

    asteptam continuarea …

  2. Adrian Luca spune:

    Superb ca ne descrii prin ce ati trecut acolo. Cat despre Razvan de la 100 de kg la performante asta e super … Asteptam continuarea 🙂

  3. Emilian spune:

    Dar chiar trebuia să te opreşti aici?

  4. mirela spune:

    Multumim ca ne impartasesti aceste impresii atat de repede dupa cursa. Am urmarit cursa live, esti o adevarata inspiratie pentru noi. Felicitari! Multa sanatate si cat mai multe realizari in continuare!

  5. Coco spune:

    Wow… astept TOATE celelalte parti. Si dupa ce te lasi de alergat, inot si alte chestii (de competitii, ma refer), poate te apuci si de scris 😉

  6. edwag spune:

    Am citit pe nerasuflate. Minunat scris ! Multumesc mult ca impartasesti experienta traita.

  7. Alina Tanase spune:

    Am citit cu inimaaaa la gura articolul si la sfarsit am realizat ca Razvan e stomatologul la care am fost ultima oara 🙂 Felicitaaari la amandoi, meritati din plin!

  8. Gabriel spune:

    Super baieti. Astep cu nerabdare toata povestea.

  9. mikiaandy spune:

    News?..:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *