Menu
BLOG

Partea a II-a: Otillo, povestea celei mai grele curse de o zi din viata mea.

640_358_Otillo14

Pana cu o zi inainte de concurs, ne propusesem sa nu folosim cordelina elastica, considerand ca – in special la inot – ne putem tine unul dupa altul si ramane in raza vizuala a celuilalt, astfel incat sa nu de ratacim. Mai ales ca Razvan, un inotator mai rapid decat mine (el acopera cei 3.8 km de la un Ironman in mai putin de o ora, in timp ce eu sunt pe la 75 de minute), nu era in plenitudinea fortelor sale – deci estimam ca vom inota cam cu aceeasi viteza si vom face cu randul la ‘stat la plasa’ (atat la inot cat si la alergare), pentru a economisi energie si castiga timp.

Dar, cu o zi inainte de concurs, in timpul transferului cu feribotul, un cuplu britanic (sos-sotie, 49 de ani, care bifa a doua editie consecutiva a Otillo) ne-a spus ca ne vom descurca mult mai greu fara cordelina si ne-au facut cadou rezerva lor (vreo 3 metri). Si ne-au atentionat sa fim foarte atentia la prima portiune de inot, pentru ca vom avea cateva sute de oameni in jurul nostru si riscam sa ne incurcam in cordelinele lor…

Judecand ‘la rece’ (si la propriu si la figurat – temperatura in Suedia nedepasind, in aceasta perioada, 15-16 grade), am considerat ca este ok sa acceptam sugestiile unor participanti cu experienta si am adaptat cordelina la masurile noastre. Urma sa o legam, la un capat, de rucsacul de hidratare al lui Razvan, iar la celalat am facut un nod, lasand o bucla suficient de mare cat sa o putem fixa in jurul taliei. Avand in vedere experienta noastra (= zero) la capitolul alergarii / inotatului cu cordelina, am preferat sa luam startul cat mai din spate (mai precis, ultimii).

Prima portiune: 1200 de metri de alergare. Apoi, 1750 de metri de inotat.

Otillo-Photo-Essay-Gear-Patrol-LEADStartul s-a produs la 6.00, de pe insula Sandhamn (nu ca ar conta prea mult denumirea…), acesta fiind precedat de o racheta de semnalizare. Un pic zgribuliti, dar intr-o stare psihica foarte buna (ne-am imbarbatat batand palma si asigurandu-ne reciproc ca va fi bine), ne-am aruncat in necunoscut… Cu un ochi la concurentii din fata noastra, cu celalat la Razvan (nu stiam daca va putea alerga sau nu), am inceput sa aruncam un picior in fata celuilalt. Din experiente multidays anterioare stiam ca organismul uman are capacitatea de a isi reveni destul de rapid dupa un efort intens, mai ales daca il punem din nou la treaba. Ma gandeam ca, dupa primele 2-3 ore de alergare si inotat, musculatura lui Razvan va fi din nou “irigata” si isi va redobandi forma.

Privind (nu foarte mult) in urma, realizez ca formatul acestei competitii prezinta un mare avantaj: alternarea alergarii cu baile reci, care opresc instant orice proces inflamatoriu. Practic, desi au trecut doar doua zile de la Otillo, ma simt la fel de proaspat ca dupa un semi-maraton alergat la un ritm mediu.

Daca va intrebati cat de rece (sau calda) a fost apa… Intre unele insule avea 13-14 grade, intre altele in jur de 10. Dar perceptia noastra despre temperatura apei a fost cu siguranta alterata spre finalul cursei, din cauza oboselii cumulate, cand ne simteam ca intr-o copca…

Revenind la cursa, nici nu ne-am dat seama cand au trecut cei 1200 de metri, parcursi pe o poteca ingusta, printre brazi, si ne-am trezit la marginea insulei, pe niste bolovani, privind la imen sitatea care ne despartea de urmatoarea insula si la cele cateva sute de inotatori (120 de echipe din 24 de tari) care intrau – unii mai curajosi, alti mai rezervati – in apa Marii Baltice.

OTILLO 3 In frigul acelei dimineti (probabil ca nu erau mai mult de 7-8 grade), nu pot spune ca am avut un soc termic intrand in apa; dimpotriva, apa parea chiar prietenoasa… Razvan a intrat primul, purtand rucsacul nostru de care era agatata cordelina, iar eu la aproape 2 metrisi ceva  in spatele lui. Mai in gluma, mai in serios, ma gandeam ca, daca Razvan pateste ceva si se duce la fund, ar fi urmat sa facem echipa pana la capat…

Calculasem in asa fel incat sa ramana un spatiu de jumatate de metru intre pantofii lui de alergare si palmele mele. Chiar si asa, Razvan mi-a facut manichiura de vreo cateva zeci de ori cu crampoanele pantofilor… Prima portiune de inot urma sa fie si cea mai lunga (1700 de metri), restul avand intre 60 (!) si 1400. Acolo unde distanta intre insule depasea 5-600 de metri, organizatorii semnalizau locul de iesire din apa cu o lumina intermitenta. In rest, puneau un steag galben.

Aceasta portiune de inot a fost si cea mai grea, pentru ca am parcurs-o in semi-intuneric, iar Razvan avea ochelari de inot cu lentile polarizate (excelenti pentru lumina, dar problematici in conditiile de fata). “Ajutati” si de valurile mari (am avut parte, intreaga zi, de o mare extrem de agitata, cu valuri mari si curenti puternici), am ajuns pe partea cealalta dupa un zig-zag permanent; probabil ca am parcurs cel putin 3-400 de metri in plus, dar eram bucurosi ca lasasem in urma cea mai dificila dintre portiunile de inotat!

Inot si alergare? Nu, lupta si catarare…

Daca cineva ar dori sa castige aceasta competitie, ar trebui sa bifeze minim 3  lucruri importante (in afara de a gasi un motiv foarte puternic de a face asta…) :

Sa fie un excelent inotator in ape deschise (in special in mare).

Sa fie un alergator montan de top (veti vedea imediat de ce…).

Sa aiba un grad inalt de toleranta la temperaturi scazute.

Asteptarile noastre despre portiunile de alergat erau niste poteci ludice si plate, printre copacei in care cantau lin istite niste pasarele. Ma rog, nu eram atat de naivi, dar nu ne asteptam ca alergarea de pe urmatoarele doua insule (in total 5 km), despartite de 300 de metri de inot, sa fie, de fapt, o proba de echilibristica printre rocile  de pe marginea insulei, apoi un mars prin noroi, care uneori ajungea pana la genunchi…

Otillo-stock-photoAu urmat inca 3 insule (dintre care una avea doar 200 de metri lungime :)) si tot atatea portiuni de alergat, totalizand vreo 10 kilometri (nu va imaginati ca am tinut minte toate astea; in timp ce scriu ma uit pe harta concursului…). Stiam ca la ora 9.00 urma sa fie primul checkpoint cu termen limita, dar acesta intarziau sa apara, iar minutele treceau in defavoarea noastra.

Daca la alte concursuri plecatul din spatele plutonului iti confera un avantaj psihologic (depasesti constant pe cineva), situatia tindea sa devina, la Otillo, un pic tragi-comica: am ajuns din urma, in primele 3 ore, doar doua echipe: una mixta si una de fete!! Din fericire, nici nu aveam asteptari prea mari, tinand cont de ceea ce vazusem la sedinta tehnica (erau toti “unul si unul”…).

Pe masura ce timpul-limita se apropia, am renuntat sa ne mai uitam la ceas si ne-am concentrat mai mult pe a evita crengile si bolovanii; usor de spus, greu de facut: eu am cazut, pe aceasta portiune, de 2 ori, o data pe umar si o data in cap, aducandu-mi aminte de acrobatia de la ultramaratonul 7500, din 2012. Nici Razvan nu s-a lasat mai prejos, julindu-si tibia si una dintre palme.

Am ajuns la primul checkpoint eliminatoriu cu 7 minute inainte de ora 9 (!),  sangerand (din fericire nu abundent) si schiopatand amandoi ca niste pensionari anchilozati (de fapt, ce sa ne ascundem dupa deget, la anul schimbam amandoi prefixul – 40…).

Mi-ar placea ca restul povestirii sa sune “de aici totul a fost simplu si nu este nimic de povestit”, dar de abia de aici incolo a inceput, cu adevarat, cursa. Am realizat ca, pentru a evita un DNF oarecum jenant (si, pentru mine, o premiera pe care nu o doream), va trebui sa ‘tragem’ din greu, dar nu stiam cat ne vor mai tine bateriile…

[va urma…]

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (10)

10 răspunsuri la “Partea a II-a: Otillo, povestea celei mai grele curse de o zi din viata mea.”

  1. mikiaandy spune:

    PFFFF….!!! „Nu esti marinar daca nu treci prin furtuna” 🙂

  2. Adrian Luca spune:

    Foarte frumos 🙂 bun bun si … 😀

  3. Daniel spune:

    Așa …. și??? Și???? Și???? ( bagă maica cu scrisul ca ma ții pe jar.) 🙂
    Andrei: bravo și pentru sport ( mi te bag în ochi de la performanța din Canal), bravo și pentru scris. Cinste tie!

  4. Sefan Adrian spune:

    foarte faină descriera Andrei …abia aștept continuarea 🙂

  5. Preda Ionut spune:

    In acest moment ma uit la inregistrarea concursului si astept cu nerabdare continuarea descrierii tale… Felicitari echipei !

  6. MOCANU MARIA spune:

    Felicitari Andrei Rosu! Multumim ca existi !
    Cu cat mai multi OAMENI ca tine, cu cat mai multe FAMILII precum familia ta, cu atat „Lumea” va fi mai frumoasa !
    Cu deosbit respect pentru profesionalism.
    Maria Mocanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *